CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



Entre la liberté dadaïste des mots et le paradoxisme chromatique
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
 
  
Entre la liberté dadaïste des mots et le paradoxisme chromatique  
  
 
Jusqu’au volume récent le porteur d’un titre „ classico-oxymoronique “, Blanc drapeau d’un noir chanson (Craiova, édition Aius, ISBN 978-606-562-485-6], 2015), nous sommes rassurés par une multitude des critiques / historiens littéraires, depuis les anciennes époques jusqu’aujourd’hui que Gela Enea  
  
(une Capricorne, née le 14 janvier 1960 sur la rive gauche de la Danube – le fleuve sacre des kogainons immortels de la Dacie – à Bistreț petite commune du département de Dolj-Roumanie, ayant un certificat de fin d’études du Lycée Pédagogique de Craiova, licenciée en philologie à l’Université de Bucarest en 1985),  
  
est, comme ses recueils de poèmes le certifient (Permettez-moi de passer, Craiova, Maison d’Edition Aius, 1996 ; Les Masques, Craiova, Maison d’Edition Scrisul Românesc, 2015 ; etc.), «une poétesse véritable, d’une qualité incontestable / incontournable et une fluence du discours lyrique, maitrisant entièrement les techniques expressives au-delà desquelles on ne peut pas rester insensibles et qui doit être soumise à l’attention de La Critique.» (Ovidiu Ghidirmic, dans la revue Noul Literator / „Le Nouvel littérateur“, no. 22/ 2016), ce qu’on va faire nous aussi, promptement, mais ayant toujours comme repère le flambeau-spectral des Daces, une poétesse où «transfigurer le monde en texte équivaut à […] une recherche explicite concernant la condition du poète ; on est accueillis par une sérénité tragique qui vise la manière de dénoncer les illusions, et les choses, les souvenirs sont chargés des énergies nécessaires à l’essai d’imposer une méthode poétique d’habiter / se situer dans le monde ; […] la poétesse évoque même à un certain moment la „cultura Sturm und Drang“, non nécessairement dans le sens culturel et historique mais, finalement en tant qu’attitude, parfois soumise au pathétisme de la flagellation ; soumission et désignation sont d’autre voies d’accès vers un discours qui configure un certain imaginaire poétique ritualisé avec un potentiel rédempteur. (Constantin M.Popa, dans la revue Scrisul Românesc / „L’Écriture Roumaine“).  
  
 
  
En ce qui concerne le recueil sous la loupe de notre analyse, Blanc drapeau d’une noire chanson, par Gela Enea, il est structuré en „quatre points cardinaux“ poématiques – (I) Ton temps, (II) Les hypostase de l’Eros, (III) Le miroir du monde, et (IV) Echos, on va toujours tenir compte du lyrique „rond-point“ et des objectifs-critiques de l’affirmation appartenant à Ov. Ghidirmic et à C. M. Popa (supra) –, on va nous permettre de suivre les pieds métriques de l’héroïne de la poésie, porteuse de flambeau de Gela Enea, non pas en ce qu’on considère „hors du commune“  
  
(pour utiliser un syntagme chéri par Marin Sorescu, de la Cour Royale duquel surgit la poétesse mise en question),  
  
mais surtout si la pensée du Distingué Récepteur pourra envisager aussi une „Commune de Paris“ de la Poésie.  
  
 
  
(I) Le premier cycle, Ton temps, charme à travers la méditation sur la catégorie philosophique qui a comme attribut „primordial“ l’irréversibilité  
  
(pas forcement par rapport à l’espace considéré réversible, ou à une mécanique quantique, au neeuclidianisme),  
  
dans des angles visant le surprenant vécu de „l’inédit toujours concret“ où l’héroïne lyrique de Gela Enea prend toujours acte de la présence paradoxe du regard de la Statue de la Liberté fixée dans une niche, dans un „creux de la fausse fenêtre“, le regard séduit recherchant „l’autre fenêtre“ (la poétesse ne nous laisse pas déduire qu’elle est toujours fausse), une fenêtre – comme celle paradoxiste-sorescienn, „une sortie vers le ciel“ d’un „labyrinthe“, „circulaire“, le plus „souvent“ mais pas nécessairement –, qui permet l’apparition de la „petite pâquerette en nacre“,  
  
«relique provenant de la chemise / portée par grand-mère pour ses noces / la seule fois que la soie a frissonné» (Blanc drapeau d’une noire chanson, p 7),  
  
bouton, peut-être, compact-disque (plaque-de-phonographe pour les aïeux) d’où „l’aigue-plume“ de poète authentique extrait et valorise les sons de l’hérédité, les gènes, l’ADN, par et pour cet ineffable tissu de „chemise dotale“ pour personnifier le nouveau-né ensdans un autre code spirituel“ – blanc drapeau de la vie pour la lumière, toujours ondoyant / murmurant une chanson thantique.  
  
La protagoniste poématiques du recueil Ton temps  
  
(au-delà de la constatation que «les serpents des syllabes» lui sortent «par la buche en sifflant» – Faux traité sur l’innocence, p 21.),  
  
avec une impressionnante acuité de la perception, observe encore :  
  
«des oiseaux sans nom [qui] portent sur leur dos les mots» (Là-bas, p. 9), quand «la mal heure / clappe ses aiguilles / dans la salive du temps» (Maternité, p. 13), «la mort [qui ] baise des lèvres minces» (p.15), «le temps qui se retire dans la chanson de le hibou / sur l’iconostase… » (p.16), pour en tirer, le dernier moment, la conclusion que «le paradis est un mouvement perpétuel» (p. 18) etc.  
  
 
  
(II) Quant au second cycle, Les Hypostases de l’Eros, la protagoniste poématiques de Gela Enea, douée des sensations appartenant à la sphère révolutionnaire symboliste ou expressionniste, de la synesthésie, a aussi la capacité d’identifier «les chrysalides où l’âme / tisse la soie de la lune / pour les nuits quand même Dieu / a des insomnies» (Par amour, p. 42), ce qu’on trouve parfaitement normal, zalmoxian / kogaionic – immortel recevant – vu que même les amoureux sont des parties de l’Entier Cosmique qui est Le Dieu et puisque la partie est saine, pure, et La Totalité / Dieu continue à exister, mais a aussi le pouvoir de proférer un „bulletin érotico –météorologique“ universellement-valable :  
  
«chaque fois que tu pars / la maison glace / seulement le chemin reste fluide / à notre image et ressemblance...» (p. 44.)  
  
ou de faire un magnifique accueil au plus aimé des cosmonautes terrestres :  
  
«quand j’ai ouvert la porte / haletant de l’obscurité / le thorax s’est ouvert / avec un long grincement domestique / et mon cœur a roulé / à tes pieds / en s’appuyant sur le bord de cet instant» (Ça ce n’est pas mon cœur, p. 51.),  
  
plus exactement après „avoir acheté“ «la liberté pour rien» et après qu’elle refuse de „promener“ «ses frustration en laisse / comme les animaux de compagnie» (I comme Ion, p. 55).  
  
 
  
(III) Le troisième cycle, Le miroir du monde, est construitailleurs, plus loin dudimanche des lettres versifiées grâce à une héroïne poématique engagée d’être „tout-vainqueresse“ et dans une répétition „d’une semaine personnelle“ („la paire des mains / les bras avec une connexion dans „une époque d’or“, plus exactement, une unité temporelle antique-zalmoxienne – de la Dacie – qui correspond à la semaine moderne“), évidement, datant de la „nouvelle Genèse“ :  
  
«Nous vivons sept jour les vies des autres / pour le septième nous nous débarrassons plus lourdement / pulvérisant des secondes dans des mouvements révolus» (Le septième jour, p. 69).  
  
Le Miroir est un symbole paradoxal, lyriquement polyvalent tout d’abord en tant que lieu de vivre du concret – „le vécu devant le miroir“, sans que le miroir soit accusé des „erreurs“ / „déformations“ de la réflexion  
  
(«ainsi nous vivons devant le miroir / sans penser à l’accuser qu’il ment / mais, en arrière, les autres vies rient hargneusement / et nous cachent dépouillés sous les luminaires… » –ibid.),  
  
mais aussi le „luminaire-fenêtre en ombre de condor“ (cf.Regie, p. 72) ou „l’anneau ouvert de l’arc-en-ciel“ pour les „accouchements simultanés“ (sans faire référence à la Genèse– cf. Les oiseaux migratoires, p. 73), des sons qui «s’accouplent chaotiquement / ingurgitant effrayant leur jaune…» (Signes, p. 74) etc. ;  
  
et ensuite comme lieu (espace, endroit etc.) des convergences / divergentes de l’existence  
  
(«Toutes les pluies se sont coulées / dans le corps d’un seule guêpier / […] / quand Lilica est née...»– Gâteau faits maison, p. 76),  
  
du déchirement „gordien“ du fil de soie bio-existentiel, du nom, avec / sans „la noire chatte sophistiquée“ («avec du noir imbibée dans sa fourrure // […] //déchirant de la pelote son nom…» – La chatte noir, p. 80).  
  
 
  
(IV) Dans le quatrième „chapitre“, Les Echos, la protagoniste poématiques de Gela Enea, bien instruite aussi dans la théorie de la communication et sans oublier pour un seul instant le rôle sacre du feed-back concernant le catharsis (dans la plupart des poèmes appartenant à ce cycle de „clôture“) envoie des „ciber-epistoles“ („courriers électroniques“) : au Chasseur  
  
(«On fait semblant qu’on n’a jamais vu/ le chasseur se masturber / devant l’animal / fusillé entre les yeux / pensant à sa femme / gonflable …» – Comment fructifie la plaine, p. 106),  
  
La-Femme-Arrosant-des-Mots-sur-la-Gorge-Qui-Marche-sur-Trois-Chemins  
  
(«Je ne suis pas une femme parfaite, / toute la journée j’arrose des mots sur la gorge / et je marche sur trois chemins: / un à moi / l’autre à vous / et, le dernier – à Dieu… » – XXI, p. 108),  
  
Le Poète / Poétesse, se souvient – pour l’art poétique – de celui «qui s’en le premier / les ossements du temps broyé / en quatre lattes / barreaux» et «qui a été dupé à travers les mots / du tombeau au sanctuaire» (p 103), mais lapidaire, et „les jockeys“ – pas en tant que Princes-Charmants Pélasges > Valaque des contes merveilleux, avec un soin unique envers les chevaux fantastiques, ayant neuf cœurs et trois vitesses (celle „habituelle“, celle „pareille au vent“, et celle „de la pensée“) identifiées d’abord par George Călinescu, un „Cyber-Prince“ évidement autochtone, les „super-Pégases“, pas ordinaires mais seulement ceux „jockeys“ appartenant à l’époque „des plus grands révolutions scientifiques et techniques“, époque „ouverte“ à partir du lancement dans l’espace cosmique, le 3 novembre 1957, d’un satellite ayant à bord la fameuse chienne Laika, découverte par l’auteur du Pays de Marin Sorescu (Oltenia<Alutuania), pas avec le distingué canard de kolkhoze dans la buche, mais avec la chatte certainement prolétarienne / proletkultiste (stalinienne, paukerienne) :  
  
«Les jockeys / nourrissent leurs étalons / avec de la braise eteint... / Le vol appartient à la chatte / à travers la bouche de Laika…» (Flash, p. 105). Etc.*.  
  
 
Version française : Ana Maria Coman-Marinescu  
 
Între libertatea dadaistă a cuvintelor şi paradoxismul cromatic  
 
  
Paradoxi(smi)zarea cromatică a neguroasei lumi sub un stindard alb. Până la volumul recent, purtător al unui titlu „clasic-oximoronizat“, Steag alb într-un cântec negru (Craiova, Editura Aius [ISBN 978-606-562-485-6], 2015), suntem încredinţaţi − de o seamă de critici / istorici literari, „din cele mai vechi anotimpuri şi până astăzi“ −, că Gela Enea  
  
(născută în Zodia Capricornului, la 14 ianuarie 1960, pe malul stâng al Dunării – sacrul fluviu al cogaionicilor nemuritori ai Daciei – în localitatea Bistreţ-Dolj, absolventă, în anul 1979, a Liceului Pedagogic din Craiova, licenţiată în filologie, în anul 1985, a Universităţii din Bucureşti),  
  
după cum se certifică prin volumele-i de poeme publicate (Daţi-mi voie să trec, Craiova, Editura Aius, 1996; Măşti, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2015; etc.) este «o poetă veritabilă, de o incontestabilă calitate şi fluenţă a discursului liric, pe deplin stăpână pe mijloacele de expresie, pe lângă care nu poţi să treci indiferent şi care trebuie supusă atenţiei critice» (Ovidiu Ghidirmic, în revista Noul Literator, nr. 22 / 2016), ceea ce facem şi noi, mai jos, cu promptitudine, dar de sub dacic steag-spectral, o poetă la care «a transfera lumea în text echivalează [...] cu o recunoaştere explicită a condiţiei de poet; ne întâmpină o seninătate tragică în denunţarea iluziilor, iar lucrurile, amintirile sunt încărcate cu energii necesare încercării de a impune un mod poetic de locuire / situare în lume; [...] poeta chiar evocă la un moment dat „cultura Sturm und Drang“, nu în sens cultural istoric, ci, în cele din urmă, ca atitudine, uneori atrasă de patetismul flagelării; supunere şi spunere sunt alte căi de acces spre un discurs ce configurează acel imaginar poetic ritualizat cu potenţial redemptiv.» (Constantin M. Popa, în revista Scrisul Românesc, nr. 12 / 2015).  
  
 
  
Cu privire la volumul intrat sub lupa noastră, Steag alb într-un cântec negru, de Gela Enea, volum structurat dinspre „patru“ cardinale puncte poematice – (I) Timpul tău, (II) Ipostazele Erosului, (III) Oglinda lumii şi (IV) Ecouri, noi mereu ţinând cont, din liricul „sens giratoriu“, şi de obiectiv-criticele aserţiuni ale lui Ov. Ghidirmic şi ale lui C. M. Popa (supra) –, îngăduie-ni-se a urmări picioarele metrice ale eroinei poematice purtătoare de flamură eneană, nu neapărat înspre ceea ce considerăm a fi „ieşit din comună“  
  
(ca să apelăm la o sintagmă dragă lui Marin Sorescu, dinspre ale cărui curţi regale se iveşte şi poeta în discuţie),  
  
cât, mai ales, dacă gândul Distinsului Receptor ar putea duce şi la o „Comună din Paris“ a Poeziei.  
  
 
  
(I) În primul ciclu, Timpul tău, impresionează meditaţia asupra filosoficei categorii care are drept „prim“ atribut ireversibilitatea  
  
(nu neapărat prin raportare la spaţiul considerat a fi reversibil, ori la vreo cuantică mecanică, la neeuclidianism etc.),  
  
din surprinzătoare unghiuri de trăire a „ineditului mereu concret“, unde eroina lirică eneană ia act de prezenţa paradoxistă a privirii de la Statuia Libertăţii fixată într-o firidă, în „scobitura ferestrei false“, privire ispitită / căutătoare a „celeilate ferestre“ (poeta nu lasă a se deduce că-i tot falsă), o fereastră – ca paradoxist-soresciană „ieşire prin cer“ dintr-un „labirint“, „rotativ“, cel mai „adesea“, dar nu şi „neapărat“ –, permiţând ivirea „bănuţului-nasture-de-sidef“,  
  
«relicvă rămasă din cămaşa / purtată de bunica în noaptea nunţii – / singura dată când borangicul s-a înfiorat» (Steag alb într-un cântec negru – p. 7),  
  
nasture, poate, compact-disc („placă-de-patefon“, la cei din generaţia bunicilor), de unde „ac-peniţa“ de poet autentic extrage / prezentifică sunetele eredităţii, genele, acidul dezoxiribonucleic din / dinspre acea inefabilă ţesătură de „cămăşă de zestre“ întru personalizare de nou-născut ens „într-alt cod sufletesc“ – steag alb al vieţii / luminii mereu fâlfâitor / murmurător de cântec thanatic.  
  
Eroina poematică din ciclul Timpul tău  
  
(de dincolo de constatarea că «şerpii silabelor» îi ies «din gură şuierând...» – Fals tratat despre inocenţă, p. 21),  
  
cu impresionantă acuitate a percepţiei, mai observă:  
  
«păsări fără nume [ce] duc în spinare cuvinte» (Acolo p. 9), «când ceasul rău / îşi plescăia limbile / în saliva timpului» (Maternitate – p. 13), «moartea [ce] sărută buze subţiri» (p. 15), «timpul ce se retrage în cântecul bufniţei / de pe catapeteasmă...» (p. 16), spre a trage, în ultimă instanţă, concluzia că «raiul e o mişcare perpetuă» (p. 18) etc.  
  
 
  
(II) Fiind vorba despre ciclul secund, Ipostazele Erosului, eroina poematic-eneană, înzestrată cu senzori din perimetrele revoluţionar-simboliste, ori expresioniste, ale sinesteziei, mai are capacitatea de a detecta şi «crisalide în care sufletul / ţese mătasea lunii / pentru nopţile când şi Dumnezeu / are insomnii...» (Din dragoste – p. 42), ceea ce ni se pare normal – zalmoxian / cogaionic-nemuritor receptând –, de vreme ce şi îndrăgostiţii sunt părţi din Sacrul Întreg Cosmic de-i Dumnezeu şi, cât partea-i sănătoasă, pură, şi Întregului / Dumnezeului îi merge bine, dar are şi puterea / luciditatea de a pronunţa un universal-valabil „buletin erotico-meteorologic“:  
  
«de câte ori pleci / casa îngheaţă / numai drumul rămâne fluid // după chipul şi asemănarea noastră...» (p. 44),  
  
ori de a face o magnifică întâmpinare celui mai iubit dintre cosmonauto-pământeni:  
  
«când am deschis uşa / gâfâind de-ntuneric / coşul pieptului s-a desfăcut / cu un scârţâit prelung domestic / şi inima mi s-a rostogolit / la picioarele tale / proptindu-se de marginea acelei clipe...» (Asta nu e inima mea, p. 51),  
  
mai mult ca sigur, după ce „a cumpărat“ «libertate la preţ de nimic» şi după ce „nu şi-a mai plimbat“ «frustrările-n lesă / ca pe animalele de companie...» (I de la Ion, p. 55).  
  
 
  
(III) Ciclul terţ, Oglinda lumii, se însăilează mai la vale de duminica literelor stihuite, graţie unei eroine poematice angajate a fi „atotbiruitoare“ şi într-o reeditare a unei proprii „săptămâni“ / „mânuni“ („pereche de mâini / braţe“ cu conexiune într-o „decadă de aur“, mai exact spus, antic-zalmoxiana / dacica unitate temporală de zece zile, corespunzând săptămânii moderne), evident, ca de „nouă Geneză“:  
  
«Trăim şase zile vieţile celelalte, / pentru ziua a şaptea ne desfacem greu, / pulverizând secundele în stări revolute...» (Ziua a şaptea, p. 69).  
  
Oglinda este paradoxist simbol polivalent-liric: mai întâi, ca loc al trăirii / petrecerii lumii – „trăirea în faţa oglinzii“ fără a fi (oglinda) acuzată de „erori“ / „deformări“ de reflectare / reflexie  
  
(«trăim aşa în faţa oglinzii / nu ne trece prin cap s-o acuzăm că minte / dar din spatele ei râd agresiv vieţile celelalte / ne prind sub reflectoare despuiaţi...» – ibid.),  
  
dar şi „reflector-fereastră de umbră de condor“ (cf. Regie, p. 72), ori „de inel deschis al curcubeului“ pentru „naşterile simultane“ (însă fără trimitere la Geneză – cf. Păsări călătoare, p. 73), de sunete care «se-mperechează haotic / înfricoşător înghiţindu-şi gălbenuşul...» (Semne, p. 74) etc.;  
  
mai apoi, ca loc (spaţiu, areal etc.) al convergenţelor / divergenţelor fiinţării  
  
(«Toate ploile s-au adunat / în trupul singurei prigorii / [...] / când s-a născut Lilica...» – Prăjituri de casă, p. 76),  
  
al deşirării gordiene a firului de borangic bioexistenţial, de nume, cu / fără „sofisticata pisică neagră“  
  
(«cu întunericul mustind în blăniţă... // [...] //, deşirând de pe ghem numele...» – Pisica neagră, p. 80 sq.) etc.  
  
 
  
(IV) În cel de-al patrulea „capitol“, Ecouri, eneana eroină poematică, bine instruită şi în teroria comunicaţiei, şi neuitând vreo clipă rolul sacru al feedback-ului întru catharsis (în majoritatea poemelor din acest ciclu „de închidere“), „trimite ciber-epistole“ / „e-mail-uri“: Vânătorului  
  
(«Ne prefacem că n-am văzut niciodată / vânătorul masturbându-se / în faţa animalului / împuşcat între ochi / cu gândul la femeia lui / gonflabilă...» – Cum rodeşte câmpia, p. 106),  
  
Tricărăruitei-Femei-Imperfecte-Turnătoare-de-Cuvinte-pe-Gât  
  
(«Nu sunt o femeie perfectă, / toată ziua torn cuvinte pe gât / şi merg pe trei cărări: / una a mea, / alta a voastră, / ultima – a lui Dumnezeu...» – XXI, p. 108),  
  
Poetului / Poetei, amintindu-i – pentru „ars-poetica“ – şi pe «cine-a pus cel dintâi / osul timpului ros / între patru stinghii», şi pe «cine vorbele-a dus / din sicriu la altar» (p. 103), dar, lapidar, şi „jocheii“ – nu în ipostazieri de feţi-frumoşi pelasg- > valah-băsmoşi, cu neasemuită grijă faţă de murgii năzdrăvani, cu nouă inimi şi cu cele trei viteze (cea „obişnuită“ / „banală“, cea „ca a vântului“ şi „cea ca a gândului“) semnalate, din „Estetica basmului“, în primul rând, de George Călinescu, „ciber-cai“, evident, autohtoni „super-Pegaşi“, nu oricare dintre ei, ci doar acei „jochei“ din era „celor mai mari revoluţii ştiinţifico-tehnice“, eră „deschisă“ / „inaugurată“ de lansarea unui satelit în spaţiul cosmic, la 3 noiembrie 1957, având „la bord“ faimoasa căţea, Laika, surprinsă de autoarea din Ţara lui Marin Sorescu (Oltenia < Alutuania), nicidecum cu distinsa raţă de colhoz în gură, ci cu pisica, mai mult ca sigur, proletcultistă (stalinist-paukeristă):  
  
«Jocheii / îşi hrănesc armăsarii / cu jăraticul stins... / Zborul e al pisicii / din gura Laikăi...» (Flash, p. 105). Etc.*  
  
 
  
 
  
 
 
  
Referinţă Bibliografică:
Entre la liberté dadaïste des mots et le paradoxisme chromatique / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2745, Anul VIII, 07 iulie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!