CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTURI VECHI LA VREMURI NOI (XI)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pensionar fiind și întâlnindu-mă cu diverși foști membrii în CTE Oltchim, (foști șefi de secții și de servicii), pensionari și ei, le relatam și lor cum Roibu le propunea importatorilor să facă reclamații fictive de calitate a PVC, pentru a încasa contravaloarea mărfii ca fiind de calitatea a II-a, diferența de preț până la calitatea I-a, cu care pleca marfa din țară, fiind împărțită „frățește” între ei. Spre surprinderea mea, deloc mirați, toți, dar absolut toți îmi dădeau același răspuns: 
  
– Ehei, să fii tu sănătos câte derogări de calitate la produse exportate n-am aprobat noi în fiecare CTE, și nu doar pentru PVC! 
  
– Păi, bine, măi, mocofanilor, voi ce erați acolo – glugi de coceni? – venea replica mea. 
  
– Păi, noi ce era să facem, ne puteam pune cu Roibu? – îmi răspundeau ei! 
  
Sfântă lașitate românească! – gândeam eu. C-așa-i românu’! Și nu am cum să nu mă gândesc că, între altele, și această tară a poporului român a contribuit masiv la apariția și creșterea aberantului cult al personalității atribuit lui Nicolae Ceaușescu. Tot respectul meu pentru excepțiile de la lașitate, și mă gândesc la curajul muncitorilor de la Brașov în 1977 și, desigur, la curajul celor care au ieșit în stradă protestând împotriva regimului în 17-22 decembrie 1989. Dar, dacă în aceste două cazuri, curajul oamenilor a venit și ca urmare a manifestării psihologiei mulțimilor, în cazul dizidenților individuali lucrurile stau cu totul altfel: ei, dizidenții regimului comunist, au fost oameni cu adevărat curajoși, în fața cărora eu unul le-aș cădea la picioare și le-aș atinge tălpile cu fruntea, mulțumindu-le și cerându-le iertare pentru că eu nu m-am putut ridica la înălțimea curajului lor. Dar, în 45 de ani de comunism și cu 16-20 de milioane de locuitori, știți câți dizidenți veritabili au existat în România? 39!!! Atât! Nici mai mulți, nici mai puțini! Da, în 45 de ani de comunism, în România, 39 de oameni au avut curajul de a se opune fățiș regimului comunist! Dintre toți voi aminti doar unul singur: Vasile Paraschiv; și voi spune doar atât: cine nu-i cunoaște biografia, să o afle cât mai curând, altfel, dacă va spune vreodată că-și iubește Țara și că e patriot, eu îi voi spune în față că minte cu nerușinare! 
  
…După decembrie 1989, devenind el director general (pus de cineva… suspus, nu în urma unui examen de promovare!), Roibu a angajat o mulțime de nomenclaturiști și politruci de pe la județ, lăsați pe drumuri de… revoluționari. Apropo, ce drac de revoluție o fi fost la Râmnicu Vâlcea eu nu știu, pe mine m-a prins la soacră-mea. Pe 16 decembrie eram în delegație la Iași, nu am văzut decât că periodic treceau pe Ștefan cel Mare TAB-uri în mare viteză. Am fost la Institutul „Petru Poni” să-mi văd vechi colaboratori și să-mi ștampilez delegația – liniște și pace. La Centrul de Cercetări Biologice, aflat peste drum de Universitate, unde mă dusesem să-l văd pe domnul dr. chim. Constantin Uglea, fostul șef al Laboratorului Piloți, din Centrul de Cercetări Râmnicu Vâlcea, dar pe care nu l-am găsit acolo, un angajat îl înjura de mama focului pe Ceaușescu, colegii lui încercând zadarnic să-i închidă gura. Mi-am ștampilat delegația și am plecat alături, la Spitalul Militar, pentru a-l vedea pe prietenul meu, col. dr. farm. Nicolae Oiță, dar nici el nu era la serviciu. După amiază am plecat spre Hârlău cu trenul și de acolo cu autobuzul la soacră-mea, în satul Rădeni, comuna Frumușica, județul Botoșani, nevastă-mea și băiatul erau deja acolo. 
  
Pe 22 decembrie, la prânz, priveam la televizor și nu-mi venea să cred ceea ce vedeam. Deși voiam să stăm de Crăciun la soacră-mea, a doua zi am plecat la Iași, bineînțeles cu băiatul și cu nevastă-mea. Pentru că tren spre București aveam seara, am luat băiatul de mână și am purces pe jos să luăm pulsul revoluției la Iași. Pe drum am tot întrebat pe unul, pe altul, dacă în ziua precedentă au fost ciocniri între manifestanți și trupe de armată, securitate ori miliție și mi s-a spus că au fost ceva, dar nu cine știe ce. Am trecut prin Piața Unirii și am văzut că lumea se îndrepta către sediul Consiliului Județean Iași. Acolo, pe o scenă ridicată pe scări era o tribună cu microfon și sonorizare la care vorbea cine voia și cine nu voia, mulțimea din fața scenei strigând din când în când „Jos comunismul!” și „Libertate!”. Am stat ce-am stat acolo, dar, făcându-ni-se frig ne-am întors la gară. Pe drum a trebuit să-i explic lui Sebastian, un copil care abia începuse clasa I, ce era cu mulțimea aceea de oameni și de ce vorbeau așa de tare și strigau lozinci. În București am ajuns dimineața. Era 24 decembrie, cu o zi înainte să fie uciși Ceaușeștii. Într-adevăr acolo, în gară, era mai multă animație, mulți tineri defilau încoace și-ncolo cu celebrele steaguri găurite la mijloc, acolo unde fusese stema. Ei, cam asta a fost revoluția din decembrie 1989, așa cum mi-am… petrecut-o eu și familia mea, mai puțin fetița rămasă la soacră-mea și care atunci avea 4 anișori. Ei, și acum vin și întreb: dacă la Iași, un oraș incomparabil mai mare decât Râmnicu Vâlcea, asta a fost revoluția din decembrie 1989, de ce aș crede că în orașul meu de domiciliu ar fi fost altfel? Ba, aș zice că dimpotrivă, n-a fost nici pe departe ca la Iași! 
  
Vreau să fiu bine înțeles: nu am intenționat nicio clipă măcar să duc în derizoriu evenimentele din decembrie 1989! Da, au fost morți, au fost răniți, au rămas mutilați pe viață mulți participanți! 
  
Și pentru ce? Fiindcă nu ei sau urmașii lor au fost cei care au beneficiat de pe urma curajului lor, ci cu totul alții, și, în primul rând – foștii nomenclaturiști comuniști și securiști! Mai mult – cei care au scăpat nevătămați de la revoluție au avut ulterior parte de o marginalizare masivă din partea societății post-revoluționare, unii dintre ei chiar ajungând la sinucidere văzând ce a ieșit în cele din urmă! Da, au fost orașe-martir – Timișoara, București, Sibiu, Lugoj, Arad ș. a. – dar, pentru numele lui Dumnezeu, nimic din toate astea n-au fost la Râmnicu Vâlcea și nici măcar la Iași! Atunci de unde revoluționari în Râmnicu Vâlcea și chiar în Iași? Un lucru știu însă sigur, anume că, după ce Iliescu le-a acordat niște drepturi, aceștia s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, exact ca în cazul persoanelor cu handicap, deși mulți dintre ei, de frică, nu mai ieșiseră din case până după jumătatea lunii ianuarie 1990! Mai mult – cunosc câțiva foști secretari de partid până în 1990, care, având patalama de revoluționari, au beneficiat de toate drepturile conferite de această „calitate”! 
  
…Politrucii și nomenclaturiștii salvați de Roibu prin angajarea lor la combinat, s-au îngrămădit toți într-o sală destul de mare, dar ei fiind mulți ajunseseră să stea și câte doi la un birou. Bineînțeles că trăgeau „mâța de coadă” toată ziua. Treptat, toată liota aceea salvată de Roibu s-a împuținat, unii devenind oameni de afaceri, alții politicieni, perpetuând la conducerea județului și a țării aceeiași nomenclaturiști și securiști de dinainte de 1990. Ei, bine, cu unii ca ei a purces Roibu la devalizarea sistematică a Oltchim-ului! 
  
Centrul de Cercetări Râmnicu Vâlcea era organizat pe două sectoare mari de activitate: Laboratorul PVC și Laboratorul Piloți, condus fiecare de câtre un șef de laborator. Denumirea de „laborator” era oarecum improprie, deoarece în cadrul fiecăruia existau în realitate mai multe laboratoare, iar la Piloți mai erau în plus și diverse instalații-pilot, unde se realizau experimentări intermediare între cele de laborator și industriale. Tot acolo, în aceleași instalații, se produceau ca microproducție diverse produse chimice, care, vândute, suplimentau veniturile centrului. 
  
Activitatea de cercetare se desfășura pe colective, pe bază de contracte și teme-program, cu termene de predare stabilite de comun acord cu beneficiarii; principalul beneficiar al activității de cercetare din cadrul Laboratorului PVC era, se înțelege, Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea, respectiv – Oltchim-ul după 1991. Laboratorul PVC, al cărui prim șef a fost domnul Peter Glück, se ocupa exclusiv de îmbunătățirea calității și tehnologiei de fabricație a PVC-S. De altfel, contractul de cercetare principal din cadrul acestui laborator se chema „Perfecționarea tehnologiilor de fabricație din cadrul CIPA Râmnicu Vâlcea – PVC-S”. 
  
Produsul care a ,,dus în spate” dintotdeauna combinatul vâlcean a fost PVC-ul. În ultimii ani ai regimului ceaușist, mai mult de trei sferturi din producţia de PVC-S se exporta, această activitate devenind politică de stat, iar cine era doar bănuit că o sabota era imediat luat în primire de securiști. Prelucrătorii din ţară făceau sluj în faţa conducerii combinatului şi a partidului unic pentru câteva tone de produs care mai cădeau de la export, mita era în floare pentru asta, cei de la Serviciul Desfacere erau mari şi tari (cam cum erau și vânzătorii din magazinele alimentare și chelnerii de restaurante, cărora lumea le dădea de cel puțin trei ori mai mult pe un kilogram de carne, salam, cârnați, un pachet de unt, de cafea etc.). 
  
Aveam în portofoliu 12 sortimente omologate de PVC-S, ale căror tehnologii au fost în totalitate elaborate la Centrul de Cercetări, cele mai multe de către colectivul condus de mine, dar, practic, puteam fabrica orice tip de PVC-S cu condiţia să-i cunoaştem caracteristicile calitative pe pulbere. Eram competitivi în ceea ce priveşte calitatea PVC-ului cu marii producători din lume, care însă lucrau cu autoclave mari (80-200 m3), conduse prin calculator; în comparație cu ei, noi eram nişte amărâţi care lucram cu autoclave de 20 m3 şi manual, în condiţii îngrozitoare (absolut toţi cei care au ieşit la pensie de la Secțiile PVC şi Monomer au „crăpat” sau vom „crăpa” de cancer la ficat – angiosarcom hepatic, sau de oase – acroosteoliză). Încă de prin anii ’70, ieşise chiar şi o butadă în legătură cu dependenţa situţaiei financiare a combinatului de PVC: „Dacă PVC-ul tuşeşte, combinatul este răcit!” sau „...este bolnav!”. 
  
De ce se-ntâmplase ,,minunea” asta? Datorită exclusiv cercetării – activitate de care astăzi s-a ales praful şi pulberea! Şi reţineţi – făceam experimentările industriale „printre picături”, să nu cumva să dernjăm producţia de export, asumându-ne riscuri enorme în condiţiile în care salariile noastre, ca de altfel ale tuturor cercetătorilor, erau cele mai mici dintre toate domeniile de activitate. Toate realizările din cadrul Laboratorului PVC s-au datorat exclusiv unei mâini de specialşti pasionaţi de cercetare şi care erau nevoiţi să ducă în spate tot felul de nechemaţi pentru acest domeniu, în general „pile” ale diverşilor şefi şi foști nomenclaturişti comuniști și securiști care găseau „la cercetări” un loc călduţ. 
  
Știți care a fost prima cerere insistentă a celor de la PCC-SE (Petro-Chemical Comp.), un grup germao-polonez, cu sediul central în Duisburg, care, prin subsidiara poloneză PCC Rokita, achiziționase un număr de acțiuni la Oltchim, devenind cu 32,3 %, acționar minoritar? Să se renunțe la fabricarea PVC-S! De ce? Păi, luaseră tot ceea ce noi inovasem în tehnologia de fabricație, precum și piețele externe pentru PVC ale Oltchim-ului, foarte multe și foarte profitabile, pe care polimerul vâlcean pătrunsese încă dinainte de 1989! Și au reușit! Au reușit cu marele „menajer” Roibu (așa-i zicea femeia de serviciu de la etajul unde se afla biroul lui) în fruntea Oltchim-ului! Culmea este că au reușit nu fiindcă ar fi întreprins ei cine știe ce manevră inteligentă și, desigur, ocultă, ci au reușit, culmea, tocmai din cauza marelui Roibu, cel pupat în fund de tot vâlceanul, cu mic, cu mare, excepțiile, gen subsemnatul, fiind considerate nebune și huiduite pe unde apucau! Iată cum! 
  
(Va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTURI VECHI LA VREMURI NOI (XI) / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2567, Anul VIII, 10 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!