CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Marin Voican Ghioroiu         Ediţia nr. 2537 din 11 decembrie 2017        Toate Articolele Autorului

AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE  
  
Din amintirile prof. Mihai Răduță  
  
  • Cred că ați fost informat de către ambasada dumneavoastră despre incidentul cu inginerul Dămăncescu Gheorghe, dar așa cum e bine să ne recunoașrtem greșala față de niște prieteni, și în același timp să ne cerem scuzele de rigoare, poftiți legitimația cu bucluc, și avem speranța că nu se va mai întâmpla asemenea lucruri neplăcute.
Capitolul VII  
  
Să înțeleg, neică Mărine, că mă iubești ca-nâia dată când mă văzuși prima oară? Păi... dragă maestre Răduță, ce te uiți așa de speriat, chiar crezi că mă răpește de lângă tine? Află că dumnealui mă iubește de la distanță. E-he... de-ai ști de când mă cunoaște..., eram pioneră la noi în Băilești, așa că dragostea de-acasă nu mă lasă indiferentă când aud complimentele tătucului, fost trubadur și admirator de fuste crețe... Am urcat în grabă la nivelul al doile și exact la ora opt fără două minute eram lângă masa distinsului „Profesore” care n-a catadicsit să-și ridice capul din ziarul american „New York Post”, dar Chivuța l-a abordat cu aceeași bună dispoziție, fără a-l lua în seamă că-i cufundat în lectura știrilor de dimineață pe care americanii le trimit zilnic în întreaga lume.  
  
Te pup dragă Profesore! Ți-era dor de noi?  
  
A!... ai mei au avut grijă ca să nu mă plictisesc și mi-au trimis o „Regină adorată” pe care o invit, cu mare plăcere, să srtea de-a dreapta tatălui.  
  
Vă mulțumesc din inimă, și l-a sărutat ca o divă de cinema (fiind convinsă că ochiul vigilentului pândar (ascuns) înregistra conștiincios imaginile, apoi s-a așezat nu pe scaunul din dreapta, ci pe cel din stânga și a adăugat în surdină: „Mi-mi place stânga, prințe), și a râs ca o școlăriță, făcându-mi semne ca să mă așez. Dintr-o privire am constatat că, unde se așezase profesorul, lipsea fața de masă și era chiar în capătul culuarului principal (pe unde se perindau clienții, iar zgomotul era destul de neplăcut), loc ales în mod strategic, iar coana Chivuța... nu cred că a avut parte să fie filmată în extazul (bine regizat) cu care l-a sărutat pe bătrânul admirator. Nu-mi aduc aminte dacă l-am salutat sau dacă mi-a spus ca să mă așez, fiindcă a intrat direct în subiect (în timp ce „Regina” turuia verzi și uscate, un fel de bruiaj... ca să nu se poată separa vocile și înțelege ce vorbeam), dar privea undeva... într-un punct nedefinit.  
  
Mânzule, (așa ne botezase pe toți învățăceii care-i trecusem prin clasă) ai făcut treabă bună, iar „Nebunul” a servit surogatul cu (boala asiatică) și asta datorită unui amic de-al nostru de la vama aeroportului care a înțeles că-i nedorit atât de noi cât și de ei, chestiune pe care trebuie s-o rezolvi în această dimineață, dar cu mare atenție, nu care cumva să dai de bănuit. Mergi la biroul de înregistrări pasageri și ceri legitimația „Nebunului” , iar când vei primi scuzele de rigoare, vei spune că noi suntem convinși că această (nedreptate) făcută unui român „nevinovat” a fost o simplă eroare de rutină a vameșiului, iar șefii tăi sunt liniștiți că totul s-a terminat cu bine, iar relațiile dintre poporul român și iranian sunt cordiale, de prietenie și de lungă durată. Am coborât în pas alergător la subsol și, spre stupefacția mea, am fost invitat cu amabilitate de cel care mi-a deschis ușa.  
  
Poftiți domnul inginer Răduță, chiar în acest moment a sosit și domnul director Samir.  
  
Vă rog să luați loc. Serenny, două cafele!... și, exact ca în poveștile din „O mie și una de nopți” , gromul și-a făcut apariția cu tava pe care erau așezate fructe exotice, zaharicale și cele două cafeluțe aburind.  
  
Vă mulțumesc distins domn.  
  
Cred că ați fost informat de către ambasada dumneavoastră despre incidentul cu inginerul Dămăncescu Gheorghe, dar așa cum e bine să ne recunoașrtem greșala față de niște prieteni, și în același timp să ne cerem scuzele de rigoare, poftiți legitimația cu bucluc, și avem speranța că nu se va mai întâmpla asemenea lucruri neplăcute. A... uitasem să vă spun, de la început am intuit ghinionul, fiindcă la reluare imaginei scanate, ce credeți?... n-am mai găsit nimic în memoria computerului, era un cadru fumuriu și literele, fotografia se volatilizaseră. Ieri când am analizat legitimația, pe care vă rog s-o primiți, nu avea niciun cip de avertizare „suspect” , ci era un carton obișnuit. Ne întrebăm cum de a fost posibilă o asemenea eroare, iar lucrătorul nostru să procedeze în consecință... expediindu-l pe domnul inginer Dămăncescu Gheorghe fără a cere acordul șefilor, lucru pentru care va răspunde.  
  
Dacă-mi permiteți, probabil că legitimația domnului Dămăncescu... fiind în același timp și card de acces în uzină, în biroul dumnealui, având încorporat în ea o bandă electromagnetică, cu siguranță că aceea a dat un semnal fals, și de aici întreaga tevatură, eroare regretabilă și pentru noi..., fiindcă dumnealui este un inginer cu mare experiență în domeniul construcțiilor de mașini. În ceea ce privește scuzele domniilor voastre... nu numai că le acceptăm, dar vă rog să fiți bun și să primiți din partea noastră asigurarea unei prietenii și colaborări și de acum înainte, fiindcă suntem convinși că nu s-a făcut în mod intenționat expulzarea domnului ing. Dămăncescu Gheorghe, ci s-a datoreat unei erori de schener... Am privit „legitimația de serviciu” care era curată ca lacrima și am răsuflat ușurat, fiindcă știam că, modul în care era făcută de specialiștii noștri, nu permitea înregistrarea imaginei când era rescanată după câteva ore: se ștergeau literele, cifrele, ștampila, absolut totul. „Cenoroc chior am avut că nu le-a trecut prin cap vameșilor s-o fotografieze, și proba ar fi fost indubitabilă” am gândit în câteva fracţiuni de secundă. Avea dreptate „Profesore” că îmi făcusem datoria și lucrasem cu „mâinile curate”. După alte amabilități de complezență, directorul s-a ridicat, avertisment că audiaența a luat sfârșit. Ne-am strâns mâinile și am plecat să-l informez pe domnul „Profesore” de sarcină realizată, dar la masa une-l lăsasem erau alți cetățeni, probabil niște italieni... că vorbeau așa de tare că mulți consumatori din restaurant își întorceau capetele, mirați spre ei și-i dezaprobau prin mișcarea bărbiei în sus și-n jos, moment când nea Mărin șoferul mă trage de mânică și mă ivită să merg la mașină.  
  
Dragul meu, îmi pare rău, dar la întoartecere nu o mai ai parteneră pe gingașa porumbiță..., și-a luat zborul cu șeful într-o direcție (și a gesticulat cu mâinile un fel de dus-întors, apoi a făcut, cu degetele răsfirate, un vâtrej din care mi-a fost greu să înțeleg pe unde voiajează dumnealor). În următorii trei ani am uitat cu desăvârșire unele șicane pe care mi le-au făcut unii colegi „binevoitori” din centrală, ajunși să împartă în caroiaje harta lumii după preferințe și ochi frumoși, izolându-mă în mine cu bună știință, fiindcă mă afundasem într-o muncă istovitoare de informare corectă, și trebuia să acționez promt în sprijinirea prin ansamblul de posibilități oferite de munca specială, în contextul acțiunilor prioritare ca: asigurarea cu țiței a economiei naționale (planificată și lărgită în baza unor contracte semnate cu vechea conducere a Iranului) și în mod deosebit, exportul de tractoare... care atinsese cifra de un milion de bucăți. Cred că oricare ar fi fost în locul meu, nu era mulțumit de felul în care eram tratat în continuare. Eram rupt de familie, iar concediul, în această prioadă, mi s-a acordat sporadic, cam zece zile într-un an, spunându-mi-se: „Tovarășul Răduță, la dumneavoastră avem pretenții!... mai întâi rezolvarea sarcinilor și după aceea plecarea în țară să ne facem concediul”. Cum se știa de către toată lumea că, prin trădarea lui Pacepa, întregul aparat de informare extern a fost schimbat, iar cei noi veniți (fără experiență) în teren necunoscut, nu dădeau rezultatele scontate, a venit timpul să vă spun câteva păreri personale: dacă și „Profesore” ar fi fost trimis în țară, economia românească ar fi avut de suferit, dar după cum ați aflat câte cava despre istețimea acestui om... dotat cu inteligență, diplonmat de carieră, organizator desăvârșit, iscusit în a crea o atmosferă colegială între el și subalterni, reușind în decursul a câțiva ani să-și aducă ajutoare din generația tânără (pe care o pregătise la cursurile „Noi știm totul”, iar conducerea statului a observat că în economie se simțea un progres, în mod cu totul deosebit: industria constructoare de tractoare și utilaje agricole „duduia” cu foc viu. Într-una din serile iernii anului 1988, să fi fost prin februarie, a sosit un coleg de-al meu, Berbec Mirel, cu care împărțisem și bune și rele: ne cunoșteam din anii de liceu de la Frații Buzești din Craiova, apoi am fost colegi de grupă la unitatea cu profil special de pregătite a ofițerilor ce urmau să fie atașați militari pe lângă ambasadele și consulatele României în străinătate; mai mult... îi fusesem martor la cununia civilă, iar cât privește... cununia religioasă (ca și a mea) a făcut-o în casă la preotul Rădulescu, fără a bate toba prin sat. Mai târziu, prin forța împrejurărilor de care am amintit, cu trădarea „catârului nebotezat” , a ajuns să-mi fie șef, dar culmea-culmilor!... nu am primit măcar un singur ordin din partea lui. Ce să vă spun?... parcă intrase în pământ că mi-a fost imposibil să-l văd măcar câteva minute, iar rapoartele mele cu privire la concediu, familie și alte necazuri, după cum mi-a spus în seara revederii, nu i-au parvenit și nici măcar nu a fost informat o singură dată că un membru al rețelei este la anaghie. Din una din alta, fiindcă nu-i era străină acțiunea mea de a-l „stopa” pe Nebunul, după cum ați luat la cunoștință, într-un târziu mi-a zis mai în glumă, mai în serios.  
  
Auzi... măi Găgăuță!  
  
Va continua  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2537, Anul VII, 11 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!