CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Studii >  





TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN DIN SATUL GREBLEŞTI, COMUNA CÂINENI, JUDEŢUL VÂLCEA*
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fiecare zonă geografică a României îşi are tradiţiile şi obiceiurile ei de Crăciun, moştenite din moşi-strămoşi şi păstrate mai mult sau mai puţin nealterate de-a lungul timpului şi… vremurilor. Ţara Loviştei este un dat natural care evocă în acelaşi timp vechime istorică şi specificitate geografică1, o zonă în care tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun sunt încă păstrate cu străşnicie2. În cadrul lor, colindele sunt cele mai active şi mai bine conservate produse etno-folclorice3,4. Ele implică un ceremonial amplu, varietate repertorială şi originalitate poetică şi muzicală. 
  
În general, după origine şi funcţie, în colinde apare poezia unui străvechi ritual practicat în sărbătorile de iarnă, într-un anumit context ceremonial1. Studiul aprofundat al colindelor relevă în primul rând indiscutabila lor vechime manifestată în straturi arhaice suprapuse, bine conservate. Colindele sunt atât religioase, cât şi laice şi îşi au originile în era precreştină, reproducând ,,datina păgână a cultului soarelui în forma mithracismului, religie adaptată de romani la sărbătorile denumite Saturnalia şi Festum Kalendarum”5. Deşi creştinismul cu literatura sa religioasă, hagiografică şi cu Noul Testament a avut o influenţă majoră asupra lor, totuşi ,,colindele prezintă o bogată literatură apocrifă, legende sau întâmplări izvorâte chiar din sânul poporului, înlesnindu-le astfel o cât mai largă răspândire”, cu toate că odată cu trecerea timpului în ele se pot regăsi ,,numai răsunete ale miturilor păgâne din vechime”6. În legătură cu colindele, mai trebuie precizat faptul că aceleaşi motive folclorice circulă de secole în nordul Dunării, dar şi în sudul ei, la populaţiile române şi aromâne7. Funcţia colindelor a fost supusă procesului general de evoluţie a folclorului, funcţia rituală din vechime devenind treptat un fapt îndătinat, o tradiţie, un obicei, această schimbare având consecinţe în ceea ce priveşte conţinutul lor8,9. Astfel, colindele au ajuns să reflecte problemele majore ale vieţii satului de altă dată, dorinţele şi idealurile ţăranilor plugari şi păstori de recolte bogate în grâne, turme de oi şi cirezi de vite cât mai numeroase, viaţă fericită în familie, copii frumoşi, tineri voinci, fete frumoase şi harnice, viitoare căsătorii şi viaţă lungă9. 
  
La sfârşitul secolului XIX se realizau ,,corpusurile fundamentale ale folcloristici româneşti”, însă între ele nu regăsim Ţara Loviştei, depresiunea fiind pentru folclorişti o ,,terra ignota” până în a doua jumătate a secolului XX10. Singurul care avea să insereze într-una din lucrările sale patru colinde din Lovişte, două din Câineni şi două din Titeşti, a fost Tudor Pamfilie11. 
  
Nu s-au ocupat de această zonă nici chiar folcloriştii olteni, între care cel mai de seamă este probabil Teodor Bălăşel12, deşi în broşura I (1919) inserase patru colinde din Scundu – Vâlcea, ,,unele similare cu cele din Ţara Loviştei, unde ele sunt încă vii”13. Primele informaţii despre obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou din Ţara Loviştei sunt consemnate în răspunsurile la chestionarele Densuşianu10,14. În anul 1965, folcloristul Ovidiu Bârlea, cercetătorul Iosif Herţea de la Institutul de Etnografie şi Folclor şi redactorul de atunci al Editurii Minerva, Constantin Mohanu, originar din Bumbuieşti, comuna Boişoara, înregistrează colinde din Boişoara, Bumbuieşti, Găujani şi Mlăceni, înregistrări intrate în arhiva institutului şi folosite ulterior de Monica Brătulescu la elaborarea indicelui tematic10. Lucrarea ,,Folclor din Ţara Loviştei”, apărută în 1970 sub coordonarea profesorului Mihai Pop15 nu conţine texte din comuna Câineni, ci numai din comuna Boişoara. 
  
În 1973, apare lucrarea lui C. Mohanu4, ,,Fântâna dorului”, care conţine 115 colinde din toată Ţara Loviştei şi unde autorul ,,decretează” laicizarea totală a colindelor în această zonă, evident, greşind profund; de fapt, credem că nici el nu era convins de această ,,laicizare”, ci a făcut afirmaţia în cauză doar … pentru a se pune bine cu autorităţile comuniste (eventual, pentru a-şi putea tipări cartea!). 
  
Ion Piloiu, originar din Boişoara, publică două lucrări: prima – în 198116, care cuprinde 116 colinde puse pe note muzicale (autorul este absolvent de Conservator), între care găsim 7 din Câinenii Mici şi 10 din Câinenii Mari, iar cea de a doua – în 199617, care cuprinde, pe lângă cele 116 piese ale primei lucrări şi alte 124 de piese, clasificate ,,după funcţionalitate şi tematică”. În această a doua lucrare, autorul explică de ce în prima culegere apăreau 36 de piese fără text (doar melodiile): ,,deoarece în acel moment nu se puteau publica textele colindelor religioase”18. În fine, la aceaastă bibliografie să mai adăugăm şi lucrarea lui Costea Marinoiu19, o culegere de folclor din Racoviţa, judeţul Vâlcea precum şi o lucare recentă a lui Gelu Ifrim25 din Brezoi, o zonă declarată de autor, nu fără temei, drept ,,vatră de colinde şi legende”, lucrare ce conţine texte puse pe note de acelaşi Ion Piloiu. 
  
Satul natal al subsemnatului, Grebleşti, este situat în nordul Ţării Loviştei, pe malul stâng al Oltului, între Câinenii Mici şi Boişoara, fiind străbătut de ,,drumul cel vechiu”20, Calea Mare, Câineni-Perişani-Sălătruc-Curtea de Argeş, un drum cu o existenţă milenară care a fost vreme de secole una dintre principalele căi de legătură între Vechiul Regat şi Ardeal. Este cel mai mare sat dintre cele şase (Câinenii Mici, Câinenii Mari, Grebleşti, Robeşti, Priloage, Râul Vadului) ale comunei Câineni şi multă vreme a aparţinut de judeţul Argeş. 
  
În fiecare an, la începutul lunii decembrie, după Sfântul Nicolae, tinerii de însurat, (băieţii – în limbajul local), se strâng seara în casa unuia dintre ei, pentru a repeta colindele care în Grebleşti, ca şi în toată Loviştea argeşeană (cea din stânga Oltului) se numesc ,,cântece de Crăciun”. De multe ori, aceste repetiţii se fac sub supravegherea unor bărbaţi căsătoriţi, care cunosc bine textele cântecelor pe care, până a se însura, le cântau şi ei. Se acordă o mare atenţie însuşirii corecte a textelor cântecelor, căci altfel băieţii ,,s-ar face de ruşine” dacă gazda, mai ales în cazul în care este una cunoscătoare, i-ar întrerupe pentru a-i corecta. 
  
În zorii zilei de 24 decembrie, începând cu orele 2-3, pe la casele gospodarilor vin cete-cete copiii ,,după colindeţi” strigând în gura mare: ,,Bună zolooo …, bună zolooo …!”. Această strigare înseamnă de fapt “Bune-s zorile”, dar prin translaţie fonetică26 s-a ajuns la… ,,Bună zolooo”. Ei sunt primii vestitori ai sărbătorii Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos de a doua zi. În faţa fiecărei case, la intrare sau în faţa porţii, copiii cântă: 
  
Am venit şî noi odată 
  
La un an cu sănătate 
  
Şî la anu’ să venim, 
  
Sănătoş’ să vă găsâm. 
  
Dacă gazda întârzie cumva să le deschidă uşa, ei strigă nerăbdători: 
  
Ne daţ’, or’ nu ne daţ’ 
  
Mămăligă cu cârnaţ’? 
  
După ce gazda deschide uşa, fiecare copil zice ,,Bună dimineaţa la Moş Ajun!” şi primeşte ,,colindeţi”: cornuri, covrigi, felii de pâine albă sau de cozonac, biscuiţi, mere sau nuci, pe care le vâră repede într-o traistă cât mai mare, purtată cu baiera trecută peste umăr. Noaptea umblă copiii mai mari, iar cei mici stau ca pe ace aşteptând să se facă ziuă, ca să le dea şi lor voie părinţii să meargă după ,,colindeţi”, nelipsind adesea scenele patetice, rugăminţi şi plânsete din partea ţâncilor. 
  
În noaptea de Crăciun, respectiv cea dintre 24 şi 25 decembrie, pe la fiecare casă din sat vin în ceată cu colindul tinerii de însurat, băieţii. În toată Ţara Loviştei, cetele de colindători se numesc ,,preuci”. Acest termen este destul de răspândit, mai ales în Moldova unde însă el ,,este pus în legătură cu hergheliile de cai”10. C. Mohanu4 susţine că termenul ar proveni de la un verb din slava veche, ,,priuciti”, care are sensul de ,,a obişnui pe cineva, a învăţa într-un anume fel, a face ceva, a domestici”. 
  
Din motive teritoriale, în Grebleşti se constituie câte două preuci de băieţi care colindă fiecare câte o jumătate de sat, pentru ca nicio casă să nu rămână necolindată. Cel puţin pentru Ţara Loviştei, nu este adevărată aserţiunea că cele două preuci s-ar fi format în vechime pe criterii de aparteneţă socială (bogaţi-săraci) aşa cum susţine Ov. Bârlea21. De altfel, în Robeşti, satul fiind mai mic, a colindat dintotdeauna şi colindă încă, o singură preucă. Casele sunt colindate la rând, fără deosebire de statutul social al celor care le locuiesc, cu excepţia faptului că primul colindat din sat este preotul. De altfel, Biserica Ortodoxă Română nu a fost niciodată în conflict deschis cu obiceiul colindatului de Crăciun, dimpotrivă, biserica şi slujitorii ei s-au implicat dintotdeauna în susţinerea acestui obicei; de exemplu, slujba din prima zi de Crăciun începe în zorii zilei de 25 decembrie, după ce băieţii termină satul de colindat şi preucile reunite încep să cânte de la un capăt la altul al satului, ,,Ziorile” sau, în limbajul local – ,,Zâor’le”. Fiecare preucă este condusă de către un ,,înaintaş” (,,vătaf” în celelalte sate ale comunei Câineni) un tânăr destoinic, bun cunoscător şi interpret al cântecelor de Crăciun, ales nu prin licitaţie, ci prin discuţie liberă. La rândul ei, preuca mare este împărţită în două grupuri, care se numesc ,,strane”. La primirea în casă, acestea cântă alternativ. Cântatul alternativ a fost adoptat dintr-o necesitate obiectivă: în timpul cât o strană interpretează o strofă, cealaltă se odihneşte, ,,îş’ trage sufletu’ ”22. Chiar şi aşa, mult timp după ce colindă, băieţii sunt răguşiţi, mai ales că ultimul cântec, ,,Ziorile”, se cântă continuu, de la un capăt la altul al satului, în timp ce clopotele bisericii bat, fiind foarte solicitant din punct de vedere vocal, deoarece se cântă afară, în aerul ,,tare” al nopţii de iarnă. 
  
Preuca este însoţită de 1-3 băieţi mai puţin talentaţi la cântat, dar mai voinici, numiţi ,,măgari” – în Grebleşti (,,iepe” – în celelalte sate ale comunei), desemnaţi să poarte ,,disagii” (desagii) în care se pun darurile în natură: colaci, cozonaci, afumături de porc, nuci, mere, băutură etc. În Priloage, un cătun aflat peste Olt de Robeşti, până prin anii ’80 colindau băieţii din Grebleşti, iar după ce s-a construit puntea peste Olt, au început să colinde cei din Robeşti. A fi primit în rândul băieţilor care colindă de Crăciun, este o confirmare a maturităţii oricărui tânăr, a trecerii lui în categoria ,,băieţilor de însurat”. 
  
Cântecele de Crăciun din Ţara Loviştei sunt de mai multe feluri: cântecul de afară, cântecele din casă, cântecul de ieşire din casă şi cântecul de dimineaţă. În cazul satului Grebleşti, cele mai multe dintre colindele din casă au texte de o lungime considerabilă ca urmare a caracterului lor prin excelenţă narativ; spre exemplu ,,Steaua” are nu mai puţin de 84 de strofe!. 
  
Toate cântecele de Crăciun din Grebleşti sunt cântate într-un stil caracteristic: fiecare strană interpretează alternativ câte o strofă din colind, sfârşitul acesteia suprapunându-se peste începutul celei care urmează, deoarece strana aflată în pauză începe să o cânte atunci când cealaltă nu a terminat încă de cântat strofa de dinainte. Rezultă, în acest fel, o suprapunere fonică originală, mai ales că începutul fiecărei strofe este foarte puternic, manifestându-se permanent o concurenţă între cele două strane în ceea ce priveşte ,,calitatea” interpretării. De asemenea, în timpul interpretării, accentul se pune pe ultima silabă care, de cel mai multe ori, conţine în final o vocală, iar dacă este o consoană, aceasta este vocalizată cu un ,,î” mut. Strofele sunt formate în general din câte trei versuri dintre care unul este refrenul: ,,Mari boieri”, ,,O, lerui Doamne”, ,,Oi-da lerui Doamne”, ,,Oi-le-runda lerui Doamne”, ,,Domnului, Domn din cer”, ,,Flor’le dalbe”, ,,Flor’le dalbe lel’ de măr”, ,,Viţa-i verde de ieder” etc. O excepţie este ,,Cântecu’ din casă” sau ,,D-ale cui-st-acestor case?” care are patru versuri, dintre care unul este refrenul – ,,O, lerui Doamne” (şi din care redăm ceva mai jos două fragmente exemplificatoare). Uneori refrenul marchează începutul unei strofe, de exemplu ,,Flor’le dalbe lel’ de măr” din ,,Cântecu’ Sfintei Maria” (şi din care, de asemenea, redăm un fragment ceva mai jos). 
  
Deşi temele principale ale cântecelor de Crăciun sunt aceleaşi – Naşterea Pruncului Iisus, vânătoarea, păstoritul, agricultura şi dragostea, totuşi, în ceea ce priveşte melodiile şi textele, există diferenţe între Grebleşti şi celelalte sate ale comunei Câineni şi, evident, ale Ţării Loviştei. 
  
În Grebleşti, cântecul de afară se cheamă ,,De-a-dormit-aţ’ mari boieri” şi are următorul text: 
  
De-a-dormit-aţ’ mari boieri, 
  
Mari boieri (R), 
  
Din zâuară, din doscioară, 
  
Din capu’ zâorilor, (R), 
  
C-a dat raza soarelui, 
  
Zâmbrele portiţilor, (R), 
  
Crucile fereştrilor, 
  
Gârlicile, pimniţâle, (R), 
  
Jicniţâle cu buţâle. 
  
Boieri nu să deşteptară, (R), 
  
Da’ cei juni colindători 
  
De-m’ vâzură şî-m’ văzură, (R), 
  
Pâlc de porumbi să făcură, 
  
Ca un pâlc de porumbei, (R), 
  
De-amestecaţ’ cu grangurei. 
  
Şî-m’ săltară de-m’ zburară, (R), 
  
Sus, măi sus să ridicară, 
  
Cu norii s-amestecară, (R), 
  
Jos, măi jos că să lăsară 
  
În prundur’le mărilor, (R), 
  
Luară-apşoară-n gurişoară, 
  
Pietricele-n degeţele, (R), 
  
Jos, măi jos că să lăsară 
  
Peste case boiereşti, (R): 
  
Cu apşoarara că-m’ stropiară, 
  
Pietricele-ngrindinară, (R), 
  
Atunci boieri să deşteptară, 
  
Lor mai bin’ că le păreară, (R), 
  
Mese mari că întindeară. 
  
Peste masă grâu revarsă, (R), 
  
Peste grâu – colac de grâu 
  
Şî o mână de florinţ’, (R), 
  
De florinţ’, de bani mărunţ’. 
  
Şî din gură aşa-m’ grăiară, (R): 
  
– De-ţi fi juni colindători, 
  
Intraţ’ în casă pă fereastră, (R), 
  
Şî veţ’ sta-mprejur la masă. 
  
Şî veţ’ sta, veţ’ colinda, (R), 
  
Din vadră veţ’ adăpa 
  
Şî colacu’ veţ’ lua, (R), 
  
Cel colac de cozonac 
  
Şî cea mână de florinţ’, (R), 
  
De florinţ’, de bani mărunţ’. 
  
Ş-o-nchinăm cu sănătate! 
  
În perioada comunistă cuvântul ,,boieri” a fost înlocuit cu ,,plugari”, se înţelege de ce; aceasta a fost singura concesie făcută noilor autorităţi care nu au putut interzice cântecele de Crăciun cu tematică religioasă care au continuat să fie cântate în casă (cântecele din casă). 
  
Cântecul de afară se cântă foarte tare, în ritm alert, cu voci puternice, pentru ca gazda să audă şi, de aceea, melodia pare oarecum stridentă, dar, în noapte, ea sună impresionant. Arareori băieţii sunt lăsaţi să cânte tot cântecul de afară, căci uşa casei se deschide şi, de obicei, sunt poftiţi înăuntru. Foarte rar nu sunt primiţi în casă, dar şi atunci li se dau bani afară, evident, mai puţini decât dacă ar fi fost poftiţi înăuntru. De obicei, nu primesc în casă cei care au necazuri, oamenii bătrâni şi singuri şi cei care nu au suficienţi bani pentru a le plăti băieţilor ca să le cânte în casă. De fapt, băieţii ştiu dinainte unde vor fi primiţi în casă şi unde nu, deoarece în primul caz, casele sunt luminate de sărbătoare, iar în al doilea caz sunt cufundate în întuneric. 
  
În Grebleşti am identificat cel puţin 20 de cântece de Crăciun care se cântă în casă23. Dintre acestea, cam jumătate se cântă mai frecvent, la cerea gazdei care primeşte băieţii în casă sau la alegerea acestora din urmă – caz în care ei aleg cântecele orientându-se după situaţia familială a gospodarului (existenţa fetelor de măritat, a băieţilor de însurat, a copiilor mici, a bătrânilor foarte înaintaţi în vârstă etc.). Exceptând cântecele care au legătură cu Naşterea Pruncului Iisus sau care, în general, au tematică religioasă, cele mai multe cântece sunt pentru băiatul de însurat sau fata de măritat din casa respectivă. Acestora li se urează împlinirea dorinţei de a întâlni iubita, respectiv – iubitul potrivit. Dacă băieţii care colindă ştiu că băiatul sau fata colindată de ei ,,umblă” cu o fată, respectiv cu un băiat anume, în finalul cântecului introduc numele celor doi spre hazul, şi, uneori, spre surprinderea celor din casă, care atunci află că fiul sau fiica lor are o iubită, respectiv un iubit24: 
  
...Lu’ (cutare) ani frumoş’, 
  
Cu (cutare) de-a-mpreună, 
  
Ca să-ş’ facă voia bună 
  
Şî să-m’ fie sănătoş’! 
  
Pe alt plan, cântecele de Crăciun din Grebleşti, ca de altfel din toate satele Ţării Loviştei, sunt expresia tradiţională a vieţii de familie bine rânduite, sugerată alegoric prin ,,copacul cu trunchi îngemănat”24 : 
  
...Născutu-mi-au, crescutu-mi-au 
  
Doi meri şî doi peri, 
  
O, lerui Doamne (R), 
  
Din trupini întrupinaţ’, 
  
De mijloc sunt depărtaţ’, 
  
De vârfuri sunt sus la nori, (R), 
  
De zmicele-s sus la stele. 
  
Perii cresc şî înfloresc, 
  
Merii cresc şî-nmărgăresc, (R), 
  
Dragu’ mi-i de-aceşti doi pomi. ... 
  
În cântecele cu tematică religioasă, se remarcă tendinţa de umanizare a Divinităţii – Dumnezeu mănâncă, bea cu oamenii, are controverse cu Sfântul Ion şi cu bătrânul Crăciun: 
  
...Şî cân’ fu despre beţâie, 
  
Despre dalba-i veselie, 
  
O, lerui Doamne, (R), 
  
Grăia Ion, Sfântu’ Ion 
  
Cătră bunu’ Dumnezău: 
  
– Tot stam, Doamne, -a te-ntreba, (R), 
  
Şî Doamne-ntreba-te-voi 
  
Care din noi amândoi, 
  
Care din noi-om-fi măi mare? (R), 
  
Grăia bunu’ Dumnezău: 
  
Cătră Ion, Sfântu’ Ion: 
  
– Ce stai, Ioane,-a-mă-ntreba, (R), 
  
Căci cu dreptu’-ţ’ voi răspunde: 
  
Din domnie-s eu măi mare 
  
C-am făcut Ceru’ şi Pământu’, (R), 
  
Am făcut şî Lumea toată, 
  
Am făcut şî am crescut. 
  
Grăia Ion, Sfântu’ Ion, (R), 
  
Cătră bunu’ Dumnezău: 
  
– Da’ de zâle-s eu măi mare 
  
C-am botezat lumea toată, (R), 
  
Te-am botezat şi pă Tine 
  
Să fii Domnu‘ Cerului, 
  
Cerului, Pământului, (R), 
  
Şî al nostru-al tuturor. … 
  
În plus, în aceste cântece găsim şi unele abateri de la adevărul istoric; de exemplu: Iisus s-a botezat la maturitate şi nu imediat după naştere, fapt de altfel imposibil, întrucât Sfântul Ioan Botezătorul, vărul lui Iisus, era cu doar câteva luni mai mare decât Mântuitorul: 
  
...Florile dalbe lel de măr (R), 
  
Mititel şî-nfăşăţăl, 
  
Înfăşăţăl în flori de măr. 
  
(R), Faşa-i dalbă de mătase, 
  
Împletită-n cinci şi-n şase, 
  
(R), Cârpe dalbe de fuior. 
  
Dar la El cine-mi aleargă? 
  
(R), Aleargă ş-aleargă Sfântu’ Ion 
  
Şî din braţe că mi-L luară, 
  
(R), La râu’ Iordan că-mi alergară, 
  
Unde ţâşnesc trei izvoară, 
  
(R), Trei izvoare din trei munţ’: 
  
Un izvor cu lapte dulce, 
  
(R), Alt izvor cu vin mai roşu 
  
Şî altu’ cu Sfântu’ Mir. 
  
(R), În lapte dulce mi-l scăldară, 
  
Alb ca laptele-L făceară. ... 
  
De altfel, tematica religioasă nu reprezintă un criteriu de clasificare strict deoarece în toate aceste cântece religiosul se împleteşte cu profanul. 
  
In unele cântece laice de Crăciun din Grebleşti (ca şi din toată Ţara Loviştei) se remarcă tendinţa de a atribui unor oameni, în special băieţi de însurat şi fete de măritat, însuşiri deosebite, supranaturale. Ei/ele sunt fii/fiice de împărat deosebit de arătoşi, respectiv de frumoase, care-şi caută perechea în vederea căsătoriei şi şi-o găsesc în fiinţe asemuite cu florile preafrumoase, respectiv, în voinici viteji şi harnici, ciobani pricepuţi sau vânători iscusiţi. În aceste cântece regăsim sentimentul dragostei şi sentimentul respectului faţă de familie. Gazdelor colindate nu li se urează să aibă parte de bogăţii şi avere multă, ci, în primul rând, de sănătate şi voie bună. Dntre cântecele din casă, cel intitulat ,,Sus în plaiu’ muntelui”, care abordează tema dragostei şi tema păstoritului într-o remarcabilă alegorie, merită a fi analizat puţin. El se cântă de obicei în familiile care au fraţi şi surori de vârste apropiate, necăsătoriţi. Ii reproducem integral textul fiindcă mesajul său este unul deosebit de interesant, fiind pus în valoare şi de o melodie foarte frumoasă: 
  
Sus în plaiu’ muntelui, 
  
Viţa-i verde de ieder’ (R), 
  
E-un ciopor mare de oi. 
  
Da’ de păscut un’ să paşte? (R), 
  
Şî se paşte-n seninei. 
  
Da’ de apă un’ s-adapă? (R), 
  
Şî s-adapă în nori negri. 
  
Dară strunga care este? (R), 
  
E cearcănu’ luniei. 
  
Da’ găleata care este? (R), 
  
Este luna cân’ e plină. 
  
Dară cupa care este? (R), 
  
Luceafăru’ zâorilor. 
  
Da’ la strungă cin’ le dară? (R), 
  
Dară-ş’ (cutare fată) d-oichii-ş’ negri. 
  
Da’ la uşă cin’ le mulge? (R), 
  
Mulge (cutare băiat) bun băiat. 
  
(Cutare fată) din gură-m’ grăiară, (R), 
  
– Mulge tare, frăţâoare! 
  
Mulge două, lasă nouă, (R), 
  
Cele oi şî plecătoare 
  
Le mai lasă trecătoare, (R), 
  
Cele sute de cornute 
  
Le mai lasă şî trecute, (R), 
  
Cele mii de miorele 
  
Le mai lasă şî pă ele, (R), 
  
Că vine-un puhoi de ploi. 
  
(Cutare băiat) din gură-m’ grăiară, (R), 
  
– Nu te, soro, speria, 
  
C-ăla nu-i puhoi de ploi, (R), 
  
Ci sunt peţitorii tăi: 
  
Vin la min’ te cer pă tine, (R), 
  
Nu te cer numai pă tine. 
  
Şî-m’ cer zeciuri de berbeciuri, (R), 
  
Îm’ cer sute de cornute, 
  
Cea ie cu năsâpie, (R), 
  
Şî-m’ cer mii de miorele 
  
Şî-m’ cer plug negru de boi, (R), 
  
Şî pă murgu’ cel din grajdi, 
  
De-nşelat şi de-nfrânat, (R), 
  
Cum e bun de-ncălicat. 
  
(Cutare fată) din gură-m’ grăiară, (R), 
  
– Nu te, frate, speria, 
  
D-ochii-m’ negri ce-m’ dau eu, (R), 
  
Că eu îi cunosc pă ei, 
  
Plătesc zeciuri de berbeciuri, (R), 
  
Plătesc sute de cornute, 
  
Pă ie cu năsâpie, (R), 
  
Plătesc mii de miorele. 
  
Cizme-nalte ce-m’ dau eu, (R), 
  
Plătesc plug negru de boi, 
  
Şî pă murgu’ cel din grajdi, (R), 
  
De-nşelat şi de-nfrânat 
  
Cum e bun de-ncălicat, (R), 
  
Unde-i (cutare băiat) cel frumos, 
  
Cu (cutare fată) de-a-mpreună, (R) 
  
Ei să-m’ fie sănătoş’! 
  
În timpul interpretării concrete (la faţa locului), cutare băiat şi cutare fată sunt înlocuite cu numele copiilor gazdei. Dialogul frate-soră din acest cântec evidenţiază îngrijoararea celui dintâi că-şi va pierde din avuţie pentru că peţitorii nu-i vor cere să le-o dea doar pe sora sa, ci şi ,,zeciuri de berbeciuri”, ,,sute de cornute”, ,,mii de miorele”, ,,plug negru de boi”, ,,pe murgu’ cel din grajdi” şi chiar ,,cea iie cu năsâpie”. Dar fata îl linişteşte, conştientă fiind de frumuseţea ei şi de faptul că aceasta este suficientă pentru a fi peţită şi luată şi fără zestre, ba dimpotrivă. Remarcabil este faptul că frumuseţea fetei reiese din text în mod natural, apropae indirect, discret şi nu în mod agresiv, lipsit de modestie sau în mod lasciv-libidinos-vulgar, aşa cum se întâmplă adeseori în unele texte de muzică populară ,,modernă”22. Subtilitatea textului este uimitoare, superioară, după părerea noastră baladei ,,Mioriţa” – mult mai cunoscută, dar care are un mesaj interpretabil, între care şi unul extrem de nefavorabil la adresa noastră, acela că două treimi din poporul român sunt formate din hoţi şi criminali şi o treime din… proşti. 
  
După ce băieţii au terminat de cântat în casă, gazda le plăteşte, suma şi, eventual, darul în natură depinzând de cât de mult şi, mai ales, de cum au cântat. La ieşirea din casă, ambele strane cântă împreună cântecul de mulţumire ,,Măi, ferice”: 
  
Măi ferice, Doamne dragă, 
  
Lerui Doamne, lerui ler (R), 
  
Tot d-acesta,-acest om bun. 
  
Că e bun la Dumnezău, (R), 
  
Ş-are fii, ş-are nepoţ’ 
  
Şî stau împrejur la masă, (R), 
  
Parcă-i pom verde-nflorit, 
  
Primăvara de-nverzît, (R), 
  
Rodu’-n codru să rodească, 
  
Acest om să-mbogăţască, (R); 
  
Ca măr dulce-n primăvară. 
  
Bună-i sara d-astă sară, (R), 
  
Sară bună, bună sară! 
  
După ce fiecare preucă termină de colindat jumătatea ei de sat (în Grebleşti acestea se numesc În Sat şi Câmpuri), spre dimineaţă, băieţii din ambele preuci se adună în faţa bisericii şi aşteaptă să bată clopotele care vestesc Crăciunul şi cheamă lumea la slujbă. De obicei, clopotele încep să bată în jurul orei 5 dimineaţa. În acel moment, băieţii încep să cânte ,,Ziorile” (,,Zâor’le”) – cântecul de dimineaţă şi pornesc spre un capăt şi celălalt al satului cântând în timp ce clopotele bisericii bat cu putere. Este un moment impresionant, absolut înălţător. Redăm în continuare textul integral al acestui cântec deosebit de frumos care, deşi are o melodie relativ lentă, fiind interpretată ritmat seamănă totuşi cu un marş (reamintim – fiecare vers se cântă de câte două ori urmat de refren, interpretarea fiind alternativă, în stilul caracteristic – suprapus şi cu ultima silabă accentuată, iar dacă versul se termină cu o consoană aceasta este urmată de vocala ,,î”): 
  
Ce v-aşa pripiţ’, (x2) 
  
Voi, zâori de zâuă, (R), 
  
De vă revărsaţ’? 
  
Cân’ voi bine ştiţ’, 
  
Noaptea de-astă nopte, 
  
Noi nu ne-am somnat, 
  
Ci am tot umblat 
  
De am colindat, 
  
Munţ’ şî văi adânci, 
  
Păduri mari şî stânci, 
  
Ca să ne vânăm, 
  
De-ale vânătoarii, 
  
Cerbi şî căprioare, 
  
Pasări zburătoare. 
  
Şî noi tot umblând, 
  
Nimic nevâzând, 
  
Nici neauzind, 
  
Nici cocoş’ cântând, 
  
Nici topor tăind, 
  
Nici câine lătrând, 
  
Nici popă tocând, 
  
Numa’ vârf de munte, 
  
Vârf de munte-nalt. 
  
Noi că am văzut, 
  
Doi vulturii surii (sic!), 
  
Din aripi bătând, 
  
Din ciocuri muşcând. 
  
Noi ne-am sfătuit 
  
Cum să ne-afirăm, 
  
Ca să le furăm, 
  
Câte-o penişoară, 
  
Dăm la fetişoare, 
  
Puie-n cosişoare, 
  
Sara-n şezătoare, 
  
Rar la zâle mari, 
  
În zâua de Crăciun, 
  
Cea de Bobotează, 
  
Cân’ popa botează. 
  
A doua zi de Crăciun (26 decembrie), cu darurile şi cu banii strânşi din colindat, băieţii organizează seara petrecerea colindătorilor, la care fiecare îşi invită fata care îi este dragă. Aceasta vine însoţită de mama ei sau de o rudă apropiată. De la petrecere nu lipsesc lăutarii (în ultimii ani, locul lor a fost luat de… combinele muzicale). Se pare că în vechime această petrecere era, de fapt, un ritual de iniţiere a tinerilor în viaţa de familie, marcând o perioadă de tranziţie între două statute sociale, respectiv de la cel de necăsătorit, la cel de căsătorit24. De altfel, la această petrecere se întâlnesc tocmai cei numiţi în finalul acestor colinde iar după Bobotează începe o perioadă în care au loc foarte multe nunţi (odinioară, petrecerea aceasta se repeta pe 7 ianuarie, de data aceasta fiind organizată de fete pe cheltuiala lor). 
  
În ziua de Crăciun (25 decembrie), prin sat umblă copiii ,,cu Steaua”. Texte ca ,,Steaua sus răsare”, ,,Trei crai de la Răsărit”, ,,O ce veste minunată” etc., pe care le cântă aceştia după primirea lor în casă, sunt cunoscute nu numai în satele comunei Câineni, ci şi în multe alte localităţi din judeţul Vâlcea şi chiar din ţară. Până nu demult, prin satele comunei Câineni, în cele trei zile ale Crăciunului umblau ,,Irozii” – nişte tinerii costumaţi specific (costum popular cu panglici colorate şi clopoţei, coifuri sau ,,jobene” înalte şi colorate, săbii, bâte etc.) care jucau un fel de ,,căluş”. De obicei, aceste echipe de căluşari veneau, în special la Grebleşti, din judeţele Argeş şi Olt, zone recunoscute pentru tradiţia căluşarilor. 
  
În fine, în textele cântecelor de Crăciun din Grebleşti, judeţul Vâlcea, ca de altfel din toată Ţara Loviştei, întâlnim adesea şi cuvinte al căror sens s-a pierdut sau s-a alterat fonetic şi, în aceste condiţii, cu greu poate fi dedus. Imi amintesc că întrebându-l pe tatăl meu ce înseamnă unii termeni neobişnuiţi, regăsiţi doar în cântecele de Crăciun din satul meu natal, răspunsul lui a fost : ,,Nu ştiu, aşa am pomenit !”. Pe de altă parte, acest fapt pledează pentru vechimea mare a acestor creaţii şi pentru posibila preluare deformată a textelor de-a lungul anilor de sutele de generaţii de tineri. Un alt fapt interesant pe care l-am consatat atunci când tatăl meu se străduia să transpună în scris aceste cântece, a fost acela că el trebuia să le şi cânte în timp ce scria, altfel nu-şi amintea deloc textele respective. De altfel, această situaţie am consatat-o şi eu fiindcă multe dintre cântecele de Crăciun pe care le-am îndrăgit încă din copilărie şi, ajungând la tinereţe, când era posibil, le şi cântam colindând satul cu băieţii de însurat (,,Sus în plaiu’ muntelui” spre exemplu), le cunosc foarte bine şi astăzi. 
  
Reamintim că aceste colinde, aceste cântece de Crăciun din Ţara Loviştei sunt exclusiv creaţii populare orale şi sunt puţine lucrări care le menţionează textele1,4,6,17,25, şi acelea - doar parţial. 
  
*În memoria tatălui meu, Marian N. Pătraşcu zis Mărian al lu’ Chircuţ (25 august 1927 – 23 iunie 2012). 
  
Note bibiliografice 
  
1M. Pătraşcu şi N. Daneş, Monografia comunei Câineni, judeţul Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2008, p. 9; 
  
2Idem, p. 235; 
  
3Gh. Vrabie, Folclorul – obiect, principii, metodă, categorii, Editura Academiei, Bucureşti, 1970, p. 195; 
  
4C. Mohanu, Fântâna dorului. Poezii populare din Ţara Loviştei, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 611-631; 
  
5Al. Rosetti, Colindele religioase la români, Academia Română, Bucureşti, 1920, p. 2; 
  
6Idem, p. 8-9; 
  
7Idem, p. 77; 
  
8O. Buhociu, Folclorul de iarnă. Ziorile şi poezia păstorească, Editura Minerva, Bucureşti, 1979, p. 89; 
  
9M. Pop, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Institutul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice, Bucureşti,1976, p. 70; 
  
10C. Bălosu, Colindatul în Ţara Loviştei, în Oltenia – Studii şi Comunicări. IX.Etnografie, 1989, p. 80-99, Muzeul Olteniei, Craiova; 
  
11T. Pamfilie, Sărbătorile la români, Editura Saeculum, 1997, p. 306, 315, 322, 324; 
  
12T. Bălăşel, Versuri populare române, Craiova, 1919 (I), 1926 (II) ; 
  
13Ov. Bârlea, Istoria folcloristicii româneşti, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1974, p. 394; 
  
14A. Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucureşti, 1976, p. 86 ; 
  
15 M. Pop (coord.), Folclor din Ţara Loviştei, Casa Creaţiei Populare Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, 1970; 
  
16I. Piloiu, Folclor muzical din Ţara Loviştei, Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, 1981 ; 
  
17I. Piloiu, Florile dalbe, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Valorificarea Tradiţiilor şi Creaţiilor Populare Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, 1996; 
  
18Idem, p. 22 ; 
  
19C. Marinoiu, Folclor din Ţara Loviştei(Racoviţa), Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, 1974; 
  
20 I. Conea, Ţara Loviştei – studiu de geografie istorică, în Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie, tom LIII, 1934, p. 63, Monitorul Oficial şi Imprimeria Naţională, Bucureşti; 
  
21Ov. Bârlea, Colindatul în Transilvania, în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj Napoca, 1969, p. 275; 
  
22 M. Pătraşcu, Tradiţie şi educaţie – câte un aspect particular pentru Ţara Loviştei, în Casa cărţii vâlcene, nr. 4, iul.-dec. 2004, p. 38-39, Râmnicu Vâlcea; 
  
23 M. N. Pătraşcu, Cântece de Crăciun, manuscris, Grebleşti, 1980; 
  
24Şt. Cojocaru, Elemente specifice în folclorul literar-poetic din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, manusris (lucrare pentru gradul didactic I, Universitatea din Craiova – Facultatea de Filologie, 1980); 
  
25G. Ifrim, Brezoi – oraş în Ţara Loviştei – vatră de colinde şi legende, Editura Silviana, Râmnicu Vâlccea, 2011; 
  
26Pe Calea Mare, la intrarea în Grebleşti dinspre Câinenii Mici, este un loc prăpăstios, cu o curbă dublă şi un pod înalt de piatră, care se numeşte Colţu’ Călimării. Acest toponim nu are nici o legătură cu recipientul în care se ţine cerneala, ci provine tot prin translaţie fonetică de la Colţu’ Căii Mari. 
  
Referinţă Bibliografică:
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN DIN SATUL GREBLEŞTI, COMUNA CÂINENI, JUDEŢUL VÂLCEA* / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2166, Anul VI, 05 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!