CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Comemorari >  




Autor: Magdalena Albu         Ediţia nr. 2561 din 04 ianuarie 2018        Toate Articolele Autorului

Magdalena ALBU - PLEDOARIE PENTRU CREŞTINISM
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(CREŞTINISMUL =  
AICI ŞI DINCOLO,  
DIMPREUNĂ...)  
 
Neclintit râul, fără de punţi.  
Înecaţii din veac, trestii şi nuferi tăcând.  
Vânătă pielea apei. Aici Dumnezeu  
Niciodată n-a coborât.”  
(Radu Cârneci - Banchetul în doi - Sonetul LXXXI, fragment)  
 
Astăzi, religia creştină se află la o mare răscruce de drumuri, de unde se poate înălţa ori se poate pierde. Depinde cum luptă pentru a-şi defini cu sinceritate şi coerenţă miezul adânc al propriei filozofii interioare şi imaginea. Însă nu despre acea imagine de tip pr-istic vorbim noi aici, ci despre o radiografie exactă de sine, o poză amplă, nefardată cu intenţie, dar catalizatoare prin însăşi intensitatea Verbului de Lumină transmis către umanitate. Căci astăzi, într-o lume care nu te invită ostentativ decât la decadenţă şi puternic frig existenţial, creştinismul, prin oferta sa largă de atribute (re)umanizante şi (re)umanizatoare, produce o cantitate infinită de Lumină în stare să dezgheţe şi să lămurească cele mai intransigente şi înţepenite conştiinţe şi inimi.  
 
În creştinism, poţi să stai, clipă de clipă, ochi în ochi, cu oricare dintre cele două lumi. Nici Aproapele (Aici) şi nici Departele (Dincolo) nu te vor refuza vreodată. Ai de-a face, în mod direct, cu o permanentă invitaţie la cercetare practică a universurilor lui Dumnezeu. Şi asta se întâmplă deoarece creştinismul reprezintă o veritabilă ştiinţă exactă, o matematică bine fundamentată biblic a celor două tipuri de realitate în care Fiinţa umană, iată, sălăşluieşte. Aici şi Dincolo se întrepătrund continuu şi tainic în interiorul filozofiei creştine printr-un lanţ generaţional căruia nu i se poate stabili, deocamdată, cu certitudine, o anumită dată de naştere. Se poate vorbi, desigur, la nivel scripturistic, de o creaţie primară a divinităţii, de un Adam şi de o Evă, protopărinţii care au asigurat, practic, startul lungului şir biologic uman de până acum. În timp, se vor lămuri, însă, multe dintre aceste necunoscute de moment, fapt care va consolida ori, dimpotrivă, va detrona o serie de borne considerate multă vreme drept cadre fixe în sfera gândirii omeneşti.  
 
Creştinismul nu este o scoatere ori o propunere de dezertare - condiţionată sau nu - din timpul fizic, strict teluric, liniar, în cel al eternităţii divine, al atemporalului increat, să-l numim, ci o aducere dimpreună a două elemente fundamentale pentru Fiinţa umană: Aici şi Dincolo, văzute ca o prelungire unidirecţională a rostuirii primului în celălalt, o îmbinare absolut necesară, prin intermediul morţii biologice, între două lumi complet diferite ca alcătuire şi mod de organizare concretă. Tendinţa de adverbializare a ambelor universuri suplineşte, în mare parte, cunoaşterea şi necunoaşterea, la un loc, a parametrilor definitorii ai acestora, dar şi dorinţa de completitudine semantică şi de aşezare a acestor locuri geometrice precise într-o dimensiune globală, totalizatoare a ceea ce presupune fiecare dintre ele în parte.  
 
Creştinismul, prin forţa lui lăuntrică, anulează complet, din punct de vedere fizic şi semantic, întunericul. Practic, îi deparametrizează geometria alcătuitoare, împrăştiindu-i definitiv particulele elementare, tot aşa precum vântul spulberă cu putere, de colo până colo, cristalele nisipului din deşert. Necreştinii (îi încadrez în această denumire pe cei de alte confesiuni şi pe atei), prin apartenenţa lor la diferite segmente religioase sau la calea unisensuală, dar destul de ofertantă, până la urmă, în sinea ei, dacă ne gândim bine, deşi pare de-a dreptul paradoxal, a ateismului practicant, au foarte multe de pierdut prin necunoaşterea pârghiilor de analiză christice. De ce spun acest lucru? Fiindcă - şi fac aici conexiunea cu ceea ce afirmam la începutul textului - nu au posibilitatea de a vedea şi compara, ca într-o operă filmică bine realizată, cadre cinematografice diferite, unghiuri vizuale multiple, tonalităţi aparte de voce, care, laolaltă, pot construi, într-o fracţiune de secundă, sau pot face să expoldeze, iluminatoriu, sensuri. Pierd mult, practic, pierd tot aceşti oameni, tocmai pentru că nu au descoperit modul cum să-şi aproprieze legătura dintre cele două lumi - propriile lor lumi, până la urmă, căci Aici şi Dincolo sunt caracteristicile funciare ale oricărei fiinţe de pe acest pământ, indiferent de borna kilometrică ori (a)spirituală a Pământului la care ea există.  
 
Dar poate că unora nu le place să cerceteze, să compare, să observe şi să înţeleagă legăturile vizibile şi invizibile ale şi dintre cele două universuri cognoscibile (cognoscibile, evident, în măsura în care este realizabil, momentan, acest lucru) sau poate că nu li s-a oferit niciodată şansa de a experia, cu niciun chip, aşa ceva. E-adevărat că, parcurgând cu privirea epocile ştiute ale istoriei lumii, se observă cu rapiditate faptul că multe dintre ele şi-au limitat câmpul vizual numai asupra laturii materiale, o latură, sigur, cu importanţa ei relevantă, însă restrictivă, extrem de restrictivă asupra cadrului complet, în care trebuie analizat parcursul fiinţial şi post-fiinţial al persoanei în spaţiul său de Aici şi, ulterior, în cel de Dincolo. Or, creştinismul dă la o parte, prin intermediul gândirii christice, acest strat impenetrabil, acest „hardpan” de puternică autolimitare umană (autolimitare născută din nimic altceva decât din îndelung cultivata, din păcate, ignoranţă individuală şi colectivă), propunând deschiderea spre cunoaştere, spre explorare a universului fizic şi a celui metafizic într-o cheie care apropie totalmente Omul de Lumină. Cel mai bun exemplu în contextul de faţă sunt vieţile sfinţilor, cu suma lor de experienţe personale unice cu tot, însă având acelaşi numitor comun - cunoaşterea adevărată a celor două tipuri de realitate prin credinţă.  
 
Pentru mine, creştinismul este egal cu Aici şi Dincolo aduse dimpreună. Iar această aducere dimpreună, existentă, iată, în cadrul generoasei respiraţii cristianice, mi se pare una dintre laturile fundamentale, care ar trebui tratate, lăsând la o parte toate afinităţile personale, cu deosebită atenţie şi responsabilitate. Naşterea, vieţuirea şi moartea în planul teluric nu sunt, de fapt, decât cel mai interesant mod de pregătire pentru o etapă ulterioară, căreia nu îi deţinem secretele încă, decât parţial. Sfinţii au antevăzut, însă, aceste nivele postexistenţiale şi au mers, cu toate riscurile la care s-au expus în viaţa de Aici, până la capăt, martirajul lor nefiind altceva decât înţelegerea deplină a Adevărului primordial şi trecerea personală, cu demnitate, în cealaltă dimensiune a Universului divin, nerenunţând cu niciun chip la Iubirea pentru Dumnezeu în favoarea relativelor precepte ori efemerelor onoruri lumeşti.  
 
Sigur că mercantilizarea excesivă a lumii postmoderne şi transformarea voită a Omului din Fiinţă în obiect vandabil - o altă formă de sclavie generalizată - a produs o devalorizare forţată a efortului de cunoaştere şi a sarcinii sacrificiale specifice sfinţilor martiri ai creştinătăţii din toate secolele de după venirea lui Iisus încoace. Ceea ce a pierdut în mod evident, sub raport calitativ, întreaga omenire, în cele două milenii de istorie postchristică, prin neacceptarea globală a formulei religioase creştine, a fost, repet acest lucru, cunoaşterea amănunţită a verbului fundamental ”a via”, cu toată semantica lui caracteristică cu tot. Una de tip ştiinţific, aşa cum spuneam într-un paragraf anterior, nu una fantasmagorică, nefondată pe nimic interesant. Dacă vreţi, cea mai bună enciclopedie a lumii este Biblia însăşi. În ea găseşti, în măsura în care poţi desluşi de unul singur, integrala răspunsurilor la absolut tot ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede, dar se leagă cu fire puternice de sfera palpabilă a concretului existenţial.  
 
Creştinismul este, de asemeni, o invitaţie directă la înalta umanitate, dar şi o privare de la a experia decadenţa abjectă, ce coboară întotdeauna spiritul Fiinţei pe frecvenţa joasă a ne-luminii. Frumuseţea lui constă şi în libertatea pe care ţi-o acordă în a desluşi, asemeni unui eremit, în propria-ţi singurătate, cărarea potrivită şi adevărul suprem. Nu este o religie a încorsetărilor de tot felul şi a extirpării posibilităţii de a analiza un subiect anume pe felurite căi, iar bucuria finală pe care ajungi să o simţi când ai descoperit miezul real al problemei analizate este ca o eliberare personală din chingile limitării personale şi ale incapacităţii de înaintevedere, în timp util, a adevărului unic. Fiindcă a sălăşlui cu spiritul şi conştiinţa proprie pe verticala infinită a creştinismului viguros e totuna cu a-ţi trăi în libertate totală trecerea prin spaţiul orizontal al Pământului, indiferent de jugul parametrizării socio-politice de circumstanţă. Trei exemple elocvente pentru omenire de individualităţi neinfluenţabile în alegerea drumului propriu către adevăr sunt: Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, Sfânta Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria-Magdalena şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, modele reprezentative ale creştinătăţii, spirite revoluţionare în timpul vieţuirii lor telurice, căutătoare veritabile şi constante ale Dumnezeului unic, considerat Viaţă şi, deopotrivă, destin, pentru care au avut atât de mult de pătimit.  
 
„Există instanţe ideologice care nu mai doresc să mai audă vorbindu-se despre Dumnezeu, dar nici de noţiunea însăşi de fiinţă şi de realitate. Este vorba de a face să triumfe o lume în care totul va fi construit, decretat, şi, de la un punct încolo, inventat de tehnologie.", spunea Betrand Vergely. Şi tot acelaşi renumit filozof francez mai adăuga: "Cred că există o dorinţă de a modifica radical datele fiinţei umane, debarasând-o nu numai noţiunea de Dumnezeu (un cuvânt blamat şi interzis în ţara noastră), ci şi de noţiunea însăşi de realitate, de dat al realităţii, de natură, pe care dorim să o excludem, pentru a o înlocui cu o idee pur constructivistă. Esenţa acestui proiect este totalitară.”  
 
Sper ca religia creştină să nu facă absolut niciun pact compromiţător cu postmodernitatea şi tarele ei contorsionante şi să înainteze în timpul viitor, cu fruntea către înălţimi, oricât i-ar fi de greu, aşa cum a făcut-o de două mii de ani încoace. Căci totalitarismele de tot felul pot fi învinse întotdeauna numai prin răbdare şi înţelepciune. Iar filmul istoriei de până acum a demonstrat-o, deja, din plin.  
 
Creştinismul înseamnă respiraţie individuală şi, în acelaşi timp, colectivă, sprijin, mod de a fi, bucurie, viaţă. Întreg lanţul spiritelor de tip sacrificial, care au construit, prin martirajul lor cunoscut, Biserica lui Christos, a născut şi naşte, ev după ev, un flux continuu de metacomunicare, prin intermediul rugăciunii intense şi al gândului îndreptat constant către dumnezeire. Fără a fi cu niciun chip mistici, trebuie spus că, în cel mai mare necaz, prin cea mai mică fărâmă de credinţă, se poate vedea în mod concret mâna divinităţii acţionând, într-un fel sau altul, asupra Fiinţei umane.  
 
Ideologiile diverse care s-au abătut asupra omenirii nu au încercat şi nu vor încerca şi de acum înainte altceva decât să extirpe sub o formă sau alta religiile lumii, inclusiv creştinismul, bineînţeles, fiindcă ele, ideologiile respective, au drept ţel unic anularea definitivă a libertăţii umane, conştiente fiind de faptul că oricare dintre marile canale religioase tocmai asta încearcă să ofere omului - libertatea Sinelui propriu, înţelegerea profundă şi corectă a principiilor existenţiale, neacceptarea lanţurilor sclaviei de toate felurile a persoanei şi, prin urmare, trăirea interioară şi exterioară a Fiinţei la un nivel superior - cel al demnităţii ei caracteristice. În acest sens, secularizarea, născută de către demonul, cum altfel, decât negru al postmodernităţii, a luat constant în derâdere preceptele funciare ale vierii reale a omenirii pe verticala lui Dumnezeu, golind de duh sau, cu alte cuvinte, aspiritualizând fiecare entitate umană în parte, prin mutarea centrului de greutate a gândirii şi acţiunii sale strict pe dimensiunea materialităţii dominante şi a satisfacerii exclusive a nevoilor inferioare trupeşti. Or, aceste linii totalmente reducţioniste ţin umanitatea poziţionată permanent numai pe nivelul cel mai de jos al vieţuirii sale pământene, Omul fiind obligat să devină, în contextul actual, o simplă maşinărie perfect angrenată circuitului consumerist atât de agresiv.  
 
Dacă prejudecata reprezintă o formă evidentă de autolimitare a omului contemporan, creştinismul în sine este aidoma unei flori, care are înţelepciunea, indiferent de locul unde se află - fie în mijlocul, fie la marginea deşertului ori a unui câmp de flori sau de buruieni -, de a înflori la fel de frumos pentru cel care îi admiră, în voie şi cu nesaţ, estetica. Cred cu tărie că forţa creştinismului - ca şi a oricărei alte mari religii a Pământului - nu va fi învinsă sub nicio formă decât dacă, într-un anumit moment ”z” al istoriei, se va accepta compromisul încheierii (din diverse raţiuni păguboase: pseudo-supravieţuire conjuncturală, neputinţa de a-şi mai putea defini în mod convingător identitatea în faţa mulţimii ş.a.m.d.) pactului abject cu întunericul lui Baphomet, călcându-se în picioare, astfel, voliţional, milenii întregi de suferinţă şi martiraj. ”Mi-e frig. Din ce în ce mai frig./ Mi-e-ntuneric; sau poate la mijloc nu e/ decât un soi de aspră lumină fără de nume...” (”Puterea neagră”, Aura Christi) - sunt versuri care sper ca să nu-şi mute niciodată sensul de pe hârtia cărţii în realitate, fiindcă, în acel moment, ne-lumina va ajunge să acopere definitiv ochii şi sufletul îndelung încercat al lumii, zăvorându-le lui Aici şi lui Dincolo, pentru totdeauna, rostul complet şi sensurile.  
 
P.S.  
Închin această scurtă pledoarie pentru creştinism (în mod deosebit, pentru Ortodoxie) regretatei mele Mame, Creţu Maria-Rodica, un spirit extrem de chinuit prin boală (cu Voia lui Dumnezeu, poate şi mântuit prin ea), însă cu adevărat credincios şi plin de Lumină în esenţa sa.  
-------------------------  
Magdalena ALBU  
Naşterea Mântuitorului Cristos  
25 decembrie 2017  
Bucureşti  
 
Referinţă Bibliografică:
Magdalena ALBU - PLEDOARIE PENTRU CREŞTINISM / Magdalena Albu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2561, Anul VIII, 04 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Magdalena Albu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Magdalena Albu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!