CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Antologie >  



Munte şi Logos (I-VIII)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
Ion Pachia-Tatomirescu  
 
 
 
Cogaion Munte şi Logos  
 
 
 
I (Apă concentrică)  
 
 
 
Fulgere ies din fructe, în vulturi se întorn –  
 
pupilă de-o baladă răsfrântă-n os de brad,  
 
când urcă domnitorul din piatră-n ochi la corn,  
 
adulmecând un aer pre stele ce nu cad...  
 
 
 
Arama se îndoaie zvârlită în mistreţii  
 
pădurilor mugind – cohorte vechi spre piscuri.  
 
Câmpia – pe-o lumină moale-a dimineţii –  
 
îşi cheamă plumbii-n pântec, între solare discuri  
 
 
 
ce pregătesc în aer o voce pentru frunză,  
 
pentru o vară albă alunecând spre munţi,  
 
acolo, unde poate sămânţa să se-ascunză,  
 
acolo, că se-nvaţă pe nour să-l înfrunţi  
 
 
 
când el din tâmplă-ţi iese – tu, om născut a fire  
 
nu suferi bezna pietrei şi apele în straturi;  
 
acolo, unde-ariciul stelar, la-ncercuire,  
 
ţi-ncearcă talpa iernii şi sfera-n patru laturi  
 
 
 
sfera cu munţi fertili şi mers de căprioară  
 
ce-alunecă în ochiul câmpiei dimprejur  
 
când ies din deal izvoare cu părul de vioară,  
 
când dintr-un vârf de plai, că-i sfera ta, îmi juri,  
 
 
 
că apa sferei tale concentrică se lasă  
 
jos, jos, către abisul neauzit de vreme,  
 
pe unde dreapta luptă, nealterata casă  
 
păstrează embrionul ce-nalt e să te cheme...  
 
 
 
II (MunteleDac-Frumos)  
 
 
 
Un infinit bărbos ne duce-n jos, departe,  
 
pe zidul înecat în cearcănul umbros,  
 
unde-arcuieşte zimbrul cântările-ntr-o parte,  
 
unde se-aude timpul vuind, pe margini ros  
 
 
 
de dinţii cenuşii ce ne-au purtat cărarea  
 
şi muntele prin case înflorind sub cântec,  
 
pe unde ape ne dor, ştiu îndurarea,  
 
iar cercul trece-n tâmplă, şi-n roată, şi în pântec  
 
 
 
necunoscut de umbră la rit voievodal,  
 
suind prin minereul destinului albastru,  
 
când bate ceasu-n sânge înaltul vârf nodal,  
 
ce-ţi proiectează arcul în matca ăstui castru –  
 
 
 
că nu primeşte carne, sămânţă oarecare,  
 
cuvântul linguşirii prelins viclean din scut:  
 
vatra primeşte focul din osul celor care  
 
şi sufletul, şi ochii, de stele îşi ascut !  
 
 
 
Un Dac ne-naripează sunând coasta romană,  
 
cu dalta lui solară azur coboară-n chip,  
 
verde pentru fântână, înalt pentru coloană,  
 
spre-a reîntoarce-n piatră liantul scurs nisip  
 
 
 
prin pletele ninsorii, proptind ochiul în soare,  
 
în creştetul de munte asediind cu pini  
 
vatra celestă,-n de-aer câmpie, ce nu moare  
 
sub sângele-arcuit în gheizer, în lumini.  
 
 
 
III (Podişsoarele zace-n lat)  
 
 
 
Câmpia bate-n vară, deasupra câmpul vine,  
 
ies cerbii dintre nouri, răpesc din creştet sarea,  
 
iluminând în marmuri întunecoase vine  
 
înnoroiate-n carne – că sfârtecat-au marea  
 
 
 
barbari călări pe oameni, pe viţele frumoase,  
 
bătând la porţi, în suflet, pe caii lor spurcaţi,  
 
goniţi de animale din coaste găunoase,  
 
întru pustiuri vatra-n pieire s-o urcaţi;  
 
 
 
grânele muriră pe rana din podiş,  
 
fructele porniră din umeri valea oarbă –  
 
dar aerul, dar apa s-au veninat cruciş  
 
pe drumul care vine şi şade-n ochi să-l soarbă;  
 
 
 
brazii sunară lung, izbiră-n flux-reflux  
 
cu dorul strâns în focuri, mai jos de omoplat,  
 
spre stirpele mugind pe munte, în aflux,  
 
umplându-ne cu beznă – soarele zace-n lat...  
 
 
 
IV (Munte de mijloc)  
 
 
 
Suim din nou. În sus vuieşte lira –  
 
steag de sublime aripi ademenind înaltul,  
 
soarele-nfrânt în peşteri, încoace de-Altamira,  
 
prin ploaia cèlor ore însufleţind asaltul,  
 
 
 
învârtejind privirea prin steaua ruginită,  
 
roind nobile coaste în dubla lor arenă  
 
răzmeriţată de-aur sub tâmpla mărginită,  
 
lăsând bărbaţi de cart proptiţi – umbre-n carenă...  
 
 
 
Din apă suie basmul, îl răsucesc în caier;  
 
femeile ştiu clipa încercuirii-n sare  
 
şi plata de-cu-seară pentru vestit încaier –  
 
că se abate-n tindă, sub zori, preotul mare;  
 
 
 
cocoşii, dintre frunze, cu stelele-n deochi,  
 
cântă la uşa pietrei să se deschidă-n laturi  
 
când turmele iar urcă pe mioritic ochi  
 
ascuns până acuma de-o lespede, sub naturi;  
 
 
 
lava se pierde-n fructe şi-n ouă, şi-n copaci,  
 
o mediană curge din matcă-n acest loc,  
 
se contopesc trei câmpuri între frumoşii daci,  
 
pe-nfloritorul munte, deasupră de mijloc...  
 
 
 
V (Câmpie oblică)  
 
 
 
Trosnesc cămăşile – cum cresc arbori în umeri...  
 
Făt-Frumos coboară din frunze-alesul cal...  
 
Pandurii vin din vale, pe flinte – şi nu-i numeri...  
 
Bălcescu se izbeşte pe-o Dunăre, de mal...  
 
 
 
Acoperişul casei zvâcneşte-n patru ape  
 
şi-n două ceruri vii: Salumoş, aguridă  
 
să-nnobileze ochiul, din Dunăre s-adape  
 
câmpia oblică – un lat de piramidă...  
 
 
 
VI (Gheizercercul vuind în laturi)  
 
 
 
Cum creşte piatra-n sunet, cum creşte-n mere cercul  
 
pe volbura aleasă, sub nuntă cu meduze,  
 
unde găsesc arama şi aurul încercu-l  
 
în frunte, în pupilă, ori între dinţi şi buze...  
 
 
 
Noaptea coboară-n frunze, sub pajerile sure,  
 
sub pliscul 'naltei păsări ce-ncearcă fructu-n pui,  
 
dincolo de seminţe – şi-ncoace ne-mpresure,  
 
la peşti, în templul zilei, pe-o dată să-ţi depui  
 
 
 
colbul din lata-ţi frunte în curcubeu, în ploi,  
 
spre numărul albastru rar înflorind canaturi –  
 
ţinutul vine-n matcă de dincolo de sloi,  
 
fertil, sub gheizer roşu – cercul vuind în laturi...  
 
 
 
VII (Relief de sunet)  
 
 
 
Pământ fertil în păsări, fertilă vale-adâncă,  
 
soarele doarme-n scroburi, în miere, printre urşi  
 
înnobilaţi în iarnă, în ochi de ierburi încă  
 
nebănuiţi pădurii de-atâţi luceferi scurşi.  
 
 
 
Porneşte fieru-n vulturi, în sunet, în lumină,  
 
pe o câmpie-naltă roind azur în spice;  
 
ţinutul apei calme pe-o orgă se lumină  
 
ca stele de-o fântână, din tălpi, să ne înspice.  
 
 
 
Se lasă-n coaste muzici, oglinzile răspund  
 
mai sus de templul urii, presus de sterpe ape;  
 
în păsări ne retragem pe viersul lor profund –  
 
un relief de sunet pădurile s-adape.  
 
 
 
VIII (Renaştere)  
 
 
 
Solstiţiul se tot lasă în lebede prelungi,  
 
suind la capăt de-axă – că muntele ne cere –  
 
şi te urmează vetre: nu poţi să ni le-alungi,  
 
zvâcnesc sub noi păduri, muguri plesnesc prin ere.  
 
 
 
Fructul solar veghează solemnele rotiri,  
 
pe florile cinstirii sub gheizer, pentru salt  
 
din pasăre-n granituri, în muzici şi nuntiri,  
 
la romb de ape clare,-n vârtej deschis, înalt.  
 
 
 
Carnea-n cupole urcă şi se scufundă-n stele,  
 
şi lungul păr al ierbii alunecă-n seminţe,  
 
mai sus, pe sol albastru, mai jos, printre inele,  
 
printre fântâni cu vulturi în ochi, peste sentinţe,  
 
 
 
peste mistreţii iernii scurmând subsolul nopţii...  
 
Matca se lasă-n aripi, piatra-nfloreşte-n aur,  
 
curg brazii peste somnul purtat de echinocţii,  
 
ies voievozii-n scuturi, prin roci, de sub tezaur;  
 
 
 
pielea cetăţii crapă, grinzi înverzesc în turle,  
 
belşug îneacă drumuri, cară plesnesc sub rod,  
 
lupii muşcă lumina şi-n sâmburi vor să urle,  
 
cerbii glisează-n arbori şi ploi solare rod;  
 
 
 
păsări erup din soare, în ochi de cântec ies...  
 
Muntele nostru-ncearcă aici piatra sonoră...  
 
Fertil, solstiţiul suie din matcă-n romb ales,  
 
ape rotesc în sfere nou fruct de clară oră...  
 
Referinţă Bibliografică:
Munte şi Logos (I-VIII) / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2893, Anul VIII, 02 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!