CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTURI VECHI LA VREMURI NOI (XII)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Combinatul Petrochimic Pitești, viitorul SC Arpechim SA din viitoarea eră capitalistă, furniza Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea două materii prime esențiale: etilenă și propilenă. Din etilenă se obținea clorură de vinil, iar din aceasta – PVC-S. Când s-a privatizat Arpechim Pitești, Roibu a stat ca un fraier și incompetent ce era cu mâinile-n sân, în loc să se ducă și să bată cu pumnul în masă la guvern, la parlament (nu merită scris Parlament și nici Guvern!) la ministerul industriilor (idem!), și să impună drept clauză în contractual de privatizare, menținerea în funcțiune a părții de chimizare (petrochimia) a fracțiilor petroliere (rafinăria), care producea substanțe extrem de valoroase, între care cele două menționate mai sus. Ori, OMV-ul a fost interesat doar de partea de rafinare a țițeiului, pentru obținerea combustibililor, restul fiind lăsat în paragină.  
 
Apropo de privatizări – acestea s-au făcut în mod cu totul original, adică românește, asta însemnând cu furăciunile aferente. Până în 1990, ramura economică cea mai dezvoltată din România a fost, fără nicio îndoială, industria chimică. Raportat la numărul de locuitori, România avea, de exemplu, cea mai mare producție de îngrășăminte chimice din lume! Aveam produse, între care și PVC-S vâlcean, care oricând puteau sta alături de produse similare ale unor firme chimice renumite de pe întreg mapamondul. Dacă s-ar fi dorit o privatizare corectă, transparentă, în interesul național, societățile comerciale din domeniul chimiei puteau fi oricând vândute unor mari firme de profil din lume, cum ar fi: Henkel, BASF, Hoechst și Hüls (Gemania), Shin-Etsu, Sumitomo, Tokuyama Sekisui, Asahi și Mitsubishi Chemical Corp. (Japonia), Goodrich, Union Carbide, Standard Oil și Continental Oil (SUA), ICI, Harco și British Petroleum (Anglia), Norsk Hydro (Norvegia), Rhone Poulenc (Franța), 3V International (Italia), Tecvinsa (Spania), EVC (European Vinyl Corporation, multinațională). Nici vorbă de așa ceva! De ce? Fiindcă aceste firme nu oferă comision, sau mai pe șleau – nu dau șpagă guvernanților pentru a cumpăra la prețuri derizorii! Așa că toate privatizările, din toate domeniile economice, s-au făcut cu firme obscure, unele înființate special pentru și cu foarte puțin înainte de a da „tunul” în România. Veți spune: dar Renault? Da, Renault este excepția care confirmă regula! Și exista în România de dinainte de 1989! Dar OMW? E, aici numai e așa, fiindcă firma austriacă s-a dovedit a fi în realitate o spoliatoare ordinară și/sau noi ne-am dovedit a fi niște proști sadea (nu cumva niște proști interesați, adică șpăguiți corespunzător?) din moment ce contractul de privatizare are niște prevederi absolut aberante și inrobitoare pentru România, între altele cedarea subsolului de unde ei extrag țițeiul (și noi ne mirăm că vindem terenuri străinlor!) și suportarea de către statul român a cheltuielilor de reabilitare a terenurilor de pe care se închid sondele de extracție din zăcămintele epuizate. De departe hoțul hoților în această privință s-a dovedit a fi Adrian Năstase! Dar nici cu alții nu mi-e rușine! Nu ne vindem țara? Ei, da! Las’ c-o furăm noi! Important e care noi? Fiindcă veți sări ca arși: nu noi! Nu, ei, dar voi ați stat cu mâinile-n sân și ați privit impasibili cum este jefuită sistematic țărișoara! Cât patriotism! Iar dacă cineva îndrăznește să arate metehnele noastre, care sunt fixate în chiar genele nației române, cu speranța că ne-om îndrepta cândva, este, desigur, un trădător de neam și țară! Și înjurat corespunzător!  
 
…Prin 1987, când, așa cum am arătat mai sus, exportul devenise o prioritate absolută în politica de stat, au apărut probleme în aprovizionarea ritmică a combinatului nostru cu etilenă și propilenă de la Combinatul Pertochimic Pitești. Atunci, noi, cei de la Centrul de Cercetări, am emis un document prin care solicitam ca Secția Piroliză II, de la combinatul din Pitești să fie preluată de către Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea. Partidul ne-a răspuns că economia României este una integrată și că ce e aia să pretindem noi desprinderea unei părți dintr-o unitate economică și cedarea ei alteia aflată la zeci de kilometri una de alta?  
 
Când mocofanul de Roibu a intrat în panică fiindcă Oltchim-ul, sub conducerea lui înțeleaptă, începuse s-o ia la vale, nemaifiind aprovizionat cu etilenă și propilenă, a luat partea de petrochimie de la Pitești, exact ceea ce propusesem noi în 1987! S-a lăudat că a dat o groază de bani pe ea (50 de milioane de euro), în realitate, a luat-o gratis, fiindcă austriecii de la OMW i-au spus că dacă le plătește toate restanțele de la etilena și propilena livrate ani de zile, i-o dau pe degeaba. Și nemaipomenitul și extraordinarul manager Roibu s-a apucat să bage bani cu nemiluita – împrumutați, desigur, căci Olchtim-ul era deja îndatorat până peste cap – în reabilitarea instalațiilor de chimizare a fracțiilor petroliere de la Pitești, nepunându-și problema dacă OMW-ul i le va și furniza din rafinare! Afacerea s-a dovedit a fi falimentară, astăzi (2017) Arpechim Pitești nu mai funcționează deloc! În plus, ea a fost încheiată la notariatul doamnei Gutău (păi, se putea altfel?), care a pus astfel mâna pe o grămadă de bani!  
 
La 1 iunie 1995, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat fuziunea prin absorbtie a societăților INCERCHIM S.A. Râmnicu Vâlcea, COMVIL HOLDING S.A Băbeni, AVICOLA S.A. Băbeni și CONSERVIL S.A. Râmnicu Vâlcea. Deși a luat pe nimic aceste societăți, problema a fost că, exceptând Incerchim-ul, toate celelalte societăți erau falimentare și, ulterior, au înghițit o groază de bani pentru a le moderniza; în special Conservil-ul de la Râureni, a consumat cei mai mulți bani, dar care a fost vândut apoi pe nimica toată unui muncitor (un vacuumist) de acolo, care, datorită soției lui, o femeie inteligentă, deși fără prea multă carte, au făcut bani frumoși printr-o rețea de magazine alimentere organizate ca în vest, într-o vreme când în Râmnicu Vâlcea nu pătrunseseră încă marile firme de retail străine. Iată ce făcea Roibu pe când Oltchim-ul „se scălda” în bani, în loc să facă ceea ce trebuia, adică să modernizeze tehnologiile existente și să implementeze altele noi! Ce avea în comun Oltchim-ul cu conservele, găinile, porcii și FNC-ul (la care se referea în derâdere Plăvițu), nu știu!  
 
Roibu s-a apucat apoi să cumpere tot felul de vechituri din afară care n-au funcționat niciodată. Din Spania a cumpărat ditamai instalația de Lindan, veche de zeci de ani, fără să știe mocofanul că acest produs a fost interzis în țările industrializate încă din anii ’70, iar din 2004, prin Convenția de la Stockholm, a fost interzis în toată lumea. N-a contat pentru el din moment ce a mai pus mâna pe niște șpagă!  
 
Cu firma Petzetakis din Grecia a început o investiție nouă, care ar fi putut aduce profituri considerabile Oltchim-ului (desi firma grecească era una de mâna a șaptea și, cum se spune „să n-ai încredere în greci chiar și atunci când îți fac daruri”): o fabrică de țevi și conducte pe bază de PVC-S, sortimentul rigid (exact ce propusesem eu în documentul menționat mai sus). Pe când era gata în proporție de peste 2/3, a murit patronul firmei grecești, iar fiul acestuia n-a mai fost de acord să-i dea lui Roibu șpaga convenită cu tatăl lui. Ca urmare, Roibu a lăsat investiția baltă!  
 
Roibu a externalizat o mulțime de servicii, înființând firme mixte cu participarea Oltchim-ului, și punând în fruntea lor oameni de încredere, chit că unii erau fără prea multă școală, cum au fost celebrii Neagoie și Enache. În realitate acestea erau „firme-căpușă” pe spatele Oltchim-ului, fiindcă, ani de zile ele au înregistrat profituri uriașe, în timp ce Oltchim-ul a înregistrat numai pierderi! Tot… uriașe! Era ca în bancul acela în care unui cuplu de albi i se naște un copil negru, mă rog – mulatru, iar soțul se tot întreba ca un prost ce era: „Cum dracu? Cum dracu?”.  
 
Niciun produs mai căutat nu se vindea decât cu aprobarea scrisă a marelui „menajer”. O perioadă, Roibu a vândut produsele Oltchim-ului printr-o firmă intermediară, cu sediul întrr-o cămăruță de la ultimul etaj al unui bloc din centrul Râmnicului, cu un director și o secretară, care nu făcea altceva decât să scrie facturi toată ziua. Ceva mai târziu, vânzarea s-a făcut prin intermediul a două firme – SC Comchim SRL și SC Comchim Chemical SRL, cu sediul în Bujoreni, care au primit exclusivitea distribuirii, și în fruntea cărora l-a pus pe Neagoie, maistru, la bază. Ghiciți în buzunarul cui intra supraprețul? În fine, Roibu a vândut mii de tone de utilaje și vagoane pe post de fier vechi. N-a ezitat să intre în afaceri până și cu țiganii din Strehaia, care, la un moment dat au venit puhoi la Oltchim ca să-i ia gâtul (ehei, ceafă groasă, ar fi avut ceva de lucru!), fiindcă nu le plătise nu știu ce datorii. De altfel, și pe domnul Beniamino Faoro, Roibu a avut neobrăzarea de a-l „trage în piept”!  
 
Pe când Radu Berceanu era ministru al transporturilor, la Ionești (Vâlcea), poliția a oprit pentru un control de rutină două cife cu beton de la Oltchim. S-a descoperit cu acea ocazie că șoferii nu aveau nicun fel de document referitor la marfa pe care o transportau. Strânși cu ușa, au mărturisit că duceau cimentul la Craiova, pe un șantier unde Radu Bercceanu își construia o fabrică de ambarcațiuni de agrement, sau cam așa ceva. Câteva zile presa vâlceană a vuit pe această temă, după care s-a așternut tăcerea: Roibu a reușit să-i închidă rapid gura! Bănuiesc că… bănuiți cum!? Fapt este că fabrica lui Berceanu a fost construită pe ochi frumoși de către extraordinarul și nemaipomentul manager al Oltchim-ului. De altfel, devalizarea celui mai mare și mai eficient combinat chimic din sud-estul Europei, s-a făcut de către Roibu pe-o mână cu politicieni, ziariști și acoliți.  
 
(Va urma)  
 
Referinţă Bibliografică:
ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTURI VECHI LA VREMURI NOI (XII) / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2572, Anul VIII, 15 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!