CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



Muza lui Nicolae de Ohaba stă cu troheul / iambul (sau picioarele) pe sol
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ion Pachia-Tatomirescu  
 
Muza lui Nicolae de Ohaba stă cu troheul / iambul (adică piciorul) pe sol  
 
După o duzină de volume cu admirabile poeme în trenă mai puţin echinoxistă şi tot mai profund-estetic-paradoxistă  
 
(Cochetăria cu fulgerul – Reşiţa, Editura Timpul, 1995; Ascultând ceasornicul în baie: 77 de poeme preş – Oraviţa, Editura Silva, 1995; Şantier în creier – Reşiţa, Ed. Timpul, 1996; Neputinţa de-a închide cercul – Timişoara, Editura Marineasa, 1999; Provinciile cerului – Reşiţa, Ed. Timpul, 2000; N-am operă. Povestea unor poeme care-şi dau palme – Reşiţa, Editura Signum, 2004; Că poetu’ nu-i ca omu’ – Timişoara, Ed. Marineasa, 2005; Cu pumnul pe i – Bucureşti, Editura Palimpsest, 2007; Ferestre prin labirint – Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2008; Eu, Nicolae de Ohaba – Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2011; Vitralii sparte – Reşiţa, Editura TIM, 2011; şi Piscina cu pioneze Stradivarius – Timişoara, Editura Brumar, 2013),  
 
constatăm cu bucurie că, în ciuda „încărcăturii fatidice a numărului de ordine“, excelentă-i şi cea de-a 13-a carte de versuri a lui Nicolae Sârbu – înrăzărit scriitor ce mai apelează din când în când la „pseudonimul valah-nobiliar“, Nicolae de Ohaba –, Muza nu urcă la etajul trei, Floreşti-Cluj, Editura Limes (ISBN 978-606-799-145-1), 2017 (pagini A-5: 242), chiar dacă muza lui – de stă foarte bine în troheu / iamb, adică, între „alese“ picioare, pe sol − refuză categoric, potrivit şi declaraţiei-titlu, orice urcuş, pe scări, ori cu liftul, în clădirea-i de domiciliu, „la nivelul terţ“, poate, pentru că, zalmoxian-hegelian abordând „cifra de nivel“, ar avea de-a face cu „semănătorul de (ano)timpuri“.  
 
Distinsul Receptor este invitat ca, înainte de-a trece la aprecierea calităţilor muzei  
 
− ce refuză orice invitaţie la etajul al treilea, având, mai mult ca sigur, acel irepresibil „rău de înălţime“ reşiţeană de domiciliu de Poet („cu majusculă“, pentru că este vorba de oricare dintre poeţii adevăraţi, nu numai de Nicolae de Ohaba-Forgaci) −,  
 
să ia seama şi la profilul poetului realizat în Prefaţă (pp. 7 – 14), de Adrian Dinu Rachieru, din câteva tuşe clare şi în „exactă admiraţie“:  
 
«Poetul, refuzând orice tutelă, îşi vede de treabă, cu aceeaşi fantezie nestrunită, cu schimbări de ton şi de registru, şocând prin originalitate, stranietate, experimentalism şi, bineînţeles, spontaneitate [...]; poetul agreează poezia-joc, haotismul imaginilor, fantasmele cotidianului, fără a pica în contemplaţie frivolă.» (p. 10);  
 
«Fire sentimentală, reprimată, „condamnat la candoare“, poetul rămâne, imagistic-asociativ, persiflant, un prizonier al jocurilor verbale şi al asocierilor insolite, de o vivacitate debordantă. Deloc milos cu sine („eu sunt pulberea“, ne anunţă într-un amar Autoportret), îşi clamează inconfortul marginalităţii, se declară „o erată la un vers costeliv“, sau „un anonim la tribuna tainei“, dar, cu aceeaşi perplexanţă, se vrea „un centaur la curţi bibliofile“, purtând „urme de cărţi în sânge“. Irizarea livrescă, ai ironiei acizi (şi ai auto-ironiei, îndeosebi), registrul fantezist-ironic, jetul suprarealist etc. întreţin o libertate asociativă scăpată, uneori, de sub control.» (p. 12 sq.); etc.  
 
Volumul de poeme, Muza nu urcă la etajul trei (2017), este structurat de Nicolae Sârbu (sau Nicolae de Ohaba), în patru „cicluri cardinale“ (neîndoielnic, numărul de poeme din fiecare ciclu, indică vârsta norocoaselor sale „urcătoare“ muze de serviciu, din urbea Reşiţa): Între muză şi minotaur (28 poeme / pp. 15 – 68), Intrus în poveste (31 poeme / pp. 69 − 128), Aşteptări radioactive (28 poeme / pp. 129 − 182) şi Norocosul adio (30 poeme / pp. 183 − 234).  
 
Eroul liric din ciclul Între muză şi minotaur lasă impresia că vine, «pe jos, de la Troia», ca un clasic-de-modern îndrăgostit incurabil de homerica Elena, «în mână cu-o floare / ce-şi înghite culoarea», atrăgând totodată atenţia poetului asupra unui fapt necreştinesc, spunându-i limpid, în trei versuri-peri-de-vorbe:  
 
«târăşti spre casă / luminându-ţi calea / câinele mort al poemului» (p. 17),  
 
spre a observa mai la vale de «suspendarea fiului risipitor» (p. 19 sq.) şi mai încolo de o «identitate fără buletin» (p. 21), cât de «greu se mai târăşte lacrima / prin glodul târgului» (Cotidiana corupere – p. 22), spre a recepta şi o invitaţie „de-a se juca un pic de-a Olimpul", de la vechi prieteni «ce sfidează timpul / cu nonşalanţa unor eroi − / gândacii de bucătărie» (Apetenţă mitică – p. 24), ori spre „a trece alene“ cu «carul scârţâind al memoriei / prin gloduri de gală, / mimetic purtat de o stea / cu tracţiune animală.» (Alene trecând – p. 32) etc.;  
 
şi, în ultimă instanţă, se trezeşte şi cu «un tren pe sub şine» (p. 44 sq.), şi «fără permis de existenţă» (p. 39 sq), dar şi «în pragul poveştii», când Minotaurul îi spune:  
 
«...mă predau, învinsule, / iată, poţi fi tu însuţi, / când nu te aştepţi, / învingător din învins, / cum ai ninge şi deja eşti nins; / ţine acolo câteva pete de sânge / pe coiful tău de hârtie, / să ai dovada bărbăţiei / şi un plus de aură...»,  
 
în vreme ce, «pe fruntariul fosforescent» al Abatorului, se precizează cu litere mari, însă fără vreo vocabulă şi despre Muză:  
 
«în acest secol / nu mai primim minotauri. / Despre muze niciun cuvânt, / în acelaşi secol cu miros / dulceag de sânge-n vânt.» (Între muză şi minotaur – p. 37 sq.).  
 
În ciclul secund, Intrus în poveste, „obsedat nu numai de Minotaur“, ci şi de mantia „pururi-tinerei înfăşurări“ de cavaler al Zalmoxianismului din eminesciana Odă – în metru antic, eroul poematic se arată nedumerit cu privire la „etajul propriei subterane“, unde ar putea fi „enigmatica“ peşteră a filosofului Platon (427 – 347, Atena):  
 
«Încă nu-i stabilit cu precizie / la ce etaj al subteranei mele / s-ar putea afla enigmatică / însăşi peştera lui Platon, / unde poeziei poţi să-i faci / o binecuvântată incizie.» (Peştera de la etaj − p. 71);  
 
apoi, după un «pescuit de rime în chiuvetă» (p. 92), după ce deschide «cutia poştală / cu facturi pentru netrăire» (În balcon, la uscat – p. 93), după «resuscitări la domiciliu» (p. 95), după «treburi aproape domestice» (p. 97), după «un „nevermore“ cu amortizor» (p. 111), după ce pune «dubiile, toate, sub covor», declarându-se «chiar şi fără / fanfară, casă regală» (Încoronarea cu iască – p. 102 sq.), ajunge să-şi croiască şi o lebădă-ntrebare din umbră reînnoitoare de spirit, cu un prompt-ironic răspuns:  
 
«Unde-aş mai putea în siguranţă / ascunde, pe care raft / cu metanoia al peşterii mele, / acolo unde ţin şi salamul cu soia, / caseta de preţ cu respiraţia / ratării dând în floare ? // Poate că totuşi cineva, unde va / face sex cu timpul din sunet / în spânzurătoare şi scoate limba / la poliţia secretă a păpădiilor.» (Pe raftul cu metanoia − p. 100 sq.).  
 
În ciclul Aşteptări radioactive (28 poeme / pp. 129 − 182), Muza este «citată ca martor» (p. 131), liricul erou este «somat sever» de «o perfidă instanţă» (Printr-un vizor invers – p. 132), eroul poematic vede «plumbul festiv în sângele / aşteptării» Muzei, plumb care «se-aseamănă cu al ziarelor / tipărite cu sângele îndepărtării...» (Aşteptări radioactive, p. 133), liricul erou consideră «furunculul, un fel de far» (p. 140 sq.), eroul poematic – strigat de «cineva din mulţimea / făcând ea însăşi feţe-feţe, / nemaivăzute pe faţa pământului»: «ei, faţă palidă...!» − presimte că „nu-i demn de lacrima propriei litere“, că „foile-s mai albe ca ochiul / orbului Homer, cândva suferind / de prea mult dulce de cer», ori îşi percepe profund-bacovian, nu vreun „exterior“ scârţâit de coroane de plumb, ci „interiorul“ zângănit al oaselor de la visul său:  
 
«Fără ploaie, fără vânt, / scheletul visului meu scârţâie / ca un drapel rămas fără ţară, / cânt de leagăn pentru literar care / după perdea, chiar scum, / îşi pierde fecioria.» (Ca un drapel rămas fără ţară – p. 146).  
 
În ultimul ciclu de poeme al acestui volum, Norocosul adio (30 poeme / pp. 183 − 234), eroul liric se scufundă «în gaura neagră a fanteziei» (Cum nu pot numi o minune – p. 185), „ia pulsul minunii“ chiar din deduşii «bichini oranj» ai Muzei, are «liber la hărţuirea Himerei» (p. 187 sqq.), ştie că «se-ascunde poetul de sine, / deşi nimeni nu îl caută / şi nimeni nu îl poate găsi» (Între hău şi hăulire – p. 194 sqq.), impută Muzei şi faptul că „fură timp“ de la zeul de profil / specialitate, dar şi „că nu pune rănii poetului nimb“, ori că „nu urcă şi nu coboară“ «la Întreit Olimp, / fără lift şi zeu de schimb» (Din recreaţie – p. 197); mai manifestă «un dor acut de dileme» (p. 203), mai practică «un fel de Yoga pe tavan» (p. 205), când «masca din colţ scoate pui» (p. 215), îşi află «mireasa de mătrăgună» (p. 222) şi chiar devine poetofag, sub „arcul ecou al versului «Iară noi ?, noi, epigonii ?... Simţiri reci, harfe zdrobite...», din Epigonii, de Mihai Eminescu:  
 
«Ce dulci îmi sunteţi voi, / poeţii morţi, mai dulci / decât carnea de om / în jungla presărată / cu prisos de zahăr ! // [...] // „Iară noi, harpe zdrobite“, / dulce sicriu în sângele / albastru al florilor, / carnea de tun a poeziei, / când raiul râde de noi / cu poftă până şi / în somnul furnicii.» (Carnea de tun a poeziei − p. 226).  
 
Etc.  
 
Referinţă Bibliografică:
Muza lui Nicolae de Ohaba stă cu troheul / iambul (sau picioarele) pe sol / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2729, Anul VIII, 21 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!