CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTIRI VECHI LA VREMURI NOI (XIV)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
In loc să mi se acorde dreptul la replică sau măcar să-și ceară scuze în numele pițipoancei aceleia de Narcisa Andrei, Marin Bulugea, într-un număr al Curierului de Vâlcea din ianuarie 1997, nu a făcut decât un comentariu părtinitor din care reieşea că, de fapt, mortul este de vină! Nici protestul scris al Sindicatului Liber din Oltchim, adresat redacţiei Curierul de Vâlcea, la 9 ianuarie1997, nu a fost luat în seamă. Evident, ar fi trebuit să acţionez în instanţă pe ziarista Narcisa Andrei şi Curierul de Vâlcea; nu am făcut-o de lehamite și fiindcă oricum răul fusese făcut: eram un găinar, care nu era în stare să-și plătească biletul de autobuz, fiindcă așa a hotărât o pițipoancă ce se credea ziaristă! Uluitor, dar imediat după 1989 am întâlnit ziariști care erau la bază strungari, frezori, șoferi, chelneri etc., ba, am cunoscut pe unul care avea doar 8 clase!  
 
O singură dată, în 2010, chiar când mi-a publicat primul articol împotriva lui Roibu, Silviu Popescu a refuzat să-mi publice un articol: atunci când am demascat impostura unei echipe de arheologi ad-hoc, formată din… doi istorici, un filolog și un ziarist, care se lăudau, într-un articol publicat în Curierul de Râmnic, scris de către acesta din urmă, că au desoperit ei la Titești… mormântul lui Tihomir, tatăl lui Basarab I! De ce? Fiindcă ziaristul era angajatul lui!  
 
Despre ce era vorba, de fapt? La Titești, pe coasta unui deal, există din vremuri imemoriale un ditamai bolovanul înscripționat cu litere chirilice. Înscrisul n-a putut fi niciodată descifrat, chit că fusese cercetat de specialiști în domeniu cu foarte mulți ani în urmă. Atunci când arheologii închipuiți au făcut marea descoperire, el abia dacă se mai vedea, timpul și intemperiile își făcuseră treaba. Fapt este că eu știu despre acel bolovan încă din liceu, de la regretatul meu coleg Telu Popescu, din Titești, fost profesor de istorie și director de școală în Perișani. Știam și că vărul lui, scriitorul Doru Moțoc, avea niște poze alb-negru făcute prin anii 60’, unde inscripția se vedea perfect; iar la domnul Corneliu Tamaș, fostul director al arhivelor vâlcene, am văzut niște poze și mai bune cu acel bolovan pe care stăteau viitorii soți Tamaș, pe atunci studenți, cu o viitoare doamnă Tamaș răpitor de frumoasă. Acel articol l-am publicat însă în revista Cultura Vâlceană, a amicului meu Petre Cichirdan, fostul meu șef de la Hervil.  
 
Așadar, și eu, și Silviu Popescu, și, ulterior și alți ziariști, am scris despre matraprazlâcurile lui Roibu la Oltchim, al cărui comportament l-am asemuit cu acela al unui vechil de moșie, de tipul fraților Fischer, cei din cauza cărora a izbucnit răscoala din anul 1907, statul român fiind moșierul, care-și petrecea cea mai mare parte a timpului la Paris, durându-l fix în cot de ce se întâmpla pe moșia lui câtă vreme vechilul îi asigura venitul pretins (de la Roibu, cu asupră de măsură, chiar); căci, da, în cazul Oltchim chiar statul român s-a numărat printre devalizatorii (hoții, ce mai încoace și-ncolo!) lui, prin reprezentanții săi, desigur!  
 
Chiar la primul articol, cel din 2010, am avut două nemulțumiri față de Silviu Popescu, pe care i le-am adus la cunoștință printr-o scrisoare deschisă. Prima a fost aceea că în ediția tipărită a ziarului Curierul de Râmnic, din 10 septembrie (vineri), chiar pe prima pagină era inserat îndemnul de a cumpăra ediția următoare a ziarului, căci acolo Marian Pătrașcu va face dezvăluiri senzaționale despre Roibu și Oltchim. Apoi, în ediția din 13 septembrie (luni), în care-mi apărea articolul chiar pe prima pagină, transmis cu titlul „OLTCHIM – QVO VADIS?” (recunosc, trebuia „QUO”, dar nici așa nu este greșit, întrucât în limba latină uneori U = V), scris cu litere roșii, mari, iată ce supratitlu mi-a dat Silviu Popescu:  
 
VĂ MAI AMINTIŢI CINE ERA DOCTOR INGINER CHIMIST, SAVANT DE RENUME MONDIAL ŞI CODOI,PE DEASUPRA?  
 
OLTCHIM – QVO VADIS?  
 
• Marian Pătrașcu, fost cercetător în Combinat rupe lanțurile tăcerii!  
 
Alături, în dreapta, erau pozele Elenei Ceaușescu și Constantin Roibu, una lîngă alta. Or, dezvăluirile senzționale eu le făceam de ani de zile, este drept verbal, dar eram cunoscut pentru relațiile mele încordate atât cu Roibu, cât și cu Plăvițu. Apoi, Silviu Popescu sugera prin afirmația …rupe lanțurile tăcerii că eu până atunci aș fi tăcut de frica lui Roibu, ceea ce era total fals! Oricum, l-am admirat pe Silviu Popescu pentru că a avut totuși curaj, într-o vreme când a rosti numele lui Roibu, era echivalent a rosti numele lui Dumnezeu.  
 
În fine, să închei cu gloaba de Roibu care a călcat în picioare munca mea și a altor fraieri ca mine, cu întrebarea: de ce până acum nu i s-a mișcat niciun fir de păr din cap pentru hoțiile la care s-a pretat? Răspunsul este simplu: pentru că dacă Roibu ar cădea în groapă, pe mulți ar trage după el! Doar trăim era denunțurilor și a delațiunilor, nu-i așa? C-așa-i românu’!  
 
Pe de altă parte, am aflat pe surse, cum se spune, că Roibu ar fi demult în posesia tuturor dosarelor penale deschise împotriva lui și că, în ultimii ani n-a făcut altceva decât să-și șteargă urmele fraudării Oltchim-ului. O primă întrebare ar fi cine a sustras acele dosare și i le-a pus în brațe? Nu cumva alți interesați ca Roibu să nu fie tras la răspundere? Și de unde să fie oare aceștia? Apoi, cum a reușit Roibu să curețe arhiva Oltchim-ului de documentele care l-ar fi compromis? Așa să se explice oare liniștea lui Roibu, dar și tăcerea-n păpușoi a Coanei Justițica? Întreb și eu!  
 
Deși aș mai avea multe de povestit din această epocă, cred că trebuie să mă apropii de final, fiindcă deja textul acesta este destul de lung. Nu pot însă să o fac înainte ca eu, un fost cercetător chimist, să ofer gratis, fără drepturi de autor, bembelucilor de guvernanți soluții foarte simple, deși radicale, tocmai pentru a obține efecte pozitive în cel mai scurt timp, la două probleme (ele sunt cu mult mai multe, desigur), care în prezent (2017, reamintesc!) văd că tot frământă societatea românească, și anume: criza penitenciarelor și salarizarea unitară.  
 
În ceea ce privește criza penitenciarelor, vă reamintesc că a existat un mocofan de ministru al justiției (da, știu nu sunt agramat, pur și simplu îmi este silă să scriu cu J), care mai că începuse să plângă la televizor spunând că nu mai are locuri în penitenciare. Apoi, Dragnea et Co., dorind să scape de pușcăria în care ar fi trebuit vârâți demult, tot dau din colț în colț ba să dea o lege a amnistiei, care să-i includă și pe ei, ba să stabilească ei un prag valoric al prejudiciului, sub care politicienii, parlamentarii, miniștrii și funcționarii de stat să fure la liber.  
 
Lor le spun așa: măi, bembelucilor, în pușcării nu trebuie să stea decât două categorii de infractori: violatorii (pe care eu unul i-aș castra!) și criminalii! Atât! Restul infractorilor, adică hoții (și aici includ toate categoriile de infracțiuni care se soldează cu un prejudiciu financiar sau material), trebuie condamnați corespunzător faptei comise la muncă în folosul comunității și la restituirea în cuantum cel puțin dublu a prejudiciului creat. Dar muncă în folosul comunității nu oricum, ci în zeghe și câte 16 ore pe zi, bineînțeles fără niciun fel de remunerație! În zeghe va pleca de acasă, în zeghe se va întoarce acasă, ca să știe lumea ce fel de specimene sunt. În zilele libere au dreptul să poarte haine civile. Și, foarte important – costumul de lucru, adică zeghea, să fie cumpărat de condamnat de la orice magazin de haine.  
 
Pentru furtul din avutul public, indiferent sub ce formă, și în cazul în care hoțul este funcționar de stat, funcție în virtutea căreia, prin abuz, și-a permis să fure, să i se ia absolut totul – bani, case, mașini, terenuri, chiar și haine, căci precis are mult prea multe și să i se lase doar două rânduri; și, la fel – muncă în folosul comunității, neapărat în zeghe! Aici aș include și managerii de societăți comerciale de stat, pe care le-au furat până le-au băgat în insolvență. Cazul lui Roibu este și mai special, fiindcă el poate fi ușor încadrat la subminarea economiei naționale și chiar la trădare de țară (apropo de reclamațiile de calitate false, aranjate cu străinii). În SUA, cu atât de multe capete de acuzare, Roibu ar fi luat până acum cel puțin 500 de ani de închisoare, iar în Texas, ar fi fost condamnat la moarte! În China, și mai și – a doua zi după ce ar fi fost găsit vinovat, ar fi fost împușcat, iar familia ar fi fost obligată să achite costul glonțului!  
 
În ceea ce privește salarizarea unitară, dați-mi voie să fac mai întâi un scurt comentariu. Olguța Vasilescu – ministru al muncii (idem, fără M!)? O filoloagă? Urmarea? Dă din colț în colț ca o oaie căpiată! Ori la interne, femeiușca aceea frumoasă, dar proastă ca noaptea? Uitați-vă numai cum siluiește limba română atunci când deschide gura! S-a afirmat în spațiul virtual că ar fi căutat-o Dragnea la… interne și ar fi văzut că e bună de… ministru la interne! Or, ea, săraca, habar n-are ce se petrece în ministerul pe care, cică, îl păstorește!  
 
Și acum iată soluția mea pentru o lege a salarizării unitare. Ce funcții sunt cel mai bine plătite în statul român? Acelea de președinte, șefi ai camerelor parlamentare, membri curții constituționale (v-am spus doar – eu nu recunosc constituția României, pentru bunul motiv că ea este ilegală!; asta ca să explic – iarăși – de ce am scris cu litere mici!), alde Isărescu, membrii curții de conturi (idem), procurorii, judecătorii, șefi de regii autonome etc. Buuun! Soluția pentru o salarizare unitară este ca toate celelalte salarii să se alinieze sub aceste cele mai mari salarii (absolut nemeritate de toți cei care le au)! Aaa, și să dispară sporurile și indemnizațiile (cât de porc trebuie să fii ca, pentru un mandat sau mai multe de parlamentar, oricum un număr limtat de ani de muncă – aiurea, muncă! – să ți-se dea… pensie?), căci altfel, cu apucăturile de haplea ale politicienilor noștri iar vor apărea diferențe și discriminări salariale!  
 
Veți sări ca arși: dar inflația? Da, și ce-i cu asta? Inflație să fie! Pâinea n-ar mai costa 2 lei ci 16! Pensia mea n-ar mai fi 1 800 de lei, ci 14 000 ș. a. m. d., dar s-ar termina odată cu inechitățile astea îngrozitoare la care doar un neam prost, leneș și hoț putea ajunge! Căci, da, statistic vorbind, suntem un neam prost! Da, desigur, se poate și invers, adică salariile și pensiile nesimțite ale unor privilegiați să devină unele normale, echitabile, dar cică așa nu se poate! Dar de ce să nu se poată? Credeți că dacă un procuror sau judecător ar avea salariul sau pensia comparabile cu ale unui inginer specialist sau cercetător științific din orice domeniu, corupția din justiție ar fi mai mare? Vă garantez eu că va fi aceeași!  
 
Și acum, spre final declar că eu, handicapatul, nu sunt dator cu absolut nimic societății în care am avut neșansa să mă nasc și să-mi duc cei 65 de ani de viață (între timp, am intrat deja în anul 2018)! Dimpotrivă! Societatea îmi este datoare mie, și încă vândută! Așa cum sunt, nimeni, niciodată nu m-a dus în spate! În schimb, eu am fost cel care am dus în spate pe mulți!  
 
Da, am rămas dator părinților mei, dar și bunicilor mei – Hobzoaica și Chircuț. Da, le sunt dator soției mele, copiilor mei și sorei mele, care acum au grijă de mine. Și le-am rămas dator profesorilor mei dragi, care au știut să pună biciul pe mine ca să învăț carte, căci altfel aș fi fost fiul ploii! Iar prietenilor mei fideli (căci am avut destui așa-ziși prieteni, care, din momentul în care n-au mai avut nevoie de mine, m-au și abandonat!) le sunt recunoscător și le spun că prietenia lor mă onorează. Nu-i voi nominaliza, fiindcă sunt foarte puțini și aș risca înjurături suplimentare din partea altora care se cred prietenii mei, dar nu-mi sunt și mai bine îi las să creadă în continuare că mi-ar fi…  
 
Închei trist cu un ultim citat, un catren al cărui autor este Ștefan Augustin Doinaș:  
 
"Și când acest popor tembel  
 
Va plăti, pentru tot, pentru toate,  
 
Ce vei face, Doamne, cu el,  
 
În cumplita Ta bunătate?"  
 
Cum adică: bunătatea lui Dumnezeu poate fi cumplită? Da! Dovada? Uitați-vă ce a făcut poporul român din și cu el însuși după 1989! C-așa-i românu’!  
 
SFÂRȘIT  
 
Referinţă Bibliografică:
ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTIRI VECHI LA VREMURI NOI (XIV) / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2580, Anul VIII, 23 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!