CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





Bastarzii -II
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În ce-l privea pe OZN, atunci, în momentul ruperii logodnei cu Lica își amintea cu regret, cum nu o crezuse fiindcă nu cunoscuse în întregime, calvarul pe care ea îl trăise. Îi ascunsese multe lucruri legate de relațiile din familia sa și el atribuise stările ei de irascibilitate altor motive, decât celor reale.  
 
Când trecuse în anul trei de studii universitare, sănătatea mamei sale se înrăutățise și având nevoie de îngrijiri permanente, ea a întrerupt studiile și s-a dedicat îngrijirii sale. Veronica, sora Licăi era măritată și avea doi copii mici de care trebuia să se ocupe în permanență. Suflet generos, Lica își asumase întreaga responsabilitate de îngrijire a celei care o adusese pe lume. În prima fază a bolii ea urma cursurile la fără frecvență și lucra cu normă redusă la o florărie, în oraș.  
 
Pensia pe caz de boală ce o primea mama ei era neîndestulătoare pentru costurile prea mari ale medicamentelor și pentru traiul lor. Cu prietenul său, fata nu se confesa despre suferința ce-i rodea sufletul, pentru faptul că tatăl ei o părăsise și pe ea, nu doar pe mamă, fiindu-i prea rușine. Începuse să judece oamenii luându-l pe el drept model de referință și era unul din motivele pentru care avusese discuții cu iubitul său. El nu –i înțelegea motivele, pentru care îl îndepărtase de ea. Pentru el, Lica însemna femeia vieții sale. De temuse că o va pierde și din dorința de a o ține lângă el, a cerut-o în căsătorie și i-a cerut să se mute împreună. Ea a refuzat, pentru că nu dorea să se folosească de iubirea lor și să-i împovăreze viața, cu problemele din familia sa.  
 
El nu concepuse, că motivele fetei fuseseră cele reale și devorat de o gelozie irațională, o învinuise că iubea pe altul. Ea îi tot repetase că îl iubea doar pe el, însă i-a mărturisit și că nu era pregătită pentru căsătorie și nici momentul nu era cel potrivit, din cauza problemelor de sănătate ale mamei sale. Dorea să se dedice îngrijirii sale, în întregime. El însă, implacabil continuase cu învinuirile de trădare. În fața acelor acuzații nefondate, într-un moment de stres, fata mânioasă i-a răspuns că nu se încredea în el, că-l considera imatur și prea egoist ca să mai înțeleagă și altceva, decât propriile interese. Acela a fost argumentul, care a pus paie peste focul vrajbei și a produs despărțirea lor.  
 
Lica nu regretase, când făcuse acea alegere, iar ruptura bruscă a relației cu OZN, deși o durea încă, o considerase întotdeauna consecință a incapacității lui de înțelegere și răbdare, față de situația ei și totodată a imaturității și geloziei bolnave.  
 
În prezent, când suferințele prin care trecuse se mai cicatrizaseră, fata recunoștea în adâncul sufletului , că în parte, ruptura nu fusese doar din vina lui. Deși îl iubea mult pe Nae OZN, nu se simțise gata să mai facă pasul de a-și uni viața cu el, după dureroasele și penibilele scene la care asistase îndelung între părinți săi și mai ales, de când tatăl ei își abandonase familia plecând după altă femeie. Nu își iertase tatăl nici până în prezent, că o abandonase fără o vorbă și refuzase mereu să o întâlnească. Se simțea profund umilită de indiferența părintească. Era de neînțeles pentru ea, unde dispăruse toată iubirea pe care în copilărie o avusese de la el și de care acum era lipsită, fără a ști care îi era vina. Viața i se părea foarte nedreaptă, imprevizibilă și lipsită de noimă.  
 
Ilinca, femeie la vreo patruzeci și cinci de ani, era măritată și avea trei copii, doi băieți mari, căsătoriți și o fată. Avea și un suflet generos. Bărbatul ei, Arsene lucra la uzină, în Breaza. De vreo câțiva ani, de când își pierduse serviciul, Ilinca se apucase de cultivat flori, pe care le furniza florăriilor din oraș. Își completa astfel veniturile necesare traiului, crescând găini ouătoare pentru consumul familiei și câte doi porci pe an, pe care îi vindea în preajma Crăciunului. În afară de terenul de lângă casă unde își amenajase sera, dețineau și o bucată de pământ pe Zănoaga. Cu fânul cosit acolo și cu ce mai cosea Arsene pe la alții, care i-l ofereau pe degeaba, numai să le curețe locurile, creștea o vacă de lapte.  
 
Fiind femeie de la țară, îndrăgea munca în gospodărie, deși nu-i era ușor. Se organiza astfel,că avea timp și pentru îngrijirea florilor pe care le cultiva cu pasiune. Nu aveau o seră prea mare și venitul pe flori era mic, dar se descurcau și era mulțumită, cu ceea ce făcea. Fata cea mică, Dana o ajuta cu sera de flori, după orele de școală. Visa să-și deschidă o florărie, când termina școala. Le zicea adesea părinților, că nu vrea pentru nimic în lume, să lucreze la patron, ca cele mai multe dintre cunoștințele sale. Ei îi încurajau planurile de viitor și îi promiseseră ajutor, astfel că puștoaica de șaisprezece ani se dedica din toată inima, să învețe tainele cultivării florilor.  
 
De când rămăsese singură, gândul îi zbura tot mai des spre OZN, iar dorul și regretele îi mușcau inima. Fusese singurul om care o făcuse să se simtă iubită și importantă și pe care în ciuda tuturor divergențelor avute, simțea, că încă îl iubește. În trecut, dintr-un sentiment de rușine nu îi pomenise niciodată despre abandonul tatălui său, care nu se mai interesase de ea de când plecase. Se simțea într-o mare măsură vinovată, fiindcă poate el își dorise și un băiat și i se născuse o fată, ea. Aflase din întâmplare despre acest lucru când asistase neobservată la o discuție între părinți. Era abia un copil pe atunci și din acel moment se comportase mereu bine, ca el să fie mândru de ea și să nu mai regrete faptul că nu se născuse băiat.  
 
Dacă în ultimii ani nu ar fi avut-o alături pe Ilinca, care parcă îi citea în suflet ca într-o carte deschisă și îi dibuise durerea, cine poate ști ce s-ar fi ales de ea? Ilinca avea și ea trei copii și o inimă mare, intuitivă și bună.  
 
Îi ceruse îngăduința de a aborda o discuție despre relația cu tatăl ei. Pusese exact degetul pe vechea rană și o convinsese, că tatăl său nu se depărtase de ea, din cauză că nu o iubea, că avea ea vreo vină, sau pentru că nu se născuse băiat. Oamenii în general sunt slabi și le e rușine să recunoască. Cu atitudinea lor de multe ori nu-și dau seama cât greșesc și că rănesc, din mândrie, tocmai pe cine iubesc cel mai mult. Ea o asigura, că se comporta astfel, fiindu-i rușine, de slăbiciunile lui, sau de teama de a nu fi judecat de ea, fiindcă nu fusese, un tată perfect. O îndemna mereu, să caute prilejul de al întâlni și a sta de vorbă, fără ranchiună și reproșuri și mărturisindu-i cât îi lipsește prezența lui în viața sa.  
 
În următoarea săptămână îl sunase iar pe tatăl său și în cele din urmă el consimțise, să o întâlnească. S-au întâlnit în una din serile următoare și au cinat împreună. Stând de vorbă la început stingheri, încet, gheața s-a topit între ei și cum aveau încă multe de vorbit, el a acceptat bucuros invitația ei de a continua seara în casa fetei sale. Au discutat până târziu după miezul nopții ca între o fiică și un tată ce și-au dus dorul prea mult timp. Sau lămurit astfel neânțelegerile născute din îndelungata lipsă de comunicare și ea a avut marea surpriză, să constate că intuiția Ilincăi fusese cât se poate de precisă.  
 
Lica nu avea ce să-și reproșeze în privința așa zisului ei amorez, căruia îi respinsese în mod constant avansurile încă din primul moment când îl întâlnise. Tipul îi fusese antipatic de la început, când îl cunoscuse. Nu avusese niciodată o relație de iubire așa cum insinuau gurile rele cu Fane Scaiete. El se lipise de ea într-o seară la discotecă, cu câteva luni în urmă. Atunci, el încercase o tactică de asalt îndrăzneață, însă ea îi temperase impulsul imediat. Cu toate acestea, nu se dăduse bătut și își continuase asediul în ciuda semnelor fără echivoc, că ea nu se prăpădea de dragul lui.  
 
Nu se cunoșteau și cu toate acestea încercase cu forța, să o sărute în timpul dansului încă din prima seară. A reacționat spontan, îmbrâncindu-l revoltată cu obrajii în flăcări și s-a eliberat din mâinile lui, refugiindu-se lângă prietenii săi. După câteva minute a venit la masa ei și s-a prosternat în genunchi la picioarele sale. De față cu prietenii săi și sub privirile celor de față în acea seară, în localul cu discotecă, a făcut public afrontul ce i-l adusese, pe motiv că era orbit de pasiune pentru ea, turnând gaz pe foc. Cu voce mieroasă i se adresase cu mâinile pe piept ca în fața unei icoane:  
 
-Domnișoară te rog, pălmuiește-mă până te vei simți răzbunată, pentru afrontul din timpul dansului. Am fost lipsit de maniere și merit o pedeapsă. M-am lăsat orbit de iubire și sub imperiul pasiunii pentru dumneata, mi-am pierdut rațiunea. Ei i se păruse că omul acela era diabolic, căci în loc să îi dea pace, făcea exact ce ea, n-ar fi dorit deloc. Toți o priveau curioși, neânțelegând. Simțea că o apucă toate furiile și-i venea să-l pălmuiască, însă se controlă și îi zise:  
 
- Te rog , ridică-te și pleacă! Eu nu te cunosc și nu înțeleg cum îndrăznești să afirmi astfel de aberații. Ai foarte mult tupeu.  
 
-Te rog, iartă-mă sau pedepsește-mă, numai nu-mi cere să plec! Te iubesc, de când te-am zărit prima dată la magazinul de flori. De atunci visez să-ți fiu prieten și în această seară mi-am pierdut mințile ca un prost, când mi-ai acceptat invitația la dans. Merit disprețul tău. În timp ce vorbea, pe obrazul lui se prelingeau lacrimi. Lica nu reușea să-și revină și auzindu-i vorbele îi venea să intre în pământ de rușine. Încerca să-i impună prietenia lui cu abilitate, în ciuda faptului că ea îl respinsese fără dubii. Era incredibil! Se simțea tot mai umilită, stingherită și confuză și nu știa cum să-l îndepărteze, derutată de lacrimile lui de crocodil și de comentariile celor din jur. Ar fi făcut orice, numai să înceteze odată acea penibilă farsă.  
 
- Ridică-te dom’le și să terminăm cu spectacolul, imploră ea. Prietenii săi Irina, Ramona, Nicu și Marian priveau cu gurile căscate scena, încercând să se dumirească ce se întâmpla, la fel și oamenii de la celelalte mese. Unii începuseră să comenteze înduioșați, alții murmurau contrariați. Două tipe fardate cu ostentație și cam trecute, de la o masă din apropiere comentau fără reținere:  
 
-Uite dragă, ce norocoasă! Nefericitul acesta merită puțină îngăduință. Nicu, unul din prietenii Licăi începuse să se irite. Era un zdrahon blond, cu ochii albaștrii visători și bucle bogate ce-i ajungeau până pe umerii largi, înalt de aproape doi metri. Avea mâini impresionant de mari și puternice de pugile, însă o figură bonomă. Era chiar cunoscut în localitate drept o vedetă , îndrăgit de mulți care îi erau și fani, fiindcă practica boxul și doar privindu-l orice adversar dădea înapoi impresionat în fața acelei grămezi de mușchi. O măsura curios din priviri pe Lica fiind prieteni din copilărie și ghicindu-i starea de spirit, îi sări în ajutor cu îndemnuri, în timp ce-i aruncă o privire sarcastică inoportunului:  
 
-Păpușă, arde-i întâi câteva palme pentru mojicie, ca să nu-ți rămână dator și după aceea ia decizia la care te îndeamnă inimioara. Vezi însă, să nu regreți mai târziu, în cazul că optezi să te lași impresionată. Bărbații sunt niște pramatii ordinare, crede-mă! Ramona prietena lui îi dădu replica cu voce înțepată:  
 
-Vrei să zici, că tu ești un exemplu concret dragule?  
 
-Eu nu intru în discuție. Sunt un cavaler din cap până-n picioare, însă mă pricep la oameni. Mă mir, că nu ți-ai dat seama.  
 
Ceilalți se puseră pe râs, în timp ce Fane Scaiete continua, să rămână prosternat la picioarele sale, ca o statuie a patetismului, iar lucrul acesta o făcea pe Lica, să se simtă, ca o debutantă pe scenă, fluierată din public chiar de la primul său spectacol: Se decise să reacționeze, ca să scape de greutatea acelor priviri scrutătoare, înainte să leșine de rușine.  
 
-Te iert! Ridică-te și pleacă...  
 
-Fane, mă numesc și prefer să rămân în genunchi toată seara, decât să plec.  
 
-Dar ce vorbe sunt astea, explodă ea la capătul exasperării?Ești liber să rămâi cât poftești doar să mă lași în pace. Nicu din prietenie pentru ea se simțise dator, să-i vină într-ajutor, neplăcîndu-i nici mutra, nici manevrele acelui Fane:  
 
- Ascultă băiete, fata ți-a zis că poți rămâne, însă nu profita, să o mai pui în situații neplăcute! În privința iubirii lasă să decidă ea, dacă vrea așa ceva. Nu-i forța mâna, că începi să mă iriți pe mine și sunt ispitit să-ți dau palmele solicitate, în locul ei. Pe mine nu mă duci cu vrăjeala! Ține minte, că îi sunt ca un frate, acestei fete.  
 
- Desigur! Acestea fiind zise, scorbuticul și obscurul amorez se ridică repede și se retrase la o masă mai la o parte, fără alte vorbe. Era un tip negricios înalt cu părul negru și rar, cu fața smeadă și ochi mici și priviri furișate, fără astâmpăr care Licăi făcea să-i vină în gând că are aerul unui dihor, la pândă.  
 
Putea trece drept un anonim în mijlocul celorlalți, însă ceva din expresia feței sale trăda o fire ambițioasă, ce nu suporta înfrângerea. În seara aceea ieșise din anonimat și își demonstrase sie-și și celor prezenți, că era un actor bun. Reușise să fie convingător pentru cei mai mulți. Le arătase o privire rugătoare, ce exprima păreri de rău și câtorva femei le păruse chiar sublim, în timpul acelui spectacol grotesc. Nicu simțea în sinea lui o umbră de regret, că nu i se dăduse prilejul să-i dea palmele solicitate, fiindcă după ce-l mai învrednici cu o privire fugară se adresă Licăi:  
 
-Nu sunt un ranchiunos de felul meu, dar nu-mi dau seama, de ce omul ăsta mă calcă pe nervi. E un prefăcut și felul cum te urmărește cu privirile, îmi amintește de un dihor care pândește prada de înhățat. Îmi e antipatic și pace. Nu e de pe aici.  
 
-Culmea e, că mi-a trecut prin minte același gând. Nu mă interesează și nici nu-mi place, răspunse ea și nici eu nu l-am mai văzut până acum, deși zicea că mă știe de când lucram la florărie, adică cu vreo trei luni în urmă.  
 
-Cred că e din Bezdead, se băgă în vorbă, Marian, că l-am văzut uneori la autogară în Câmpina, la cursa de Bezdead, când mă întorceam de la uzină. Ce-o fi căutând la discotecă în Breaza, că doar nu s-au terminat gagicile în Bezdead?  
 
- O fi având reputația compromisă în satul lui și a venit aici la agățat, unde nu-l știe lumea, a completat Nicu plin de aplomb. Fii atentă Lico, că a pus ochii pe tine!  
 
- Lasă, că știu să-mi port de grijă. Îți mulțumesc de sprijin, însă nu e cazul să mă dădăcești!  
 
-Are dreptate Lica, sare Ramona cu gura. Ai înclinații de beby sitter de la un timp și mă bate gândul că a sunat ceasul să punem de un bebeluș. Ceilalți pufniră în râs iar grămada de mușchi le tăie macaroana, cântându-i în strună logodnicei geloase.  
 
- Hai, că n-ar fi o idee rea. Aș fi un tată fantastic și cred că sunt făcut să fac carieră strălucită, ca înger păzitor. Sunt doar faimos pentru altruismul meu, se autopersiflă el cu ingenuitate! Ceilalți râdeau pe înfundate. Era știut, că Ramona se aprindea de fiecare dată, când Nicu devenea prea îndatoritor cu alte femei. Era foarte geloasă și el emana în jur o forță aproape primitivă, care după părerea ei, le tulbura pe femei.  
 
Fane Scaiete se eclipsase din raza vederii lor, la masă retrasă într-un colț întunecat al sălii, însă dacă cineva l-ar fi privit mai atent în timp ce-și bea berea în solitudine, ar fi simțit fiori reci pe șira spinării, văzând lucirile drăcești ce scăpărau din ochii aceia negri, îngustați ca două lame de pumnale, pe fața cu trăsături înguste și colțuroase și crispările degetelor fără astâmpăr ce se albeau tresărind spasmodic, de cât strângea mânerul halbei, gata să-l sfărâme. Era un om devorat de o furie clocotitoare, pe care abia reușea să o înăbușe, în spatele unui calm aparent. Când privirea fetei se opri în treacăt asupra lui, i-o susținu , înălțând paharul cu un gest fățarnic, în timp ce sufletul i se mistuia arzând de focul verde al răzbunării. Își zise în sine: ,, Așteaptă tu sclifosita dracului, că îți voi plăti cu vârf și îndesat afrontul de a-mi fi respins atențiile! Vei afla tu în curând pe propria-ți piele, cine e de fapt Fane Scaiete!”  
 
Instinctiv, ea simți un frison de aversiune, pentru care se mustră imediat, considerându-l neîntemeiat.  
 
După acea seară taciturnul Scaiete începuse să apară de multe ori, ca din întâmplare, în locurile frecventate de ea. Se amesteca printre prietenii săi, reușise să și-i apropie pe unii, mai cu seamă pe fete pe care le copleșea cu atenții de genul: flori, ciocolate și alte nimicuri ce luau ochii. La câteva luni după scena de la discotecă, începuse să o umple și pe ea de atenții și gesturi de galanterie și o făcea mereu, în prezența altor cunoscuți de-ai săi. Îl refuzase cu răceală la început. El nu protestase, ba dimpotrivă se îndepărtase cu un aer distrus și astfel ea își atrăsese criticile prietenelor, care o acuzaseră de ingratitudine.  
 
Când într-o altă seară Fane se oferi să le cinstească pe toate fetele, ea simțindu-se constrânsă de privirile lor mustrătoare, nu mai protestă. Le trata bine pe prietenele sale și se simți datoare să accepte de dragul lor. De atunci a început să arate îngăduință și să se obișnuiască cu atențiile lui, fără să mai protesteze. Sfârșise prin a deveni mai tolerantă cu el și accepta chiar câte o invitație la dans, când era în toane bune sau la o pizza, la rugămințile lui necontenite. Văzând atitudinea ei mereu rezervată, precaut, el nu a mai depășise niciodată limitele. Astfel cu timpul devenise ceva firesc prezența lui, în preajma ei. Nu-i trecuse prin minte, că cineva și-ar fi putut închipui că între ei s-a creat o relație de iubire. Îi accepta prezența cu indiferență și dacă nu ar mai fi apărut, nici că i-ar fi păsat. Era drăguță și se obișnuise cu faptul că bărbații flirtau amical și-i adresau complimente, însă nu acceptase nimic mai mult, căci sufletul său nu reușise să se elibereze din lanțurile cu care iubirea o legase de singurul om care deținea cheile temniței, unde zăcea tristă fericirea ei cu aripile frânte.  
 
Nu-l putea suferi pe Fane în ciuda eforturilor lui fățișe de a o cuceri și o dezgusta felul ostentativ cum îi adresa complimente și cuvinte afectuoase în fața prietenilor, creând impresii false despre o legătură inexistentă între ei. O stingherea și i-o spusese clar, în repetate rânduri. El se mulțumise de fiecare dată să tacă, lăsând capul în jos cu încăpățânare și făcuse abstracție de spusele sale. În cele din urmă se jenase să-i mai facă reproșuri în public, dintr-un sentiment de delicatețe feminină, însă a început să-i refuze invitațiile constant și ieșea mai rar cu cu anturajul său, ca să nu-l mai întâlnească. El găsea totuși prilejuri de a-i fi prin preajmă, ca o râie de care nu se putea descotorosi.  
 
Era început de septembrie și era sătulă de serile în solitudine. Odată se oprise la bar, după ce ieșise de la slujbă. Ramona o luase în primire abia ce se așezase pe scaunul rotitor de alături:  
 
-Cin cin îi zisese, ridicând paharul, văd că ți-ai pierdut umbra!  
 
-Bate-n lemn, să nu vorbești într-un ceas rău, i-a răspuns rotindu-și privirile alarmate, prin local!  
 
-Nu-ți place tipul din câte mi-am dat seama. Aseară a venit pe aici și se uita de tine. Avea privirile întunecate de neguri rău prevestitoare. Abia ne-a salutat, apoi a plecat, văzând că nu ești. Nicu se apropie cu o bere în mână:  
 
-Bună seara păpușilor! Ce puneți la cale? Lico, mă bucur că ai ieșit din eclipsă! Începusem să-mi fac griji. Aseară puțin a lipsit să nu-l iau la șuturi pe Scaiete. Nu mă pot consola cu gândul, că de urâtul lui suntem văduviți de prezența ta. Noroc că s-a retras la timp.  
 
-Nu-l mai pomeni, i-a răspuns, bătând semnificativ în lemnul mesei!  
 
Va urma.  
 
Referinţă Bibliografică:
Bastarzii -II / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2918, Anul VIII, 27 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!