CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTURI VECHI LA VREMURI NOI (IV)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prin martie 1992, Grigore Arnăutu a plecat de la Incerchim, ne spusese că se angajează la un patron care-l plătea mai bine, dar ulterior am aflat că devenise el patronul unei fabrici de lipiciuri, alături de fostul director tehnic de la Oltchim – ing. Marin Râmneamțu și de dr. chim. Emilian Georgescu – fostul meu coleg de serviciu și, la un moment dat – șeful meu înainte de 1989, după plecarea domnului Peter Gluck la Institutul de Chimie din Cluj Napoca. Prin urmare, din februarie 1992, am redevenit șeful Colectivului „Cercetare PVC” (fără „Copolimeri”, de data asta) din cadrul SC Incerchim SA Râmnicu Vâlcea.  
 
Pe la jumătatea anului, i-am spus directorului meu că, dacă-mi dă 10% din valoare, eu îi aduc un contract de cercetare extraplan. A fost de acord. Am făcut această propunere fiindcă se tot văiata că nu are cu ce să ne plătească, cei de la Oltchim, în frunte cu Roibu, cel care avea să-l ruineze, devalizând-l „la blană”, pe-o mână cu politicieni, acoliți și ziariști, dând Incerchim-ului contracte de cercetare mult mai mici ca valoare echivalentă, comparativ cu cele pe care le obținusem eu din 1984 până în 1989. Greșeala mea a fost atunci că nu am făcut cu directorul meu o convenție notarială cu ceea ce convenisem.  
 
M-am dus, așadar, la Combinatul Chimic Borzești, devenit SC Chimcomplex Borzești, unde îl cunoșteam pe domnul director Valentin Anastasiu (apropo, cei de acolo nu l-au dat jos după decembrie 1989, era director cu mulți ani înainte și a rămas director mulți ani după, era un om deosebit, un profesionist și un conducător veritabil, îndrăgit de angajați) și pe cei de la Laboratorul de Cercetare, colaborasem ani buni cu ei, aveam chiar câțiva colegi de facultate acolo. Domnul Anastasiu m-a primit îndată și, după amabilitățile protocolare cuvenite, am trecut la scopul prezenței mele în biroul domniei sale; astfel, i-am propus un contract de cercetare care să cuprindă două lucrări și anume: un studiu de literatură complet referitor la fabricația PVC-S și o lucrare intitulată „Posibilități de perfecționare a tehnologiei de fabricație a PVC-S la SC Chimcomplex SA Borzești”. Domnul Anastasiu a fost chiar încântat de oferta mea, și a dat dispoziție să se întocmească imediat acel contract. Termenele de predare erau peste o lună – pentru prima lucrare și peste 4 luni – pentru a două lucrare. Mărturisesc că nu-mi mai amintesc valoarea exactă a acelui contract, dar știu că domnul Anastasiu m-a lăsat pe mine să-i stabilesc valoarea, pe care a acceptat-o imediat, făcându-mă să-mi pară rău după aceea pentru faptul că nu-i propusesem o valoare mai mare. Și mai știu că prin acel contract, pe care eu singur l-am dus la îndeplinire, fără nicio cheltuială din partea Incerchim-ului, cu excepția delegațiilor, am asigurat salariile colegilor mei timp de trei luni.  
 
Prima lucrare a fost simplă pentru mine: aveam toată literatura la zi, iar prin 1986 mai întocmisem una similară, care trebuia doar completată. Pentru cea de-a doua, a trebuit să-mi fac o delegație de o săptămână și să studiez în amănunt, la fața locului, instalațiile Secției PVC-S, pentru a depista locurile vulnerabile. De asemenea, am studiat recepturile (rețetele) lor de polimerizare și le-am propus altele noi, elaborate și implementate de mine la Oltchim. M-a impresionat plăcut faptul că domnul Anastasiu a convocat CTE-ul de două ori special pentru prezentarea celor două lucrări, predate separat. Au fost poate cele mai reușite conferințe prezentate vreodată de mine, cu întrebări pertinente, care dovedeau faptul că oamenii erau interesați (și că apreciau munca noastră, a celor de la Incerchim).  
 
În cea de-a doua lucrare erau și două propuneri, prin care îl contraziceam pe domnul Anastasiu, căci, în urma cercetării la fața locului am întrebat cine le-a propus pe cele existente, iar șeful de secție mi-a spus că domnul director, la întoarcerea dintr-o vizită de lucru în Polonia, unde le văzuse aplicate. Dacă atunci polonezii le aplicaseră, trebuie să vă spun că erau cu mult în urma a ceea ce realizasem noi la Oltchim!. Ei, bine, acest domn Anastasiu, a dat dovadă de o probitate extraordinară și nu numai că nu s-a supărat că am propus altceva decât ceea ce aplicase dânsul, dar m-a și felicitat! Închipuiți-vă că i-aș fi făcut așa ceva unuia ca Chiroiu (scuze, cocofonia e inevitabilă!), directorul Uzinei Petrochimice din CIPA Râmnicu Vâlcea, păi, mocofanul acela ar fi turbat. Dacă nu ați parcurs pe sărite acest volum, ați văzut, desigur, că am trecut printr-o situație asemănătoare cu „tovarășul ministru Dinu”.  
 
După ce Incerchim a încasat banii pe contractul cu Chimcomplex Borzești, realizat și finalizat exclusiv de mine, m-am dus la director să-mi cer cei 10% conveniți din acei bani. Directorul a refuzat pe motiv că situația financiară a Incerchim-ului este precară și că-mi va da o primă la… Sfântul Așteaptă, am completat eu în gând. A avut loc atunci ultima ceartă dintre mine și directorul meu. După ce am plecat furios din biroul lui, mi-am amintit că, întâlnindu-mă cu ceva timp în urmă cu domnul ing. Grigore Vârtej, fostul director general al CIPA Râmnicu Vâlcea până la venirea lui Dinu, domnia sa, acum director tehnic al Oltchim-ului, m-a întrebat dacă nu vreau să vin la combinat, fiindcă vrea să înființeze propriul Serviciu Cercetare. I-am mulțumit, dar am declinat oferta. Acum, după ce directorul meu îmi trăsese clapa, mi-a încolțit în gând ideea de a-i accepta acea ofertă, mai ales că la combinat salariile erau mult mai mari decât la Incerchim.  
 
N-a fost nevoie însă să-l abordez eu pe domnul Vârtej, fiindcă directorul meu a fost cel care mi-a propus acest transfer. Atunci, am pus această mișcare surprinzătoare și destul de ciudată a sa pe seama faptului că vrea să scape de mine și de gura mea spurcată, dar curând aveam să aflu că nu era vorba de niciun transfer, ci de o vânzare în toată regula – laboratorul meu cu toate dotările și cu toți angajații, contra unei sume de bani, niciodată n-am reușit să-i aflu cuantumul, dar trebuie să fi fost foarte mare, din moment ce eram vândut cu atâta ușurință.  
 
La negocierea salariului pe care urma să-l primesc la Oltchim lucrurile s-au împotmolit însă. În timp ce subalternilor mei li s-au dat salarii cu 40-60% mai mari decât le aveau la Incerchim, mie mi s-a oferit un salariu cu doar… 5% mai mare. Am spus că îmi pare rău dar, în condițiile date, eu nu am niciun motiv să vin la Oltchim, m-am ridicat de pe scaun și am plecat lăsându-l pe domnul Vârtej cu gura căscată. A doua zi mă cheamă la el în birou și începe să strige la mine:  
 
– Ce, bă, Pătrașcule, vrei să-ți dau cât mine? Dar cine te crezi tu, bă?  
 
– Nu mă cred nimeni și nu vreau salariul dumneavoastră! Vreau să-mi oferiți un motiv, unul cât de mic, pentru care așa dori să vin la Oltchim! Atâta tot! Vă salut!  
 
M-am ridicat de pe scaun și am plecat iarăși. L-am lăsat pe domnul Vârtej să mai fiarbă, nici eu nu puteam întinde coarda prea mult, căci nu mă mai trăgea inima nici să rămân în continuare la Incerchim după tot ce se întâmplase. După mai bine de 2 săptămâni, domnul Vârtej mă cheamă din nou la el în birou și, în sfârșit am ajuns la un compromis – am mai lăsat eu, a mai pus el, și iată-mi-l ca nou șef al meu, de la 1 noiembrie 1992. Într-un an și o lună cât am lucrat la Incerchim atunci, am produs 2 brevete de invenție, 2 lucrări publicate în revista Materiale Plastice, 2 procese tehnologice și 4 referate de lucrări, care s-au adăugat celor realizate în perioada 1977-1990. E mult, e puțin – nu știu! Tot ce știu este că am încercat să-mi fac datoria cât mai temeinic cu putință, așa cum am învățat de la părinții și profesorii mei, mulți dintre ei trecuți în lumea drepților – Dumnezeu să-i odihnească!  
 
Ei, și trecând la Oltchim, după o perioadă de câteva luni în care lucrurile păreau să meargă excelent – domnul Vârtej, noul meu șef, s-a dovedit până la urmă a fi foarte de treabă și, în plus, scăpasem de grija încheierii contractelor de cercetare, coșmarul meu de fiecare sfârșit de an la Centrul de Cercetări – a început cea mai agitată perioadă din cariera mea.  
 
În 1993, domnul Vârtej a fost schimbat cu Emil Plăvițu, acesta având titulatura de director al Direcției Dezvoltare și devenind șeful meu. Emil Plăvițu era un tip puțin mai frumos decât dracul: slab, brunet – țigănos chiar, bărbia și pomeții obrajilor foarte proeminenți, nas subțire și lung, privire bovină, tâmpă și întunecată (știu, și eu sunt urât, dar asta nu-i o problemă, la el însă și caracterul îi era urât). Individul nu era lipsit total de inteligență, dar ce folos dacă o avea needucată, necultivată, nefolosită cum trebuie. Pe deasupra, mai era şi foarte arogant și încrezut, vanitos de-a binelea, toți ceilalți erau proști, numai el era… „dăștept” (așa pronunța el). Până și pe Roibu îl considera un neica nimeni și nu ezita s-o spună în gura mare, având dreptate cel puțin într-o privință – competența lui profesională. Dar interesant, Roibu nu l-a dat afară în 1997 pentru ce „lătra” Plăvițu despre el, nici pentru prostiile pe care le făcuse, și slavă Domnului, făcuse destule, ci pentru că s-a legat de amanta lui! Căci Roibu acționa la Oltchim ca un vechil de moșie evreu! Voi reveni.  
 
Deși relativ inteligent și cu oarece pregătire profesională, Plăvițu era tipul de șef pentru care tot ceea ce nu înțelegea sau nu știa (evident, el era ferm convins că le știe pe toate), automat – nici nu exista! Apoi, urât fiind și neavând succes la femei cum avea „generalul”, adică Roibu, cum reușea, nu să-i cadă vreuna la pat, ci s-o convingă să-și pună poalele-n cap, cum o și declara „cea mai dășteaptă” din tot combinatul! Și tot așa, până ce cele mai „dăștepte” se tot înmulțeau.  
 
Primul lucru care l-a făcut, ajuns în noua funcție, a fost să-și aducă o secretară trăznet. Pusese el ochii mai demult pe dactilografa de la Secția PVC I, o tănără proaspăt căsătorită, blondă și desul de frumoasă. Nu știu dacă i-a rezistat avansurilor lui sexuale, tot ce am remarcat a fost că, din fata veselă și plăcută care fusese la Secția PVC I, a devenit o ființă tăcută, tristă și foarte temătoare după ce a devenit secretara lui. Păcat de ea! Apoi, a strâns în jurul lui câteva inginere relativ tinere, destul de frumoase, care i-au și devenit rapid fane habotnice și a purces la… dezvoltarea Oltchim-ului, flancat întotdeauna de ele, specialistele lui, cică.  
 
Va urma  
 
Referinţă Bibliografică:
ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTURI VECHI LA VREMURI NOI (IV) / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2489, Anul VII, 24 octombrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!