CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Vulpea, mare cucoană
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cumătra vulpe ajunse mare cucoană. Un vulpoi frumos şi bogat s-a îndrăgostit de ea. Fără să mai stea pe gânduri, a luat-o de nevastă şi a început să-i facă toate poftele. Vulpiţa, profitând de slăbiciunea soţului, nu mai avea chef să muncească. Lenevea toată ziulica, până şi mâncarea o dorea la pat. Uneori, vulpoiul mai pleca la vânătoare, de aceea cumătra l-a rugat să îi aducă în casă un servitor, că vezi Doamne, nu mai prididea singură cu toate treburile! Copleşit de rugăminţile soaţei şi pentru că o iubea atât de mult, acesta îl angajă pe iepuraşul cel sprinten ajutor în casă. 
  
Iepurașul era harnic, muncea cu sârg, făcea fel şi fel de treburi toată ziulica. Ei, dar cucoana era mereu nemulţumită și pusă pe harţă. A răbdat Urechilă cât a răbdat istericalele stăpânei, dar, după un timp, şi-a luat tălpăşiţa, renunţând și la simbrie. 
  
Cumătra, disperată că nu are cine să o mai servească, se fofilă pe lângă soţul iubăreţ şi, vicleană cum o ştiţi, îl ameţi cu vorbe meşteşugite, rugându-l să îi aducă altă slugă. Acesta aşa făcu, dar cucoana nu şi-a schimbat năravul, din contră, a devenit mai înfumurată şi răutăcioasă. 
  
Mulţi servitori s-au perindat prin casa dumneaei, însă, la scurt timp, dădeau bir cu fugiții. Era imposibil ca vreunul să poată face faţă pretenţiilor şi ifoselor cumătrei. Bietul vulpoi era disperat, nu mai avea pe cine să angajeze, căci vestea despre răutatea vulpiţei s-a răspândit repede în toată pădurea şi toţi se fereau de ea. 
  
Iată că, într-o zi, umblând vulpoiul abătut prin pădure, se întâlni cu ursul. Îşi dădură bineţe politicoşi, întrebându-se reciproc ce mai fac şi cum o mai duc. Vulpoiul îi povesti ce necaz are cu soaţa mofturoasă. Martinică, fără să stea pe gânduri, îi spuse: 
  
- Dragul meu, eu acum sunt liber, aş putea veni să te ajut! Vezi că el nu auzise încă despre răutatea nemăsurată a cucoanei! 
  
- Îţi mulţumesc, prietene, pentru bunătatea ta, că altfel nu mai aveam zile bune cu nevasta! 
  
Chiar din acea zi, ursul îşi începu munca, fiind la dispoziţia cumătrei. Făcea de toate prin casă, din zori până în seară, nu avea o clipă de linişte. Să nu credeţi cumva că era mulţumită cucoana! Nicidecum! Mereu găsea nod în papură, ba mâncarea era prea caldă, ba prea rece, ba că nu e şters bine praful, ba că aşternutul nu era aşezat cum trebuie, era din cale-afară de sâcâitoare şi nemulţumită. 
  
De la un timp, ursul nu mai putu suporta toanele îngâmfatei, anunţând-o că renunţă la slujbă. Aceasta, nervoasă, sări ca arsă: 
  
- Cum e posibil să îţi treacă prin minte aşa ceva? Nu poţi să mă laşi baltă! Cine se va ocupa de treburile gospodăriei? Știi doar că eu nu pot să le fac! 
  
- Da, aşa este, răspunse ursul, nu ești în stare de nimic, însă pretenţii ai cât zece, iar la critici şi jigniri nu te întrece nimeni! Apoi, scârbit de comportamentul ei, îi întoarse spatele, plecând liniştit la treburile lui. Cucoana s-a înroşit de furie că fusese abandonată. 
  
Obosit, apăru şi vulpoiul de la vânătoare. Soţioara, în loc să-l întâmpine zâmbitoare şi să-l ajute, stătea tolănită în pat şi dă-i cu văicărelile. Soţul, disperat, sătul de toanele dumneaei, uită de marea dragoste ce îi purtase şi, plin de necaz, o repezi autoritar: 
  
- Cucoană vulpe, fă bine, adună-ţi catrafusele şi ia-ţi tălpăşiţa din casa mea! Nu te mai suport! Eşti o linguşitoare şi o leneşă plină de răutate! Nimeni nu îţi intră în voie, aşa că descurcă-te singură! 
  
A încercat roşcata cu tot felul de tertipuri să-şi înduplece soţul să o ierte, dar acesta a fost de neclintit în hotărârea lui. 
  
Supărată că şi-a pierdut huzurul, se gândea cum să se răzbune. Nici acum nu realiza că era singura vinovată pentru situaţia ivită, de aceea, toată furia i s-a îndreptat spre bietul urs. Fiind ultimul angajat, credea că el vorbise şi îi influențase soţul să o alunge din casă. 
  
Umblând fără nicio ţintă, iată că îi apare în cale tocmai Moş Martin. Acesta, ignorând-o, îşi văzu liniştit de drum. Cumătra şireată se opri în faţa lui, prefăcându-se bucuroasă că îl vede, dar în minte își pregătise deja răzbunarea: 
  
- Să fii sănătos, Ursache, cum o mai duci? 
  
- Mulţumesc dumitale, cucoană, ce să spun, nu chiar pe roze! 
  
Uitase, sărmanul, ce cătrănită rămăsese vulpea când plecase din slujba ei şi începu să-şi spună oful: 
  
- Ce să zic, hrană se găseşte tot mai greu, râul a sărăcit în peşte, ghinda s-a terminat, iar albinele şi-au ascuns bine stupii! Colind zilnic pădurea să găsesc de-ale gurii, dar umblu mai mult cu burta goală. 
  
- Oh, bietul de tine, dar grele zile te-au ajuns! E drept că am fost cam supărată, însă mi-a trecut şi acum chiar te compătimesc! Mă bucur că te-am întâlnit! Vino să îţi arăt unde te poţi ospăta boiereşte! Prin locurile colindate de mine am văzut destui stupi. Chiar înainte de a ne întâlni, am observat un roi de albine umplând unul cu miere. 
  
Martinică, din cauza foamei, nu mai ţinu cont de viclenia roşcatei, ba chiar o rugă frumos: 
  
- Fii bună, arată-mi unde se află acel stup! 
  
- Cu dragă inimă! răspunse ea, satisfăcută de reuşita planului mârşav. 
  
Într-adevăr, cumătra ştia unde îşi colectau albinele mierea, dar bănuiţi voi că nu din bunătate îi arăta și ursului! Ajungând în apropierea locului cu pricina, hoţomana se opri, spunându-i: 
  
- Eu am cam obosit, aşa că te aştept aici! Tu mergi liniştit și ia-ți câtă miere doreşti, căci albinele sunt plecate la cules de polen! 
  
Martinică, cum nu era prea isteţ şi fiind lihnit de foame, se repezi ca o vijelie asupra stupului, fără să ţină seama că s-ar putea ivi vreun pericol. Nu reuşi să ajungă bine la miere, că apărură, ca un nor negru, stăpânele acesteia. Acum, ţine-te necaz! Au tăbărât pe el cu sutele. Ace veninoase plonjau asupra lui din toate direcţiile. 
  
Bietul Ursache, îngrozit şi aproape paralizat de durere, se chinuia să scape de sub ploaia săgeţilor otrăvitoare, însă roiul de albine nu îşi înceta atacul. Alergând disperat unde văzu cu ochii, ajunse cu greu la un râu. Abia când intră în apa răcoroasă, albinele înfuriate renunţară la atac. Văzându-se scăpat de pericol, cu chiu cu vai, ieşi Martinică din apa rece. Era umflat ca un balon şi de-abia mai mergea. 
  
Se spune că, de atunci, ursul are mersul aşa greoi şi legănat, şi tot de atunci a rămas aşa de mare, căci nu s-a dezumflat de tot! Totuşi a primit o lecţie: să nu mai fie aşa credul şi să ia seama la eventualele pericole! 
  
Tot din acele timpuri, ursul nu-şi mai doreşte prieteni, umblă singur sau doar cu membri familiei sale. Răutăcioasa vulpe râde pe seama lui, ori de câte ori i se iveşte ocazia. Tare-i mândră de isteţimea ei, de modul cum s-a răzbunat pe Martinică. Totuşi a fost păgubită şi dumneaei. Niciun vulpoi nu şi-o mai doreşte de soaţă, iar din cauza vicleniei şi a răutăţii, nu are nici prieteni. De atunci umblă și ea mereu singură… 
  
(din volumul "Din tainele poveștilor", Editura Armonii Culturale, Adjud, 2016) 
  
  
Referinţă Bibliografică:
Vulpea, mare cucoană / Marioara Ardelean : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2339, Anul VII, 27 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marioara Ardelean : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marioara Ardelean
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!