CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Marin Voican Ghioroiu         Ediţia nr. 2534 din 08 decembrie 2017        Toate Articolele Autorului

AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE  
  
Din amintirile prof. Mihai Răduță  
  
Mânzule, să mai înveți, tăticule!... N-am timp... dar ar trebui să mă cinstești, că nu poți avea un antrenor de talia mea să-ți dea lecții pe gratis. I-am mulțumit că îmi dă posibilitate ca să învăț cum se joacă tenis, aducându-i un compliment ce l-a mulțumit.  
  
– Mă înclin, maestre!... sunteți un virtuoz al rachetei.  
  
Capitolul V  
  
Ce a urmat... este de la sine înțeles: dosarele au fost semnate, ștampilate în unanimitate și trimise la contabilitate pentru a se face calculele la economii realizate prin invenții, inovații, raționalizări, și să se găsească din pământ din iarbă verde... banii pe care-i cerea Ministerul Construcțiilor de Mașini, iar în ceea ce privește recompensa celor care și-au adus contribuția la realizarea unor economii substanțiale, să li se dea ceva-ceva când se va încheia anul, asta după ce se vor plăti datoriile fabricilor, vor primi niște prime „de scos ochii” cum umbla zvonul din partea celor care trimiseseră dosarele la noi, care-și puseseră speranța că vor fi recompensați cu bani conform legii. A doua zi, n-am mai stat pe gânduri, am profitat de absența tovarășului Dămăncescu din birou și i-am pus în spatele gulerului un „microcip” pentru a mă lămuri ce hram poartă și pe cine slujește cu adevărat; ce se discută în biroul lui „Derdeluș” , cu cine se întâlnește și de la cine primește instrucțiuni, fiindcă după discuția cu cel de la minister mi-am dat seama că nu prea era afectat, ba chiar nu a mai deschis discuția, ca să nu mai vorbesc de cât de uluit am rămas la vederea pistoletului Brick7 (CZ 75POLICE).  
  
Trebuie să amintesc, pentru informarea cititorului, că o altă metodă pe care am folosit-o pentru a-l asculta pe <Nebunu> (nume de cod înregistrat CISU - Coduri de indentificare - suspecți urmăriți) a fost ceva mai delicată. Am cumpărat o pereche de pantofi identici cu ai lui: maro, numărul patruzeci și trei, bombeu cioc de rață, toc de trei centimetri, șireturi groase, împletite și au fost purtați „mergători” la greu (în trei schimburi) ca să-i învechim, pentru a nu-l jena pe „Damy” la mers. Când au fost gata, i-am dus la specialistul unității, Mirel Rădoi, care le-a găurit tocurile și a plantat în ele „urechile” de șoșoi. Abia așteptam ziua ca să-i schimb pantofii când, pe nepuse masa, m-a anunțat telefonic să fiu pe terenul de sport... „să jucăm meciul secolului”.  
  
Când a mers pe terenul de tenis și-a lăsat pantofii la vestiar, iar eu (care am întâziat intenționat) am intrat în grabă. Pe hol, băiatul care răspundea de întreținerea terenului mi-a spus că șefu' se încălzește, și ar fi bine să-i dau bice... ca să nu-l supăr. I-am luat pantofii, (din care am scos ciorapii și i-am pus în cei „noi”), când îl văd pe Dimăncescu că deschide ușa, chiar în clipa când închideam rucsacul.  
  
Ce faci amice?!...  
  
Mă scuzați..., a trebuit să răspund de urgență unei... note...  
  
Grăbește, că eu deja m-am încălzit, și a-nchis ușa destul de nervos. Pe moment m-am gândit să-i pun pantofii la loc. Aveam sentimentul că pungașul mirosise ceva, dar am renunțat la idee și am jucat fără să mă mai gândesc la ce urmări ar fi avut această nesăbuință a mea, fiindcă nu mi-am luat nicio marjă de siguranță. Bineînțeles că i-am cedat primul set, iar la al doilea l-am lăsat să facă cinci unu și i l-am suflat cu șase patru, ca setul trei să și-l adjudece cu scorul de șase unu.  
  
Mânzule, să mai înveți, tăticule!... N-am timp... dar ar trebui să mă cinstești, că nu poți avea un antrenor de talia mea să-ți dea lecții pe gratis. I-am mulțumit că îmi dă posibilitate ca să învăț cum se joacă tenis, aducându-i un compliment ce l-a mulțumit.  
  
Mă înclin, maestre!... sunteți un virtuoz al rachetei.  
  
Imediat, cum am informat pe șefii mei despre cele ce mi s-a întâmplat, am primit acceptul în aceeași noapte, dacă nu mă înșel, pe la orele două și jumătate, ca să acționez în consecință. Cum a intart în birou și m-a văzut că stau pe scăunel la măsuța unde lucrasem febril să terminăm dosarele de avizat, a făcut ochii cât cepele și pe față i s-a coborât un nor întunecându-i privirea, iar eu m-am ridicat în picioare și l-am salutat repectuos, dar stupoare, nu numai că n-a cadadicsit să-mi răspundă, ci m-a interogat ca pe un străin pe care nu-l văzuse niciodată.  
  
Să înțeleg că nu mai ai birou!... sau vrei să-mi iei locul, tovarășul Pălăduță?  
  
Nici una, nici alta..., m-am prezentat la orele zece fix cum mi-ați spus ieri la despărțire, și chiar ați accentuat: „Uite că nu-mai mai văd capul de câte sarcini îmi sunt trasate, iar termenele mi le-au stabilit, nătărăii... pentru „ieri” dacă se pot rezolva cât ai bate din palme; așa că mâine!... fii bun și vino la zece ca să continuăm metodologia de-a implementa procedurile tehnologice primite de la partenerii străini, care ne-au dat licența pentru turboagregatul de 330 MGW”.  
  
...Probabil că așa oi fi spus, dar asta era „ieri” (a scos un mârâit de fiară încolțită, urmat de un rânjet dușmănos, pe care-l credea că-i un zâmbet amical) dar astăzi, din păcate, nu mai este nevoie de dumneata. „S-a schimbat boierul!... nu mă mai tutuie, ce-o fi cu el?” S-a așezat jos și, înțelegând că „audiența” s-a termiant, mi-am luat agenda și m-am retras fără să-i mai spun un cuvânt. Nici nu am ajuns în dreptul ușii de la biroul meu că am auzit în spatele meu pași apăsați de alergător, iar când am întors spatele am reușit să-l văd pe Dămăncescu cum a luat-o la fugă pe scări în jos. Avea în mînă o mapă voluminoasă, iar peste umăr își petrecuse geanta de voiaj, iar lodenul îl târa pur și simplu după el. „...Ce i s-o fi întâmplat de-i așa grăbit?!...” am gândit în acel moment și am intrat în biroul meu. „E răvășit șeful, cred că l-am înțeles greșit când m-a expediat ca pe neica-nimeni și nu mi-a dat măcar o mică explicație de ce se comportă așa cu mine: greșisem cu ceva, îl supărasem cu prima mea întrebare dacă n-ar fi fost bine să citesc dosarele înainte de-a semna ca orbul?” Nu-mi revenisem bine în fire, fiindcă gânduri negre îmi întunecau miuntea, când intră în birou „coțofana” Chivuța și-mi dă un plic din partea lui Dămăncescu.  
  
- Ia vezi, dragul meu, ingineraș Pălăduță... ce scrisoare de dragoste ți-a lăsat șeful Dămy, iar dacă e secret... nu mă dau în vânt să aflu, că-ți spun: nu l-am văzut în viața mea așa de întors cu, ha-ha-ha!... cu fundul în sus. Îți jur că de dimineață avea hachiță pe el și își dădea aere de „importantul” lumii. A,... vezi că te aștept la mine să facem lucrarea împreună, cred că-ți dai seama că am nevoie de ajutorul unui specialist ca tine. „Ce dracului se întâmplă astăzi?!... șeful este cu capsa pusă, secretara îi arde de glume și mă tutuie parcă am fi fost împreună toată noaptea la chef şi, colac peste pupăză, mai primesc un plic pe care era pus un sigiliul roșu” (de la documentele cu circuit închis) cu semnătura lui Dămăncescu. Chivuța nu avea poftă să plece, aștepta să mă vadă ce mină am să fac la citirea depeșei, iar ca s-o pun puțin pe jar, am împins plicul în colțul biroului, mi-am turnat un pahar de suc de mere, am gustat cu încetinitorul și n-o scăpam din ochi pe „colaboratoarea mea”.  
  
Vă rog să mă scuzați de impolitețe..., tovarășa ingineră Vetuța Damian, și imediat i-am oferit un pahar cu suc de mere.  
  
Nu, dragul meu, asta nu se numește impolitețe... ci lipsă de ospitalitate, mai ales... cu vecinica de birou. Acum că mi-ai oferit... suc, să-nchinăm cu un... „să tot ne fie de bine!”  
  
Să avem noroc în viață! îi răspund eu în doi peri, iar ca s-o fac și mai curioasă am luat o foarfecă de pe suportul planșetei și, foarte atent să nu care cumva să ating coala din interiorul plicului, am tăiat învelișul prețiosului „papirus”. Ce credeți că-mi scria? Vă redau cuvintele ce mi le adresa. „Stimate confrate, dragul meu Adrian, de ce ai întârziuat să deschizi plicul? Nu-i frumos, crede-mă. Îmbracă-te de urgență și vezi ce-ți iei pentru drum; nu prea multe, că nu ai voie cu bagaj de mână în avion decît maximum opt kilograme. Avionul pleacă la orele douăzeci și două, așa că la ora nouăsprezece să fii la aeroportul Otopeni. Biletele sunt la mine. Fii cu ochii în patru și aș vrea să dai dovadă de multă discreție, mai ales față de Chivuța, care a pus ochii pe tine și n-aș vrea să te nenorocești cu una ca ea, care mi-a băgat-o pe gât bunul meu coleg - Derdeluș. Așa-i că nu a plecat de lângă tne?...” Semnătură indescifrabilă urmată de un P.S. „Ai timp, așa că nu te grăbi ca să le dai ceva de bănuit colegilor tăi”. Am introdus scrisoarea în plic, l-am împăturit și i-am făcut loc lângă portmoneul din buzunarul pantalonilor, iar Chivuța a înțeles că n-are nicio șansă să afle ce-mi ordonă șeful, a lăsat pe masă paharul, trântindu-l cu discreție (că i-ar fi alunecat din mână) ca să vad că am supărat-o, iar când a-nchis ușa m-a avertizat.  
  
Vezi că avem de lucru foarte serios!... nu cumva să-ți faci alt program sau să te apuce dorul de uzină ca să mai trăncănești cu inventatorii tăi. Pe mâine, puișor!...  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2534, Anul VII, 08 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!