CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Dragoste >  





Lelia MOSSORA - PESTE TRUPUL MEU CATARG (POEME)

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
SÂNGE RUGINIT ÎN PÂNTEC  
 
Viţă veche de cenuşă  
De la pat până la uşă  
Numai eu mai fac de cart  
Pe un mal de gânduri spart.  
Viţă veche - iederă  
Sunt mereu o ceteră  
Care cântă şi DEScântă  
Carnea care e flămândă.  
Lună plină , noapte caldă  
Inima ne tot iar scaldă  
În fum galben de tămâie  
Umbrele să NE rămâie  
Lângă sufletul hai - hui  
Astăzi dat doar… NIMĂNUI.  
De-ai fi tu sau… de-ar fi el,  
Gândul meu e doar inel  
Ce se-nchide în apus,  
Undeva departe dus  
Sub o lună ce n-aşteaptă  
Să ne facă parte dreaptă.  
 
Stele pribegesc pe cer  
Şi mereu ne cer… ne cer  
Sânge ruginit în pântec  
Un sărut murind - descântec,  
Valurile ce se sparg  
Peste trupul meu - catarg.  
 
 
LÂNGĂ ROSTUL NIMĂNUI  
 
am să mor de dor,  
de dor  
peste caldul tău fior  
şi pe marea astăzi şuie  
cu parfumuri de gutuie.  
 
şi-am să cad între nămeţi  
ca un cald amurg…de vreţi  
şi-am să urc spre adevăr  
ca un sâmbure de măr.  
 
şi-am să spăl culoarea rece  
de zăpadă ce petrece  
zilele când clipa nu-i  
lângă rostul nimănui.  
 
şi-am să rog o stea polară  
să nu mă mai dea afară  
dintr-un cerc mereu închis  
multora azi interzis.  
 
dacă gândurile vechi  
se întorc şi ne petrec  
spre aceeaşi toamnă udă,  
m-oi preface că sunt crudă  
 
şi că nu ştiu ce-i iubirea  
şi că NU… nici rătăcirea  
între DA şi între NU,  
între mine şi-ntre tu…  
 
am să mor de dor,  
de dor  
peste caldul tău fior  
şi pe marea astăzi şuie  
cu parfumuri de gutuie.  
 
 
DOAMNĂ, GÂNDUL MEU FUGAR...  
 
Doamnă,  
Verdealbastră doamnă,  
Nu-mi răspunzi nicicând  
În toamnă.  
Nu-mi mai răspunzi  
Deşi te chem,  
În doar sufletu-mi - blestem.  
Nu-mi răspunzi  
Deşi îmi geme  
Sângele  
În anateme.  
Doamnă,  
Gândul meu de azi  
Plânge iarăşi  
Printre brazi.  
 
TU, doamnă,  
Gândul meu fugar,  
Aşa de trist  
Şi-aşa de rar,  
Te-am fost iutat  
Demult în suflet,  
Te-am agăţat  
Mereu - răsuflet  
În tot ce am crezut vreodat’  
Deşi doar fost-am blestemat.  
 
TU, a mea doamnă ,  
Te-aş ruga  
Să nu mă vezi ca altcumva  
Decât de disdedimineaţă  
Când tu trezitu-te-ai pe faţă  
Cu iar lumina mea cea mută  
Şi... poate... niciodată vrută.  
 
Şi... doamnă,  
Te-am gândit mereu  
Că aş fi TU şi... c-ai fi EU.  
 
TU, doamna mea de niciodată,  
Poate... eşti fosta mea furată  
O amintire dintr-un vis  
Acum închis în paradis  
Ce nu l-am apucat vreodat’  
Că sunt de IERI... prea vinovat  
De vechea trecere prin rouă  
Şi de o lună  
Mult prea nouă  
Ce ar fi trebuit să fie...  
MEREU  
Doar... una sidefie:  
Azi mie... NU  
Dar una... ţie...  
Trista mireasmă cenuşie...  
 
Tu, doamnă,  
Să mai vii pe-aici !  
Să nu mai plângi!  
Să mă ridici  
De unde am căzut odat’!  
Fost-am eu, oare, vinovat ?!  
 
 
CAI ALBAŞTRI  
 
Cai albaştri fără leac  
Tot mai scurmă-n umbra dusă,  
Într-o zare mult apusă  
Şi în sâmbure de mac  
O secundă-n sfeşnic cursă...  
 
Cai albaştri iar aleargă  
Peste multe amintiri  
Şi ne duc în lumea largă  
Veşnici dese amăgiri.  
 
Cai albaştri,  
Zare-apusă,  
O secundă-n gând  
Supusă...  
 
 
MELC BOLNAV  
 
sunt un melc  
ce se târăşte  
pe o iarbă  
prea uscată  
unde ne-am iubit  
demult  
niciodată pământeste  
pe o urmă  
de… zăpadă  
 
melcul sunt…  
bolnav de tine  
care numai  
în somn  
vine  
 
să-mi audă  
răsuflarea  
şi  
la fel  
mereu  
plecarea.  
 
melcul nechemat  
şi mut  
ce se-ntreabă  
de-i sărut  
graba lui spre  
asfinţit,  
pasul lui  
fără zăbavă  
care-i  
mai mereu  
n-a vrut  
să tot curgă-ntr-o…  
octavă  
 
 
OGLINDĂ  
 
Pentru că ai dispărut  
Într-o clipă oarecare  
Ai rămas numai aripă  
Care tot la fel mă doare.  
 
Pentru că… tu taci mereu  
Eşti un mac ce moare-ntruna  
Legănând în gând minciuna  
Între tine şi-ntre… eu.  
 
Si… fiindcă îmi mai scrii  
Când te plictiseşte viaţa,  
Nu te-oi şterge dintre vii ;  
… te va şterge… dimineaţa  
 
Când oglindă ta cea veche  
Îţi va arată că visul  
Este nu mai este o pereche…  
Niciodată paradisul  
Spânzurându-se de aţa  
 
Care tremură în grindă  
Neştiind când va sfârşi  
Timpul cuiva să frângă  
Sau … cuvântul… A IUBI…  
 
 
FEMEIA ARIPĂ, FIOR SAU... DURERE  
 
Femeie -aripă  
Femeie - fior  
Femeie - durere  
Femeie sau DOR,  
Sau faguri de miere…  
 
Femeie-ntuneric  
Femeie-catuşă  
Femeie ce-aşteaptă  
Mereu tot la uşă  
 
Iubiri ce nu vin…  
Cuvinte minţind  
Amarul pelin  
Plecând sau… venind.  
 
Femeie-ntuneric,  
Femeie - un mac,  
 
Mereu te iubesc  
Deşi numai … tac…  
----------------------  
Lelia MOSSORA  
Iaşi, 7 iulie 2017  
Referinţă Bibliografică:
Lelia MOSSORA - PESTE TRUPUL MEU CATARG (POEME) / Lelia Mossora : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2380, Anul VII, 07 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Lelia Mossora : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lelia Mossora
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!