CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





Icoana prieteniei noastre (din volumul meu ,,Copilărie între real și fantastic` publicat în 2017 la editura Armonii Culturale)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: ,,De câte ori mă întorc, amintirea chipului tău mă întâmpină ca o înțepătură în inimă" 
  
În răstimpul cât trăiesc departe de țară, mi-am făcut confidente din paginile jurnalului, de care nu mă despart niciodată. Jurnalul și albumul de fotografii au rămas pentru mine lucruri de care nu mă pot lipsi. Jurnalului îmi deschid sufletul șoptindu-i povești, când somnul întârzie să-mi priponească gândurile hoinare în lumea visării, tândălind cine știe pe ce cărări ale nopților înstelate. Albumul cu fotografii mă teleportează prin ferestrele trecutului, înapoi în timp. Acolo am posibilitatea să mă regăsesc pe mine cea din alte vremuri, alături de icoanele celor după care, inima mea lăcrimează de dor. Astfel trezesc la viață amintirile și reînvii umbrele trecutului, retrăind momente adormite prin cotloanele colbuite ale uitării. 
  
În aceste incursiuni prin ferestrele vremurilor apuse, gândurile slobode călătoresc bezmetice pe cărările amintirilor și pribegesc nestingherite prin faldurile timpului alături de icoanele vii ale unor ființe dragi, rătăcite pe la cotiturile vieții. Câțiva dintre prietenii mei de pe vremea când trăiam în Târgoviște, au trecut de mult în lumea umbrelor. Draga mea prietenă Diana e una dintre cei cărora le simt acut lipsa, din această lume. 
  
De câte ori mă întorc, amintirea luminii de bucurie a revederii, strălucindu-i pe chip când ne întâlneam, mă întâmpină și azi ca o înțepătură în inimă. Îmi surâde încurajator, când fruntea-mi este brăzdată de povara tristeții, coborând din umbrele amintirilor, teleportată pe o rază jucăușă furișată prin perdea, imaginea ei zâmbitoare, îmbrăcată în pantalonii de trening mulați pe formele-i prospere și în tricoul în culori vii, ce-i acoperea pieptul plin, în care bătea ascunsă o inimă mare și generoasă. 
  
Cu câțiva ani în urmă, înaintea plecării sale neașteptate din astă lume, ne încălzeam durerile și ne ostoiam neliniștile în confidențe reciproce, sub ramurile protectoare ale copacului prieteniei. Ne ploua din strunele frunzelor albastre, în clinchete argintii ale clopoțeilor sufletelor noastre îmbrățișate în buchete de raze aurii, cu fluvii de energii pozitive revărsând în valuri, balsamuri vindecătoare peste sufletele rănite sub forța implacabilelor călcâie ale destinului, care deseori fuseseră la un pas de a le strivi. Prietenia dintre noi, era atunci un țărm comun de popas și izvor de reîncărcare cu energii vitale ce regenera entuziasmul pierdut, în combatimetul cu intemperii ale vieții cotidiene. 
  
Azi când sufletul pribeag între două lumi, cerne roua lacrimilor peste somnul ramurilor adormite în veci, ale acelui copac magic, caut alinarea în amintiri luminoase. În nopțile de nesomn negăsindu-mi locul între cearceafuri, mă ridic din pat în semiîntunericul camerei oftând și caut în mica bibliotecă improvizată din rafturi suspendate pe perete, un jalnic substitut care să umple golul lăsat în sufletul meu. Albumul vechi cu fotografii și jurnalul, au devenit prietenii mei de încredere în momentele de solitudine. 
  
De această dată printre lucrurile pe ordinea de zi, am trecut o vizită la cimitir. Voi merge cu o lumânare și un frumos buchet de crizanteme, să mai schimb câteva impresii cu Diana cea curajoasă și optimistă, sau mai bine zis, cu amintirea ei din umbre. Îi plăceau crizantemele pentru aparența lor neîntinată și felul cum înfloreau curajoase, sfidând vitregia toamnelor târzii. Zicea ea, că sunt flori –regine, simboluri ale căldurii soarelui, în împărăția morții. 
  
Fusese mereu o prezență tonică. Deseori se relevase de un sarcasm usturător, vizavi de prefăcătorie și fățărnicia lumii. Sfidase fățiș lipsa de onestitate și fair play când o întâlnise, fapt care îi procurase adesea un dinte otrăvit contra, din partea celor răniți în orgoliu de săgețile limbii sale. Nu era prea delicată de felul său și înfrunta cu aroganță, pe oricine o călca pe bătături, într-un fel care mie îmi evoca în minte, pe Pardaillan neîntrecutul spadasin din romanele lui M. Zevako. Singura deosebire între ei era, că Diana deși poseda spirit combativ, nu avea o sabie precum distinsul cavaler ci o limbă ascuțită asemeni celei mai teribile săbii. Deținea arta de a-și folosi argumentele cu iscusința unui neîntrecut maestru de scrimă. Nu se lăsa impresionată de amenințări, avea personalitate și o vervă greu de egalat, fapt pentru care eu o admiram. 
  
E sfârșit de septembrie și zilele sunt încă însorite și călduroase. Azi am fost la catedrală și am dat o slujbă pentru pomenirea sufletului său. 
  
Apoi m-am oprit la florărie în drum spre casă și am ales un frumos buchet de crizanteme. A doua zi de dimineață am fost la cimitir. Mergând printre alei către mormântul său care se afla mai în spate la umbra unor tufișuri ruginite, am zărit în treacăt vreo două femei în vârstă, care-și jeleau singurătatea la mormântul rudelor dragi. Am pășit mai departe cu sfială, ca nu cumva să tulbur somnul celor ce se odihneau sub acele tăcute lespezi albe, la umbra crucilor și a tufișurilor de trandafiri. 
  
Furiile vântului răsuceau pe degete tăcerile cu iz de etern și răvășeau cu nepăsător cinism veșmintele tufelor dintre morminte, despuindu-le de demnitate și culori. Asistam neputincioasă la pudoarea afișară de ramurile ce-și plecau capul rușinate în fața avansurilor profanatoare ale satirului. Când se plictisea de jocul său plin de cruzime, le abandona troienite prin colțuri pierdute în umbră dintre morminte, sau le așternea pur și simplu în lințolii cafenii, destinate să-și foșnească plânsul din urmă învelind pacea de veci a celor ce dormeau sub lespezi. 
  
Tot contemplând jongleriile cârcotașului, am ajuns la locul unde doarme Diana somnul etern. Am zărit flori proaspete pe mormânt și o lumânare ardea încă, la baza crucii. Am salutat-o în gând și i-am vorbit convinsă fiind, că spiritul său mă aude și se bucură de revedere. Am pus buchetul de crizanteme într-un vas mare de lut, ce se afla lângă crucea de marmură albă, jumătate umplut cu apă, în care cineva pusese grijuliu câțiva trandafiri. Lumânarea aprinsă am pus-o în interiorul suportului metalic în formă de felinar, la adăpost de vântul bezmetic ce răscolea fără astâmpăr somnul eternității. În scurtul moment de reculegere contemplam în tăcere fotografia de pe cruce, zâmbetul luminos al Dianei reînviindu-mi în suflet momentele fericite ale prieteniei ce ne legase. 
  
Îmi amintesc ultima noastră întâlnire. Era prin noiembrie și eu am venit în concediu din Italia după o lipsă mai lungă. Locuiam sigură și cum sosisem pe seară răpusă de oboseală și de frig după călătoria lungă cu autocarul, la sosire am făcut un ceai, am mâncat ceva frugal, apoi m-am întins să-mi destind oasele amorțite de atât stat pe scaunul mașinii. Mă așezasem pe canapeaua din living cu o pătura pe picioare și o carafă cu ceai fierbinte alături pe măsuța joasă în fața televizorului, cu intenția ca puțin mai târziu după ce mă încălzeam, să dau câteva telefoane. Nici nu știu când mă furase somnul. M-am trezit târziu după miezul nopții și văzând ora târzie, am amânat tot restul intențiilor pentru a doua zi. Am stins televizorul și m-am cuibărit la loc, lăsându-mă îmbrățișată cu voluptate de căldura patului meu. Am alunecat iar în brațele ispititoare ale lui Morfeu până în dimineața următoare, când m-au trezit câteva raze fără astâmpăr strecurate în cameră printre perdelele. Se jucau, gâdilându-mi cu lumina lor aurie pleoapele adormite. M-am ridicat dintre perne fericită că reușeam să-mi mișc membrele, fără să mai simt în ele plumbul și amorțeala de cu seară. 
  
Am deschis fereastra, lăsând să năvălească în cameră aerul rece cu miresme de toamnă târzie, împreună cu suratele razelor ce mă treziseră ceva mai devreme. Mi-am făcut o baie fierbinte cu săruri aromate, care mi-a îndepărtat definitiv toropeala din oase și mi-a limpezit privirea interioară. Gândurile îmi zburau asemeni unui stol de lăstuni vioi, la mai multe lucruri deodată și mă asaltau în cohorte tentațiile de a savura cu nesaț fiece lucru ce semnifica ,,acasă”. 
  
Deschisesem căldura și în casă se făcuse cald și plăcut, astfel că după ce am terminat cu baia, mi-am făcut cu meticulozitate, un masaj regenerator, cu cremă de plante aromatice. Simțeam o stare plăcută de beatitudine și îmi croiam planuri în minte, cum să continui restul dimineții. Următorul gând era, să pun de o cafea și să o sun pe Diana care locuia un etaj mai jos, să o invit la mine. Deja jubilam la surpriza ce îi voi face când va afla că-s deja acasă. 
  
M-am îmbrăcat în grabă după ce am închis fereastra, constatând în treacăt că deși strălucea soarele, frigul era totuși pișcător în acea dimineață. Am luat telefonul cu mine și am intrat în bucătărie, să pun de cafea. Abia ce am pus cafeaua la foc și la ușă a sunat cineva. Intrigată m-am dus degrabă să deschid. Era chiar Diana care a intrat pe lângă mine în casă, bombănind încă dinainte să-i deschid și-mi aruncă bosumflată în loc de ,,bună dimineața”: 
  
- Crezusem în primul moment că au intrat hoții la tine și vroiam să chem poliția. Văzând geamul deschis am gândit, că totuși hoții nu-s așa proști să deschidă ferestrele și să se simtă ca la ei acasă, pe unde se duc la furat, când am auzit apa curgând la baia ta. Cum te rabdă sufletul, să vii după atâta vreme și să nu mă anunți, când eu mă gândesc mereu la tine și ard de nerăbdare să te revăd? Halal prietenă! Am îmbrățișat-o cu drag și i-am răspuns încercând, s-o îmbunez: 
  
- Tocmai vroiam să cobor să te invit la cafea Diana! Am venit târziu aseară și cum știam că ai fost la târg fiind vineri, nu te-am deranjat, gândind că tu deja dormeai. Încă îmi mai amintesc tabieturile, tale. 
  
- Asta era o excepție și nu m-ai fi deranjat. Și să știi, că tabieturi au doar babalâcii, așa că n-ai nimerit-o cu mine! Puteai să mă anunți când sosești exact și te așteptam să cinăm împreună. Mă așteptam, că sosești abia, astă seară. 
  
- Nici eu nu am știut cât va dura voiajul. Ultima oară am făcut mai mult pe drum, pentru că se aștepta mult în vămi, pe când acum... De când am devenit comunitari, călătoriile durează mai puțin. Hai, lasă supărarea și intră, că dă cafeaua în foc! Ea nu a așteptat să o îndemn încă o dată, a intrat și m-a urmat în bucătărie. Eu am pus pe masă ceștile cu cafea și un platou cu plăcinte încălzite la microunde. Le cumpărasem seara la sosire, de la Minimarketul, de vizavi. 
  
- Cu plăcintele astea pe care cred, că le-ai luat de la Minion, iar nu ai nimerit-o! Cine știe ce au băgat în ele fufele alea, ca să le iasă și lor ceva în plus. Dacă le rămâne marfă veche, alea o reîncălzesc în cuptor și o pun la vânzare ca marfă proaspătă. Le știu eu. Hai mai bine la mine, că am ceva mai bun pentru tine și e de casă. Te așteptam, ce credeai? 
  
- Diana, hai să bem barem cafeaua și după aceea mergem la tine! Nu-s vechi pateurile că am așteptat până le-au scos din cuptor, aseară. Mie mi-e cam poftă de un pateu. Hai, ia și tu. 
  
- Bine! iau unul ca să nu zici că-s neam prost și refuz. Ascultă însă, vorba mea și nu cumpăra dimineața la prima oră, că îți vor vinde, totdeauna, din cele rămase de seara. 
  
- Am reținut! Să știi că-mi place totuși, cum s-a emancipat cartierul nostru. Patiseria asta nouă mi-a părut destul de curățică și atrăgătoare. Fac și pizza la comandă. S-a schimbat micro doișpe cât am lipsit eu. 
  
- Dar ce credeai? Mai târziu dăm o raită prin cartier amândouă și te duc la un bar nou pe care nu cred că-l știi și e destul de șic. 
  
- Hai nu mai spune! Vin cu plăcere... 
  
Am băut cafeaua și tot vorbind noi verzi și uscate am uitat să coborâm la Diana și nici nu am observat, când am dat gata toate pateurile cumpărate de la Minion. Când l-am mâncat pe ultimul, i-am zis distrată: 
  
- Să știi că momentan nu mă simt în stare, să mai mănânc nimic. 
  
- Nici eu și e vina ta, că ai lăsat platoul aci, ca să ne stricăm foamea cu prostii. Haidem la mine! La prânz ești invitată la mine. Am făcut ciorbă de perișoare cu borș, am sarmale și pun friptura în cuptor mai încolo. Fac și mămăliguță, deși nu-mi iese bună ca a ta. 
  
- Nu aș vrea să te deranjezi pentru mine, Diana! 
  
- Nu-i nici un deranj și nu mă enerva cu obiecții! Știi tu, că dacă mă deranjează cineva, nu-l invit la mine acasă, deloc. Doar mă cunoști. 
  
- Mersi! Atunci voi coborî puțin mai încolo, că-ci trebuie să-mi despachetez câteva lucruri. Am valiza încă nedesfăcută de la sosire și-mi trebuiesc lucruri de schimb. Și dacă vrei, pot face eu mămăliguța și o aduc la tine. Ce zici? 
  
- Bine dragă! Eu acum mă duc acasă și te aștept când termini. Ai dreptate cu mămăliga. Fă-o tu! Dar să aduci și coaja de pe tuci, pentru mine. Nu știu, cum o faci tu, de se desprinde așa bine, că la mine rămâne mereu lipită. 
  
- Perfect! Voi veni cu mămăliga gata și aduc și coaja, desigur. Diana a plecat și eu am coborât la ea, către prânz, așa cum stabiliserăm. 
  
În următoarele mele zile de concediu petrecute în Târgoviște, ne-am văzut deseori, am ieșit împreună, am însoțit-o cu multă plăcere și prin târgurile săptămânale, pe care le frecventa ea și unde își vindea mărfurile. Asta mi-a amintit de vremurile bune când mergeam și eu în târguri cu marfa mea. Mi se trezise nostalgia după vremurile acelea. Ne povesteam bucuriile și necazurile, încălzindu-ne sufletele la focul prieteniei sincere ce ne lega de multă vreme. Mai precis, de când ea se mutase în același bloc cu mine, când eram încă foarte tinere și copii noștri erau micuți iar soții noștri lucrau la aceeași unitate unde mai apoi m-am angajat și eu 
  
De multe ori în anii trecuți am avut parte de o mână întinsă cu generozitate, de prietena mea, ca de un far luminos care-mi semnala un țărm sigur pentru acostare, în întunericul în care naviga în derivă corabia vieții mele pe o mare dușmănoasă, bântuită de furtuni care încercau să mă spulbere. Am încercat mereu la rându-mi, să fiu și eu țărmul ei de speranță și să țin lumina farului cât mai vizibilă, ca să simtă, că există și pentru sufletul ei în timpuri de restriște un umăr primitor, unde să-și sprijine capul și să-și ostoiască lacrimile. Acel concediu al meu s-a terminat și noi ne-am luat la revedere cu lacrimi în ochi, ne-am promis că ne vom auzi deseori la telefon și că ne vom revedea peste alte câteva luni. 
  
Aceea a fost ultima oară când ne-am văzut în această lume, căci la nici două luni de la plecarea mea am primit cumplita veste, că prietena mea s-a stins. În floarea vârstei pe neașteptate a fost înghițită de adâncurile eternității, spulberată de un ciclon devastator numit ,,atac cerebral”. Pentru mine s-a stins pentru vecie farul de pe un țărm primitor și peste visele și speranțele Dianei a căzut întunericul și tăcerea nopții eterne. 
  
Referinţă Bibliografică:
Icoana prieteniei noastre (din volumul meu ,,Copilărie între real și fantastic` publicat în 2017 la editura Armonii Culturale) / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2585, Anul VIII, 28 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!