CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





BASTARZII
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Magazine, butiquri, baruri, restaurante și prestatorii de servicii de toate felurile deschid în perioada turistică zilnic, incluse sărbătorile. Barul lui Oarță nu face excepție și deshide devreme duminica.  
 
Lica, vânzătoarea la bar a sosit deja la serviciu, a parcat bicicleta în față și a deschis barul înainte de răsărit. A pus în funcțiune mașina de cafea și capucino, a aranjat mesele și a stropit troruarul din față și cele câteva ghivece cu mușcate de pe terasa acoperită. Deși era septembrie și căldura verii s-a mai domolit după ploaile din ultimele zile, previziunile meteo glăsuiau, că încă nu au intrat în sac zilele calde. Dimineața aceea era plăcută. Atmosfera se limpezise și aerul era ozonat și răcoaros. La acea oră matinală, mesele erau încă goale, cu excepția uneia. Lica în scurtul răgaz oferit de lipsa clienților, asculta la televizorul din bar previziunile zilei despre Taur, zodia sa, prezentate de Netti pe pro tv. De la masa din colțul umbrit al terasei, Nae OZN îi făcu semn. Lica îl întrebă, fără să-și dezlipească privirile de la tv:  
 
-Ce vă aduc?  
 
Adu-mi o cafea prințesă,răspunse Nae OZN, tot numai zâmbet!  
 
- Pentru mine fă bis, plus un pachet de Wincester roșu, adăugă Stamate Praștie, poreclit Lisimah cu voce de venerabil părinte protector. Porecla și-o alesese chiar el, cu mult timp în urmă. De fapt, susținea orgolios că e anagrama numelui său real și are corespondent în istoria dacilor. Cum în bar nu-l contrazicea nimeni niciodată , din cauză că experții în anagrame nu prea treceau pragul barului, prietenii îl chemau Lisimah. Asemenea tovarășului său și el era echipat de pescuit, cu pantaloni ponosiți în ton cu moda zilei, cămașă decolorată și cizme scurte multicolore de gumă, peste pantalonul strâmt pe picior. Jos la picioarele mesei unde se așezaseră cei doi zăceau aruncate neglijent, două rucsacuri în culori de mascare, dotate cu fermoare, curele și buzunare burdușite cu termosuri, felurite ustensile și alte marafeturi invizibile ochilor curioși, foarte probabil utile pentru o zi la pescuit cu amicii. De gâtul lui Nae atârna neglijent, un binoclu.  
 
Lica barista e o frumoasă cu forme ispititoare. Are douăzecișișase de ani, de înălțime medie, părul i se revarsă peste umerii cu piele netedă ușor bronzată, în bucle bogate, arămii strânse într-o coadă de cal și ochii dulci de culoarea cafelei, limpezi și vioi. Din umbra genelor negre lasă să străpungă inimile visătorilor cu grația lor firească priviri de gazelă , ce ascund taine și promisiuni nebănuite.  
 
Privirile lui OZN se pierd în conteplație și lunecă nostalgice, ca atrase de un magnet spre formele tinerei, bine conturate de blugii strâmți, ce-i desnează cu fidelitate fiecare curbă a trupului plinuț, urcând ca sub hipnoză spre sâni, care mai, mai că stau să explodeze din tricoul roz cu decolteu adânc. Doamna viselor sale le aduce la masă cafelele și el pare hipnotizat de cercelul lung în formă de lacrimă azurie, care îi alintă bronzul ușor al pielii satinate a gâtului, punându-i în valoare ovalul delicat al bărbiei și ispitindu-i privirile către buzele senzuale, rujate cu roșu carmin. Lica îl observă cu coada ochiului și oftează resemnată. Fuseseră pe punctul de a se căsători, însă soarta potrivnică le pusese bețe-n roate. Focul pasiunii judecând după anumite semne întrezărite de înțeleptul Lisimah, se părea că încă mocnea ascuns sub cenusa deziluziilor celor doi foști iubiți.  
 
Fata făcea pe indiferenta în timp ce așeza pe masă ceștile. Privirile bulbucate ale lui Lisimah se plimbau nebăgate în seamă de la Lica la OZN și înapoi și clipeau întunecate de grijă, lovite parcă de greutatea presiunii aerului din preajmă, asemenea acelor unui barometru sensibil la perturbațiile instabile dinspe OZN. El știa multe despre pasiunea ce clocotea în inima bietului nenorocit. Focoasa sirenă aruncă săgeți sfidătoare către cei doi păcătoși, susținând cu demnitate suverană privirile ce-i iscodeau cu jind decolteul. Îi cunoaște pe amândoi de o viață și era conștientă de efectul prezenței sale asupra oamenilor. Într-un exces de generozitate suverană își strânse îndurătoare arcul și săgețile privirilor în sine, zâmbind zorilor pe fereastră și lăsând pe cei doi banali muritori să se bucure nestingheriți de priveliștea strălucirii sale. I se mai prelinse printre gene asemenea mierii, o ultimă privire care-l făcu pe OZN să simtă cum îi devin picioarele ca de ceară și se întoarse cu mers leneș de felină la locul său din spatele barului, făcându-și de lucru, în așteptare de mușterii.  
 
Bărbații s-au privit cu subânțeles încreținu-și frunțile. Nae cu precădere era complet subjugat de priveliște. O urmăreau cu priviri furișate, fermecați de senzualitatea ei irezistibilă. Au prelungit intenționat plăcerea savurării cafelelor discutând cu voci scăzute. Ea îi ignora cu bună știință, pierzându-se în propriile reverii.  
 
Încă de dimineață, când deșteptătorul îi ghilotinase somnul cu țârâitul său vibrant, asemănător cu glasul dogit al unui crainic medieval purtător de vești neplăcute, o năpădise iar exasperarea.  
 
Ca să mai uite de pivațiunile la care s-a autocondamnat, de când a acceptat postul de lucru la bar și întărâtată și de privirile tâmpe ale celor doi, își centră iar tirul săgeților către ei:  
 
- Văd că o pornirăți până-n ziuă, să tulburați liniștea peștilor având în vedere arsenalul și echipamentul vostru, dar nu pricep la ce-ți trebuie binoclul, Nae?Să nu-mi spui că în timp ce dai la pește observi și cerul în căutare de OZNuri.  
 
-Ha? Ai ceva cu binoclul meu, sau cu mine? De ce nu vii cu mine, ca să vezi cu ochii tăi, la ce-mi trebuie?  
 
Ehe, aș vrea eu să am norocul tău. Nu vezi, că sunt priponită la muncă și azi?  
 
- E suficient să-ți dorești cu adevărat ceva, ca să ți se împlinească dorințele, prințesă! După ploile astea cred că au ieșit bureți pe coaste cu grămada. Nu ești ispitită, să vii cu mine pe Zănoaga, în una din aceste zile să-i culegem, sau să adunăm coarne cum făceam noi mai demult? Mai ții minte?  
 
- Mai țin. Așa e că ți-ar plăcea?  
 
-Sigur, că mi-ar plăcea!  
 
- Păi te cred, dar ce te faci cu Berta, iubita ta?  
 
- Berta e doar o prietenă, nu e iubita mea. Inima mea e prizoniera ta, știi prea bine!  
 
-Ha, ha spui baliverne! Eu de mult nu te mai cred, îl zeflemisi ea.  
 
-Dar eu ce trebuie să cred de prietenia ta cu ticălosul ăla de Fane Scaiete? Te afișezi cu el peste tot, îi reproșează el, cu năduf.  
 
- Asta e, ceea ce vrei să crezi tu. Oricum ce fac eu, mă privește și nu mă interesează propunerile tale, i-a răspuns răstit. Să te calce vaca, că ai devenit un mare bârfitor! Vezi-ți de treabă, ai înțeles?  
 
-Dar ce-ți făcui prințeso, de mă faci bârfitor, se ambală Nae? Ești capricioasă la fel ca vremea și nu te înțeleg.  
 
- N-am nevoie de înțelegerea ta, că pentru asta ar trebui să ai vederi mai largi, dar orizontul tău e prea limitat. Cât despre vorba aia prostească, îmi cer scuze, că de fapt n-am nimic contra ta. Nu mai vorbi însă prostii, pe seama mea!  
 
-Eu nu vorbesc nicodată urât pe seama ta, să mă calce vaca dacă mint!  
 
Era vizibil întristat, de faptul că fără voie îi provocase Licăi supărare. Îl durea sufletul, căci o iubea ca un nebun și ar fi făcut orice, s-o știe fericită. Ceva însă o sâcâia. I se citea în ochi neliniștea. Dar ce, sau mai degrabă cine nu-i dădea pace? Lisimach era și el uimit de schimbul de cuvinte, la care tocmai asistase. Pentru câteva minute în bar se mai auzi doar zdrăngănit de cești și vocea crainicului ce perzenta previziunile meteo la televizorul suspedat în colțul opus, al barului.  
 
Lica moșmondea ceva în spatele unui paravan, ascunsă de privirile bărbaților. În sinea sa își dorea tare mult, să mai apară și alți clienți, care să o salveze de asaltul vechilor sale neliniști. Simțea cum atmosfera începuse dintr-o dată să o apese, gata să îi strivească echilibrul interior, deja fragil. Își șterse o lacrimă ce i se furișase în colțul genelor și cu un efort de voință, își alungă tristețea din priviri și apăru de după tejghea cu un zâmbet cuceritor luminându-i fața. Reuși să facă abstracție de discuția cu Nae. Se făcu că-l ignoră și își îndreptă tirul către Lisimah:  
 
-Ia zi-i Lisimah, o fi adevărat ce zice lumea,cum că Nuța vrea să se întoarcă definitiv din italia, să pună frâul pe grumazul tău de armăsar slobod? Dacă așa o fi, se duc boalii zburdălniciile tale. Halal avansuri făcute gagicilor, halal seri de biliard cu prietenarii până în zori și cred că se restrâng și weekendurile la pescuit cu OZN și ceilalți fluieră vânt din gașca voastră de ,,bastarzi”, ca să o parafrazez tot pe Nuța!  
 
-Aha! Nuța era la mijloc? Ea a lansat zicala cu bastarzii și tu ai adoptat-o după câte-mi dau seama. Lui Llisimah i se ridicase o piatră de pe suflet, văzând-o iar cu zâmbetul zeflemitor pe buze și pusă pe împunsături. ,,Mai bine așa” își zise în sina lui și Nae care intrase la griji! Avea fata aceasta ceva în felul său de a fi, o bunătate aparte, că lumea cunoscând-o o îndrăgea imediat și el n-ar mai fi avut pace, la bănuiala că ea avea necazuri. Lisimah îi răspunse, adoptând un ton spăsit:  
 
-Și acum ce-ți cășună pe neica Lisimah frumoaso, de te legași de viața lui amărâtă? Văd că ceva te tulbură azi, de ne calci pe bătături fără milă. Îmi omor și eu solitudinea cum pot, până se adună Nuța din peregrinări, dar asta nu va să zic că îmi fac de cap, cum insinuezi mătăluță. Eu o iubesc pe Nuța mea. Măcar de s-ar întoarce dar sunt cam sceptic.  
 
-Păi o cunosc, tocmai de aia zic, că vine. La Crăciun când am vorbit cu ea, mi-a spus, că s-a săturat de Italia și de traiul pe uși străine. Zicea, că nu mai suportă și nu va mai sta mult pe acolo. Se gândea să-și organizeze ceva ca sursă de câștig aici acasă, cu bănuții adunați cu amar pe la italieni. Nuțica nu vorbește în van, dospește ea ceva în minte. Așa că pentru bătrânul Lisimah se dă milităria jos din pod, îi râse ea în față sfidătoare. Lisimah îi răspunde întărâtat:  
 
-Fir-a-i tu a boalii! Uită-te la ea, cum mă necăjește! O fi cumva, din cauză că Fane Scaiete ți-a tras plasă? Vorbește lumea că i-ar face de urât Vera Frusinii, de peste Zănoaga. De aia ești plină de draci și te apucași, să-mi amărăști ziua? De alături, sare și Nae cu gura:  
 
-Ce ai cu Lisimah prințesă, că el e om bun? Nu-i vina lui, că faci tu alegeri greșite în viață, încercă el iar marea cu degetul, cu speranța că ea va scăpa la nervi, ceva mai multe detalii care să se lămurească, cum stătea treaba cu acele zvonuri neliniștitoare pe seama ei și a acelui obscur Scaiete.  
 
-Ce vorbești ofticatu-le? Pe ce te bazezi când faci astfel de afirmații? Aveam dreptate când am zis că ai devenit un bârfitor afurisit. Și ești cumva avocatul din oficiu al lui Lisimah de sari mereu cu gura în locul lui? Iar tu Lisimah de unde o scorniși pe asta, cu Fane și Vera? Nu mă interesează deloc Fane ăsta, dacă chiar vrei să știi, însă mă doare trădarea celor ce-i credeam prieteni. Să vă calce vaca! Sunteți doi bastarzi ordinari. Uite, cine împrăștie zvonuri pe seama mea și eu habar n-aveam, îi ocărî ea neagră de supărare!  
 
Inițial, fusese tentată să-l tragă de limbă pe Lisimah, să afle mai multe, despre locul unde se ascundea Fane, ca să îl urmărească. Se temea de el și astfel, nu ar mai fi riscat să fie luată prin surprindere de acel ticălos, însă proștii aceștia doi credeau, că e amorezată de el. Făcu un efort vizibil să se controleze și se retrase într-o tăcere tulburată de clopotul neliniștii ce-i bătea în suflet. Lisimach îl privi pe OZN cu subânțeles și-i zise amărât:  
 
-I-auzi Nae ce suntem noi, doi bastarzi ordinari! Hai, să ne cărăm dracului de-aici, că începurăm ziua, cu stângul!  
 
-Așa e! Pun prinsoare, că nici peștele nu se agață în cârligul nostru! Halal viață!  
 
-Lasă, că nu muriți voi de foame, le aruncă cu ciudă fata, în vreme ce ei ieșeau din bar cu mutre plouate!  
 
Lica rămase singură în bar, pentru o bucată de vreme și se lăsă legănată, de valul amintirilor. Era născută în zodia Taurului și așa cum glăsuiau previziunile astrologice despre nativii respectivei zodii, sufletul său tânjea după atmosfera liniștită de familie, care lipsea în căsuța ei cochetă. Trăia singură de la moartea mamei sale și resimțea cu acuitate, golul din viața sa. Părinții s-au despărțit, pe când ea încă nu terminase liceul. Tatăl s-a recăsătorit și locuiește în Predeal cu noua lui soție, iar mama ei s-a stins cu doi ani în urmă, răpusă de o boală necruțătoare.  
 
În anii de suferință, ea i-a rămas alături, îngrijind-o cu multă dăruire, până în ultima clipă a vieții. Casa în care locuiau ele era moștenire, de la bunici și după decesul mamei, i-a rămas moștenire. În prezent, locuia singură și o apăsa golul din viața sa.  
 
Veronica, sora ei e căsătorită și locuiește în Câmpina cu soțul și cei doi copii ai lor. Deși era doar cu trei ani mai mare își pusese în minte, să substituie în viața surorii mai mici lipsa mamei. În ultima vreme îi dădea multe bătăi de cap, cu pretențiile sale de cloșcă a familiei. Aproape că a obligat-o să accepte casa aceasta care o moșteniseră ,doar pentru sine și era tare fericită când au făcut actul de succesiune, pe numele său. Acum, se ține scai de capul ei, să o căpătuiască cu un soț. Nu pierde ocaziile de a organiza petreceri pentru ai prezenta noi ,,partide bune”. E o mare belea, însă o adoră din toată inima. Încearcă tot felul de subterfugii, ca să se sustragă de la acele petreceri, unde se simte precum o marfă în ofertă și deseori caută scăpare sub aripa ocrotitoare a Ilincăi, care fusese cea mai bună prietenă a mamei lor.  
 
Reveriile îi fură întrerupte, de intrarea în bar a unui grup de tineri, foarte probabil, studenți care se așezară la două mese apropiate. Curând le urmară alți clienți. Ea se grăbi, să ia comenzile și să-i servească pe fiecare. Comenzile o năpădiră și nu mai avu o clipă de pauză, până pe la jumătatea dimineții, când își făcu apariția Oarță, patronul. Văzând toate mesele ocupate, ochii îi licăriră de mulțumire. Mulți clienți fumau, așteptând nerăbdători comenzile, pe care Lica nu mai prididea să le satisfacă de una singură. Începu să dea și el o mână de ajutor. Lica îi zise, într-un moment de respiro:  
 
-Vedeți șefu, că e plin barul și azi? Nu mai răzbesc cu spălat vase, servit clienții și debarasat de pe mese, în momente ca acesta este necesar, un ajutor.  
 
-Hai că mai rămân eu până la prânz. Teo nu vrea să lucreze duminica și cred că o să caut pe altcineva în locul său. Nu-mi convine, să țin închis duminica pentru ca să rămână el în liber. Cine n-are chef de muncă, să-și caute în altă parte. Licăi îi venea să-i zică vreo câteva patronului acesta cărpănos. Credea, că avea dreptul, să îi lipsească pe cei care lucrau pentru el de dreptul la un liber pe săptămână. Se abținu. Știa din experiență, că Oarță nu se sinchisea de cei ca ea, considerând, că din moment ce le dădea salariu, ei trebuiau să se supună, fără să crâcnească sau să pomenească de legi și drepturi.  
 
Îi răspunse totuși, ca să nu înțeleagă greșit tăcerea sa:  
 
-Șefu, am putea să facem la ture sâmbetele și duminicile. Așa am avea fiecare o zi liberă pe săptămână, și veniți dumneavoastră sau doamna, să ne dați o mână de ajutor până găsiți pe cineva să ajute la spălat vase în weekenduri. Din păcate, toți avem nevoie de un liber pe săptămână.  
 
-Lico, acum îmi vii și tu că vrei liber? Hai că te plătesc, îți dau ceva bani și pentru azi. Ți-am făcut și contract, cum mi-ai cerut!  
 
-Sper, căci munca trebuie plătită, dar nu e vorba de bani. Vă spun, că nu se poate fără o zi de odihnă. Nu suntem roboți și sănătatea e importantă pentru fiecare dintre noi.  
 
-Bine, bine Lico! O să mă mai gândesc și o să fac într-un fel. Văd, că toți vreți mai mult libere decât muncă, îi replică el răstit. Licăi îi venea să plângă de ciudă. Preferă să nu-i răspundă, de teamă să nu-și piardă bruma de control ce-i mai rămăsese. Spera din suflet ca el să nu-l concedieze pe Teo, care era un tânăr foarte îndemânatic și cinstit. Băiatul acela își făcea bine munca și fără el în timpul săptămânii ar fi fost imposibil, să se descurce. Barul era foarte frecventat, fiind în centru. Avea și sală pentru discotecă și în serile de weekend venea multă lume, mai cu seamă tineret. Se mai iscau și certuri, dar Teo era vigilent și capabil să aplaneze scandalurile, înainte să degenereze, în bătăi. Spera din suflet, să raționeze și Oarță la fel. Până pe la ora unu când trebuia să închidă, clienții s-au rărit.  
 
L-a lăsat pe el la casă și s-a apucat de spălat vasele. După ce a pus totul în ordine, au făcut casa, au închis și a plecat acasă. Peste trei ore, deschidea din nou. Simțea că nu va putea multă vreme, să mai reziste în ritmul acela. Nu avusese nici un liber în ultimele trei săptămâni Acasă a găsit-o pe Ilinca, care îi adusese prânzul gata pregătit. Se simțea frântă și tristă, însă simpatica sa prietenă cu câteva vorbe de duh reuși, să o înveselească. De cum intră în casă, o întâmpină:  
 
- Iată-mă, venii să-ți țin de urât și să-mi aud laude! Am gătit toată dimineața bunătăți și încă nu am auzit un cuvânt de laudă. Arsene a mâncat, cu ochii și mintea la meci și cred că nici nu știa ce punea în gură, de cât se înfierbântase în timpul partidei. Dana a plecat la petrecerea de ziua unei colege și nu a mâncat mai nimic. Eu nu am mâncat, că m-am enervat și am plecat încoace, să prânzim amândouă.  
 
-Aha! Ai nimerit la fix. Aveam mare nevoie de o vorbă bună. Am început cu stângul ziua de azi.  
 
-Știam eu, că nenorocitul de Oarță îți cere să lucrezi și duminica asta. Uite, stai și mănâncă. Ți-am pregătit ceva bun și varsă-ți oful.  
 
- Mulțumesc!Nu trebuia să-ți faci griji de mâncare pentru mine, că se găsesc totdeauna în frigider, rezerve de mâncare. Însă, dacă tot aveai chef de taclale și nu aveai cu cine...ai nimerit bine, când te-ai gândit la mine. Ești mereu binevenită să mă salvezi de singurătate.  
 
-Eh! Să te salveze de singurătate, trebuie mai mult. Altcineva ar putea s-o facă mai bine.  
 
-Nu-mi mai trebuie altcineva.  
 
- Lasă, lasă, că știu eu ce spun. Venii cu mașina, că oricum Arsene a băut și nu are nevoie de ea azi. Hai, să mâncăm și nu-ți mai face griji! Zi-mi, cum ți se par plăcințelele cu brânză dulce? Le-a făcut Dana. Lica se așeză să mănânce, în timp ce Ilinca făcea cafea.  
 
-Sunt delicioase!  
 
- Ia spune-mi, i-ai zis lui Oarță că ai nevoie de libere? Pune piciorul în prag, altfel, nu obții nimic, de la scârțarul ăla!  
 
-Ce să fac tanti Ilinca? Am nevoie de muncă și mi-a făcut contract. Sigur că i-am zis iar de libere, când a amenințat, că-l dă afară pe Teo fiindcă nu vrea să lucreze fără libere. Sper că va deveni rezonabil și mai angajează un ajutor la bar, ca să ne înlocuiască și să pot să-mi iau și eu, liber. Mult, nu mai pot rezista. De trei săptămâni nu am avut nici o zi liberă. Teo a refuzat să vină duminicile și îi dau dreptate. Azi a venit Oarță și m-a ajutat la servit. I-am spus că săptămâna viitoare îmi iau liber, fie că e de acord, sau nu. Acum vom vedea! Ori mă dă afară ori aduce încă un ajutor.  
 
-Nu te dă afară, că nu e prost și nici pe Teo nu-l dă. Unde mai găsește el unii ca voi? Vă lăuda nevastă-sa zilele trecute la școală, la o prietenă comună , că de când v-a angajat pe voi, merg treburile strună la bar și au avut câștiguri mai bune ca oricând. Zicea că sunteți amândoi deștepți și serioși. Nu prea auzi des așa ceva din gura patronilor.  
 
-Of! Să dea Domnul, să fie așa și să ne aducă ajutor, în loc să ne concedieze!  
 
-Vei vedea fata mea, că se schimbă treaba. Altfel,vom căuta altceva. După ce-ți iei examenul de licență, nu trebuie să mai lucrezi la bar. Hai, bea cafeaua ca să-ți ghicesc în zaț.  
 
- Chiar doream să te rog. Mulțumesc, pentru că veniși, tanti Ilinca! Ești fantastică și nu te întrece nimeni, la gătit. Ar trebui să te înscrii la un concurs de gătit, că ai mari șanse să câștigi.  
 
- Nu-i rea sugestia ta. Să-ți fie de bine prințesă! Păi ce credeai? Uite, cum știi tu, să mă stimulezi! Nu te mai mira, că bat drumul până la tine de drag! După prânz s-au așezat pe terasă cu cafelele și în timp ce Ilinca îi ghicea în ceașcă, Lica făcea haz de prezicerile sale. Prietenia Ilincăi era cel mai bun lucru, ce i se întâmpla, de când rămăsese singură pe lume. Era o femeie bună ca pâinea caldă, inteligentă și cu mult simț al umorului. Cu ea reușea să-și deschidă sufletul, fără rezerve și în momente de descurajare și tristețe, Ilinca reușea întotdeauna, să-i redea încrederea în sine și buna dispoziție. În ultimii doi ani își petrecea sfârșiturile de săptămână acasă la ea, când nu mergea la muncă, ca azi. Toți cei din familia sa o îndrăgeau și o făceau să se simtă ca fiind una, de-a lor.  
 
Prietena sa Adela o rugase, înainte să moară, să nu o abandoneze destinului pe fata ei , când n-o mai fi. Ilinca îi promisese cu lacrimi în ochi să-i îndeplinească dorința.  
 
Trecuseră aproape doi ani, de când murise mama fetii și în acest răstimp, ea devenise pentru Lica ,,marea prietenă” și o adoptase în propria familie ca pe o fiică. Chiar din gura Adelei aflase ea, cum Lica renunțase să se căsătorească cu omul iubit, ca să-i poarte ei de grijă. Faptul acesta, nu-i dăduse pace sărmanei femei, până când închisese ochii. Într-o zi, când Lica era plecată de acasă, avusese o discuție cu Ilinca, despre fată. Îi spusese:  
 
-Ilinco, eu îmi simt sfârșitul aproape. E inutil să mă prefac, în fața ta.  
 
-Ce-ți veni, Adelo? O să te faci bine, pentru fata ta, că are nevoie de tine.  
 
-Nu, Ilinco! Aș vrea eu, să fie adevărat, dar știi prea bine, care e adevărul și eu l-am acceptat. Nu mă tem de moate. Sunt pe lume lucruri mai rele, ca ea. Uite, să știi că eu îți spun toate astea, nu ca să-ți fac milă și pentru că am o mare rugăminte, la tine: mor cu sufletul neîmpăcat, pentru Lica. Fata mea și-a stricat viitorul, pentru mine. Eu sunt sigură că și azi, ea suferă, că l-a pierdut, pe Nae OZN.  
 
La data respectivă, era topit de dragul fetei mele și ea după el. A ceruto în căsătorie, după ce m-am îmbolnăvi eu și Lica la refuzat, pentru mine. Nu aș fi lăsato, să-și distrugă viața, îți poți închipui, dar a făcut totul ,după capul ei și când am aflat, era prea târziu.  
 
După ce bărbatul meu a plecat de acasă, Lica a suferit mult. Era încă o copilă și se simțea abandonată. El nu a stat la discuții cu fata, văzându-și de ale lui, sau poate nu a crezut necesar, să-i explice, de ce. Nu este genul de om, să se sinchisească de chestii de acestea, subtile. După mintea lui, datoria de părinte se limita, să-i plătească întreținerea, să aibă ce mânca, iar restul erau simple mofturi. Fata însă suferea. De când a plecat, nu l-a mai interesat și nici nu a acceptat, ca ea să-l viziteze, acasă la el. Lica pe atunci s-a închis, în sine și nu suporta, nici să mai pomenesc, de taică-su. Dacă ziceam ceva, mă privea cu ochii în lacrimi, ieșea pe ușă ca o furtună și nu mai apărea cu orele. A durat destul, calvarul acela. De ziua ei în loc să îi fie aproape, îi punea bani pe card, să se distreze cu prietenii și cam atât. Așa i-a intrat Licăi în cap ideea, că toți bărbații sunt toți la fel, inclusiv Nae, iubitul său. Cred, că el nici nu știa, prin ce trecea fata. Așa cum o știu, ținea totul în sufletul său. Se rușina grozav, de cele ce făcuse taică-su și se ferea să se destăinuie cu alții, temându-se să nu se facă de râs.  
 
-Înțeleg Adelo! George ar fi trebuit s-o ajute, să depășească starea aceea. Să-l calce vaca de prost, că s-a despărțit de tine, nu și de copii! Putea să discute cu fata și să n-o lase în halul ăla, în confuzie și cu sufletul făcut țăndări. El se tot bate cu pumnii în piept că e tată bun, că-și iubește copiii, că i-a ținut în școli, însă a uitat, că copiii au și un suflet.  
 
- Acum e prea târziu, să mai pot face ceva, în această privință. Pe mine mă doare de copil. Ea are nevoie să fie ajutată și eu asta doresc, să te rog. Ești prietena mea, cea mai bună, singura care mi-ai rămas alături, în aceste momente, grele. Lica mea are mare nevoie, de o prietenă adevărată, la care să-și deschidă sufletul, în care să se încreadă și de care să fie încurajată și îndrumată bine, când eu n-o să mai fiu. În Dumnezeu și în tine îmi pun speranța, ca să o încurajezi în momentele de cumpănă. N-o să am pace pe lumea cealaltă, câtă vreme Lica nu-și mai dă o șansă la fericire. Ea nu și-a făcut alți prieteni deși e frumoasă și bună la suflet. După mintea mea, e din cauză că-l iubește încă pe omul ăla. Necazul este că n-ar recunoaște nici în ruptul capului. Pe mine nu mă poate păcăli, însă. Îmi cunosc copilul, citesc în sufletul ei ca într-o carte deschisă. Nae se încurcase cu una de prin Câmpina, după ruptura logodnei lor, însă am aflat din sursă sigură, că a anulat nunta cu femeia aceea, din cauză că nu poate, să o uite, pe Licuța. Treaba asta mă face, să sper. Nae încă nu și-a pierdut speranța, să se împace, cu fata mea. Tu ce gândești?  
 
-Lica e deșteaptă! Am reușit să o cunosc bine și cred că știe, ce vrea, în viață. Eu îți promit că voi avea grijă, să găsească în mine, prietena de suflet, care-i trebuie și mereu, ușa casei mele va fi deschisă, pentru ea. O să fac, tot ce voi putea, ca să-ți împlinesc dorința, dar trebuie să ne încredem în bunul Dumnezeu, că el aranjează lucrurile astea. Soarta fetei tale, tot el o hotărăște.  
 
- Știu, dar el e acolo sus iar noi, aci jos. Domnul face și desface folosindu-se de noi, de oameni. Eu voi fi liniștită, știind că Lica te are pe tine aproape.  
 
-Pe asta, poți conta! Promit!  
 
Va urma  
 
Referinţă Bibliografică:
BASTARZII / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2907, Anul VIII, 16 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!