CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  


Autor: Marin Voican Ghioroiu         Publicat în: Ediţia nr. 2539 din 13 decembrie 2017        Toate Articolele Autorului

AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE  
  
Din amintirile prof. Mihai Răduță  
  
Dacă pământul s-ar fi crăpat în clipa următoare și mi s-ar fi spus că e ultima mea clipă ce-o mai am de trăit, nu m-ar fi mirat, ordinul venit, prin firul de telefon, căzuse ca un trăsnet și îmi paralizase toate simțurile că nu mai puteam să articulez măcar un cuvânt, iar la întrăbările lui tata nu i-am răspuns: stăteam și-i priveam înmărmurit, mi se părea că sunt un intrus, un străin care nimerisem într-un loc necunoscut.  
  
Capitolul IX  
  
Bine, bine... dar tovarășa care răspundea de cărțile de muncă... a dispărut fără urmă?  
  
A fost retrasă și sancționată pentru neglijență în serviciu, fiindcă nu pusese cartea ta de muncă în raftul „interzis” , cum de altfel primise ordin, și nu avea voie fără aprobarea tovarășului Marinescu ca să o dea la nimeni. Află că domnul inginer șef Dămăncescu a răsfoit-o puțintel, dar cum este superficial din fire... nu a remarcat nicio neregulă, cum se zice pe la noi: a-nghițit gălușca.  
  
Mai lucrează biata femeie?  
  
E bine-mersi la G.A.S. 30 Decembrie. Pe tovarășa Balint Maria am văzut-o acum un an când l-am însoțit pe „big-șeful” într-o vizită inopinantă, fiindcă era interesat de creșterea șeptelului (selecționat) de porcine și taurine: trebuia încheiat cât mai urgent un contract cu două țări din vestul Europei, care ne-au pus condiția... ca produsele noastre de carne să fie naturale, nu cu stimulente de creștere și alte chimicale de îngrășare artificială. Vreau să-ți spun că madam Balint chiar se îngrășase și mi-a zâmbit confidențial, un fel de mulțumire că am aruncat-o la „greu”. Săraca femeie, săracă... a sărit din puț cu apă sărată în lacul cu apă dulce.  
  
S-a ridicat în picioare și, aplecându-se peste birou, a-ntins o mână și m-a bătut frățește pe umăr. A zâmbit șmecherește (ca pe timpuri) când le sustrăgea atenția adversarilor prin niște fițe de tot hazul, ca să scapăm din blocaj și să introducem mingea în coșul agățat pe un panou vechi, antic și dedemult, ca să-mi zică: dragă Mihai, nu asta este chestiunea pentru care am ținut să mai vorbim amândoi, că-ți spun cinstit, fiind un vechi prieten de-al meu, îmi face plăcerea să mai depănăm amintiri, dar...  
  
Să nu-mi spui că-i de rău!  
  
Cred că te vei bucura... fiindcă marțea viitoare îți iei zborul spre capitală.  
  
Ihu! Trebuie să fac cinste, șefule.  
  
Chiar dacă nu primesc mită, e la mintea cocoșului: veștile bune se udă cu șampanie frapată.  
  
În sfârșit, merg acasă!... Dragul meu, ce crezi, ai mei mă mai cunosc?  
  
Fii sigur că ești așteptat cu flori și vei primi sărutări fierbinți, dar îți spun de pe acum, nu vei sta prea mult pe roze, iar tu care ai făcut ceva „specializare” la Societatea Candu din Canada, vei avea puțină treabă la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă, unde se simte nevoia să mai întărim activitatea de supraveghere a obiectivului. Gândește-te că se lucrează cu italieni, americani, canadieni..., ca să nu mai punem la socoteală că în colectivele lor de asistență tehnică au indieni, arabi... dar o să te convingi singur, la tipul potrivit. Când am aflat această știre trăsnet, că sunt chemat la ordine, iar pe viitor nu voi mai fi obligat să nu-mi văd familia, am simțit că sunt cuprins de un tremut, și nerăbdarea a pus stăpânire pe mine.  
  
Marțea viitoare (17 Aprilie 1989) eram la orele douăzeci și unu pe aeroportul Otopeni și, la vederea copiilor (care mă așteptau cu soția) nu mi-am putut reține lacrimile bucuriei. Eram cu adevărat fericit: Liana, feblețea mea, devenise o domnișoară superbă și căpătase personalitate la cei paisprezece ani. Sorin se înălțase de-mi venea cu vârful capului până la umăr; ce mai... la opt ani ai lui arăta excepțional. Ca părinte mă mândream cu un așa cavaler frumos și bine dezvoltat. Daniela (mămicuța noastră iubită) nu se schimbase cu absolut nimic, dimpotrivă... părea mai tânără cu câțiva ani, și asta fiindcă slăbise niște câteva kilograme bune în urma unei operații de colecist, pe care o făcuse prin ianuarie. Desigur că regimul alimentar, pe care-l ținea cu sfințenie, o ajuta să fie „top model” și s-o doresc așa de mult...  
  
A doua zi, la primele ore ale dimineții au sosit părinții mei cu tot felul de bunătăți, dar ca să-mi facă surpriză (o plăcere de-a mea din copilărie) mi-au adus câteva sticle cu must, iar când am gustat din el... m-am simțit că sunt copilul de altădată. Ce păcat, fata și băiatul plecaseră la școală și nu am avut cui să-i dau din licoarea dumnezeiască pregătită de bunul meu tată, Sorin Răduță. Nici nu știu câte n-am discutat: ne-am amintit de anii când eram mic și mă duceau să-i sorcovesc pe nașii Marin și Victoria, iar de Anul Nou eram un plugar cum tata își dorea (dar soarta mi-a deschis alt drum): aruncam boabele de grâu (pâine pentru,-ndestulat) prin bătătură, pocneam din bici și mânam bourenii să are brazdă adâncă (în zăpada pufoasă) și-l rugam pe bădița Traian să aducă an bogat în țară. Mama mă privea ca pe scumpul ei odor, plecat în lume... și-mi ducea grija rugându-l pe Dumnezeu să mă ferească de rele. Pe la patru au sosit și socrii mei, mama Elvira și Ilie Deleanu (oameni simpli, de prin ținutul Gorjului, din satul Tălpași care-i așezat pe valea Amaradiei), iar la ora cinci după amiază ne găseam la masă-ntinsă cu mâncăruri alese și pahare pline. Această noapte de 19 Aprilie nu am s-o uit niciodată, fiindcă eram înconjurat de cei dragi, iar grijile se volatilizaseră ca prin farmec. Timpul a tercut pe nesimțite, iar eu cu tata și socru-meu, pe la orele cinci dimineața, încă nu terminasem de discutat: cum a fost al nunta noastră la care nu mi-au venit colegii (fiindcă nu-i invitasem de frică să nu mă toarne că mă cununam în biserică), ce chefuri trăgeam... atât la nașterea fetiței, apoi a băiatului care va păstra numele lui tata care era așa de mândru că are un urmaș de nădejde, ca să nu mai punem sărbătorirea absolvirii (școlilor mele), avansarea în grad și trimiterea mea la specializare în străinătate, etc. Ca un făcut, nu-mi era somn și totuși aveam un presentiment care mă încerca, dar nu reușeam să localizez gândul fugar pe care nu prea-l luam în seamă, trecând această stare în fișa euforiei pe care mi-o provoca vinul ghiurghiuliu, când aud soneria telefonului care mă cheamă insistent. Am ridicat receptorul, fiind convins că vreun coleg (probabil rămas la chef ca și noi), care auzise că am sosit în țară, s-a gândit ca să mă trezească din somn... Răspund cu veselie în glas.  
  
Te ascult, camarade, și află că încă nu m-am culcat..., așteptam să mă suni.  
  
Foarte bine tovarășul Răduță că nu v-ați culcat..., peste treizeci de minute vine mașina să vă ia. Ofițer de serviciu, maior Dan Popescu.  
  
Am înțeles...  
  
Dacă cerul s-ar fi crăpat în clipa următoare și mi s-ar fi spus că e ultima mea clipă ce-o mai am de trăit, nu m-ar fi mirat, ordinul venit, prin firul de telefon, căzuse ca un trăsnet și îmi paralizase toate simțurile că nu mai puteam să articulez măcar un cuvânt, iar la întrăbările lui tata nu i-am răspuns: stăteam și-i priveam înmărmurit, mi se părea că sunt un intrus, un străin care nimerisem într-un loc necunoscut. M-am scuturat din starea de neliniște și, cum nu-mi pierdusem obișnuința căpătată în atâția ani de când eram chemat în misiuni speciale, m-am dus să-mi iau valijoara de rezervă, pe care o aveam pregătită pentru evenimente neașteptate. Am intrat tiptil în dormitor, fiind atnt să n-o trezesc pe Daniela, iar când am deschis șifonerul, un scârțâit abia perceptibil a făcut-o să tresară din somn. Am sărutat-o pe obraz, iar ea mi-a zis fără să deschidă ochii: „Stinge lumina și culcă-te, dragul meu...” și s-a întors cu fața spre perete, adormind imediat. I-am îmbrățișat pe cei doi bătrâni și i-am liniștit că-i o alarmă de rutină, să nu-și facă griji pentru mine. Am să-i țin la curent cu totul: „ce fac și unde merg” - vorbe pe care nu prea le credeau de fel, doar aveau experiența vieții și știau prea bine că... unde lucrez „nu se discută”, mai ales tata care, o grămadă de ani, fiind activit, pentru el asemenea „sarcini” nu-l mai impresionau. Mașina mă aștepta în fața blocului. Șoferul mi-a făcut semn ca să mă urc în față fiindcă în spate toate cele trei locuri erau ocupate. Am dat bună dimineața și mi-am văzut de gândurile mele care mă răscoleau ca țepii unui arici. Nu puteam să mă dumiresc, nu-mi găseam calmul, ce trebuia să-l am în orice ocazie. „Unde mergem, frate?!...” Mașina aluneca pe cheiul Dâmboviței cu peste o sută la oră, fiindcă la ora aceea nu prea circula nimeni, iar cum restricția de benzină nu le da mâna oamenilor să facă plimbări, calea era liberă. În zece minute am intrat pe autostrada București-Constanța, când aud pe cineva din spatele meu că spune revoltat.  
  
Este incredibil, domnule general, să se întâmple asemenea nenorocire!...  
  
Da, Zamfirescule, ai dreptate: cine se aștepta la așa ceva, mai ales că tovarășul Ceaușescu anunțase că primul reactor de la Centrala Nucleară de la Cernavodă... va furniza energie în sistem începând cu treizeci ala lunii Mai 1989.  
  
Cât ne bucuram că am scăpat de datorii, iar acum o așa catastrofă..., câte miliarde o să ne mai coste?  
  
Tovarășul Lepădatu, necazurile vin când nu te aștepți... Cum au primit membrii CC-ului această veste?  
  
Nu știu absolut nimic, fiindcă pe mine m-a anunțat tovarășul Pascu Leonida de la propagandă...  
  
Așa..., înseamnă că nu se știe de către toți.  
  
Cred că la ora asta sunt mobilizați cu mic cu mare la teleconferință; un asemenea caz nu suferă amânare, mai ales că vor fi cheltuieli enorme; asta e știut din start, dar ia gândeți-vă dacă centrala era în funcțiune și se petrecea un cataclism ca la Cernobâl, ce s-ar fi ales de țara noastră?  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2539, Anul VII, 13 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!