CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



Un personaj poliedru / catadioptru cât „satul dintre blocuri“
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ion Pachia-Tatomirescu  
 
Un personaj poliedru / catadioptru cât „satul dintre blocuri“  
 
Dinspre cele două excelente romane anterioare − Soldatule, mergi îndărăt (2004; pagini A-5: 376) şi Dascălii, dascălii (2012; pagini A-5: 320)* −, distinsul prozator, Marian Drumur  
 
(născut în Zodia Leului, la 6 august 1943, în oraşul Cernăuţi-Dacia / Regatul România, oraş situat între roţile dinţate ale celor trei imperii euro-evmezice / contemporane − ori, mai nou, „ghimpate“ – şi necontenit disputat între „imperiali“, încât, chiar din copilărie, fu „obligat de soartă“ a se face „rezident“, ca şi în prezent, în Tibissiara > Timişoara, însă tot în marea-i Dacie strămoşească, de n-a fost niciodată „supusă în întregime de un singur imperiu, ci numai prin cârdăşia acestora“)*,  
 
îşi reglează unghiul de fugă naratologică la cel de-al treilea roman al său, Satul dintre blocuri, Bucureşti, Editura Eikon (ISBN 978-606-711-723-3), 2017 (pagini A-5: 296), tot în original-sănătoasa direcţie lovinesciană de la cenaclul / revista interbelic(ă), Sburătorul − direcţie înrăzărită neasemuit prin Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu ş. a., deja „tradiţional de modernă“ / „clasicizat-proustian-autohtonizată“.  
 
În desfăşurarea epic-romanescă, Distinsul Receptor se angajează a traversa întru catharsis un semnificativ număr de (13) capitole numerotate de la 0 la 12.  
 
Capitolul 0 („Zero“ / pp. 5 − 25) este un veritabil „prolog“, dar şi un „postament la o istorie“ cu Casă / Palat Baum  
 
(în sugestie „exact-semantică“ dinspre spaţiul germanofon: „Casă / Palat Baobab“, „Casă-Copac / Arbore“),  
 
din secession-orizontul anului 1900 încoace, într-o minuţios-balzaciană arhitectură romanescă de extracţie valah-bănăţeană, Distinsul Receptor putând trece lejer în revistă şi „stările Pelasgimii > Valahimii“ din aproape întreaga perioadă paukerist-dejist-ceauşistă – segmentul temporal dictatorial-ceauşist fiind desemnat de propagandiştii „pecerişti“ prin sintagma „epoca de aur“ −, ori din ultimul deceniu al secolului al XX-lea şi din prim-neopaukeristul deceniu şi jumătate din secolul al XXI-lea.  
 
Cele treisprezece capitole ale cărţii, 0 – 12, permit Distinsului Receptor a se lămuri, între altele, şi privitor la „cele trei unităţi structural-romaneşti“ ale Satului dintre blocuri, de Marian Drumur:  
 
(a) unitatea de timp – un an „etalon-crevasier“, 1 ianuarie – 31 decembrie, 2001  
 
(«Revelionul mileniului [31 decembrie 2000 / 1 ianuarie 2001] se sărbătoreşte fastuos: petreceri în aer liber, spectacole organizate de Consiliul Judeţean [Timiş] şi Primărie – trupe, formaţii solişti, − băutură gratuită, petarde aruncate de petrecăreţi, dansatori înghesuindu-se în jurul bradului uriaş din Piaţa Centrală; vitrine feeric luminate, ecrane video imense, show-uri cu lasere, căsuţe cu tentaţii culinare; foc prelung de artificii, pluguşorul, oficialităţi pe scenă, forţe de ordine.,,» / p. 24),  
 
deşi, în esenţa lui, anul „etalon-crevasier“ poate fi ca oricare altul, că-i „coaxial-marcat“ de Revoluţia Valahă Anticomunistă din Decembrie 1989 şi de „îndelunga tranziţie“ de la socialism, la „(neo)capitalismul / (neo)democraţia junglieră“  
 
(«Un moment, majoritatea populaţiei a uitat de criza mondială. România a aderat la NATO, România a devenit membru al Uniunii Europene. România are trei sute de milionari în top şi cele mai multe telefoane mobile pe cap de locuitor [din fostul Lagăr Socialist]; profitând de facilităţile liberei circulaţii a lucrătorilor, grupuri masive de zilieri se răspândesc în toate ţările. Două economii sunt legiferate aleatoriu: una la vedere – reclamă pentru lumea eminamente capitalistă, alta subterană, continuatoare a economiei socialiste, spre conservarea puterii. Aparent, lupta dintre ele s-a dus pe piaţă, dar logistica subiectivă s-a aflat disimulată ad-hoc în puterile statului, întru favorizarea pseudoeconomiei ce alimenta clasa stăpânitoare...» / ibid.),  
 
un an „etalon-crevasier“ în „certitudinea“ corespondenţei dintre capitolele 1 – 12 şi lunile Calendarului Creştin-Ortodox / Cosmic („cogaionic-zalmoxian“):  
 
capitolul 1 / „ianuarie“, sau, după calendarul popular-valah, Gerar (pp. 26 – 40), cu „deschidere“, fireşte, „în ziua întâi“, de după Revelionul „încheierii“ mileniului al II-lea şi al „intrării“ în mileniul al III-lea:  
 
«Nu era încă miezul nopţii, dar se aruncau deja petarde în curte [...]. / (Doamna Preoteasă:)− Mai serveşte, odată e revelionul; am gătit pe trei zile să fie, poate se ivesc musafiri [...]. / (Axinte, preotul) − ...mă culc, de mâine merg la case cu Iordanul...» (p. 27);  
 
capitolul al 2-lea / „februarie“, sau, după calendarul popular-valah, Făurar (pp. 41 – 54):  
 
«Dintr-odată frigul umplu curtea imobilului; în zori, sclipiri de promoroacă zămislite din ceaţă împodobiră balustradele coridoarelor [...]. Azi, sfânta proorociţă Ana..» (p. 54);  
 
capitolul al 3-lea / „martie“, sau, după calendarul popular-valah, Mărţişor (pp. 55 – 73):  
 
«De Mărţişor, cei din apartamentul 41...» (p. 55);  
 
capitolul al 4-lea / „aprilie“, sau, după calendarul popular-valah, Prier (pp. 74 – 91):  
 
«Prevestind luna lui Prier, pâlcul liliacului...» (p. 74);  
 
capitolul al 5-lea / „mai“, sau Florar, potrivit calendarului popular-valah (pp. 92 – 113):  
 
«După ziua sfântului prooroc Ieremia, crengi verzi împodobeau căpătâiele uşilor unor apartamente; bătrânii se spălaseră înainte de răsăritul soarelui...» (p. 92);  
 
capitolul al 6-lea / „iunie“, sau, după calendarul popular-valah, Cireşar (pp. 114 – 134):  
 
«La vremea apusului, nori negri sporiseră întunecarea şi o ploaie cu tunete se abătuse asupra cartierului [...]. În lunga curte pustie a casei Baum, rare sclipiri indicau apa ce se prelingea către mijloc; zgomotele burlanelor însoţeau ropotele...» (p. 114);  
 
capitolul al 7-lea / „iulie“, sau, după calendarul popular-valah, Cuptor (pp. 135 – 161):  
 
«...o vreme mult prea caldă; după valurile roşiatice uscate de praf venise un calm tropical ce se insinua pretutindeni [...]; trecători sumar echipaţi contra caniculei atotcuprinzătoare...»; «−Zi slabă azi, comentă Iosif după ce trecu la porumbul fiert.» (p. 115 sq.);  
 
capitolul al 8-lea / „august“, sau, după calendarul popular-valah, Măsălar / Gustar (pp. 162 – 186):  
 
«...început cu Scoaterea Sfintei Cruci [...]; ploaia de stele căzătoare a Persidelor străbătuse discret cerul până în zori; Gustar, luna concediilor...» (p. 162);  
 
capitolul al 9-lea / „septembrie“, sau, după calendarul popular-valah, Răpciune (pp. 187 – 213):  
 
«...bătrânul uitat pe banca de la parterul Venitorilor, în dreptul apartamentului 41, schimbase pălăria cu vechea-i căciulă, prilej ca să amintească rarilor interlocutori că S[f]ânta Marie Mică trecuse. » (p. 187);  
 
capitolul al 10-lea / „octombrie“, sau, după calendarul popular-valah, Brumărel (pp. 214 – 238):  
 
«Se apropia sfântul Dumitru...» (p. 214);  
 
capitolul al 11-lea / „noiembrie“, sau, după calendarul popular-valah, Brumar (pp. 239 – 264):  
 
«În ciudatul sfârşit al Brumarului succedau zile calde ploilor cenuşii...» (p. 239);  
 
capitolul al 12-lea / „decembrie“, sau, după calendarul popular-valah, Undrea / Lerundrea (pp. 265 – 293), îşi înrăzăreşte bucla spiralic-temporală în simetrizare sărbătorească, dinspre capitolul întâi, spre a sugera „rebrenian“ simbolistica sferei, o „romanescă operă rotundului“:  
 
«Luna lui Andrei [...] era sub semnul evenimentelor solemne, religioase, a darurilor; încă de la sărbătoarea naţională [a României / 1 Decembrie] cu care debuta [...]. Vremea nehotărâtă se prelinse de la Ziua Naţională până în postul Crăciunului; promoroaca sclipea în unii zori mai reci, dar marile zăpezi întârziau, semn că schimbările climatice continuau» (p. 265);  
 
(b) unitatea de loc − Palatul / Casa Baum, din cartierul comercial de lângă Piaţa de Fân (în contemporaneitate: Iosefin; Piaţa de Fân e confundată azi, de „nedocumentaţii“ ziarişti de pe Bega, cu Piaţa „Badea Cârţan“) şi Gara de Nord din Tibissiara > Timişoara-Dacia:  
 
«Imobilul era bine amplasat, întrucât se afla în cartierul comercial, la două străzi distanţă de Piaţa de Fân, numită astfel fiindcă găzduia târgurile de animale, şi nu departe de gară; ca atare, încă din întâiul an al dării în folosinţă, era complet ocupat de chiriaşi integraţi contractual într-o rutină respectabilă [...]. Ciclul anual era ritmat de calendarul creştin...» (p. 8; s. n.);  
 
dacă este timişorean ca şi Autorul, Distinsul Receptor, bineînţeles, amator şi de imobiliare descrieri cu ales spirit realist-balzaciano-călinescian, în ceea ce priveşte palatul / casa Baum – că nu-i o simplă clădire mare, ci-i domul care urmează a deveni în acest roman un aparte „personaj colectiv“, ori, şi mai exact spus, un personaj-poliedru / catadioptru −, din „registrele imaginarului romanesc“ în discuţie, graţie peceţii stilistic-arhitectonice, şi-ar îngădui, aproape fără greş, „localizarea“ în imobilul – de la vechea adresă a lui Marian Drumur, din urbea de pe Bega de azi, de vizavi de „Şcoala Surorilor Notre Dame“ (azi, Colegiul Naţional Bănăţean şi Liceul Dositei Obradovici) − din Bulevardul General Ion Dragalina, nr. 7, care porneşte de la Gara de Nord, peste râu, sfârşindu-se într-o crevasă „U“ cu impresionanta dinamică urbanizatoare de sat valah:  
 
«Axa centrală, de simetrie, conţinea o poartă monumentală ce întrerupea parterul, cu două canaturi asimetrice din fier forjat şi o intrare pietonală în canatul mare; deasupra intrării, logii ample, cu câte două ferestre, la toate nivelurile. Demisolul din spatele soclului înalt, cu ferestre câte trei într-un ancadrament şi ochiuri de sticlă zăbrelite, susţinea parterul simplu, al cărui registru striat purta un şir de plăci ornamentale din tencuială, dispuse pe orizontală la treimea superioară; în fiecare capăt al nivelului – o logie. Etajul întâi şi al doilea arătau identic – în dreapta ca şi la stânga: axa centrală accentuată cu un bovindou de plan dreptunghiular şi două ferestre bipartite, încadrat de două balcoane şi două axe laterale cu fereastră tripartită în ancadrament; la capăt, câte o logie asemănătoare parterului. Părţile inferioare ale bovindourilor, rezemate de console, aveau compoziţii cu volute, ferestrele − flancate de cartuşe dreptunghiulare iar balustradele balcoanelor zidite pe baluştri − susţineau jardiniere cu flori. Parapetele ferestrelor de la primul etaj erau decorate alternativ cu imitaţie de balustradă şi cartuşe asemănătoare celor de la bovindouri. Segmentul de faţadă era ritmat de pilaştri înalţi de două etaje ce porneau dintr-un soclu, urmat de o decoraţie cu volute şi se încheiau cu un capitel linear susţinând motive florale. Bovindourile de la etajul al doilea aveau câte un acoperiş mic; în rest, toate elementele anterioare se reproduceau la al treilea etaj: balcoane, ferestre tripartite (mai simple, cu lintelul compus pe console geometrice), logii. Deasupra un şir de ferestre înguste, trapezoidale, grupate simetric, perechi alternate cu triolete, în ancadramente comune, destinate podului edificiului. Faţada era încheiată cu o cornişă denticulată – opt stâlpi scunzi ce mascau coşurile de fum [...]. Corpul de clădire secundar din dreapta era format (ca şi celălalt) din trei nivele şi subsol, cu o casă a scării la mijloc, deschisă către acelaşi tip de coridoare exterioare comune, cu balustrade ca şi corpul principal [...]. Fiecare nivel avea şase apartamente, alcătuite după sistemul „totul în interiorul curţii“ [...]. Lunga curte dreptunghiulară era închisă la capăt de un zid ce se înălţa până la primul etaj; avea de jur-împrejur o fâşie pietonală podită cu cărămidă, de lăţimea coridoarelor şi două straturi de flori longitudinale, fragmentate în dreptul scărilor, ce o separau de pământul bătătorit din mijloc, destinat manevrelor transportului greu – căruţe cu mobilier, lemne de foc, altele [...]. Primul etaj, etajul princiar...» − p. 5 sqq.);  
 
şi (c) unitatea de acţiune – surprinderea complexului proces psihosociologic, prin care, între două revelioane, „grupul“ / „colectivul“ desemnat metaforic prin sintagma-titlu„satul dintre blocuri“  
 
(format dintr-o diversitate de indivizi, îndeosebi, „dezrădăcinaţi“, veniţi „de la sat la oraş“ cu o parte din tradiţiile / „veşnicia“ de la ţară, de la „talpa Ţării“, în casa Baum a „crevasei U“, dintre blocuri)  
 
se metamorfozează odată cu Casa / Palatul Baum, „lent, dar sigur“, sub peceţile stilistic-dinamice ale foburgului, într-un impresionant personaj-poliedru / catadioptru – întrucât Casa / Palatul Baum „poliedrizează“ şi „mereu se poliedrizează“ (dacă se îngăduie şi acest verb nou-născut aici), încât în fiecare plan poligonal este eternizat / fixat „în poliedrie“, un chip, un tip de ens > ins „crevasier“ de intrat în modernul malaxor al urbei, ens de serie de chipuri de sub un număr (de apartament / etaj / bloc / urbe, ori bengesciană „cetate vie“).  
 
Marian Drumur cunoaşte bine „modelele“ anterioare de case-ca-personaj-colectiv („casa-familie“, „casa-neam / clan“, cu capacitatea de a da „protuberanţe“ / „tipologii“) de la Casa Buddenbrook (1901), de Thomas Mann (1875 − 1955) şi până la personaj-casa cu etaje (care antrenează / angajează eroii / „locatarii“ în funcţie de calitatea / valoarea intelectuală, pe niveluri / ranguri, „de la parter până la ultimul apartament de sub nori“) din romanescul Ciclu al Hallipilor (Fecioarele despletite, 1925; Concert din muzică de Bach, 1927; Drumul ascuns, 1932; Rădăcini, 1938), de Hortensia Papadat-Bengescu (1876 − 1955), ori până la Casa-Giurgiuveanu, din Enigma Otiliei (1938), de George Călinescu (1899 – 1967) etc. / ş. a., ceea ce face să-şi dezvolte / afirme poliedricul său personaj (care nu îngăduie „vreo protuberanţă“, ci excelează în „poliedricitate“ de chipuri, „salvate“ prin „trăirea“ pitorescului etnografic / religios, căci „poliedricitatea“ nu exclude „profunzimea“, de vreme ce-o lasă „a se deduce“ din fiecare „chip“) într-o indiscutabilă direcţie originală, chiar şi amplasând „eliticul“ / „princiarul“ înspre temei / bază, realist şi mai exact, la primul etaj:  
 
«Primul etaj, etajul princiar, bătrânul domn Baum îl rezervase pentru sine şi familia puţin numeroasă, căreia îi hărăzea proliferarea într-un viitor secular imuabil. Era foarte rar vizibil: afacerile îl purtau pe cuprinsul ţării şi dincolo de hotare; uneori stătea la balcon, contemplând şirul dublu de salcâmi al străzii pietruite. Gospodărirea casei de raport – treaba administratorului, instalat ca bonus viager în primul apartament de la parter.» (p. 7 sq.);  
 
însă e de reamintit că însăşi Casa / Palatul Baum fusese pregătit(ă), pentru prima-i vârstă, a funcţiona cu atributele-i „modern-proustian-de-clasice“ ca şi casa-familie, casa-neam / clan (supra); acest „statut“ al Casei Baum se schimbă „odată cu noul tip de proprietar“, proprietarul-societate, „în vârsta-i secundă“, „mutaţiile-i statutare“, „poliedricitatea-i“, „dimensiunile cotidiene“ etc., înregistrându-se „cu nerăbdare“ la izbucnirea secundei conflagraţii mondiale:  
 
«Fără veste, domnul Baum a vândut imobilul către Societatea de Căi Ferate, o tranzacție confidențială; într-o zi, administratorul siderat a supravegheat împachetarea și transportarea mobilierului, cu ocazia evacuării „etajului princiar“ într-o locație necunoscută. Noua proprietară, în expansiune, a repartizat amploiaților săi locuințele libere, fără să intervină în rânduiala internă. Pe neașteptate, evenimentele internaționale – prăbușirea granițelor, micșorarea Regatului − spulberă toate certitudinile, paralizând populația; apar refugiații, răspândind ura şi umilinţa agresiunii… războiul inevitabil. Viitorul capătă dimensiuni cotidiene, radiourile sunt ascultate continuu. Precaritatea resurselor, noua lege administrativă, altă delimitare a circumscripţiilor judeţene, uniforme, legi marțiale, recrutarea pe contingente, invalizi, teama de bombardamente, sporită de vaietul sirenelor, teama de epidemii… știrile curg contradictorii, frecvența lor – insuportabilă. Suspendarea concediilor de odihnă, fişe de muncă obligatorie (gratuită) pentru fiecare locuitor, speculanții trimiși în lagăre. Se șoptea că unii cetăţeni au fost dislocaţi din mediul lor de baștină, deportaţi fără speranțe în Transnistria. Casa Baum își schimbă compoziția socială: se fac subînchirieri, locatarii vârstnici se aglomerează, își împărtășesc experiențele existențiale… tinerii s-au rărit, i-a înghițit frontul.» (p. 11; s. n.).  
 
„Istoria“ Casei Baum, „casă de raport ridicată în orizontul anului 1900“, sub pecetea stilistic-arhitecturală secession, surprinde – de la capitolul „Zero“ şi până la „capitolul 12“ – transformarea imobilului într-un soi de poliedru cu (cel puţin) 64 de apartamente şi cu mai mult de şaizeci şi patru de feţe / chipuri „contribuitoare“ (la Revelion):  
 
«Astfel că, reîntors în apartamentul 24 la al doilea ceai cu mentă, raportă : – Infrastructura e ca şi gata, băutura depozitată, vesela de unică folosință asemenea… cu oamenii e mai greu, umblă Yervant în vederea mobilizării finale… mă tem că vor fi sincope… nu vin toți la timp… / – Când e gratis, vin, replică soția. Dacă au și contribuit… n-ai grijă ! / – Totuși, șaizecișipatru de familii… e mult. / – Singur ai spus că n-or participa toți, au și alte programe… / – Da, dar am luat de la toți contribuția, cum s-a și votat… să vezi cum au să cârtească unii… fără asta nu se poate !» (p. 269; s. n.).  
 
Casa-Baum se metamorfozează prin secolul al XX-lea în „Casa-Poliedru“ şi „locatarii“ acesteia dintre „1 ianuarie – 31 decembrie 2001“, mai exact spus, „dintre cele două revelioane“, alcătuind („prin locaţie“) trei categorii, cea de Vatră / „Vetriştii“, cea de Faţă („faţadă“) / „Făţoşii“ şi cea de „treapăd“ / „du-te-vino“, de „Venitori“, se relevă naratologic în colectivul personaj-poliedru / catadioptru.  
 
Locul / locuinţa – Casa-Poliedru − în care trăieşti îşi pune pecetea (stilistică) asupra locatarilor  
 
(după cum pământul asupra eroilor lui Sadoveanu, Rebreanu ş. a., chiar şi fiind „locul unde nu s-a întâmplat nimic“, din alte anotimpuri naratologice)  
 
şi, la rândul lor, aceştia – constituindu-se, vrând-nevrând, în colectiv personaj-poliedru / catadioptru − înrâuresc / „sfinţesc“, pe cât posibil, aria / locul, „feţele“ / „chipurile“ – ca „elemente formante“ – nedovedindu-se „ieşite din comună“  
 
(ca să folosim o expresie dragă, în secolul trecut, lui Marin Sorescu),  
 
distinsul romancier, Marian Drumur, vădind nu numai «o capacitate deosebită de a valorifica resursele limbii», cu dedublarea evidenţiindu-se între «trăsăturile constante ale acestei lumi cu pretenţii», după cum remarca recent criticul George Bodea, ci şi fiind un prozator „minuţios-proustian“, cum bine observat-au, în cel de-al XX-lea veac petrecut, atât recenzentul Nicolae Ţirioi  
 
− de vreme ce spune că «Marian Drumur rămâne mereu atent la mişcarea internă a sentimentelor care dau contur psihologic şi diferenţiază personajele [...] sale, chiar dacă reacţiile acestora nu par întotdeauna revelatoare» −,  
 
cât şi cronicarul Voicu Bugariu  
 
– ce ne încredinţează că «Marian Drumur face parte din categoria puţin numeroasă a autorilor de literatură care nu arată în nici un fel că ar fi obsedaţi de propriul lor sine şi care manifestă, în schimb, o disponibilitate constantă pentru observarea răbdătoare a lumii obiective [cu] personaje şi conflicte lipsite de spectaculozitate, [care] surprind o lume dominată de mecanismele elementare ale supravieţuirii sociale» − (citatele, tustrele, sunt găsite de Distinsul Receptor şi pe faţa a patra de la coperta cărţii «Satul dintre blocuri»).  
 
Distinsul Receptor cunoaşte în paginile acestui roman şi „trăsăturile esenţiale“ ale celor câteva zeci de chipuri / feţe („singure“, sau în „binom“ / familie):  
 
de Vetrişti:  
 
Ciuci Ştefan, de la parter, jandarm:  
 
«Din logia apartamentului de la parterul Vetrei, în colțul stâng al fațadei, se vedea bine strada, pustie, cu mașini parcate pretutindeni; domnul Ciuci obișnuia să stea acolo; o măsuță și două scaune sporeau confortul. Nu simțea frig, rama termopan etanșa suficient, pardoseala era acoperită cu mochetă. Pusese telefonul mobil alături ca întotdeauna – nu se știa când putea fi apelat de șefi, ăsta era unul din dezavantajele jandarmului ce era» − p. 27; doamna Ciuci este „casnică“;  
 
Iacob Liviu, studentul de la etajul I:  
 
«Lumina se stingea târziu în camera de zi a apartamentului de colț aflat la etajul întâi al fațadei fiindcă Liviu, băiatul familiei Iacob, se deprinsese să învețe noaptea [...]. Biroul vechi al familiei era încărcat în neorânduială iar piesa de rezistență – laptopul, funcționa mereu, conectându-l cu universul virtual. Inițial investiția familiei destinată juniorului student, aparatul devenise acaparator – router wireless, boxe, cască audio, cameră video, o imprimantă pentru referatele cerute de dascăli...» − p. 55;  
 
tânărul Întorsură, „homosexualul de la parter“:  
 
«De atâtea filme, pe tânărul Întorsură îl dureau ochii și tot nu se îndura să lase calculatorul: ora două, ora trei… bine, stătuse cu bunica, se îngrijise să ia medicamentele, veghease culcarea ei timpurie, făcuse ordine în bucătărie dar… amicul cu setul de CD-uri fusese clar Nu fi parșiv, că așa ceva circulă, îți plouă în gură, dar dacă nu apari mâine pe interval cu mălaiul te fugăresc în pișoar, capisci? Numai filme XXX detaliate, dar nu din acelea cum putea să acceseze lejer pe Internet, nu! Erau autohtone, îşi dădea seama după detalii… parcă şi identifica unii actanţi. Treptat, îngrijorarea îl cuprinse: nu cumva o să se vadă pe acolo ?» − p. 101;  
 
Jalobă Ionel, „evanghelist recuperat“:  
 
«Familia Jalobă locuia la nr. 6 al Vetrei, adică locuința pe palier de la primul etaj, rămășiță a apartamentului princiar – logie, balcon, două intrări, camere spațioase chiar și pentru cei patru membri – doi adulți și două fete minore. Nașterea Domnului o petrecuseră cum se cuvine, Anul Nou… nu exista, după cum nici brad nu cumpăraseră. Imediat ce se adunară la masă în vederea cinei, domnul Ionel își netezi mustața și începu: / – Doamne Iisuse Hristoase, vreau să te urmez. Îţi mulţumesc că acolo, pe cruce, ai murit şi pentru păcatele mele, păcate care mă despart de Tine întru veşnicie… / Împărți pâinea și vinul, lapte copiilor, remarcând: / – Noi credem şi mărturisim că Biblia sau Sfânta Scriptură e Cuvântul lui Dumnezeu ! / – Tati, îndrăzni Aurora, la școală au televizor…» − p. 38;  
 
Kurz Helmut, instrumentist:  
 
«Familia Kurz din spațiosul apartament 10, locuința pe palier de la etajul al doilea al Vetrei, se compunea din o singură persoană – domnul Helmut, instrumentist, după cum era gravat pe plăcuța de alamă la intrarea principală. Persoanele cu acces la cartea de imobil știau: existase cândva și o doamnă Kurz, de profesie artistă [...]. Titularul era clarinetist într-o formație instrumentală, ocazie pentru spectacole diverse, turnee, admiratori de toată mâna care îl invitau la evenimente particulare, o viață colorată și plină însă… un virtuos fără studii [...].»; «Domnișoara care sunase la intrarea principală a apartamentului 10 era anunțată; Kurz așteptă să se descalțe și o conduse ceremonios [...]; o luă în brațe și o purtă dincolo, în dormitorul unde trona o mobilă enormă [...]. / – E saltea cu apă, sublinie el, îngenuncheat între picioarele ei. Dezmierdă corpul apăsând ușor, apoi îi desfăcu...» − p. 86;  
 
Lazăr Gavril – turnător – şi soţia-i − merceolog:  
 
«Pe același palier de la primul etaj al Vetrei locuia familia Lazăr, într-un apartament simetric, identic cu al familiei Jalobă [...]. Domnul Gavril poftea crenvurști cu muștar în seara aceea [...]» − p. 38; «Discuția de dimineață în bucătăria apartamentului 7 era pragmatică; subiectul – aparatul de aer condiționat adus de angajații companiei unde doamna Lazăr era merceolog [...]. Și fiindcă soțul părea pornit să lungească controversa, avu ultimul cuvânt: / – E gratis, pricepi ?! Un bonus de la firmă !» − p. 148;  
 
Martin Meletie − zidar şi Anta Martin − vrăjitoare:  
 
«În apartamentul de colț, al doilea etaj, la fațadă, sub cel al familiei Otves, cina cuplului Anta și Meletie Martin însemna bere multă pentru el; sâcâitoarea tuse profesională o punea pe seama prafului înghițit ca zidar [...]. Stai mâine unde vrei, însă nu în calea mea. Vin persoane importante ! La asta nu mai era nimic de spus, căci „tămăduitoarea“ Anta avea reputația ei în descântece și vrăji: pentru dezlegarea de cununii, spor în casă ori în afaceri, falimente, vindecarea impotenței; asigura chiar și un divorț rapid, fără conflicte» − p. 39;  
 
Nistor Bălaşa, textilistă, fără bărbat, şi fiică-sa Ţuca:  
 
«Doamna Nistor se trezea devreme; doar se uita la ceas, să verifice, apoi la fiica ei, care dormea fără habar [...]. / – Scoală, Țuca, scoală, fata mamii, că e târziu și iar întârzii la ore. Ți-a mai trebuit și film, să-mi fac eu griji că umbli noaptea ! / – Închide naibii ușa, că e frig, se răsti fata. Ce mă bați la cap, e săptămâna „Școala altfel“, avem activități artistice… o să ne proiecteze un film oarecare! Mi-ai spălat blugii ?! [...] De vreun an de zile relațiile familiale deveniseră ciudate în familia monoparentală, de când mama smulsese mărturisirea fiicei că avusese relații sexuale cu câțiva băieți. Florentina ei puberă, abia în clasa a noua, avea experiență, aventuri… și nici gând să se smerească! Ba încă amenințase cu plecarea de acasă, găsește ea încotro, naiva ! Doamna Nistor poseda, din păcate, o cunoaștere practică bogată în domeniu. Fostă textilistă, într-o comunitate feminină eminamente conflictuală unde rata divorțurilor era însemnată prin definiție, nu făcuse excepție – repede căsătorită, repede despărțită, rămasă în putere, cu locuința în urma procesului (el plecase în altă localitate), pensie alimentară fixă, nume și copil care îi spulbera treptat iluziile.» − p. 74 sq.;  
 
Opreg Carmen, „femeie de moravuri uşoare“:  
 
«Apelul insistent al interfonului determină până la urmă pe Carmen Opreg să parcurgă pe orbecăite drumul din pat la ușă. / – Alo, ce vrei ?! / – Curvă proastă și sifilitică ! articulă o voce îngălată. Fleoarță proastă [...]. Ezită puțin, apoi se repezi înviorată, așa cum era, numai cu cămașa de noapte, la balcon. Chiar aplecată în afară, de la înălțimea etajului al treilea, zări doar două siluete ce se depărtau. Stătu o vreme în răcoarea nopții; simțea în tălpi lâncezeala cuprinzătoare a gresiei. O pasăre începu să cânte, prevestind zorii, trezind amintiri înăbușite; înfrigurată, se retrase la patul jilav.» − p. 138;  
 
Otves Ludovic – tâmplar – şi soţia-i, Domnica – „femeie de serviciu“:  
 
«Familia Otves ocupa apartamentul 13 la fațadă; fiind pe colțul drept al Vetrei și deasupra sa podul, era o locuință mai rece iarna [...]. Domnul Otves umpluse de mobilier toate odăile, ceea ce nu era de mirare, având în vedere meseria sa de tâmplar; [...] iar doamna Domnica dădea de pomană puținilor colindători ce se încumetau până la ultimul etaj» − p. 35;  
 
Pop Darius – „profesor preuniversitar de fizică“ şi soţia-i, Eugenia – „profesoară de istorie“:  
 
«Familia Pop, de la apartamentul 11, vecina lui Kurz, se scula mai târziu, funcție de orarul liceului unde activau amândoi ca profesori – ea, de istorie, el, de fizică. În ziua aceea, când începea săptămâna „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, era rândul colegilor la activități extraşcolare; cel mult unul din soți urma să facă o plimbare până la unitate [...]. / – Mă bărbieresc până faci o cafea; eventual cu ceva prăjit alături ! / Asta era tot o glumă, fiindcă doamna Pop urmărea cu sfințenie sfaturile naturiste, ca panaceu al afecțiunilor; deținea remedii hărăzite multor simptome, însoțindu-le cu exemple istorice. Pe de altă parte, pleda pentru simplitate în toate. Cu halate peste pijamale, se instalară amândoi în bucătărie.» − p. 78 sq.;  
 
Quint Flavia, „ingineră“:  
 
«Miezul nopții o trezi brusc pe doamna Quint cu o presimțire: radio deșteptătorul electronic de pe noptieră clipea intermitent, semn că iar fusese o întrerupere de curent electric și trebuia resetat… bine măcar că o deștepta alarma telefonului mobil… trează, își prepară un ceai în bucătărie și reveni ca să se instaleze la calculator; după ce retrimisese la adrese cunoscute obișnuitele seturi de imagini-curiozități cu comentarii admirative, trecuse de la căsuța de mail la contul pe Facebook, să socializeze nițel: cunoștințe virtuale, invitații, semnale, un amestec incitant de informații; când sorbi iar din ceaiul cu rom de pe măsuță, îl află rece… Ecouri ale boxelor în locuința prea mare o atenționară – era în penumbră, așa că aprinse candelabrul, risipind intimitatea comunicării. Luă seama la oră… luna mai… și își aminti o anumită seară. Cu puțin efort, găsi o înregistrare a cântecului de privighetoare; stinse toate luminile și se lăsă purtată de amintiri, ba chiar se deplasă la balcon; de la înălțimea ultimului etaj, strada goală din care se risipea aerul viciat o aduse la realitatea existenței cotidiene; repede, aprinse veioza, duse cana la bucătărie, verifică închiderea ușii dinspre curte, apoi a celei principale, reveni în dormitor, verifică deșteptătorul telefonului mobil pus pe noptieră, orândui halatul pe suport… În pijama sub plapoma rece realiză usturimea ochilor...» − p. 99;  
 
Semeneu Hortensia – „moaşă“ – şi soţu-i, Doru – „ceferist“:  
 
«Nopțile nedormite cu duiumul, sărbătorile petrecute la serviciu de Doru Semeneu alternau cu întârzierile feciorului Victor și urgențele Hortensiei; uneori femeia își pierdea cumpătul… apoi lua seama: de fapt, fiecăruia îi venea rândul – la mânie, conflicte, retractare, chibzuință… noroc că erau trei… și mai bine să fi fost altfel… măcar de sănătate nu se plângeau… soțul avea controale medicale și psihologice gratuite dar ferească sfântul să-l găsească ăia cu ceva… nu te tratează, îți interzic să practici meseria până te refaci ! Așadar, o zi de luni normală; doamna Semeneu fu surprinsă în bucătărie, preparând un mic dejun ce sfida postul din calendar, de sunetul celularului; veștile nu sunau prielnic deoarece trecu în cameră să-și anunțe familia: / – Plec, am o urgență ! Nu știu când vin, vă descurcați voi ! / [...] Deloc surprinși, cei doi bărbați se instalară la masă, hotărâți s-o onoreze integral.» − p. 80;  
 
de Făţoşi :  
 
Damian Simion – „electrician“ – şi soţia-i, Emilia – „desenatoare“:  
 
«La etajul întâi al aripii Fățoșilor, în dreptul apartamentului 23, fluturau rufe pe sârmele întinse în consolă în exteriorul balustradei; fuseseră puse de cu seară fiindcă cei doi membri ai familiei Damian plecau devreme la serviciu; în treacăt Emilia le pipăi: ude, așadar plouase după cum bănuise văzând cerul pâclos și pământul negru… asta era ! Renunță să se întoarcă după umbrelă – Simion ieșea, zorit ca întotdeauna să încuie. Împreună au mers până la colțul străzii, unde traseele se despărțeau. / – Să nu întârzii, îl preveni ea. / – Dacă chiar intervine ceva îți telefonez. / Fugitiv, femeia privi cum bărbatul ei traversa strada; aveau să se revadă după amiază» − p. 62;  
 
Tulce Radu, „preşedintele Asociaţiei de Locatari din bloc“ şi soţia-i − „contabilă“:  
 
«Ca președinte de asociație, domnul Tulce se simțea răspunzător de gestiunea proprietății comune a blocului; pe de altă parte… oameni suntem, ceva scăpări de sărbători sunt firești, așa că evita bucătăria, unde zarva din apartamentul vecin – nr. 25, audibilă, nu părea să-i deranjeze soția preocupată să orneze platouri. Mai ieșise pe coridor, să iscodească grupurile de copii ce sunau la uși cu Plugușorul – vocile lor răsunau în deșertul curții; se vădea că locatarii deschideau oricui suna la interfon, neținând seama de riscuri, parcă sărbătorile erau ocolite de evenimente… ferească Dumnezeu ! / – Daʼ șezi locului, îl sfătui doamna Tulce din mers, ori ajută-mă, că suntem numai noi… toarnă, să închinăm! A mai trecut un an! Să fim sănătoși ! / Într-adevăr, sufrageria sărbătorească era locul potrivit pentru petrecerea timpului; puteau să stea îndelung acolo, unde luminițele bradului mare, feeric împodobit, jucau să coloreze pereții și nostalgiile după copilul pierdut odinioară, prematur. Pocnetele petardelor și chiuiturile îi scoaseră însă pe coridor; de sus, închinară virtual către locatarii ce ieșiseră, unii afară, alţii la ferestre; strigăte și urături se încrucișară cu zarva ambientală. Când reveniră, înfiorați de frig, încă un pahar de vin se vădea binevenit.» − p. 28;  
 
Ene Petru, „hoţ“:  
 
«Purtând o sacoșă arătoasă, Ene Petru străbătea alene curtea; părea pustie, până se încrucișă cu domnul Tulce, tocmai în dreptul apartamentului 18, iar acesta nu scăpă prilejul: / – Vecinul Ene, ce surpriză ! Ai văzut anunțul cu ședința ?! / – Chiar dacă l-am văzut, tot degeaba; acum am picat din Grecia… vacanță ca lumea ! S-a întâmplat ceva semnificativ pe aici ? / – Nimic deosebit, doar s-a discutat reabilitarea blocului, înțelegi, clădire istorică, trebuie să contribuim [...] ! / – Vezi că s-au afișat și cheltuielile, îl atenționă din urmă președintele.» − p. 210;  
 
Faur Oprea, „bibliotecar“:  
 
«În zori, domnul Faur dibuia după ochelarii de pe noptieră apoi mergea negreșit să se bărbierească, zăbovind în baie până efectua toate gesturile deprinse. De când fiul său îi dăruise aparatul de ras modern renunțase la vechea trusă cu aparat clasic [...]. Uzual intra primul în bucătărie și punea la fiert apa de ceai. Uneori dădea peste celălalt locatar – Cantemir, unicul fecior, cu care rămăsese în urma divorțului… ehei, de mult se stinseseră acele patimi ale partajării, murise și femeia, căsătorită a doua oară… mai rămăsese în urma ei automobilul ce-l cumpărase fiului și un mormânt neîngrijit [...]. Din camera de zi se vedeau, crepusculare, în dreapta, coridoarele Vetrei, deoarece apartamentul 30 al familiei Faur era, la etajul al doilea, primul de la care pornea aripa Fățoșilor; se mai zărea și o bucată din curte, tăcută la ora aceea [...]. Privind dulapurile înțesate până la tavan cu cărți se putea presupune – într-adevăr, bătrânul domn Faur fusese bibliotecar, unul ce strânsese, de-a lungul carierei, aproape toate tipăriturile căutate, vânate, jinduite… vremuri în care, dacă le-ar fi vândut… și-ar fi putut permite câte altele! Pe urmă totul se prăbușise! Biblioteca sa întreagă nu valora mai mult decât hârtia folosită la tipărit… cu preţ de dumping !» − p. 62 sq.  
 
Tuturov Voicu – „fochist“ − şi soţia-i Jivana − sudor:  
 
«În apartamentul 31 seara era îndeobște prilejul reunirii celor doi soți Tuturov… dacă schimburile coincideau. După ce doamna Jivana sfârși de trebăluit în bucătărie, veni să se așeze pe divan lângă Voicu al ei, ce urmărea într-o doară știrile la televizor. / – De-acum cu încălzirea s-a terminat, spuse el. Apa caldă și atât! Apoi o să vină reviziile de vară și ne luăm concediu. / – Au făcut anunț la noi, menționă ea. Se caută sudori cu experiență… plata în valută… o firmă străină…» − p. 111;  
 
Katarin – cusătoreasă − şi soţu-i, Matei – maistru:  
 
«Într-un suflet venise acasă doamna Țuțu, după ce primise telefonul acela groaznic: Matei, soțul ei, își fracturase un picior, așa că fiul lăsase tot și se grăbise cu el la „Urgențe“ [...]. / – E prăpăd ce-i aici, o informase Ladislau. Coadă, ce mai ! Probabil îl pune în ghips ! Lasă, te sun eu când pornim… aici n-ai ce căuta, mă descurc eu ! [...] / – Daʼ spuneți-mi odată ce s-a întâmplat! Cum ?! / – M-a lovit un electrocar, grăi soțul. Pur și simplu nu m-a văzut, cică! Am crezut că nu-i nimic… apoi o durere ascuțită și n-am mai putut călca… înțepenit am rămas ! Noroc că au reacționat colegii și au chemat Salvarea… m-au însoțit doi… eu am anunțat băiatul, să stea cu mine acolo, să mă ajute… / – N-ai idee câți erau, preluă Ladislau relatarea. Număr de ordine, discuții… l-au trimis să facă radiografie, la etaj… cu plată, desigur… chitanță… i-am scos frumos pantalonii, lucrurile sunt în pungă. L-au consultat, doi rezidenți și au zis că e norocos, are fractură stabilă de tibie, la jumătatea gambei, închisă, fără deplasare, n-are complicații, se sudează fără intervenție chirurgicală… o lună în ghips și din nou la control radiografic. Ghipsul la alt etaj, dar m-am dus să-l cumpăr… am luat și două cârje ieftin, de la un infirmier. Ce să mai vorbim, uite certificatul medical… și recomandare către medicul de familie ! / – Asta pentru ce ? / – Ca să-i dea zece zile concediu !» − p. 180 sq.;  
 
Ursu Lucia − asistentă medicală – şi soţu-i − agronom:  
 
«Doamna Ursu abia intră în apartamentul personal, numărul 29 şi îşi atenționă soţul: / – Scoate tu ce-i în sacoșă până fac un duș, am să-ți dau o pizza și mă odihnesc puțin, că intru diseară de gardă ! / – Numai serviciu și serviciu, comentă el. Măcar ai adus oarece ? / – Caută și tu acolo ! Ăsta-i spitalul… mai trebuiesc şi credite ! La privat o asistentă ia chiar de trei ori mai mult… dar alte pretenţii ! / Din baie ea strigă: – Florine, astea-s haine ?! / – Am fost pe niște parcele… arătură, însămânțare, asigurarea de îngrășăminte… ce să-ți mai explic ! Pune mașina de spălat ! / – După !» − p. 69;  
 
Yervant Petra – ghicitoare – şi soţu-i, Ianis Yervant − ofiţer:  
 
«În camera de zi a apartamentului 38, doamna Petra dădea pasiența lui Napoleon, timpul trecea și soțul zăbovea nepermis de mult la acea întâlnire cu veteranii de război unde comunicase că se duce. Îl auzi cum se dezechipează în hol dar nu se clinti. / – O seară deosebit de instructivă, anunță vesel domnul Yervant din ușă, bătrânii aceia legendari… / – S-o fi lăsat și cu ceva cinstiri, comentă acru soția. Știi că îmi fac griji ! / – Dar mâine e Ziua Armatei, protestă el. O să fie un ceremonial în parc, manifestări culturale, evenimente… am ocazia să port uniforma de gală, sper că ai călcat-o ! / – Închipuiește-ți [...] ! / Emoționată, doamna Petra ascultă cum se dezechipa soțul în dormitor, plină de gânduri: ce va îmbrăca, cum va fi… doar Scorpionilor le place extravaganţa și știu să obțină banii necesari… au un simţ nativ al afacerilor.» − p. 235;  
 
Zugrav Raveica, dactilografă:  
 
«La etajul al treilea al Fățoșilor, în apartamentul 36, doamna Zugrav Raveica fusese năpădită din zori de presentimente: se apropiau Moșii de Vară și știa – vor bântui morții ieșiți în Joia Mare. Avea să pună la streașina intrării crengi de tei sfințite la biserică, prilej pentru a da de pomană blide noi, se va feri de răspântii [...]. Viața fusese blândă cu tânăra dactilografă ce fusese; abia angajată, un tovarăș misterios, cu acces pretutindeni, o dăscălise în biroul organizației de partid: „Dumneata aparţii noii generaţii, cea destinată să beneficieze de toate cuceririle revoluţionare, aşadar trebuie să participi la activităţile patriotice. Este o misiune civică“. Semnase o adeziune benevolă; după acea începuse să informeze. Treptat, a înțeles cum să filtreze – documente, discuții, comportamente. A primit repartizare pentru garsonieră într-un bloc de nefamiliști, unde venea ofițerul de legătură (mai aflase și ea câte ceva), mereu cu cadouri; firește, s-a culcat cu ea, o relație nici mai bună, nici mai rea decât cele de cămin până la terminarea cursurilor de dactilografie la Școala Populară de Artă, a beneficiat de concedii sindicale și promovări. Deținea acasă o mașină de scris Olivetti cu care își rotunjea veniturile – cereri, petiții, producții literare… le raporta și i se reînnoia de către miliție autorizația anuală cu fișa caracterelor grafice. Anul 1989 a lăsat-o gravidă și debusolată; a venit mama ei din depărtări și au înfruntat împreună degradarea continuă a viețuirii citadine. Apoi a apărut el; un schimb locativ obscur și iat-o proprietară în casa Baum, cu concediu postnatal și diverse ajutoare materiale ce au determinat-o pe bunică să se retragă definitiv. „Nu s-a schimbat nimic, i-a spus concubinul. Am alte însărcinări dar te las pe mâini bune. O să fii contactată. În rest – mormânt”. După anul de concediu a primit vizita unui personaj politicos, „din partea domnului Ispas”. Într-adevăr, reluarea serviciului, de data aceasta ca secretară dactilograf, urmată de transferuri periodice, n-a schimbat raporturile informative. S-a culcat cu ofițerii de legătură, a beneficiat de tot ce se putea. Discretă, eficientă, amabilă, a avut parte doar de referințe foarte bune. Apariția calculatoarelor a lăsat-o indiferentă, măcar că obstinația refuzului a marginalizat-o la activități de arhivă. Micului Titus, odorul ei, nu i-a lipsit nimic; înscriere la creșă, grădiniță, școală, precedată acolo de precizarea „fiul domnului Ispas”, erau implicite. Chiar și universitatea a fost o bagatelă; mama a apucat pe nesimțite vremea când „domʼ profesor” al ei a primit repartiție în oraș… după care s-a zburătăcit, lăsând-o singură. Câte un telefon, o vizită de ziua ei, asta era tot, parcă îi despărțea un continent. I-a rămas biserica… și așteptarea temătoare a pensionării. Abia atunci a început să pună cap la cap lucrurile, s-o bântuie întrebările… citea știrile derutante din puzderia de gazete pretutindeni… ce s-o fi ales de cutare și cutare, un nefericit șir lung… elemente dușmănoase dar oameni… până ce spovedaniile au eliberat-o de teama că într-o zi…» − p. 96 sq.;  
 
şi de Venitori:  
 
Azmarandei Zaharia – instalator – şi soţia-i, Elisabeta – vânzătoare:  
 
«Prânzul familiei Azmarandei, incomplet fără doamna Elisabeta al cărei serviciu de vânzătoare ocupa toată ziua, fusese încălzit de Dacian, unicul lor fiu, aflat și el în vacanță.» − p. 46;  
 
Axinte Viorel – preot – şi soţia-i − casnică:  
 
«Nu era încă miezul nopții dar se aruncau deja petarde în curte; din sufragerie se străvedeau luminile aripii Fățoșilor; cu ecouri, alarma unei mașini porni să se vaiete; părintele Axinte mări sonorul televizorului ce transmitea slujba de noaptea trecerii dintre ani și umplu cu vin două pahare. Doamna preoteasă stinse lumina; în picioare, așteptară bătăile orologiului central, apoi închinară. / – Mulțumim lui Dumnezeu pentru anul care a trecut. / – Dă-ne, Doamne, sănătate ! La mulți ani, Viorele ! Zarva de afară se întețise; ieșind pe coridorul exterior, perechea văzu scânteieri pe pospaiul alb al solului, reflexiile ferestrelor ornamentate cu ghirlande luminiscente și cerul înroșit în depărtare de artificii; strigăte de veselie și urări se încrucișau din înălțimile etajelor. Discret, bărbatul aruncă un pumn de grâu în curte. / – Dacă pe omăt se văd steluțe, e semn ca anul ce urmează va fi an bun și vor fi multe cununii, spuse soția. / – Unde nu dă Domnul ! / Soneria telefonului fix îi înturnă la masa încărcată, pe care făcu el loc aparatului. / – La mulți ani, tată și mamă ! / – V-ați gândit și la noi ?! Să vă ajute Cel de Sus ! E Andrei, spuse el, aparte.» − p. 26;  
 
Bojoc Udrea – şofer – şi Doina, soţia-i − casnică:  
 
«Apartamentul 53, tip vagon ca toate celelalte ale aripilor casei de raport, conținea două camere dormitoare: ultima, dotată în principal cu o canapea extensibilă de două locuri destinată copiilor, băieți din fericire, cealaltă, camera de zi, avea un recamier în colț, pentru soții Bojoc. Dimineața era de obicei agitată – mama își scula odraslele; în ziua aceea, întrucât nu se terminase vacanţa intersemestrială, acceptă leneveala lor, avertizându-i periodic că erau destule de făcut; micii școlari toropiți – cel mare abia intrase într-a opta, moțăiau aprobator. / – Doi draci, seara abia îi culci, dimineața nu-i trezești ! striga ea preventiv cu subînțeles, făcând drumuri la bucătărie. / – Ciocuʼ mic ! se răstea tatăl din pat. / Asta, fiindcă era acasă; ca șofer făcea curse lungi în țară, greul gospodăriei ducându-l mama Doina; după două concedii de creștere copil rămăsese casnică...» − p. 41 sq. ;  
 
Calan Tudor – notar – şi soţia-i – educatoare:  
 
«La același etaj întâi, în apartamentul de lângă casa scărilor era liniște – îndeobște familia Calan se culca devreme. De fapt cinstiseră cum se cuvine masa de revelion fiindcă aveau cheag – un notar și o educatoare, mai aproape cu un an de pensie, fără copii… nu-și refuzau nimic; oricine i-ar fi vizitat, indiferent de împrejurări, ar fi fost întâmpinat de gazde festiv îmbrăcate, protocolar. Vacanța judecătorească de iarnă diminuase activitatea domnului Tudor dar tot nu era un motiv să piardă noaptea, așa că se culcase imediat după șampania de Anul Nou, cu aparatul de radio emițând în surdină, să acopere eventualele zvonuri din vecini… măcar cei de deasupra, familia Radovan, erau pașnici. Doamna schimbă rochia lungă cu un capot matlasat și pantofii cu mopine – niște papuci pufoși cu botic și urechiușe, debarasă masa din sufragerie și se instală în balansoarul de lângă bibliotecă, sub lampadar, hotărâtă să citească până la somn; uneori acționa butonul mut al telecomenzii televizorului, să evite puzderia de reclame.» − p. 27;  
 
Gheorghe Nicolae, bătrânul ţăran „pensionar-colectivist“:  
 
«Oploșit în apartamentul nr. 55, de la etajul al doilea al Venitorilor, bătrânul Gheorghe Nicolae chiar îşi merita porecla generică… îl ocupa cu acte în regulă, dar ce acte… intrase în locuință la schimb cu familia Gutunoi – a dat gospodăria de la țară pe locuința mobilată și a semnat un testament că îi lasă moștenire în schimbul îngrijirii, adică plata întreținerii la bloc. Firește, clenciul a fost că Gutunoi senior, vechi lucrător la Compania de Gaz, cunoștea toată lumea, a recuperat mai mult decât era din pământul proprietății rurale… întreprinzător dibaci, fiindcă zona se preta la speculaţii imobiliare, aşa că loturile, din cauza cărora Gheorghe făcuse nu doar puşcărie, refuzând colectivizarea, dar și niște ani la „cronici, violenți și periculoși“, dibaci porționate, au servit la extinderea unui cartier-satelit select. Cu pensia de țăran colectivist nea Gheorghe nu se ajungea; a făcut contract de prestări servicii ca îngrijitor al asociației – duce tomberoanele gunoiului la stradă și înapoi, le spală și curăță în urma colectării. Pentru un ban în plus mătura scările, bătea covoare, rânea zăpada din fața blocului și de pe căile de acces… a mai luat în gazdă câte un elev, deși dispunerea tip vagon a încăperilor complica trecerea unuia sau altuia.» − p. 30;  
 
Hat Marin, baritonul beţiv:  
 
«Pronia cerească îi dăruise domnului Hat o frumoasă voce de bariton, care îl scosese din multe încurcături în momentele ieșirii celuilalt dar – al suptului, la iveală. Avertismente, penalizări, interdicții de-a lungul timpului, adăugau încă ceva la faima conservării timbrului, datorită căreia nu doar rămăsese în ansamblul de cântece și dansuri ci mai prestase, remunerat și la coruri bisericești. Totuși, câte femei crezuseră că-l vor duce pe calea bună, atâtea renunțaseră, măcar că locuința proprietate personală de la etajul al doilea era un gaj solid; lăsaseră în urma lor câteva modificări menajere, pierdute în mobilierul eclectic și regrete printre vecini.» − p. 36;  
 
Radovan Giorgeta – economistă – şi soţu-i, Teodor − merceolog:  
 
«Se însera când ieșiră musafirii familiei Radovan; vociferând și tropăind, coborâră cele două etaje ale aripii Venitorilor[...] / – Na, taci și tu ! Hai, servește-mă cu ceva, că mă duc la bucătărie, făcu ea un gest circular asupra mesei în neorânduială. / – Odată începe Anul Nou, încuviință el și porni televizorul.» − p. 36; «În apartamentul 56 soții Radovan începură să se ciondănească: fusese ideea lui să joace cărți la cafeaua de după amiază dar, după ce pierdu de câteva ori, Teo, cum îl alinta ea, deveni dezagreabil.» − p 72;  
 
Şoşoia Ileana – precupeaţă – şi soţu-i, Iosifaş − mecanic auto:  
 
«Tot la etajul al treilea, pe aripa Venitorilor, în apartamentul de lângă casa scării, familia Șoșoia dormea împrăștiată pe patul dublu ce ocupa aproape jumătate din dormitor; nici nu se clintiră la apelurile stridente ale interfonului. Doamna Ileana se supusese dorinței soțului de a plăsmui un „delirium tremens“, măcar că îl îmbiase mereu cu specialitățile sale culinare, de care erau pline două mese – din bucătărie și sufragerie, așa că amurgul îi află încă întinși.» − p. 32; «Doamna Ileana era obosită; noroc că Iosifaș al ei încă nu venise; îmbrăcată, se întinse pe pat și ațipi. Tresări când domnul Șoșoia își făcu apariția în dormitor și se justifică: / – Am stat în picioare de mi-a intrat os în os: nu zic, piața a fost azi mai bună, a început Postul Mare iar legumele proaspete au căutare… prețul după cumpărător… / – Nu-mi trebuie, am mâncat la atelier, căscă soțul.» − p. 66;  
 
Vutcă Marius − ceasornicar autodidact:  
 
«Apa caldă era încă rece; până să execute domnul Vutcă bărbieritul zilnic, se pornea… și contorul înregistra paguba; dar apucase și vremuri mai rele, noroc că era sănătos, cât se putea; încă pusese un ban de argint la chiuvetă, să-și șteargă fața după spălat. În bucătărie nu stătu decât strictul necesar fiindcă încăperea, aflată la capătul ultimului etaj al aripii Venitorilor, număra doi pereți în vânt; chiar orbi, efectul se resimțea iarna… ce bine dacă blocul ar fi fost „anvelopat“, cum se spunea acum… Tacticos (măsura totuși o vârstă considerabilă), duse tava cu micul dejun în sufragerie; pendula mare, recondiționată bineînțeles de dumnealui, bătu ora opt. Porni radioul de pe servantă și începu să legumească – o îmbucătură din sanvișul decojit, o gură de ceai. Nu făcea, tocmai de Sfântul Vasile, să coboare trei etaje până la prăvălioara din față, unde primea ceasornice spre reparat; putea să trebăluiască prin casă… poate să meargă la biserică…orice opțiune era bună, nu era nimeni să zică altceva în tot apartamentul. / – Dacă în ianuarie este ger bun, atunci va fi vara călduroasă, se consolă el vorbind radioului» − p. 31 sq.;  
 
Wolloc Nadejda – pensionară – şi soţu-i Bernard – fotograf:  
 
«Doamna Wolloc trăgea la o parte perdeaua ferestrei dormitorului când vecinul Vutcă trecu pe coridorul comun; o salută, ea se feri, să nu-i observe ținuta de noapte, apoi deschise geamul lateral, să-l vadă plecând, ca de obicei, către ceasornicăria lui. Zorii băteau ultimul etaj al Venitorilor astfel că drumul spre bucătărie era deslușit și fără ochelarii atârnați cu șnur de gât. În timp ce prepara micul dejun restrictiv al soțului, legumind câte ceva, căzu pe gânduri amintindu-și crâmpeiele tot mai nedeslușite din ultimul vis al zorilor – case dărâmate ce umpleau străzile cu moloz, lume ciudat de veselă dansând pe trotuare înnămolite… Intră în camera de zi, luă din bibliotecă „jurnalul“, caietul gros în care își consemna trăirile și porni să-l frunzărească: versuri, notițe, câte o vinietă… lumea ei tainică răscolită periodic... parcă ieri Bernard, fotograful de vârsta a doua, o ceruse în căsătorie pe Nadejda, dansatoarea din ansamblul sindical de cântece și dansuri iar viața cursese minunat căci cooperativa „Arta Fotografică“ oferea tot felul de posibilităţi – nunți, botezuri, pomeni… „laichistul“, după numele aparatelor nemţeşti „Leica“, primele suficient de mici ca să fie portabile, aborda lumea pe stradă, prin restaurante sau prin alte părţi, întrebând „Nu doriţi o poză ?“… cu aparatul său „Smena“ cel ieftin. Mai apoi propriul atelier – aparat de mărit, substanțe chimice, uscător, separat de studioul unde reflectoarele orbeau grupurile de nuntași… verile neapărat la mare, iernile în stațiuni… toți doreau amintiri… și băiatul Zeno fascinat de imaginile ce apăreau pe hârtia din revelator… pensionarea ei la termen redus… diminuarea implacabilă a traiului, compromisurile mărunte… răsturnarea regimului comunist, când credeau că totul va fi altfel, dintr-odată, Zeno chiar s-a implicat… pe urmă cuvinte înfricoșătoare – inflație galopantă, curbe de sacrificiu, scursurile occidentului, ce materializau drastic precaritatea existenței. Bernard s-a pensionat nu mult timp după ea şi din acel moment a rupt legătura cu lumea fotografiei; o banală examinare oftalmologică, urmată de analize, l-a trecut în rândul persoanelor cu diabet de tip 2… Subit, glicemia a devenit indicatorul rutinei zilnice – regim de viață dietetic, exerciții fizice, medicamente la el, preocupările domestice la ea.» − p. 95 sq.;  
 
Xantos Oltea – bocitoare – şi soţu-i, „ghinionistul“ merceolog, ajuns gropar:  
 
«Și cei doi membri ai familiei Xantos locuiau pe ultimul etaj al aripii Venitorilor, dar la capătul dinspre fațadă. Dimineață de sărbătoare să fie, tot s-ar fi putut să se ivească de lucru fiindcă ninge, plouă, rece, cald, înmormântarea nu aşteaptă, iar ei asta erau – un gropar și o bocitoare. Bărbatul fusese merceolog cu ghinion la restructurări, recalificat cu greu, pe când doamna Oltea… avea vocație, moștenire de familie, se întâmpla să fie chemată și o săptămână. Așa încât se sculaseră devreme, barem să le tihnească micul dejun consistent. / – Am văzut o reclamă de călătorie, spuse ea. Un sejur în insulele Canare… dacă ai reuși să-ți iei liber, măcar concediu.» − p. 32.  
 
Etc.  
 
Sunt chipuri / feţe „exponenţiale“ pentru cele 64 de apartamente ale Casei-Poliedru, extrase / reţinute de romancier, din foburg-universul / cosmosul nostru cel de toate zilele, „înrăzărind“ − potrivit „recensământului de mai sus“, dinspre o diversitate de „profesii“ şi de „caractere“ − personajul poliedru / catadioptru.  
 
Distinsul Receptor poate constata la sfârşitul lecturii că „felia de real“ / „felia de viaţă“ este transferată în pagină de romancierul Marian Drumur cu exactitate admirabil-balzacian-paradoxistă.  
 
_______________________  
 
*Reamintim Distinsului Receptor că la romanele anterioare ale lui Marian Drumur − Soldatule, mergi îndărăt (2004) şi Dascălii, dascălii (2012) – (re)găseşte fidelitatea radiografiilor „complete“, în lucrarea mai veche, Pagini de istorie literară valahă de mâine, vol I, de Ion Pachia-Tatomirescu, Timişoara, Waldpress (ISBN 978-606-614-091-1 / ISBN 978-606-614-114-7), 2014 − capitolul «Între paradoxurile Fiannei şi dăscălimea de la drumul electrificat», pp. 426 – 446, , ori la adresa:  
 
http://www.banaterra.eu/biblioteca/sites/default/files/001-vol-i-pachia-tatomirescu_ion_pagini_de_istorie_literara_valaha_de_maine_i_2015-02-24.pdf .  
 
Referinţă Bibliografică:
Un personaj poliedru / catadioptru cât „satul dintre blocuri“ / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2724, Anul VIII, 16 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!