CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Marin Voican Ghioroiu         Ediţia nr. 2541 din 15 decembrie 2017        Toate Articolele Autorului

AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE  
  
Din amintirile prof. Mihai Răduță  
  
Tot scenariul acestui incendiu a fost dirijat și calculat la secundă și a avut drept scop să discrediteze România în fața întregei omeniri, arătând că cei care o conduc sunt niște iresponsabili, iar anunțul că vom pune în funcțiune pe 30 mai 1989 primul reactor, era pur și simplu o minciună a propagandei „socialismului înfloritor”.  
  
Capitolul X  
  
Permiteți să vă întreb, tovarășul general Popa?  
  
Te ascult tovarășe colonel.  
  
Cunoașteți cum s-au petrecut lucrurile?  
  
Foarte puțin, dar după rapoartele tale, Tănăsescule, știam că în reactor nu poate intra cine vrea: securitatea obiectivului este asigurată de trei filtre de pază, plus cardurile care nu permiteau accesul decât a celor care lucrau în reactor, ori ca să izbucnească un foc în toiul nopții la Calandria, pe platforma A, mi se pare de domeniul incredibilului. Dumneavoastră, ca specialist, ați putea să dați o explicație?  
  
Char n-am cum să vă pot răspunde, mă depășește situația.  
  
Din acest moment discuția celor trei s-a întrerupt și, până am intrat în reactorul numărul unu, nimeni n-a mai scos un cuvânt. La intrare am fost întâmpinați de colonelul Bobâlcă și generalul de brigadă Marcu, care au raportat scurt.  
  
Tovarășul general de aramtă I. V. Popa, întregul dispozitiv este asigurat de trupele speciale și așteptăm ordinele dumneavoastră.  
  
Am intart în Sala Mașinilor într-o tăcere mormântală. Privirea mi-a fost atrasă de funinginea care stătea țurțuri peste tot. Am urcat scările ce duceau în fața reactorului, platforma A, iar priveliștea era de coșmar: tuburile de combustibil nuclear erau pline de fum și funingine, (macheta) un tub de zirconiu, aflat la câțiva metri de Calandria, era topit pe jumătate de flăcările nemiloase ale focului blestemat. Lângă tub se vedea un covor gros, din cauciuc siliconic, ars cam trei sferturi. La o inspecție fugitivă, tuburile de combustibil nuclear erau intacte, focul nu ajunsese să le atingă, ceea ce dădea speranța că pagubele nu-s atât de mari. Specialiștii centarlei plus cercetătorii și oameniui de știință de la Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele au spus: „Conform procedurilor CANDU, se împune curățenie generală a Calandriei, a întregului spațiu din hala mașinilor, îndepărtarea oricărei urme de elemente chimice: bor, iod, clor, etc. care sunt interzise cu desăvârșiere în sala de de montare, întreținere și exploatare a unui reactor nuclear”.  
  
Ce-a urmat este greu de redat în fraze, fiindcă aproape treizeci de zile a fost o adevărată luptă pe care au dat-o specialiștii, muncitorii, ingineri și tehnicienii pentru aducerea reactorului la parametrii ceruți de „Condițiile de calitate” stipulate în tehnologia de fabricație CANDU. Comisii peste comisii se perindau prin fața reactorului numărul unu, discutau cu directorii Antreprizei de Montaj, de foare multe ori s-au făcut tot felul de fotografii care, după părerea mea, nu-și mai aveau rostul.  
  
Reluarea lucrului s-a făcut în perfectă disciplină și înaltă responsabilitate a celor care purtau pe umeri sarcina de-a finaliza primul reactor nuclear, care va furniza 700 MGW în sistemul național de energie electrică.  
  
În toată această perioadă am căutat adevărul și am stat de vorbă cu cei care au lucrat în ziua respectivă pe platforma reactorului, cu toți pompierii și cu șefii lor care au făcut constatarea, iar întrebările erau: dacă s-au respectat normele de pază contra incendiilor, dacă cineva a observat (la plecarea din schimb) un cât de mic lucru ce ar fi pus în pericol Calandria, dacă în timpul celor duăzeci și patru de ore au văzut pe platforma de lucru persoane necunoscute, dacă membrii echipei de asistență din partea canadiană au dat de bănuit că pun ceva la cale, dacă în momentul aducerii tuburilor de combustibil nuclear pentru mandrinare s-au observat cumva nereguli în manevrare, depozitare sau au fost lăsate materiale incendiare, dacă s-a lucrat cu foc deschis (sudură electrică, oxiacetilenică), dacă s-a lucrat cu macheta de pe platformă al cărei tub (din zirconiu) de combustibil nuclear a fost topit și nu cumva s-au lăsat în el cârpe îmbibate cu solvenți, dacă personalul respectiv a purtat echipamentul de protecție adecvat, dacă la părăsirea lucrului de muncă au îndepărtat resturile de electrozi sau alte obiecte ce ar fi produs incendiul, dacă s-a respectat temperatura de lucru în reactor (cuprinsă între 22 - 24 de grade Celsius), dacă din greșală au fost lăsate deschise ușile de acces în reactor (sasurile de trecere) și multe alte detalii ce fac obiectul informării corecte a superiorilor despre cele petrecute în noaptea de 19 Aprilie la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă. Din materialele culese rezulta că s-a lucrat cu foc deschis pe Calandria la fixarea M.C.R.-uri (Mecanismele Controlului Reactivității) după orele șaptesprezecepe (când personalul din reactor era plecat) iari „concluzia” pe care au tras-o specialiștii brigăzii de pompieri, a fost „NEGLIJENȚĂ”.  
  
În raport s-a scris următoarele: „Echipa de sudori care au efectuat lucrări la M.C.R.-uri nu au observat cum a căzut un capăt de electrod în fața Calandriei (pe covorul de acuciuc) și după un timp... (nu s-a trecut orele scurse) l-ar fi aprins, verdict care nu explica nici pe departe topirea din interior (a tubului experimental de zirconiu de pe machetă) care a curs ca ceara unei lumânări, iar focul declanșat (ar fi fost imposibil să nu-l distrugă din exterior); marea dilemă ce nu și-a mai găsit răspuns, fiincă macheta și tubul cu pricina, după ce a fost fotografiat, cercetat cu mare atenți de „specialiști”... a dispărut ca prin farmec și nu s-a mai vorbit de el, (ba mai mult, nimeni nu-și amintea să fi văzut pe cineva că l-ar fi luat de pe platformă, dar nici nu știau când a dispărut).  
  
Mai târziu, când lucrurile s-au așezat în matca lor (după vreo cinc-șase ani) din cercetările mele, spre a mă dumeri într-un fel, niciun document și nici concluzia arderii tubului de la interior nu le-am mai găsit. Nimeni n-a putut să-mi spună despre disparițaia misteriosă a probelor de bază. La vremea respectivă am cerut expertiză de urgență a machetei amintite, pentru stabilirea adevărului, arătând în mod științific (prin experiențele făcute la Pitești, unde lucrau așii cercetării în domeniul nuclear, că dacă în tub a fost lăsat un material pirotehnic (inteligent*) care să se aprindă după un anumit număr de ore (când niciun muncitor nu se mai găsea în reactor), incendiul putea avea loc, dar cum propunerea mea nu a mai făcut obietul studiului cerut, nimeni nu s-a mai sinchist să facă investigațiile necesare. O altă concluzie la care am ajuns a fost clară ca bună ziua: distrugerea tubului de zirconiu de pe machetă, arderea covorului de caucuiuc siliconic într-un timp calculat (aproximativ treizeci de minute), ca să nu afecteze cele peste două sute optzeci de tuburi de combustibil nuclear (mandrinate la ora aceea, restul s-au montat și mandrinat după reluarea lucrulului la Calandria), alarma către P.S.I. (care nu a putut răspunde la întrebări cine a fost cel care i-a anunțat că în reactorul unu este incendiu (foc ce nu se putea vedea sau seziza de cei care ar fi fost din întâmplare prin zona reactorului, fiindcă anvelopa respectivă nu permitea să iese flăcările. Fiind un un foc mocnit de ardere a covorului din cauciuc siliconic, care a infestat întregul reactor cu substanțe halogene. De fapt, în sinea mea eram convin că o mână criminală a pus foc în Calandria, fiindcă interesele financiare nu cunosc limită în a se folosi de metode neortodoxe, numai și numai a-și atinge țelul, câștigul banului blestemat. Tot scenariul acestui incendiu a fost dirijat și calculat la secundă și a avut drept scop să discrediteze România în fața întregei omeniri, arătând că cei care o conduc sunt niște iresponsabili, iar anunțul că vom pune în funcțiune pe 30 mai 1989 primul reactor, era pur și simplu o minciună a propagandei „socialismului înfloritor”.  
  
O altă idee, ce nu-mi dă pace nici când scriu aceste rânduri, m-a urmărit în permanență de la acea noapte când am venit la Cernavodă (analizând discuțiile purtate în mașină de „cei trei” numai spre a mă introduce în subiect..., pentru mine au rămas cu semn de întrebare) și de aceea cred că trădarea a fost din interior, căci nu-i greu de înțeles cum elemente antiromânești, în nebunia lor de-a urca în foișorul puterii, nu s-au dat înapoi de la a vinde (pe treizeci de galbeni) munca și sudoarea poporului român. Vârtejul evenimentelor din timpul Revoluției și, după aceea, restructurarea sistemului de informare la nivel național, orientarea spre libertatea de-a se permite cu bună știină dispariția peste graniță a multor valori inestimabile, îndepărtarea unor oameni cinstiți din structurile economice, privatizări cu vânzări frauduloase a uzinelor și abandonarea combinatelor, distrugerea industriei de armament (însușirea fără perdea de foloase materiale și bănești... de către mulți aleși din ziua de azi), m-au pus în situația să trag cortina peste acești ani și să-mi văd de catedra mea, unde predau istoria României. A, să nu uit, Dămănceascu a ajuns în Parlament și pozează în cel mai cinstit om, dar cum ulciorul nu merge de prea multe ori la fântână, în dosrul „Corupți și vânduți” , justița i-a asigurat la Poarta Albă un locșor de meditație, iar bănișorii pe care-i primea... nu-i mai sunt de folos, fiindcă „banii albi pentru zile negre” fac prea mult zgomot, iar Nebunul și-a pierdut imunitatea. La proces, culmea-culmilor!... s-au folosit de informația pe care o trimisesem cu ani în urmă (port ilegal de armă) când i-am găsit în haină un pistolet și am acentuat că ar fi bine să se ia măsuri cu inginerul Dămăncescu (dar nimeni n-a mișcat măcar un deget). Acum când sunt la ora destăinuirilor, sigur că vă întrebați dacă nu am făcut și rău în activitatea mea, la care vă răspund: „Tata mi-a spus că a fi om e lucru mare, fiul meu! Atenție, vezi cu cine te-mpritenești și pe cine slujești, că ar fi păcat să greșești”, iar Mântuitorul spunea mulțimii înfuriate care cerea lapidarea Mariei Magdalena: „Cine este fără păcat să arunce primul piatra”  
  
Epilog  
  
Cele relatate în această poveste sunt destăinuirile unui om care a crezut cu tot sufletul său în deviza „Slujim patria!” - însemnări pe care le-am găsit în caietul domnului profesor de istorie, Răduță Mihai pe care l-am condus pe ultimul drum (acum câțiva ani) la cimitirul de la mânăstirea Cernica, iar amintirea lui mă face să-i trimit un gând pios din partea mea și a colegilor de clasă, fiindcă ne-a învățat să ne iubim ţara în care trăim.  
  
Referinţă Bibliografică:
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2541, Anul VII, 15 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!