CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Vremuri >  




Autor: Lucian Mănăilescu         Ediţia nr. 2635 din 19 martie 2018        Toate Articolele Autorului

PATRIA AMARĂ

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Recif cu rechini  
  
Doamne, ce frumoşi sunt   
rechinii recifului tău,  
cum plutesc ei   
în sensul curentului   
care îi poartă  
spre Raiul Pirania   
spre plajele caraibe!  
Înotăm într-o libertate   
cu fălci puternice,   
profesorul de socialism ştiinţific   
îşi scoate pălăria şi ne salută…  
  
Ţara fericită  
  
Noi ne-am născut morţi!  
  
În fiecare scâncet se ascunde  
un mort nou născut, în fiecare literă  
e scos la tablă trupul silitor al unui elev,  
la fiecare întâmplare un preot intră în altar  
şi cântă slujba de mântuire  
pereţilor care au ochi şi urechi…  
  
Dar morţii fac ţările să prospere,  
ei lucrează în linişte pe şantiere, vin cuminţi  
la mitinguri şi aplaudă spunând „bogdaproste!”  
pentru bănuţii de ort ai pomenilor.  
  
Pentru asta să ne fi împodobit noi  
mâna dreaptă cu semnul victoriei?...  
  
Orbiţi de speranţă n-am văzut  
că apar gratii în cer, pe pământ şi pe ape  
şi că se nasc alţi morţii, îmbălsămaţi  
în formolul tare al fericirii.  
  
Hristoşii nimănui  
  
Chiar şi azi, când nu mai sunt zăpezi,  
vin ţărani cu ele să ne-îmbete,  
doar în ochii lor mai poţi să vezi  
toată sarea mărilor de sete.  
  
Şi prin târg îi simţi ai nimănui,  
pipăindu-şi banii ca pe moaşte,  
când tristeţea are ochi căprui  
în umile sărbători de paşte.  
  
Cine-s ei? S-au sufocat sub măşti  
şi-au venit să-şi târguiască gerul;  
au venit bătrâni, bolnavi şi proşti  
în oraşul mort să-şi vândă cerul.  
  
Iar când foamea-i molfăie-n gingii  
şi-ospătarii le arată nota,  
pleacă înspre zările pustii  
şi se-ntorc acasă, pe Golgota.  
  
Uitarea prin gard  
  
Mă uit la istorie prin gard...  
  
Trec unii pe uliţă cu un război mondial  
şi fac atâta gălăgie şi mor atât  
de inutil şi caraghios.  
  
Şi pe urmă vin albii şi roşii   
iar oamenii se prefac că trăiesc,  
până le explodează liniştea în faţă  
pulverizându-i printre mausolee şi spaime.  
  
Pe urmă trece un convoi mortuar...  
Doamne, azi îl înmormântează   
pe tatăl meu Lazăr  
şi pe mine au uitat să mă cheme...  
  
Mă uit la istorie prin gard...  
  
Mare lucru uitarea!  
  
Ţara surdo-mută  
  
În ţara mea surdo-mută  
trâmbiţele îngereşti  
anunţă o nouă epocă de aur  
şi lucrurile gravitează  
în mintea oamenilor inventând  
Americi de purpură şi planete  
Nedescoperite, de unde televiziunile  
transmit în direct ziua de mâine...  
  
În ţara mea interzisă îngerilor  
flutură drapele şi iluzii,   
fericirea se vinde ambalată  
în pungi de plastic,  
se dansează după ropotul ploii,  
nici un sentiment nu e interzis   
şi lumea e veselă  
ca la o nuntă de la care a fugit mireasa...  
  
Ochean întors  
  
În deşertul de zile şi nopţi,   
visăm viitorul printr-un ochean întors.  
  
Nu mai ştim unde e Patria,   
afişele de pe ziduri  
nu mai urlă: „Libertate, te iubim!  
Ori învingem ori murim!...”  
  
Fluviul istoriei ne-a, pietrificat  
în prundişuri secetoase,  
memoria noastră a devenit blondă!  
  
De la o vreme democraţia e   
o dictatură cu amortizor   
îndreptată spre tâmpla universului   
care se deplasează spre roşu...  
  
Nopţi şi ani  
(Doamnei Lidia Vianu)  
  
Au fost nopţi şi ani,  
au fost cărţi arse pe rug  
şi drumuri în deşert, ţărmuri  
de mare şi amintiri  
pe care n-am avut timp  
să le trăim.  
Copii ne-au murit în războaie  
care nu erau ale lor,  
au fost fabrici cu ziduri de fum  
şi promisiuni, mereu   
promisiuni glorioase şi poveşti  
despre vârsta de aur…  
Dar noi, vă întreb, noi  
când am trăit?  
O galaxie gigantică, sau tot universul  
nu pot îndura atâta durere  
câtă poate îndura un suflet,  
un biet suflet de om  
răstignit între stele.  
Uitaţi-vă la picăturile de rouă,  
la păsările trădate de aripi,  
priviţi bine în jur: sunt bâlciuri  
catedrale, cetăţi în ruină şi  
vânturi nestatornice…  
  
De aceea vă mai întreb,   
cu gura amară de cuvinte,  
când rătăcim îndurând  
frigul şi iubirea:  
Noi când am trăit  
În care secol, în care secundă?  
  
De bostan, de floarea soarelui  
  
Stadioane-n delir, strigăte improvizând  
emoţia şi fantezia şi imprevizibilul  
asediat de nervozitatea conchistadorilor   
noului secol, tăcerea se aude tot mai tare   
în vacamul fisurat al tribunelor,  
fotbal minut cu minut, sinucideri  
şi mizerie şi lux şi cutremure,   
cifre uluitoare, viaţă minut cu minut,   
soarele se rostogoleşte printre nori   
şi spectatorii ronţăie fericiţi  
aplauze şi alte iluzii.  
  
Lucruri caudate  
  
Ţi se întâmplă lucruri tot mai ciudate,   
dimineţi aruncate peste balustrada oraşului,  
ninsori şi amintiri dintr-o altă existenţă,   
visezi în sanscrită şi crezi că frica   
e o şansă mai mare decât speranţa,  
la capătul dinspre nord al zilei   
viitorul e o biată baracă de scânduri,  
într-o tentativă diperată de supraveţuire   
râzi, iubeşti, exişti apoi intri într-o bodegă  
şi ceri de băut o otravă mai tare ca viaţa.  
  
Sepiile  
  
De la o vreme îmbătrânim   
la fereastra televizorului   
care ne transmite viaţa în direct  
şi înnoptăm, tot mai des,  
în apartamentul închiriat  
al singurătăţii,  
tot mai des ne trezim  
în dimineţi străine, tot mai des  
trimitem fotografii  
de foarte departe şi la destinaţie  
nu ajung decât sepiile mării.   
  
Vuietul mării  
  
Ţara mea se rostogoleşte tot mai repede  
spre raiul promisiunilor, se agaţă de amintirea  
zilei de mâine sau se aruncă, de la balcon  
în veselul balamuc al vieţii.  
  
Am avut cândva o duzină de prieteni,  
unul îşi inventase un ocean cu apă călduţă  
prin furtunile căruia căuta America, altul  
îşi fotografia copilăria într-un azil de bătrâni  
şi îmi trimitea ninsori timbrate  
cu capete de zimbri, cel mai fericit  
  
dintre noi a emigrat pe o insulă,  
unde pictează vuietul mării.  
  
Gimnastică anaerobică  
  
Gândurile se amestecă  
în răpăitul de mitralieră al inimii,  
pasărea din muzeul  
de ştiinţe naturale al patriei  
bate brusc din aripi,  
uzina chimică se ridică-n văzduh  
(aici, în est, zăpezile naturale  
ar costa mult prea mult),  
actorul intră în scenă  
în mână cu craniul bufonului,  
statuia libertăţii  
o ia razna pe străzi  
în timp ce oamenii politici  
recită la microfoane  
comenzile lecţiei de gimnasică anaerobică  
şi moartea se preface că citeşte ziarul,  
peste umărul poetului.  
  
Spiritism  
  
Bunii mei concetăţeni  
Se strâng, seară de seară,  
în faţa televizoarelor  
pentru şedinţele de spiritim  
care mişcă lucrurile  
obligate să vorbească cu morţii.  
  
Aţi auzit, mâine vine  
viscolul, vin cutremurele  
şi armata roşie, vine lehamitea  
viitorului în odăjdii,  
vin saltimbancii şi spaimele,  
vine neasemuita, infailibila  
destrăbălare a morţilor!  
  
Şi câinii lucrurilor scot limba  
la oameni, adulmecând  
urmele palide ale viitorului  
  
Respirând  
  
Tot mai des respiraţia neliniştită  
abureşte ferestrele nopţii şi  
scriu, ca în copilărie, cu degetul  
cuvântul „ Patrie” (cu sensurile lui  
mutilate de semantica cotidiană:  
piatră, viscol, apatie sau spaimă   
sau paşii de lup pe zăpadă...)  
Scriu „ Patrie”, pe geamul dintre  
secundă şi eternitate, şi  
din cuvânt se scurg lacrimi şi  
literele alunecă în întâmplări   
fără noimă, în discursuri  
surdo-mute sau în blana  
marelui iepure şchiop, călare  
pe jumătăţi de oameni.   
O larmă deşirată ridică de jur împrejur  
ziduri de cârciumă, ferestrele  
se fac ţăndări sticlind  
în ochii câinilor comunitari   
şi în pieţele publice e linişte şi pace...  
  
De mâine n-o să mai pot scrie  
cuvântul Patrie  
decât atunci când respiră Dumnezeu  
şi se abureşte cerul cu gratii!  
  
Năvălire barbară  
  
În vremea liceului, bătrânul meu profesor  
de ştiinţe inexacte m-a invitat să-i văd  
oceanele şi continentele şi chiar galaxiile  
din biblioteca lui răvăşită de percheziţii şi zvonuri.  
  
Cutreieram împreună printre gheţurile   
rostogolite de pendula din holulul sărăcăcos   
al duminicii şi cafeaua era amară  
şi din stradă se auzeau cuvinte neînţelese,  
răpăit de tobe şi tropote în surdină.  
  
A doua zi, profesorul a dispărut în ceaţa   
de ovaţii şi aplauze, stârnită   
de galopul copitelor, inconfundabil.  
  
Condamnarea la ninsoare  
  
Nu credeţi în naivitatea lui Platon! – spuneau,  
Nu izgoniţi Poetul din cetate,  
de fiecare dată el se întoarce, precum iarba,  
precum vântul, nevăzut şi neauzit!  
Poetul – au mai spus – trebuie stârpit fără milă!  
Pipăiţi-i cuvintele: sunt pline de sânge!  
Ascultaţi-i tăcerile: sunt pline de sânge!  
Priviţi-i mâinile: sunt pline de sânge!  
După ce au plimbat cerul cu gratii  
prin mahalalele oprobiului public  
au adus cuşca cu poetul în marea sală  
de festivităţi a tribunalului:  
Priviţi-l! priviţi-l! – uralau, priviţii  
lacrimile care strălucesc, priviţi-i  
mâinile pline de sânge!  
Dar poetul nu avea mâini, doar o inimă  
în flăcări şi două aripi palide din care  
ningea peste lume 
Referinţă Bibliografică:
PATRIA AMARĂ / Lucian Mănăilescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2635, Anul VIII, 19 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Lucian Mănăilescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucian Mănăilescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!