CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



Coloana vertebrală a securistului de tranziţie într-un roman-document
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ion Pachia-Tatomirescu  
 
Coloana vertebrală a securistului de tranziţie într-un roman-document  
 
După valoroase cărţi de povestiri şi de nuvele (Moartea şobolanului, Purtătorul de cruce*, Războiul muştelor, Aesopice etc.), după interesante volume de poeme (Nunta neagră*, Lacrima iubirii*, Arşiţa din ploi, Poemele din templu* etc.), după trei admirabile romane circumscrise unui neorealism de alpină ţinută, Arme şi lopeţi, Tarantula şi Templul iubirii, Gheorghe Andrei Neagu  
 
(născut în Zodia Fecioarei, la 4 septembrie 1949, în localitatea Sofroceşti-Trifeşti, din judeţul Neamţ, provincia Moldadava > Moldova-Dacia, licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, fondator şi redactor-şef al revistei de euro-respiraţie naţională, Oglinda literară, 2001 – 2016; etc.)  
 
îşi îmbogăţeşte opera cu un formidabil şi incitator „roman-document“, oglindind în chipuri estetice de paradoxism bine temperat, realităţile politico-sociale din orizontul Revoluţiei Anticomuniste Valahe din Decembrie 1989, Un securist de tranziţie, vol. I, Iaşi, Editura StudIS (ISBN 978-606-775-132-1 / Vol. 1. 2016. ISBN 978-606-775-133-8), 2016 (pagini A-5: 220).  
 
Gheorghe Andrei Neagu nu întâmplător pune „acţiunea“ prim-volumului Un securist de tranziţie sub un grăitor motto: «Dacă vrei să ştii cine te conduce, mai întâi trebuie să afli împotriva cui nu ai voie să vorbeşti» (Voltaire, 1694 – 1778), deoarece în această „oglindă“ de mare fidelitate aforismatic-voltaireană „se înrămează veridic“ şi Valahimea  
 
(< Pelasgimea a cărei profundă paremiologie atrage atenţia asupra faptului că peştele de la cap se împute, după cum încearcă a grăi şi fotografia „personaj fară cap“ de pe prima faţă de la coperta romanului în discuţie, supra),  
 
Valahimea noastră cea de toate anotimpurile din orizontul revoluţionar anticomunist al anului 1989, ale cărei „alegeri democratice de preşedinţi, de parlament etc.“ arată „multă neştiinţă“, „somnolenţă“  
 
(despre care i se vorbeşte şi în imnu-i naţional, nu din „epoca de aur“, ci din ultima perioadă de peste un sfert de veac de „ţopăieli politic-legislative, economice etc.“, „epoca junglier-mafiot-atoatedistrugătoare, haotizatoare / aneantizatoare“),  
 
„delăsare în voia droaiei de scursori ale imperiilor mascat-contemporane“, „incapacitate organizatorică în toate domeniile / sistemele vieţii sociale“ − „armată“, „poliţie“, „jandarmerie, „servicii de apărare / securitate naţională“, „sănătate“, „învăţământ“, „industrie“, „agricultură“ etc. − cuprinse de „cancerul generalizat“ al corupţiei, al „haotizării programate“, al trădării de Patrie / Popor etc.  
 
Volumul întâi din romanul-document, Un securist de tranziţie, de Gheorghe Andrei Neagu, „atâţă“ (ori „bulversează“ / „oboseşte“) spiritul Distinsului Receptor prin arhitectonica naratologică de-aici, rar întâlnită, rezultată din proiectarea („pro-jetarea“) şi dezvoltarea de „franje“ / „capitole“ în stilul funcţional beletristic, fireşte, întru „catharis“, întru „deznodământ“ (care, mai mult ca sigur, se lasă „din ceas, dedus“, în volumul secund / terţ), între / peste „franje“ („fragmente“ / „lipituri“) ale unui „colaj“ pur-documentaristic-revoluţionar din orizontul euroasiatic / planetar al anului 1989 cu focalizare în România („colaj din veridice documente“ întocmit „sub ochiul atent la tot ce mişcă“ al securistului de tranziţie – pentru o „nouă tipologie“, mai mult ca sigur, ca „reacţie“ la „tipologia umanismului socialist“ − graţie şi unei acribii auctoriale ca de adevărat inginer-constructor)  
 
– „colaj“ din acte / „specii“ ale stilului funcţional administrativ-juridic al limbii: note informative ale serviciilor secrete, Constituţia României, stenograme ale şedinţelor Comitetului Politic Executiv („CEPEX“) al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, „prezidate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu“, rapoarte, stenograme de cuvântări, discursuri etc. din bicameralul Parlament al României − Senat şi Adunarea Deputaţilor (v. infra, OcultaCEPEX-ul din 17 decembrie 1989).  
 
Primul volum al acestui roman-document debutează „abrupt-enigmatic“ / „iniţiatic“, în arhicunoscuta manieră „science fiction“, cu Nota Nr. 0023157 din 28 august 1989, prin care Distinsul Receptor este „pus în (z)gardă“ de Vocea Auctorială (nu de posturile de radio, „Vocea Americii“, ori „Europa Liberă“), printr-un şapou susţinut de „dialogul“ dintre Baza 1 şi Rabi:  
 
«Din ascultarea, prin sondaj, a posturilor instalate în acţiunea „Cristalul-89“, a rezultat că, în ziua de 23 august a. c., obiectivul „RABI“ a primit vizita unui necunoscut (din motive tehnice va fi numit BAZA 1) cu care, după ce s-au salutat ceremonios, folosind şi formula „salom“, au continuat discuţia în limba ebraică (unele expresii au fost amestecate cu idiş, iar altele chiar cu limba română):  
 
RABI: − Mi s-a spus, fiule, că iniţieerea ta este adevărată !...  
 
BAZA 1: − Eli, Eli !... Aşa cum nimic nu este întâmplător, nimeni nu poate pătrunde întreaga taină a protocoalelor inspirate de regele nostru David !...» (p. 5).  
 
După cum remarca jurnalista Lucia Pătraşcu (din Brăila, în 26 mai, 2016), într-o recenzie „făcută cu promptitudine“ la apariţia „ineditului tip de roman-document“, Un securist de tranziţie (vol. I), de Gheorghe Andrei Neagu, „în cele 220 de pagini ale opului“ este „fixată“ / „perenizată“ − pentru trei sute de ani (cât poate trăi o carte în bunele biblioteci) – starea Naţiunii cu câteva luni înainte de izbucnirea Revoluţiei Anticomuniste Valahe din Decembrie 1989 (îndeosebi, de pe la 28 august 1989, avându-se în vedere datarea prim-documentului de „colaj“), din anotimpul „de avalanşă a Revoluţiei...“ şi din vremea postrevoluţionar-valahă:  
 
«...starea psiho-emoţională, atitudinea şi acţiunile unor categorii sociale aflate într-un anumit moment al istoriei recente, începând cu panica deosebită ce s-a instalat în C[omitetul] P[olitic] Ex[ecutiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 17 decembrie 1989], în ambasade, în sediul organelor de partid şi de stat, în redacţii, în primării, în spitale etc., şi până la femeia de serviciu. Gradual, fiecare are o anumită părere, trage anumite concluzii şi, în consecinţă, acţionează într-un anumit fel. Face curăţenie, triază hârtiile compromiţătoare, arde ceea ce nu mai este necesar şi poate deveni dăunător, adună banii şi actele importante pentru a fi puse la adăpost [...]. Sau suportă aceleaşi umilinţe. Volumul [întâi al romanului] ar putea părea un interesant roman de acţiune, cu suspansuri, presărat cu pagini licenţioase, uneori şi cu un limbaj propriu personajelor prezentate, într-un joc de relaţionare obişnuită, dacă n-ar fi o dureroasă prezentare a unei crude realităţi [...]. Nu se eschivează în a folosi câteva expresii plasate în pagini cu scene decoltate. Vezi Sorin şi Trifan, cei doi homosexuali, a căror relaţie amoroasă şantajabilă este folosită din plin, sau legătura anost de normală dintre primar şi femeia de serviciu. Toate acestea sunt de fapt un fel de veşmânt, un fel de „hainele împăratului“ dintr-un basm cunoscut, care, în loc să acopere nudităţile indecente ale stărilor existente, apar ca o cortină zdrenţuită de lasă la vedere mizeria umană [...], ca şi malversaţiunile celor care au ştiut despre ce este vorba şi au procedat în consecinţă. Pentru că, evenimentele mari şi neaşteptate produc schimbări uimitoare în viaţa tuturor. Fiecare se simte dator să participe la instaurarea democraţiei. Ca peste tot, se întemeiază partide mai mari, sau mai mici, pentru care se strâng adeziuni. În familie, printre neamuri, printre vecini: „Îl iau pe vărul Fănică şi pe Tăchiţă, nepotul Zamfirei, pe Licsandru al Savetei şi pe frate-său, punem de-un comitet şi telefonăm la Judeţ“, după afinităţi, după năravuri, după interese [...]. Acest volum este o pagină de istorie recentă, un fel de frescă a unei societăţi debusolate de ineditul situaţiei despre care cei mulţi şi proşti nu ştiau nimic, iar ceilalţi, „iniţiaţii“, aveau să conştientizeze ceea ce va urma în această tranziţie scăpată de sub control.»**  
 
Se relevă Distinsului Receptor o ingenios-percutantă macrostructurare (în douăsprezece secţiuni, infra, în numerotarea noastră: 1 − 12) a volumul întâi din romanul-document, Un securist de tranziţie (2016), de Gheorghe Andrei Neagu, cu nenumărate personaje, unele având perspectiva  
 
(în volumul al II-lea, ori într-o trilogie „revăzută şi augmentată“, Distinse Receptor, chiar considerându-se volumul de faţă drept „primul caiet de atelier / laborator“ al trilogiei „neaguane“, al trilogiei Securistul-de-Tranziţie; şi a nu se confunda cu primul volum al lui Eugen Barbu, Caietele Princepelui, Ed. Dacia, 1972, receptat ca „şantier de creaţie“ şi apărut după trei ani de la apariţia celebrului roman eugen-barbian, Princepele, Bucureşti, Editura Tineretului, 1969)  
 
de a fi puternic „individualizate“ / „conturate“, realist-paradoxist  
 
(prin „acţiune“, „cuvânt“ / „discurs“, „referinţe“ / „oglindire prin celălalt / ceilalţi“ etc.),  
 
dinspre eroii / actanţii „reali“, „din colajul documentar“  
 
− „morţi“ unii, alţii „vii“ şi-acum, în timpul romanesc-naratologic, sau „reînviaţi“ –,  
 
aşadar, purtând numele lor adevărat  
 
(căci romancierul, spunând „cu sfinţenie“ adevărul din documente, nu se teme că va fi chemat de vreunul în instanţă pentru „calomnie“),  
 
nume dintre care noi reţinem, infra, doar douăzeci, „din cât duce romanul pe valea celor două sute douăzeci de pagini“ ale primului volum, nume (de„morţi“, „vii“, „reînviaţi“) din fostul şi, ici-colo, încă din prezentul „panou central“ al politicii / societăţii din România orizontului de Revoluţie Anticomunistă Valahă din Decembrie 1989 (în ordinea alfabetică, „după dictator“): Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Corneliu Coposu, Sergiu Cunescu, Ion Diaconescu, Ion Iliescu, Cazimir Ionescu, Gheorghe Ioan-Popa, Dumitru Mazilu, Vasile Milea, Aurel Dragoş Munteanu, Sergiu Nicolaescu, Liviu Petrina, Andrei Pleşu, Călin Popescu-Tăriceanu, Tudor Postelnicu, Petre Roman, Adrian Severin, Iulian Vlad, Gelu Voican-Voiculescu ş. a.  
 
(1) Oculta  
 
(infra, secţiunile au titlurile „bolduite“ şi capitolele / subcapitolele „italic-bolduite“),  
 
prima secţiune romanescă, „se deschide“, după cum s-a relevat mai sus, prin Nota Nr. 0023157 din 28 august 1989 (pp. 5 – 9), „notă“ care are menirea de a încorda „auzul“ / „atenţia“ Distinsului Receptor cu o seamă de aserţiuni şi „subtilităţi“:  
 
«...protocolul secret francmasonic nr 1 [...]: „...cele mai bune rezultate se obţin conducând oamenii prin violenţă şi teroare, nu prin discuţii academice !“ [...] ; „Libertatea politică este o iluzie, nu un fapt real !... Politica nu are nimic comun cu morala !...“ (n. t.: − Rezultă că interlocutorii citează din documentul intitulat „Protocoalele Înţelepţilor Sionului“, elaborat de Marele Congres Sionist, care a avut loc la Basel, în Elveţia, în anul 1897 [...]. „Scopul nostru este să posedăm puterea !...“ Trebuie distruse religia şi autoritatea goimilor !... (n. t. – „Goimi“ este un termen zeflemitor folosit de mozaici la adresa creştinilor).» (p. 5) «Bolşevicii au distrus ediţia din 1917» (p. 7); «RABI: − Să nu uiţi că, prin revelaţia regelui David, pământul sfânt al României a fost ales ca loc de pace pentru neamul lui Dumnezeu !... Nimic nu este prea mult, nici împlinirea parabolei broaştei, pentru pacea copiilor lui Israel !... Luptă şi cucereşte pământul făgăduinţei. (Cei doi interlocutori se despart cu saluturile de rigoare. Materialul a fost tradus şi redactat de maior Goldenberg Leon din U[nitatea] M[ilitară] 0639-Bucureşti)» (p. 8; s. n.); etc.  
 
tot de (1) Oculta ţin şi capitolele / subcapitolele:  
 
Panem et circenses / 24 iunie 1990  
 
(pp. 9 – 20: cu un raport al unei „diviziuni“ a serviciilor de informaţii privitor la o audio-casetă din camera 4260 a hotelului Bucureşti, cu un dialog între colonelul Bourescu şi Dănescu, dar şi cu pagini din stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv de la 13 noiembrie 1989, pe a cărei ordine de zi, Nicolae Ceauşescu a pus problema Basarabiei / Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti, problema aurului şi a tezaurului «pe care România îl are în Uniunea Sovietică şi despre care există un decret semnat de Lenin» − p. 14 sq.; etc.);  
 
CEPEX-ul din 17 decembrie 1989 (pp. 20 – 32; în întregime, cum, de altfel, şi „în suma de franje din volumul I / Un securist de tranziţie, de Gh. A. Neagu, Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din ziua de 17 decembrie, 1989, circulă şi pe Internet – cf. http://ioncoja.ro/cepex-ul-din-17-decembrie-1989-ce-ordine-s-au-dat/) este secţiunea romanescă „secundă“, alcătuită prin intercalarea fragmentelor („franjelor“) a cinci părţi (infra: a, b, c, d, e) din stenograma-document foarte important al declanşării Revoluţiei Anticomuniste Valahe din Decembrie 1989  
 
(a) de la primul rând, «Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu...» şi până la rândul cu fraza «Impresia mea este că unităţile Ministerului de Interne n-au fost înarmate» (pp. 20 – 22);  
 
după acest prim „calup“ documentar, Gh. A. Neagu inserează capitolul de începe cu propoziţiile:  
 
«Nunta s-a săvârşit în taină. Mireasa mică şi fragilă părea să nu fi fost vreodată cu burta la gură...» (p. 22 sq.);  
 
(b) de la rândul «Elena Ceauşescu: − Au fost neînarmate...» şi până la rândul: «Elena Ceauşescu: − Situaţia este foarte gravă şi neplăcută.» (pp. 23 – 25);  
 
după acest secund „fragment“ de stenogramă, Gh. A. Neagu introduce două capitole:  
 
cel de începe cu propoziţiile / frazele: − Salut, mă conţărane ! / − Să trăiţi ! răspunse nedumerit directorul Mitiţă Şoican, oprindu-se din drum. (pp. 25 − 27);  
 
şi cel croit în stilul funcţional-publicistic, de începe cu cele trei propoziţii:  
 
«Lituanienii se răzvrătesc. Stanislavas Zemaitis, de 52 [de] ani, este primul martir lituanian. Şi-a dat foc în faţa Kremlinului.» (p. 27 sq.);  
 
(c) de la rândul «Nicolae Ceauşescu: − Este gravă şi voi sunteţi vinovaţi, pentru că aţi împins la această situaţie...» şi până la rândul «Vasile Milea: − Da, tovarăşe secretar general !» (p. 28 sq.);  
 
după al treilea fragment documentar, Gh. A. Neagu pune „ecou-capitolul la cele din stenogramă“:  
 
«− Se împute treaba, băieţi ! / Şefii serviciilor tăceau. Ştiau ce avea să urnmeze. Li se ceruse să nu intervină. / − Poate sifonaţi ceva boului ăluia de Postelnicu ! / [...] / La treabă, care va să zică...» (p. 29 sq.);  
 
(d) de la rândurile: «Nicolae Ceauşescu: − Nu se poate una ca asta ! Să se convoace Consiliul de Stat, imediat !» şi până la rândurile: «Vasile Milea: − Dacă aţi ordonat aşa, aşa transmitem imediat. După aceea, sunt la dispoziţia dumneavoastră.» (p. 30 sq.);  
 
după al patrulea fragment din stenogramă, autorul ataşează un „calup-tampon beletristic“, având o „trenă-document-cu-evenimente-pe-ore“ din ziua de 21 decembrie 1989 / Piaţa Universităţii din Bucureşti:  
 
«Colonelul şedea îngândurat. Tocmai fuseseră aduse consemnările unuia dintre străluciţii exponenţi ai societăţii pentru care avusese o deosebită consideraţie. „Oare câte asemenea întâmplări nepotrivite se petrecuseră până acum ? Urmaşul bătrânului Patapievici să primească un asemenea tratament ?“ Citi şi răsciti însemnările pline de un realism zguduitor. // 21 decembrie 1989 / Orele 13:30’ – 14:00’. Mă aflu alături de mulţimea demonstranţilor din perimetrul Piaţa Universităţii. Se scandează: „Jos Ceauşescu !“. Se cântă: „Deşteaptă-te, române !“ Se păstrează momente de reculegere pentru cei căzuţi la Timişoara. / Orele 15 / Mă reîntorc...» (p. 32 sq.)  
 
(e) de la rândurile: «Nicolae Ceauşescu: − De ce n-au ieşit unităţile cu arme, pentru că [doar] cu puşca-n mână [...] nu se poate apăra şi nici bate...» şi până la ultimul rând din stenograma din 17 decembrie 1989 : «Iulian Vlad: Şi eu am înţeles, tovarăşe secretar general, sarcinile ce revin trupelor de securitate şi voi proceda întocmai.» (pp. 34 − 36);  
 
după al cincilea / ultimul fragment din stenogramă, autorul amplasează capitolul a cărui acţiune se petrece în orăşelul de sub Măgura Odobeştilor, imediat după declararea stării de necesitate:  
 
«Se declarase „starea de necesitate“. Primii secretari de judeţ nu prea ştiau cu ce se mănâncă starea aceasta. [...]. Din zonele muncitoreşti, plecau trenuri garnisite cu muncitori în salopete, pregătiţi cu răngi, măciuci şi lozinci. În orăşelul de pe dealurile viticole de sub Măgura Odobeştilor, tovarăşa primar Emilia dăduse în bâlbâială [...]. Panicată, tovarăşa Emilia dădu comandă, la cele câteva ateliere meşteşugăreşti, să facă nişte măciuci şi dispăru...» (p. 36).  
 
Etc.  
 
Secţiunea (2) Stenograma şedinţei Consiliului Frontului Salvării Naţionale din Decembrie 1989, orele 16,00 (pp. 45 − 63), desfăşurându-se sub aceleaşi peceţi stilistice ca şi prima şi având drept eroi de panou central-romanesc strălucite personalităţi politico-militar-scriitoriceşti − Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Petre Roman, generalul Dan Voinea, Mircea Dinescu ş. a. −, culminează într-un Discurs rostit de la balconul clădirii din Piaţa Victoriei:  
 
«Ion Iliescu: − Pot să fie oameni care încă nu ne înţeleg. Manifestăm toată răbdarea, pentru ca toată lumea să înţeleagă obiectivele noastre. Vrem să creăm o veritabilă democraţie [...]. Revoluţia nu s-a terminat în 22 decembrie [1989], odată cu răsturnarea dictaturii lui Ceauşescu [...]. Nu vrem să răpundem la forţă prin forţă. Forţa noastră este alta. Este forţa poporului, forţa încrederii în puterea morală a poporului nostru...» (p. 60).  
 
Secţiunea (3) Stenograma discuţiei televizate, din 28 ianuarie 1990, cu reprezentanţii celor trei partide din opoziţie, în clădirea din Piaţa Victoriei − 24 de ore la telefonul 176352; Sesiunea CPUN din zilele de 9, 10, 13 şi 14 martie 1990; Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, 11 mai 1990 (pp. 63 − 131), aduce în panoul central-romanesc alte personalităţi politice de marcă:  
 
Corneliu Coposu  
 
(«Deci, principial, acest Front al Salvării Naţionale, prezidat de dumneavoastră, să fie restructurat şi să fie constituit un organ care să poarte un alt nume şi care să cuprindă personalităţile din viaţa publică românească, şi delegaţii tuturor partidelor care să aibă o oarecare legitimitate ca să conducă puterea politică în România, până la alegeri.» / p. 63),  
 
Sergiu Cunescu  
 
(«...ne vom rezuma la a vă expune, în primul rând, aceleaşi doleanţe care au fost prezentate de domnul Coposu, şi anume: trebuie să cădem la un acord ca Frontul Salvării Naţionale să fie înlocuit printr-un Consiliu de Uniune Naţională, care să reprezinte, cum s-a spus, toate forţele politice...» / p. 65),  
 
Ion Diaconescu, Cazimir Ionescu, Dumitru Mazilu, Călin Popescu-Tăriceanu, Liviu Petrina, Petre Roman  
 
(«Am afirmat chiar aseară că acest lucru trebuie să constituie baza negocierilor care urmează să se facă. Dar nu ceea ce spuneţi dumneavoastră, să cereţi acum, pe loc, să se dizolve. Asta-i lovitură de stat: „Am făcut această demonstraţie...“» / p. 69)  
 
ş. a. / etc.  
 
(4) Cuvântul liber al Cetăţeanului Liber este „secţiunea“ unde − sub titlul Jertfa, izbânda, tinereţea – cetăţeanul liber, Gabriel Rădulescu, de la Antrepriza Construcţii-Montaj 2, Brigada 4, Bucureşti, consideră că „sfânta cauză «pentru care au luptat tinerii studenţi şi elevi, muncitorii, lângă umărul neînfricat al oştii române, a cerut jertfă» (p. 131 sq.), unde inginerul pensionar bucureştean, Lazăr Costică, face O propunere simbol, potrivit căreia «Monumentul Eroilor „Crucea“ de pe Caraiman să fie luminat electric în cinstea tinerilor eroi civili şi miltari ai Revoluţiei [...]; privită de jos, noaptea [...], ar fi o feerie, o stea a Bucureştilor» (p. 132), unde, între Spicuiri dintr-o scrisoare ce n-a putut fi expediată la timp, colonelul aviator în rezervă, Orha Petru, arată că are «o încredere neţărmurită în noua conducere a statului nostru [...], formată din oameni capabili...» (p. 133), unde Ion Iliescu, Petre Roman, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu ş. a. − discută / formează lista Guvernului (cf. pp. 133 – 136).  
 
(5) Smaranda e cea mai frumoasăAdunarea Deputaţilor, 13 iunie 1990; / Adunarea Deputaţilor, 20 iunie 1990 (pp. 136 – 140), lămureşte «atitudinea Partidului Liber-Schimbist faţă de grupurile parlamentare constituite în cadrul Adunării Deputaţilor [care] se exprimă prin versurile unei vechi şi cunoscute romanţe», distih, potrivit căruia, «Smaranda-i stăpână-n tot satul / Şi satul robit e pe veci».  
 
(6) O oră de iubire Adunarea Deputaţilor, 10 iulie 1990 (p. 141 sq.). pledează pentru «acordarea „orei de iubire“» dintre deputaţi şi „reprezentanţii presei“ peste «o graniţă invizibilă, dar fermă, păzită de îngeri cu stele pe umăr».  
 
(7) Călcarea ConstituţieiSenatul şi Adunarea Deputaţilor, 11 iulie 1990 (p. 142 sq.) subliniază că «valoarea unei Constituţii nu rezultă din originalitate, ci exclusiv din modul ei de aplicare», că-i vremea «să se părăsească în politica Statului Român jocul călcărilor periodice de Constituţie» etc.  
 
(8) ImpactAdunarea Deputaţilor, 28 iulie 1990 (pp. 143 − 173) încorolează discursurile lui Ion Raţiu, Pompiliu Mateescu, Adrian Severin, Cazimir Ionescu, Stelian Cincă, Petrişor Morar ş. a.  
 
(9) După urecheAdunarea Deputaţilor, 12 decembrie 1990 (pp. 174 − 177) „eternizează“ înfiinţarea Frontului Salvării Naţionale:  
 
«În acest moment de răscruce, am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării [...]. În mod provizoriu, în componenţa Consiliului intră următorii: doamna Doina Cornea, doamna Ana Blandiana, domnul Mircea Dinescu, Laszlo Tökes, Dumitru Mazilu, Dan Deşliu, general Ştefan Guşe, general Victor Stănculescu, Aurel Dragoş Munteanu, Corneliu mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu [...], domnul Ion Iliescu.» (p. 176 sq.).  
 
(10) Haleala de la cămin (p. 177 sq.) îndreaptă „bliţul auctorial“ spre „realităţile“ din sala de mese şi din bucătăria de la „Cantina Săracilor“:  
 
«Directorul Mitiţă Şoican intră în sala de mese [...]. Se uită în farfuriile de inox. Câteva macaroane se lăţeau deasupra unui orez fiert într-o culoare indecisă. / „− Macroane cu orez ?!“, îşi arătă el mirarea cu glas tare. / „− Da, domnule director ! Ieri a fost şi mai rău [...]“; ...şi se îndreptă valvârtej spre bucătărie. Tocmai se ospătau, la rândul lor, din nişte rasoale de porc, fierte separat. „− Bravo, doamnelor ! În timp ce asistaţii sunt serviţi cu lături, voi vă dedulciţi cu proteine ?“» (p. 177).  
 
(11) Năravuri vechi în numele noului anotimp (pp. 179 – 189) stă sub pecetea personalităţii Zâmbăreţului Naţional şi a bufoniaei parlamentare bucureştene:  
 
«În întreprinderi au fost constituite comitete ale Frontului Salvării Naţionale [...]. Ştefan Cazimir (vorbind din balconul rezervat membrilor observatori ai C[onsiliul] P[rovizoriu de] U[niune] N[aţională]: „Domnule preşedinte, onorat Consiliu, îngăduiţi-mi, înainte de toate, să vă cer scuze pentru faptul că vă vorbesc de sus.“ (Râsete) / Preşedintele Ion Iliescu: „Aveţi un avantaj !“ / Ştefan Cazimir: „Mă numesc Ştefan Cazimir şi sunt preşedintele Comitetului Provizoriu al Partidului Liber-Schimbist, cea mai tânără formaţiune politică a ţării.“ (Râsete, aplauze). „Mă adresez dumneavoastră fără ajutorul microfonului, întrucât vocea mea, deprinsă cu amfiteatrele Universităţii, se poate dispensa de serviciile lui. Mă fac totuşi purtătorul de cuvânt al colegilor de la balcon şi vă rog să ne restituiţi acest mijloc de comunicare“ [...]. Vicepreşedintele Ion Caramitru: „Sigur, domnul de sus avea dreptate, limba română trebuie să revină la funcţia ei originară, aceea a expresiei naturaleţei. Sunt termeni care s-au poluat, s-au uzat, au devenit inexpresivi din cauza timpului pe care l-am petrecut.“» (p. 179 sq.).  
 
Şi ultima „secţiune“,  
 
(12) Procesul de la Timişoara (cu cap. Senatul şi Adunarea Deputaţilor, 11 octombrie 1990; Senatul şi Adunarea Deputaţilor, 1 noiembrie 1990; pp. 189 − 218), surprinde în spiritul esteticii paradoxismului jarul adevărului nestins de-aproape trei decenii de la Revoluţia Anticomunistă Valahă din Decembrie 1989:  
 
«... în oraşul-martir Timişoara, se judecă procesul torţionarilor. Şi, totuşi, dacă ai sta să te potriveşti declaraţiilor inculpaţilor, ai crede, pur şi simplu, că asişti la o judecată fără fundament. În boxă sunt nu nişte înrăiţi asasini, nu nişte profesionişti ai crimei care – vorba poetului – „împuşcă la comandă, pe mamă şi pe tată“, ci nişte adevărate oiţe ale Domnului, ale căror singure acte de vinovăţie sunt acelea că au dat ascultare superiorilor lor [...]. De vină sunt numai ei, şefii cei mari de la Bucureşti, mai ales cei care şi-au primit demult dreapta pedeapsă a poporului (oricum, aceia nu mai pot dovedi minciuna pe care inculpaţii de la Timişoara încearcă s-o ridice la rang de adevăr) [...]. Trebuia să plătească toşi ! Fiecare după faptele sale. O cere întregul popor, o cer morţii Timişoarei, o cer victimele nevinovate ale Revoluţiei...» (p. 189).  
 
Eroul „din panoul central“ desemnat prin sintagma Securist-de-Tranziţie nu poartă un nume, dar, tipologic, atât cât se lasă perceput din paginile primului volum, cunoaşte autoproiectarea într-o „cheie de boltă acţional-arhitectonic-romanescă“, râmâne „ens-ul polidimensional“, omniscientul, ori, oximoronic spus, „admirabilul personaj absent de prezent în toate, absent-de-atent la tot / toate ale Patriei“, în ultimă instanţă naratologică (a primului volum al romanului), iniţiatul, enigmaticul.  
 
Asupra arhitecturii „întregului romanesc“ – alcătuit din volumul I şi al II-lea, ori poate şi al III-lea / al IV-lea, căci are şi perspectiva trilogiei / tetralogiei – cât şi asupra tipologiilor rămâne ca Distinsul Receptor să se pronunţe „în viitorul apropiat“.  
 
_______________________  
 
*Reamintim Distinsului Receptor că despre volume de versuri şi de povestiri / nuvele ale lui Gheorghe Andrei Neagu, s-a mai scris în lucrarea noastră mai veche, Pagini de istorie literară valahă de mâine :  
 
vol. I (v. capitolele: „Poliedricul“ între neguroasa nuntă şi templul Cuvântului; Nuntă într-un cer de negru papirus; „Lacrima iubirii“ din pământ până-n cerul-cuib-de-Cuvânt; Între „proza de templu“ şi „templul poeziei“, pp. 245 − 259), Timişoara, Waldpress (ISBN 978-606-614-088-1 / vol. I: 978-606-614-114-7) – cf.  
 
http://www.banaterra.eu/biblioteca/sites/default/files/001-vol-i-pachia-tatomirescu_ion_pagini_de_istorie_literara_valaha_de_maine_i_2015-02-24.pdf;  
 
vol. III (v. capitolul Fidelitate paradoxistă între „oglindă“ şi „zolism“, pp. 327 – 330), Waldpress, 2015 (vol. III: ISBN 978-606-614-129-1) – cf.  
 
http://www.banaterra.eu/biblioteca/sites/default/files/003-vol-iii-pachia-tatomirescu_ion_pagini_de_istorie_literara_valaha_de_maine_0.pdf .  
 
** Lucia Pătraşcu, Gheorghe Andrei Neagu, „Un securist de tranziţie“, în transatlantica „revistă independentă de informaţie socio-politică şi cultură, editată săptămânal [în Anaheim-California] din Statele Unite ale Americii», Clipa, anul al XXVI-lea, ediţia 1212, din 30 mai, 2016 – cf. http://www.clipa.com//a19330-GHEORGHE-ANDREI-NEAGU-UN-SECURIST-DE-TRANZITIE”.aspx .  
 
Referinţă Bibliografică:
Coloana vertebrală a securistului de tranziţie într-un roman-document / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2728, Anul VIII, 20 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!