CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Ionel Cârstea         Ediţia nr. 2196 din 04 ianuarie 2017        Toate Articolele Autorului

Doi prieteni, Mihai și Gilă I
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mașina a oprit la semafor, era o intersecție mare, iar mașinile aveau mult de așteptat. Un puști de vreo 12 ani cu o găletușă-n mână și un burete a mers la geamul automobilului: 
  
-Domnule, îmi dați voie, să vă spăl parbrizul? 
  
-Lasă, nu-l spăla, ia banii ăștia! șoferul i-a întins copilului o bancnotă de 5 lei. 
  
-Nu-mi trebuie banii dumneavoastră, nu sunt cerșetor, dacă mă lăsați, să vă spăl parbrizul, primesc banii, altfel nu-i iau. 
  
Intrigat de comportamentul copilului, șoferul l-a lăsat să spele parbrizul, apoi i-a dat bancnota de 5 lei, băiatul a luat-o și i-a dat rest un leu. Șoferul din ce în ce mai uimit, l-a rugat să păstreze restul 
  
-Mulțumesc, drum bun și o zi frumoasă să aveți domnule! 
  
-Urcă-te, te rog în mașină, vreau, să discutăm puțin! Mă interesezi. 
  
- Nu mă duceți la poliție, nu am făcut nici un rău. 
  
-Nu te duc, stai liniștit, vreau doar, să vorbim ca între afaceriști. 
  
Copilul a ocolit prin spatele mașinii apoi, s-a așezat în față pe bancheta din dreapa. 
  
Culoarea verde a semaforului a dat drumul mașinilor să circule. În dreptul cofetăriei ”Regata”, șoferul a tras mașina pe dreapta, apoi s-a adresat pasagerului: 
  
-Coboară, vreau să mâncăm o prăjitură, stai liniștit ești invitatul meu! 
  
-Mulțumesc, pot să mănânc ”Amandină”? 
  
-Da, Amandină vei mânca. 
  
S-au așezat la o masă din cocheta cofetărie, au comandat o prăjitură pentru copil și o cafea pentru bărbat. 
  
-Mă numesc Mihai, tu cum te numești? 
  
-Nu știu, toți îmi spun Gilă. Nu știu cine îmi sunt părinții. Am nume de familie și de botez, dar nu cred că sunt numele mele reale. Merg la școală, seara dorm la cămin, îmi dau voie ziua, să vin să câștig un ban. Pentru asta trebuie să dau seara supraveghetorului de-o țuică din banii câștigați. 
  
-Spune Gilă, cât câștigi pe zi? 
  
-În zile norocoase câștig până la 60 de lei, din care 30 îi dau pedagogului, altfel mă pedepsește. 
  
-Primești bani și din cerșit? 
  
-Nu,doar dacă prestez, nu-mi trebuie bani nemunciți. 
  
Mihai privea la copilul bălai din fața lui, avea niște ochi mari albaștri cu sprâncene arcuite și gene lungi, părul și sprâncenele erau șatene și contrastau cu fața albă și buzele roșii. Se vedea pe el la aceiași vârstă într-un sat pierdut de lume așezat pe malul Ialomiței. 
  
Rămăsese orfan de tată la vârsta de 5 ani, mamă-sa, femeie săracă, muncea cu ziua pe la cine îi oferea o bucată de pâine, să-și hrănească copilul. O duceau greu, erau seri în care mânca două linguri de terci, în timp ce mama lui întoarsă cu spatele la el, plângea în colțul basmalei ajunsă numai petice. 
  
-Gilă, am fost și eu un copil sărac și oropsit , este drept că aveam mamă. Când mă uit la tine, mă văd pe mine în urmă cu 60 de ani, grea viață am avut. La ce școală înveți? 
  
-La numărul 5, sunt în clasa a V-a. Am dirigintă pe doamna Mariana Georgescu. Învăț binișor, adică nu am note sub șapte. 
  
- Pot să te ajut cu ceva? 
  
-Nu, mă descurc, am ce îmbrăca și ce mânca. Afacerea merge bine vara, mai rău este iarna, atunci greu mai scot un ban.Însă mai păstrez din cei câștigați vara. Am un loc sub parchet unde îi ascund, nu i-am spus nici lui Piticu, care e cel mai bun prieten al meu. 
  
-Mă supără supraveghetorul, el vrea să-i dau și iarna partea lui, i-am explicat că nu prea merg afacerile, așa că i-am redus porția. Drept pedeapsă îmi mai dă câte un șut în fund, de nu pot sta pe scaun o săptămână. În zadar plâng și mă jelesc, mai rău se înfurie :”tu să-mi aduci partea, strigă el la mine, ce-mi pasă mie că nu-ți merg afacerile, cerșește, milogește-te, sărăntocule, copilul străzii, vagabondule!” Nu poate să înțeleagă, că este sub demnitatea mea să cerșesc. Toate acestea le spunea privindu-l pe Mihai și având o lucire de mândrie în ochii lui ca azurul cerului. 
  
-Te superi, dacă am să te iau în weekend la mine acasă? Voi veni să vorbesc cu directorul, sper să găsesc înțelegere. 
  
-Mihai, dacă vrei să rezolvi problema, să vorbești cu Elena, ea conduce căminul. Este secretara directorului. Cred că te va ajuta, dacă te îmbraci frumos. 
  
-Bine, acum te las, merg să rezolv problemele mele, apoi dacă am timp, trec pe la căminul tău. Bărbatul i-a întins mâna, Gilă i-a strâns-o cu seriozitatea unui om de afaceri, care, tocmai a semnat niște contracte importante. 
  
După despărțirea de copil a mers la birou, avea multe lucrări de rezolvat, a luat primul dosar l-a deschis dar în loc să citească, gândurile i-au fugit cu 60 de ani în urmă. 
  
Își amintea cum a venit la ei acasă o femeie, trimisă de un bărbat, care rămăsese văduv cu 5 copii, patru băieți și o fată, să o pețească pe mamă-sa. 
  
”-Floare, m-a trimis Ion al Chirei, zice că ar vrea să se însoare, i-ar plăcea de tine, că ești săracă și ai putea muncii. Copilul să-l lași la mă-ta, nu te vrea cu copil, că are el cinci și poate îi mai faci și tu, că ești tânără. 
  
-Țato, spune-i, că eu de copil nu mă despart, așa cum voi îngriji de cei cinci copii ai lui, să aibă și el grijă de copilul meu. Dacă acceptă condiția asta, sunt gata să merg la el. Altfel nu intru pe poarta lui. 
  
-Bine Floare, am să-i spun. 
  
Două seri mai târziu, femeia cu o bocceluță într-o mână, în care pusese cele câteva boarfe mai mult zdrențe ale ei și ale copilului, și cu băiatul de cealaltă mână au intrat pe poarta lui Ion al Chirei. Bărbatul cum a văzut femeia i s-au aprins ochii, precum ai lupului când vede prada. 
  
-Ai venit Floare? 
  
Glasul lui Ion era dogit de mahorcă, când deschidea gura un miros puternic de băutură se făcea simțit. Bărbatul avea treizeci și opt de ani, era: brunet tuciuriu, tuns zero, cu ochii mari negri, nas coroiat, cu privirea acvilină, buzele subțiri, cu un rânjet permanent în colțul gurii; masiv, cu brațele puternice care se terminau cu niște palme mari cu degete noduroase și boante. 
  
-Vino să-ți arăt curtea și animalele, să ții minte, că nu îți mai arăt încă odată. Aici e grajdul unde sunt caii, acolo grajdul cu cele două vaci, iar dincoace este locul în care ținem cei trei porci. Tu te ocupi de vaci și de porci, la cai să nu intri, de ei mă ocup eu. Aici, Ion a arătat o magazie din scânduri învelită cu șindrilă, găsești : mălai, tărâțe pentru porci și grăunțe pentru păsări.Dimineața să dai la fiecare vacă câte un lighenaș cu tărâțe, le faci curat, apoi le bagi fân și le mulgi. Porcilor le fierbi dovleac cu mălai și tărâțe, dimineața să le dai boabe, măsura o găsești în magazie; la păsări să le dai grâu; pentru mine seara, după ce termin cu caii, să-mi aduci din pivniță o jumătate de kil cu țuică. Să nu-mi pui întrebări, nu-mi place să vorbesc mult. Când sunt băut, să nu fii în preajma mea, că te lovesc, mai bine ocolește-mă! Fiul tău să nu-mi stea în picioare , să se pitească, când mă vede. Dacă vreunul dintre copiii mei te supără, ai voie să-l urechezi. Sper că m-am făcut înțeles. Încă ceva,mămăliga să nu aibă cocoloașe, că o arunc în mijlocul curții, iar zeama să fie acră, nu-mi plac ciorbele dulci. Nu tai pasăre decât sâmbăta, în cursul săptămânii mâncăm legume și zarzavat. Câteva zile mă mai poți întreba, ce nu ai înțeles, dar după această perioadă să nu-ți mai aud glasul, ai să vorbești, doar dacă te întreb. Niciodată, dar niciodată, să nu-mi întorci vorba. Acum să mâncăm, pune tuciul și fă mămăligă. După ce mâncăm, să dai tu la câine, să se învețe cu tine. 
  
- Ce s-a întâmplat, de ce țipi Petre? Ion și-a plimbat privirea vulturească asupra copiilor. 
  
-Care l-ați lovit? 
  
-El, spuse băiatul cel mare, arătând spre Mihai. 
  
-De ce l-ai lovit? Ion era nervos. 
  
-Întâi m-a lovit el, apoi am dat și eu. Nu are motive să plângă, nu l-am lovit tare, dar e un plângăcios. 
  
- Bine, să nu se mai întâmple și tu de ce i-ai lăsat mă, Ion s-a întors spre fiul lui cel mare, Gheorghe, un copil de 13 ani . 
  
De fiecare dată când un frate greșea, el răspundea în fața tatălui său, deși nu totdeauna era martor la evenimentele petrecute între frații mai mici. 
  
Casa lui Ion era așezată în fundul curții cu fața spre sud, pe acolo trecea și drumul satului. În casă se intra, după ce uracai cele patru trepte cât avea scărița din lemn din fața prispei. Din prispă printr-o ușă prevăzută cu zăvor se ajungea în tindă, două uși opuse se deschideau una în camera de zi și alta în camera de ”dincolo”. Camera de zi era dormitor și bucătărie pe timp de iarnă, vara era mai bine, căci dormeau pe prispă sau în fânărie. Aici se găseau 2 paturi înalte și late, într-un pat dormeau copiii cei mici cu părinții, iar în celălalt ceilalți copii mai mari. Tot aici era o sobă din cărămidă cu plită, pe care se gătea mâncarea.În camera de ”dincolo” țineau așternuturile bune, lada cu zestrea pentru fată și hainele lor de sărbătoare. 
  
Prispa era un fel de balcon la parter, întinsă pe toată lungimea casei, lată de circa 2 metrii, atât prispa cât și camerele aveau pământ pe jos. Din când în când femeia casei făcea o mocirlă din argilă galbenă și balegă de cal în proporții bine stabite, iar cu acest amestec lipea pe jos. Pereții erau văruiți cu var în care se punea puțină scrobeală. Când se tăiau porcii la Crăciun, bărbații smulgeau părul de pe porc înainte de a fi pârlit, din acest păr gospodinele făceau bidinelele cu care văruiau casa. 
  
S-a trezit din visare, problemele curente trebuiau rezolvate. Era un avocat de succes, muncise mult pentru asta, întâmpinase multe piedici, dar nu se dăduse bătut, se luptase cu greutățile de tot felul. 
  
Și-a amintit, că i-a promis lui Gilă, că v-a vorbi cu directorul, să-l lase în weekend, să vină în vizită la el. A scos din sertar o sacoșă pentru cadouri, iar din bar a luat o sticlă cu băutură fină și un pachet cu cafea boabe. 
  
Treisferturi de oră mai târziu intra în cabinetul directorului ”Centrului pentru copii instituționalizați”. Secretara, o fată de 30 de ani, blondă prin vopsire, machiată strident pentru acea oră din zi, l-a întrebat scurt: 
  
-Ce doriți? 
  
-Vreau să vorbesc cu domnul director, am o problemă de rezolvat. 
  
-Îmi sintețizați mie solicitarea pentru domnul director... 
  
-Nu, prefer să vorbesc direct, pentru dumneavoastră am altceva mai bun. 
  
Mihai a pus sacoșa pe biroul secretarei, apoi s-a îndreptat spre ușa capitonată. 
  
-Stați puțin, să vă anunț! Secretara a deschis ușa biroului directorial: 
  
-Domnule director, vă caută cineva... 
  
Mihai fără să aștepte, să fie poftit, a intrat în birou pe lângă secretară. 
  
-Bună ziua, domnule director! 
  
-Bună ziua, lasă-ne singuri Crinuța! 
  
După ce secretara a închis ușa, directorul l-a invitat pe Mihai să ia loc: 
  
-Ce vânt vă aduce? 
  
-Domnule director, aveți un copil internat aici pe nume Pleșoiu Gheorghe? 
  
-Da, avem, cunosc povestea lui, nu este chiar cel mai cuminte copil, supraveghetorul se plânge mereu de el. În fiecare zi solicită bilet de voie, pentru a merge, în oraș să cerșească. Voiam să-l chem la mine, să-i atrag atenția, să nu mai plece din cămin. 
  
-Domnule director, părerea mea este contrară față de a dumneavoastră. Am avut ocazia, să-l cunosc, este cel mai corect om întâlnit de mine până acuma. Eram la intersecție, când l-am văzut prima dată... 
  
-A venit să cerșească, ce vă spun eu... 
  
-Nu domnule, a venit, să-mi spele parbrizul, nu l-am lăsat, în schimb am vrut să-i dau cinci lei... 
  
-Ce v-am spus eu... 
  
-Aveți răbdare! 
  
Mihai începuse să se irite, totuși, a povestit cu calm, cum l-a cunoscut pe Pleșoiu Gheorghe, zis Gilă. 
  
-Informațiile mele sunt cu totul altele, nici cu școala nu merge bine. Supraveghetorul care răspunde de el ,în nota informativă pe care o întocmește despre fiecare elev, după ce participă la ședințele cu părinții de la școală, mi-a comunicat, că este un elev slab și indisciplinat. 
  
-Recunosc, că nu am luat legătura cu școala, dar vă asigur, că am să o fac. Voiam să vă rog, să lăsați copilul să petreacă weekendul la mine acasă. Vreau să mă ocup de el, pentru asta am nevoie de aprobarea dumneavoastră. 
  
-Nu cred că este o idee bună, copilul este considerat, a fi o problemă. Cadrele au numai plângeri la adresa lui... 
  
-Domnule director, aș dori ca Gilă, să fie audiat de dumneavoastră în prezența mea, sper că nu vă deranjează. Dar pentru a fi oficial și legal, să-mi spuneți, ce acte trebuie să aduc pentru a-l reprezenta și pentru a-l putea lua în familia mea la fiecare sfârșit de săptămână. 
  
-Secretara vă va da, tot ce vă trebuie, cred că este un demers sortit eșecului, dar vă felicit pentru intenția bună! Cu aceasta, întâlnirea a luat sfârșit, sper să ne întâlnim și să îmi spuneți, că vă înțelegeți bine cu băiatul, deși nu cred, că veți reuși. 
  
  
Referinţă Bibliografică:
Doi prieteni, Mihai și Gilă I / Ionel Cârstea : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2196, Anul VII, 04 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ionel Cârstea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ionel Cârstea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!