CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂ TURI VECHI LA VREMURI NOI (VIII)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În acea delegație, am vizitat unități de cercetare și combinate chimice din Beijing, Weifang și Qingdao; ultimele două localități arau niște „orășele” industriale aflate la sud de Beijing, și care aveau 3, respectiv, 2,5 milioane de locuitori! 
  
În China m-au impresionat în mod deosebit câteva lucruri. Mai întâi amabilitatea oamenilor cu care veneam în contact, indiferent de nivelul lor social și cultural, de la un ministru al guvernului chinez și până vânzătorul ambulant, care stă până la 16 ore pe stradă sau în chioșcul lui strâmt. Apoi, la toate hotelurile unde am fost cazați, m-a impresionat frumusețea uluitoare a personalului feminin care le deserveau. În fine, am fost impresionat de hărnicia chinezilor: la ora 4:00 începea forfota, pe care o sesizam chiar dacă hotelul era dparte de piețe și chiar de stradă, căci forfota acolo începea mai întâi. Dar cel mai mult am fost impresionat de pregătirea profesională și culturală a… secretarilor de partid (comparați cu secretarul de partid pe Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea care era… maistru!). Pe unde am fost, cel care ne întâmpina primul era secretarul de partid, care apoi ne prezenta conducerea unității respective. În secțiile de PVC nu am avut nicio problemă să studiez fișele de exploatare a autoclavelor, care deși erau în limba chineză, totuși aditivii străini pe care-i utilizau erau trecuți cu denumirea lor originală; prin urmare, muncitorii aceeia cunoșteau scrierea cu alfabetul latin! Ba, domnului Sever Șerban, la Combinatul Chimic din Qingdao i-a fost dată o ditamai planșă cu schema unei instalații care-l interesa. 
  
Am fost surprinși să constatăm că multe instalații și tehnologiile aferente proveneau din Germania. Cum și Japonia avea tehnologii la fel de performante, la Weifang i-am întrebat pe oficialii care ne însoțeau, de ce nu au achiziționat de acolo acele tehnologii, era cu mult mai aproape; ni s-a răspuns că ei nu vor uita niciodată comportamentul execrabil și criminal al soldaților japonezi față de poporul chinez atunci când Japonia a ocupat China. 
  
La dineul de la Ministerul Industriei Chimice (unde ni s-a servit, la un moment dat, un vin care arăta ca apa, transparent), consilierul adunctului ministrului, care studiase chimia în RFG, a vorbit mai tot timpul în germană cu domnul Șerban Sever, care absolvise liceul german, fiind originar din Medias. Din când în când, ne mai spuneau ce discutau, domnul Șerban – nouă, iar consilierul – minstrului, luându-i pâinea de la gură translatoarei desemnate să se ocupe de noi și care media discuția dintre mine și doamne și, respectiv, ministrul adjunct al industriei chimice din China; după aceea, amintidu-mi de acea seară, mi-am dat seama că se formaseră de fapt două „bisericuțe”. Doamna Zhong Yongping, translatoarea noatră, era ofițer de programe la Departamentul Afacerilor Străine, din Ministerul Industriei Chimice al Chinei, și studiase în România pregătindu-se în mod special pentru a deveni translator de limba română. Domnia sa i-a fost translator lui Jiang Ze Min, viitorul președinte al Chinei (1993-2003), înainte de 1989, la Uzina Tractorul din Brașov, timp de un an, când el a făcut un stagiu de perfecționare acolo. Cunoștea la perfecție limba română, dar și multe dintre obiceiurile noastre. 
  
Când vorbesc între ei, chinezii obișnuiesc, din când în când, să rostească un fel de interjecție interogativă, un fel de „A” nazalizat, la sfârșitul frazei, și am întrebat-o ce înseamnă, iar dânsa, mi-a explicat că este echivalentul lui „Nu-i așa?”, sau „Ha?” ori „He? ”, din limba română. Am fost surprins să constat că echivalentul chinez a urării românești „Noroc!” este „Cam bei!”, care la chinezi are sensul de „Până la fund!”, iar eu am avut proasta inspirație ca, în Qingdao să le explic comesenilor chinezi ce înseamnă urarea lor în limba română; atâta le-a trebuit, că după aceea una-două: 
  
– Marian, cam bei, cam bei! – iar eu trebuia să beau paharul până la fund, căci altfel ar fi fost total nepoliticos din partea mea! 
  
De altfel, în afara acestei urări, nu mai știu decât cum se spune mulțumesc în chineză (cea oficială, fiindcă în Chima se vorbesc nu numai o mulțime de dialecte, ci chiar și de limbi!: 
  
– Șân șî! – cu o plecăciune în fața celui căruia i-ai mulțumit. 
  
Și, în sfârșit – bucătăria chineză… Când am văzut că multe alimente se fierb pur și simplu în baie de ulei (nu era propriu-zis fierbere, ci alimentele erau puse într-o sită și doar scufundate de câteva ori în ulei fierbine, legumele mai puțin, carnea mai mult), mi-am zi că am încurcat-o, cu stomacul meu șubred asta-mi trebuia! Dar nu! Totul a fost în regulă! Și am declarat mâncarea chinezească cea mai bună mâncare din lume! La ora 12:00, trotuarele se umpleau cu niște tonete pe roți, care aveau dedesupt cărbuni aprinși iar deasupra o mulțime de vase, unele peste altele care pregăteau mâncare la abur, Firește, era acolo și nelipsita baie de ulei fierbinte. Intresant era faptul că între mâncarea din cel mai luxos restaurant chinezesc și cea de pe stradă, destinată miilor de comercianți și funcționari mărunți, care ieșeau puhoi din clădiri, nu era absolut nicio diferență de calitate. Mi-a părut chiar rău că am luat cina odată la un restaurant franțuzesc sofisticat, unde în afara desertului, nu m-a impresionat nimic, dimpotrivă. 
  
Altădată ne-am inșirat împrejurul unui cuptor electric, iar în fața fiecăruia dintre noi erau două vase de inox înfundate în acel cuptor, unul cu sos dulce, celălalt cu sos iute; tot în fața fecăruia dintre noi erau înșirate mai multe boluri cu bucăți mici de carne diversă; pui, porc, vită, pește, raci, scoici, melci etc. Cum se mânca? Se punea carnea din fiecare bol în sosul la alegere și după mai puțin de 10 minute se scotea și se mânca. La urmă de tot, după ce prin sosurile respective trecuseră toate cărnurile acelea, se mânca și supa rezultată în acele sosuri și care era o bunătate! Am mai remarcat o supă excelentă din… boabe de porumb în lapte (chinezii conservă aceste boabe pentru a le pot folosi tot anul). 
  
De multe ori totul se pregătea în fața noastră, după ce ni se prezenta ceea ce urma a fi gătit pentru a ne convinge că totul este proaspăt. Dacă ni se servea pește, trebuia mai întâi să mergem la un bazin și să ne alegem unul viu, care urma a fi pregătit. Delicatese deosebite, pentru mine cel puțin, au fost racii, scoicile și tulpinile verzi de țelină „îmbăiate” în ulei fierbinte, cu diferite alte mirodenii. Am constatat că chinezii sunt mari consumatori de varză. Am văzut munți de varză care uramau să fie puși la murat în niște putini uriașe, o varză cum nu mai văzsem până atunci: de formă elpsoidală, mai groasă spre cotor și mai subțire către vârf, dar și de dimensiuni uriașe, cam cât vreo cinci-șase mari, de-ale noastre. 
  
Odată am luat prânzul la o cabană montană, iar cei de acolo s-au chinuit un sfert de oră să-mi găsească o furculiță, fiindcă eu nu puteam mânca cu bețe. Încă o curiozitate: la o masă se servesc foarte multe feluri de mâncare, este drept în boluri mici, dar dacă mănânci câteva zeci de boluri din acelea… îți ajunge pentru trei zile! De obicei, acele boluri trec prin fața consumatorului pe o masă circulară, care se învârtește prin fața sa cu viteză foarte mică. Chiar și așa, ni se întâmpla să nu putem gusta din toate felurile, căci, după un timp, ele erau luate și înlocuite cu altele. Odată, am însărcinat-o pe doamna Creangă să numere toate felurile de mâncare care se tot perindau prin fața noatră. După un timp, o aud că-mi spune: 
  
– Domnu’ Pătrașcu: douăzeci și două! Gata nu mai număr că o să rămân nemâncată dacă o țin tot așa! 
  
Urcând pe munte, spre acea cabană, deodată am văzut în stânga mea, coborând pe o potecă abruptă, cu grohotiș pe margini, un bătrân chinez, cu o barbă alba ca zăpada și lungă până aproape de genunchi, îmbrăcat într-un fel de cămeșoi alb, larg și lung până la călcâie, parcă-L vedeam aievea pe Dumnezeu! Și atunci mi-am amintit de prietenul meu, Dumitru Panu-Misăilescu, cel care susținea că numai ortodocșii se pot mântui, ceilalți merg toți în focul cel veșnic, iar pe această temă ne ciondănaem ore întregi. Cum adică? Dacă acel bătrân s-a născut budist, era el vinovat că nu era ortodox? Și dacă acel bătrân, n-a făcut niciun rău în viața lui (nu știu de unde răsărise, am mers vreo trei ore de la poalele unui munte până la cabană fără să întâlnim țipenie de om, darămite vreo așezare omenească!), tot în focul cel veșnic merge după moarte?! 
  
La dineul oficial de la Weifang, am stat lângă directorul general al marelui combinat chimic din acea „mică” localitate cu 3 milioane de locuitori. La un moment dat, ni s-a servit o friptură foarte gustoasă. După ce am terminat-o de mâncat, domnul Chen Huasen mă întreabă, desigur, în engleză: 
  
– Spuneți-mi vă rog, v-a plăcut? 
  
– Da, foarte mult, mulțumesc! 
  
– A fost friptură de șarpe! 
  
– Nicio problemă, a fost savuroasă chiar. 
  
– Știți, v-am întrebat fiindcă mulți oaspeți din afara Chinei sunt oripilați după ce aud ce au mâncat. 
  
În Qingdao am dat într-o duminică peste o nuntă. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că și mirele și mireasa erau îmbrăcați la fel ca la noi, ea în alb (și doar albul este semn de doliu la chinezi), el în costum negru; și tot ca la noi erau urmați de lăutari și de un alai care chiuia și juca. Văzându-ne străini, echivalentul stolnicarilor de la noi, îmbrăcați ca niște saltimbanci, ne-au dat să bem vin de orez din niște butelcuțe, echivalentul ploștilor de la noi. Am aflat însă că mirii și nuntașii aceia erau catolici. 
  
(Va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂ TURI VECHI LA VREMURI NOI (VIII) / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2533, Anul VII, 07 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!