CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTURI VECHI LA VREMURI NOI (III)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Noul director al IEH m-a repartizat la Atelierul Proiectare II, condus de domnul ing. Petre Cichirdan, care avea să-mi devină curând un prieten apropiat. De altfel, toți cei care mi-au devenit colegi din acel colectiv m-au primit cu brațele deschise, adoptându-mă foarte repede ca pe un nou membru al familiei lor. Le păstrez o amintire frumoasă. Acolo am început să mă ocup de proiectarea tehnologiilor de vopsire, ceva mai târziu și de cele de cauciucare. Problema era însă că aveam de lucru cel mult trei ore pe zi, în rest mă plictiseam îngrozitor. Poate că de aceea una-două tot ieșeam în fața intrării în atelier la o țigară cu alți fumători înrăiți, fumam în neștire Carpați fără filtru. 
  
După o lună de zile la proiectare, m-am trezit chiar și cu o primă și nu înțelegeam de ce o primisem, așa că mi-am abordat șeful, își avea biroul cu noi în atelier, eram acolo peste 20 de oameni, proiectanți pe domenii și desenatori: 
  
– Șefu’, ce e bre cu prima asta, pentru ce naiba mi-ai dat-o? 
  
Apropo de prime, în cei 13 ani lucrați la Centrul de Cercetări până atunci, am primit trei prime mari și late, și încă niște sume mai mult decât modice, deși colectivul pe care-l conduceam din 1984 aducea cei mai mulți bani în bugetul unității. 
  
– De ce întrebi asta, ce, nu-ți trebuie? Că dacă nu-ți trebuie, atunci, hai s-o bem! – mi-a răspuns Petre Cichirdan. Și am băut-o la Restaurantul Nord… 
  
În ianuarie 1990, câțiva inventatori vâlceni, respectiv, Dumitru Panu-Misăilescu (Dumnezeu să-l odihnească! – era din aceeași comună cu mine, Câineni, eu fiind originar din Greblești), Petre Cichirdan, Gigi Belgun, Petre Vasilescu, Andrei Ciobotea, Eugen Armășoiu și cu mine am înființat Societatea Inventatorilor Vâlceni, prima de acest fel din România. Președinte a fost ales Dumitru Panu-Misăilescu, iar eu am fost ales președinte de onoare, având atunci cele mai multe brevete de invenție obținute. În zilele de 9 și 10 iunie, același an, a avut loc la Iași, Conferința Națională de constituire a Societății Inventatorilor din România (SIR), după modelul nostru, al celor din Vâlcea. Primul ei președinte a fost academicianul Vitalie Belousov, rectorul Institutului Politehnic Iași, devenit ulterior Universitatea Tehnică „Gheorghe Asaki”. Secretar a fost ales domnul col. dr. farm. Nicolae Oiță, de la Spitalul Militar Iași, originar dintr-un sat de pe lângă Drăgășani (Dumnezeu să-l odihnească și pe el, am fost onorat de prietenia lui încă din ultimul an de facultate) – un inventator de medicamente genial, între care celebrul Cicatrol – cel mai bun remediu pentru arsuri din lume și la ora actuală. 
  
După conferință, vreo 30 de participanți am plecat în excursie, în Ucraina, încă sovietică. La granița română, nu ni s-a dat voie să trecem cu lei în Ucraina, am fost sfătuiți să ne întoarcem la cel mai apropiat oficiu poștal și să-i trimitem acasă. Era deja după amiază, ne-am întors câțiva kilometri, după care am revenit la vama românească și am spus că ne-am trimis banii acasă. Spre norocul nostru, ne-au lăsat să trecem. La vama ucrainiană (sovietică, de fapt), am schimbat niște cupoane cumpărate de la Oficiul de Turism din Râmnicu Vâlcea, pe ruble. Timp de două zile, 12 și 13 iunie 1990, am vizitat orașele Kamenița și Cernăuți, precum și cetatea lui Ștefan cel Mare de la Hotin, unde eu era cât pe ce să cad în Nistru de la câțiva zeci de metri înălțime. După câțiva ani aveam să aflu că, în drum spre cetate, am trecut pe lângă satul natal al părinților lui Petre Cichirdan. L-am întrebat atunci de ce nu mi-a spus asta acolo iar el mi-a răspuns că de frică. 
  
Am remarcat două lucruri acolo, în Ucraina sovietică. În primul rând că până în Kamenița, mergând o zi întreagă, nu am trecut prin nicio localitate! Am mers pe o șosea foarte bună, cu multe porțiuni drepte, iar pe margini – cu păduri de plute foarte înalte și stejari seculari, uriași. În al doilea rând, românii de acolo cu care am reușit să vorbim (a fost și asta o problemă) o făceau cu fereală și în șoaptă. Și am mai remarcat faptul că, din punct de vedere al curățeniei, ei stăteau mult mai bine decât noi. Din Cernăuți mi-am cumpărat câteva discuri cu muzică rock, după care tânjeam în România, sovieticii copiau toată muzica occidentală și o făceau și foarte bine. Cernăuți este un oraș frumos, întins pe mai multe coline, cu o arhitectură a construcțiilor foarte interesantă, acolo, stăpânirea austriacă făcând lucruri foarte bune din acest punct de vedere. 
  
Pe data de 14 iunie 1990, la amiază, eram la graniță, în București începuse represiunea marii demonstrații din Piața Universității. Ne-au ținut la granița sovietică până a doua zi seara. Câțiva colegi își cumpăraseră din Cernăuți niște aparate de radio portabile (deși nu aveau voie să treacă granița cu ele), tot timpul am ascultat cum Ion Iliescu chema și coordona acțiunile minerilor invadatori, cei mai mulți dintre ei mineri-securiști. După aceea ca un nemernic ce este n-a mai recunoscut că el i-a chemat. Deh, țiganul tot țigan… Și evreu pe deasupra! 
  
De la Iași ne-am întors la Râmnicu Vâlcea cu mașina lui Belgun, cu care și venisem de fapt, șase oameni într-o Dacie hârbuită, căci ni s-a alăturat și familia Cichirdan. 
  
La IEH am avut parte și de câteva scandaluri inevitabile când aveam de-a face cu indivizi obișnuiți să fure zilnic câte ceva de la locul de muncă, în cazul de față – vopsea și diluanți. Într-o bună zi mă trezesc cu patru zdrahoni – un maistru și trei muncitori de la Secția Vopsitorie – năvălind peste mine în atelier croiți să mă linșeze că le-am dat prea puțină vopsea, iar solventul de curățare (petrolul lampant) nu era bun că… era unsuros, lor le trebuia diluant D20, care era de vreo cinci ori mai scump decât petrolul lampant; că de când am venit eu la proiectarea tehnologiilor de vopsire numai așa fac – le dau întotdeauna mai puține materiale decât doamna Iliescu, că eu sunt un om rău iar doamna Iliescu era tare bună etc. Da, doamna Iliescu era tare bună fiindcă le dădea cu nemiluita diluanți și vopsele, multe dintre ele foarte scumpe, ca să aibă ei de unde fura! Scandal, țipete, urlete, cei din atelier, inclusiv șeful meu, tăceau toți chitic, indivizii habar n-aveau că puteam și eu să urlu și să înjur mai abitir ca ei. Nu am cedat un milimetru, i-am dat în cele din urmă afară din atelier strigându-le că, dacă nu le convine, să mă reclame! Credeți că m-au reclamat? Nicidecum! După ce au plecat lichelele și secăturile acelea, au urmat câteva momente de tăcere mormântală în atelier, eu tremuram de furie și chiar și așa m-am luat îndată de șeful meu: 
  
– Ce dracu, mă, Petrică, tu de ce n-ai zis nimic? 
  
– Ce era să mai zic eu, când tu te dezlănțuiseși ca un leu în cușcă? Mă, da‘ ce gură mare și spurcată ai, nu știam de ce ești în stare! Și ce tare mi-a plăcut când tu le-ai zis că orice poți înțelege și orice poți ierta, cu excepția faptului de a fi luat de fraier. 
  
– Cum? Am spus eu asta? 
  
– Da, mă, ce naiba, nu mai știi ce-ai spus? 
  
Sincer, de furie, uitsem că o spusesem atunci, dar această formulare o creasem încă din anul I de facultate și, de atunci, ea a devenit deviza mea! 
  
În luna mai 1991, an în care IEH Râmnicu Vâlcea, a devenit SC Hervil SA Râmnicu Vâlcea, avut loc prima negociere a salariilor: mie mi s-au dat 9 500 de lei, in timp ce colegelor mele (eram singurul inginer chimist bărbat) – câte 12 000 de lei! Era clar: Șurlin nu mă „înghițea”, doar eram omul lui Fota, nu? Așa că am hotărât să mă întorc la Centrul de Cercetări, devenit între timp – SC Incerchim SA. După plecarea mea, a început declinul vertiginos al IEH: destrămarea URSS a dus la pierderea celei mai importante piețe de export a sa – șantierul Combinatului de Îmbogățite a Minereurilor Acide Krivoi Rog din Ucraina, o afacere falimentară a României cu URSS, demarată în 1986, pentru care și astăzi noi aruncăm bani pe fereastră. De ce? Pentru că suntem niște proști ușor de păcălit! Și niște trădători, evident – cei care fac asta. 
  
Am revenit la vechul meu loc de muncă la 1 octombrie 1991. Postul meu de la Incerchim era ocupat de domnul ing. Grigore Arnăutu, fost șef de secție adjunct la Secția PVC II, „ușuit” de acolo, de o mulțime, cum altfel decât imbecilă, fiindcă era.., ați ghicit, comunist! 
  
Timp de 5 luni m-am ocupat de documentare și l-am ajutat pe Grigore Arnăutu cu unele experimentări industriale și cu elaboarea referatelor de lucrări. Domnul director Curcăneanu mi-a spus că cei de la Oltchim vor să demareze o investiție nouă prin care să construiască o fabrică de apă oxigenată și aveau nevoie de o lucrare documentară privind acest subiect; mi-a mai spus că lucrarea ne va fi plătită. Odată sarcina primită, m-am apucat de treabă. În paralel, am început să strâng informații pentru o altă lucrare documentară, una privind electroliza cu membrane schimbătoare de ioni a soluțiilor apoase de clorură de sodiu, combinatul urmând să demareze o investiție în această tehnologie modernă, mult mai nepoluantă și mai sigură decât electroliza cu catod de mercur. Cea mai bună tehnologie de acest fel o aveau japonezii. 
  
Lucrarea „Apa oxigenată – obținere, proprietăți, utilizări” a fost o lucrare de care am fost foarte mulțimit și care oricând ar fi putut deveni o carte, nemaiexistând una de acest tip în limba română. Fac precizarea că, în ciuda denumirii aparent banale și care face ca mulți s-o considere o… apă puțin mai specială, dar nu cine știe ce, eh – are și ea acolo un pic mai mult oxigen, mare scofală, apa oxigenată este un produs a cărui tehnologie de fabricare este foarte complicată. Cei de la Oltchim nu s-au ținut însă de cuvânt și când le-am cerut să încheiem un contract pentru predarea lucrării, ca să fiu sigur că ne-o vor plăti, au avut pretenția ca să le-o dau gratis, pentru ei documentarea și sinteza de literatură tehnică era o treabă simplă, ușor de făcut. 
  
Apropo de documentare, primul capitol din orice lucrare pe care o predam beneficiarului, era o sinteză din literatura tehnică, unde erau inserate ultimile noutăți apărute pe plan mondial referitoare la subiectul tratat. Cred că am tradus integral mii de articole și brevete de invenții, cu precădere din limba engleză, dar și din spaniolă, rusă, italiană și franceză. Rusa o făcusem în gimnaziu și în liceu, engleza – în liceu și facultate, iar celalte limbi le-am „dibuit” pe parcurs. Prima condiție pentru a lucra eficient în cercetare este să știi bine măcar o limbă străină de circulație internațională, să te descurci în alte câteva și, foarte important să știi să faci documentare, ceea ce, credeți au ba – este o știință. Puțini angajați de la Centrul de Cercetări și, după 1991, de la Incerchim, puteau face documentare măcar la un nivel satisfăcător, principala cauză a acestei stări de lucruri fiind necunoașetrea limbilor străine, în special a limbii engleze. Când am plecat de acolo la IEH am lăsat o zestre documentară care cuprindea peste 6 000 de articole publicate în reviste de profil din toată lumea și peste 8 000 de brevete de invenții, de asemenea din întreaga lume, toate – referitoare la tehnologiile de fabricare și de prelucrare a PVC-S, PVC-masă (PVC-M) și PVC-emulsie (PVC-E; da, m-am ocupat și acest tip de PVC, în colaborare cu domnul Butucea, de la ICECHIM, avem chiar și un brevet de invenție obținut în acest domeniu). 
  
(Va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNTÂMPLĂRI POST-REVOLUȚIONARE: APUCĂTURI VECHI LA VREMURI NOI (III) / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2487, Anul VII, 22 octombrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!