CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





TROFEUL
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vibraţia, amprenta termică şi mirosul erau inconfundabile. Omul. Nu mai vânase până atunci om, dar pentru un prădător ca el mereu exista un început. Unele începuturi se transformaseră de-a dreptul în plăceri. Acum, că urmărise saturnianul până pe Terra, că se lungise cu vânătoarea, n-ar fi plecat cu un singur trofeu. Din câte ştia, nici un camarad nu vânase omul. Preferaţi erau saturnienii, firesc, cozile lor erau cea mai căutată marfă pe Piaţa Coaliţiei Extreme. Şi apoi, nici ochii nu erau de lepădat. Scăldaţi în alcool, erau prezenţi în meniurile celor mai sofisticate restaurante. Trase aerul bine oxigenat în piept şi deschise larg fosele nazale, inundându-le. Aştepta să simtă acel iz inconfundabil al lichidelor vitale care îi făcea să fiarbă sângele stârnit deja de începutul vânătorii. Se simţea saturnianul, dar mai intens, pe acelaşi traseu, era omul. 
  
Şi omul vâna. Era însă o mare diferenţă între un prădător şi un vânător. Borr înţelegea la nivel profund obsesia suprimării şi se simţea extrem de puternic de fiecare dată când o gusta. Extazul era cu atât mai mare cu cât rezistenţa era mai intensă. Nu cunoştea o specie mai rezistentă decât saturnienii. Acestuia pe care îl vâna acum îi retezase braţele, îi sfârtecase pieptul, îi despicase craniul până îi zărise circumvoluţiunile cerebrale şi, totuşi, scăldat în şiroaiele negre ale sângelui său puturos, avusese puterea de a se propulsa în spaţiu şi apoi de a se ascunde pe o planetă străină. Dacă îşi închipuia că Borr avea să renunţe la vânătoare se înşela cum nu se poate mai tare, căci, tânăr, puternic, în plină ascensiune în colonia sa, Borr avea o încăpăţânare cu care nici cei mai mari prădători nu se puteau lăuda. Îşi cunoştea trupul, avea un control impecabil asupra lui, aşa încât ar fi dus vânătoarea până la capăt indiferent de terenul ales de victimă, căci putea foarte bine să nu simtă foamea şi setea pentru zile în şir. Omul era un element-surpriză, dar surprizele de acest gen nu-l descurajau pe Borr. 
  
Îşi calcula fiecare pas aşa încât nimic să nu îi trădeze prezenţa. Amprentele termice erau aproape suprapuse. Borr gândi că omul capturase saturnianul şi urma să îşi însuşească trofeul. Aspectul acesta îl înfuria peste măsură. Îşi simţea muşchii circulari dispuşi sub cei radianţi pe coapse înfierbântându-se, dar se controlă să nu o ia la fugă în direcţia urmelor. Putea să fie foarte bine şi el un element-surpriză. Vântul bătea uşor din faţă, aşa că nu trebuia să îşi facă probleme din acest punct de vedere. Oricum omul nu avea să îl simtă. Pe scara evolutivă a speciilor era bine cunoscut că omul era, prin comparaţie, aproape orb, surd şi lipsit de majoritatea simţurilor pe care toate celelalte specii le dezvoltaseră. Saturnianul, aşa rănit cum era, putea totuşi să facă probleme. Ar fi fost de-a dreptul interesant şi incitant dacă saturnianul ar fi reuşit să captureze omul. Rânjetul care i se născu la acest gând îi întinse pielea pe care vântul apucase să i-o usuce destul de tare. 
  
Pas cu pas se apropie de locul din care veneau vibraţiile. Se opri în spatele trunchiurilor unor copaci pentru a analiza mai bine situaţia. Omul era mult mai mărunt decât îşi putuse închipui Borr. Saturnianul îl depăşea în înălţime chiar stând în genunchi în faţa lui. De ce stătea în genunchi? Omul nu avea arme, nu era ostil. Îşi trecea braţele în lungul corpului saturnianului şi o lumină blândă îi aluneca printre degete închizând rănile în drumul ei. Borr fu cât pe ce să scoată un răget cumplit înţelegând ce făcea omul. Îşi roti cât putu de rapid membrele şi se năpusti asupra lui. Lama dreaptă muşcă cu sete din carnea coapsei drepte, în timp ce lama stângă, zimţată, sfârtecă în lung spatele omului, dezvelindu-i coastele albe. Omul se prăbuşi la picioarele saturnianului chiar în momentul în care acesta îşi împinse cu furie coada în faţă, înfăşurând-o în jurul gâtului lui Borr. Sângele îi ţâşni în ochi, orbindu-l şi plămânii pompară în gol, arzând. 
  
- Dă-i drumul, Marzurr! 
  
Glasul omului şuieră în liniştea pădurii încremenite. Saturnianul scutură din cap refuzând să asculte. Borr se zbătu încercând să îşi folosească toţi muşchii trunchiului şi să apuce cu ghearele coada lungă şi puternică ce se strângea tot mai tare. 
  
- Pleacă, Marzurr! Dă-i drumul şi pleacă! 
  
Saturnianul îl smuci pe Borr cu coada, îl trânti de câţiva copaci zdrobindu-i coastele şi abia după ce îl lăsă fără suflare părăsi pădurea aceea în care Borr sperase să obţină nu unul ci două trofee. 
  
Cerul era roşu. Copacii erau roşii. Prin fosele nazale se scurgea în valuri calde mirosul sângelui. Când reuşi să respire regulat, Borr îşi investigă trupul zdrobit în prima sa înfrângere. Furia îi pompa în tâmple o ameţeală stranie. N-ar fi fost în stare să stea pe picioare acum nici susţinut. Vibraţia şi amprenta termică ale omului arătau că acesta era încă prezent. Era în pericol. Căută armele, dar privirea refuza să îl ajute. Raţiunea îi reveni bucată cu bucată, aşezându-se la locul ei cum ai pune o armă în tocul potrivit. Putea fi mort acum. Dacă saturnianul îl lăsase în viaţă fusese pentru că omul i-o ceruse. Dacă făcuse ce îi ceruse omul, înseamnă că omul îl controla. Cum putea să controleze un om mărunt un saturnian imens şi puternic? 
  
- Nu te mai mişca, îi ceru vocea şuierată, încerc să te repar! 
  
Văzu lumina strecurându-se printre degetele omului şi o fierbinţeală lichidă îl moleşi cu totul. Fiecare atingere îi schimba starea de spirit. Linişte. Împăcare. Armonie. Echilibru. Membrele îi zvâcniră scurt în momentul în care deveniră funcţionale şi, cu muşchii arzând încă, Borr sări în picioare. Omul zâmbea luminos, cu toate că sângele roşu, cu miros metalic, îi gâlgâia din rănile de pe spate şi de pe coapsă. 
  
- Acum eşti bine! 
  
Borr înţelegea că omul îi salvase viaţa, dar nu găsea motivul pentru care o făcuse. Îl salvase şi pe saturnian. Borr nu avea să se poarte cum se purtase saturnianul. Pe el omul nu avea să îl controleze. Mai mult, el nu avea să se întoarcă fără trofeu. Nu voia să guste pe lângă amărăciunea înfrângerii şi umilinţa întoarcerii fără trofeu. O văzuse de prea multe ori în ochii unor camarazi ca să îşi dorească să o guste şi el. Locul în colonie pentru cei care se întorceau fără trofee nu era unul onorabil. De când plecase pentru prima dată la vânătoare, Borr nu mai călcase în suburbiile locuite de dezonoraţi, dar ştia prea bine cum trăiesc aceştia căci poveştile din suburbii erau principala distracţie la mesele onorabililor prădători. Şi nu numai. Nu avea să uite niciodată ziua în care Linkarr, fratele lui, se întorsese fără trofeu şi fusese alungat în suburbii. Fusese o zi victorioasă, Borr adusese un trofeu important, un venusian argintiu ale cărui gheare împodobeau acum gâtul Comandantului. Fusese aşezat în capul mesei, alături de acesta şi declarat onorabil. Privise cu mândrie şirurile de camarazi care se întorceau de la vânătoare, simţind că se va lupta crâncen să îşi păstreze acel loc. Linkarr intrase rănit în sala împodobită de trofee, cu scalpul pe jumătate desprins atârnându-i pe umărul stâng şi cu membrele inferioare străpunse de săgeţi otrăvite, abia susţinând trupul fără platoşă. Borr se încruntase uşor, dar se controlase destul de bine pentru ca să poată să se alăture râsului zgomotos al Comandantului care scuipase gros la picioarele lui Linkarr poruncindu-i acestuia să lingă fluidul vâscos de pe podeaua de granit acoperită cu sângele stârvurilor clădite în faţa lui. Linkarr se aşezase în patru labe, măturase cu scalpul încălţările Comandantului şi curăţase cu limba tot locul de lângă picioarele lui. 
  
Borr nu avea să se umilească, nu avea să ajungă în suburbii! Nu urma să se întoarcă cu două trofee, dar putea să ducă pentru prima dată în sala de trofee un om. Comandantul avea să declare că Borr avusese curaj să aducă un alt fel de trofeu. Poate că urma să descopere că una dintre părţile corpului uman putea fi folosită pentru vindecare, iar Borr avea să se umple din nou de onoruri. 
  
- Nu ştiu ce mănânci, dar uite, cred că ţi-e foame şi sete! 
  
Omul se întinse spre Borr fără nici o urmă de ostilitate. Borr simţi mirosul şi apucă rapid între fălci mâncarea. Înfulecă totul, apoi bău apa care îi răcori sângele. Simţi un val puternic de energie năpustindu-se prin venele dilatate şi îşi întinse membrele mulţumit. Durerea era suportabilă, aproape inexistentă, mai că îi venea să creadă că saturnianul nu-l vătămase atât de rău. Se ştia puternic şi, dacă nu ar fi fost starea scurtă de inconştienţă pe care o asimilase exact aşa cum fusese, ar fi spus că nu îi datora omului viaţa. Poate că nici nu i-o datora! Îşi văzu armele aşezate una peste alta la picioarele omului. 
  
- Bun, zise acesta, acum cred că eşti şi tu gata de plecare! 
  
Îi întorsese spatele? Lui Borr îi veni să râdă. Niciodată nu întorci spatele duşmanului! 
  
- Ar trebui să învăţaţi să vă iubiţi! Iubirea este un sentiment atât de copleşitor, curat, vindecător! 
  
Borr apucă armele şi dintr-un salt fu în faţa omului. Acesta îl privi blând. Nu o luă la fugă, nu ţipă, nu tremură. 
  
- Dar tu nu cunoşti iubirea, nu e aşa? 
  
Întinse mâinile spre cer, se învălui în lumină şi aşteptă. Borr făcu totul rapid. Lamele şuierară în prelungirea membrelor sale şi trupul omului se aşternu lin la picioarele lui, cu ochii deschişi. Nu simţi gustul triumfului. Încercă să îşi spună că nu acest lucru conta. Până la urmă onorul din Sala Trofeelor era important. 
  
Sentimentul întoarcerii era mereu şi mereu acelaşi atunci când purtai cu tine un trofeu. Nerăbdarea de a-l arăta Comandantului şi celorlalţi, anticiparea uralelor şi mândria onorurilor. Şirurile lungi de camarazi care îşi purtau pe umeri trofeele fără ca vreunul să arunce o privire celui din faţă sau celui din spate, încredinţaţi că trofeul lor este într-un anume fel unic. Aşteptarea era grea atunci când erai încredinţat că locul tău este în capul mesei. Şirul înainta în ritmul impus de entuziasmul Comandantului şi nimic nu ar fi putut să-i schimbe dinamica. De data aceasta, Borr nu simţi apăsarea aşteptării. În mintea lui era un alt şir, un şir de gânduri întortocheate. Omul îi atârna pe umeri din ce în ce mai greu. Îi dispăruse vibraţia şi amprenta termică, dar mirosul încă asalta fosele nazale ale lui Borr. Miros de pădure, de pământ, de copaci şi de lumină. 
  
- Borr! Onorabil camarad! Ce ai adus azi? 
  
Strigătul Comandantului îl făcu să ridice capul. Îi venise rândul. Piramida stârvurilor se ridica îmbâcsită de fluide murdare în acelaşi loc din faţa jilţului ornat cu două capete de plutonieni, în care se aflase şi în ziua în care Linkarr fusese dezonorat. Urechile prinseră să-i ţiuie, aşa încât abia auzi ce i se spunea: 
  
- Văd ceva nou? Ce trofeu ai adus? 
  
Borr nu se putu controla într-atât încât să arunce omul în vârful piramidei, aşa cum s-ar fi cuvenit. Trupul acestuia i se rostogoli de pe umeri direct la picioarele comandantului, oprindu-se pe spate, cu ochii sticlind spre cerul vizibil prin cupola Sălii Trofeelor. 
  
- Un om, îşi auzi Borr glasul fără să şi-l recunoască într-o primă fază. 
  
Comandantul sări din jilţ. Tălpile îi plescăiră pe podeaua inundată de sânge când se apropie de trupul omului. Îi ridică capul, îşi apropie ochii de ai omului şi îşi apăsă fruntea strâns pe cea a acestuia. 
  
- Niciodată omul nu a fost un trofeu pentru că omul urma să ne înveţe iubirea! 
  
Sala Trofeelor încremeni odată cu Comandantul. Borr căzu în genunchi şi pe obraji simţi cum alunecă un lichid cald care îi alimenta sentimentul că acest trofeu nu avea să îi aducă onoarea. 
  
Referinţă Bibliografică:
TROFEUL / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2652, Anul VIII, 05 aprilie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!