CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



Între „ochiul şoimului“ şi „pupila“ receptoare de la sobol
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ion Pachia-Tatomirescu  
 
Între „ochiul şoimului“ şi „pupila“ receptoare de la sobol  
 
Dintr-o notiţă biobibliografică de pe pagina a doua a volumului de poeme, Prezentul continuu, de Dan Drăgoi (Piteşti, Editura Tiparg [ISBN 978-973-735-945-2], 2017; pagini A-5: 144), aflăm că autorul s-a născut în Zodia Săgetătorului, la 17 decembrie, 1952  
 
(în localitatea Slănic-Aninoasa, din judeţul Argeş al Daciei Nord-Dunăreano-Pontice, partea-i cuprinzătoare a modernului stat al României de-şi va sărbători împlinirea a două secole de existenţă în 24 ianuarie 2059),  
 
că, din anul 1978, este licenţiat al Facultăţii de Horticultură de la Universitatea din Bucureşti, că, din 1996, are titlul de doctor în specialitate, în urma suţinerii unei teze despre ameliorarea prunului;  
 
şi, mai mult ca sigur, „de împăunare gogoriţoasă“, deşi n-ar fi fost cazul, se mai adaugă un alineat cu un fals, privitor la un debut editorial din anul 1978:  
 
«Dan Drăgoi debutează cu poezie în revista Răsad, nr. 1 / 1969, a Liceului „Dinicu Golescu“ din Câmpulung, iar editorial cu volumul Dreptul la demnitate (Editura IANB), în anul 1978...»;  
 
desigur, Distinsul Receptor ştie că nu a existat în România de dinainte de anul 1990 vreo editură cu numele de IANB, dar nici – cum ar fi fost firesc – de Iamb; s-ar putea – între altele – ca şi la această „pseudoeditură de literatură / poezie a debutantului drăgoist“ să se fi referit piteşteanul critic, Marian Barbu, în prefaţa Dan Drăgoi – la marginea subţire a Paradisului (pp. 5 − 10), de vreme ce scrie (şi cu cacofonia grăitoare „în bolduire“, infra):  
 
«Mult prea grăbit să adune detalii biografice irelevante – dar câţi dintre noi rezistă acestei tentaţii ? – Dan Drăgoi ne surprinde propunându-ne de această dată un diptic liric a cărui relativă masivitate ar trebui să ne pună pe gânduri. Consumul redus de poezie...»; etc.;  
 
dar „istoriile“ instituţiilor din România trimit la prescurtarea I. A. N. B. chiar din epoca proletcultismului încoace:  
 
«În anul 1948, ia fiinţă Institutul Agronomic Bucureşti, cu patru facultăţi (Agricultură, Horticultură, Zootehnie şi Medicină Veterinară) care, din anul 1952, devine Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu“ (IANB) [din] Bucureşti. În anul 1970, în cadrul I.A.N.B., se înfiinţează Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare, care devine, din anul 1990, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului». – cf.  
 
https://www.usamv.ro/images/Documentele_Universitatii/rof-usamv-b.pdf .  
 
Lăsând în grija istoricilor literari „povestea editurii IANB din 1978“, ne reîntoarcem la prefaţatorul Marian Barbu, redactor-şeful Cafenelei literare din Piteşti  
 
(a nu se confunda cu prof. dr. Marian Barbu, redactor-şeful revistei Lamura, din Craiova),  
 
spre a spicui pentru Distinsul Receptor câteva aserţiuni, poate, „binevenit-ariadnice“:  
 
«Primul panou al dipticului poematic – Ochiul şoimului – etalează nouă poeme [...]. O ambiguitate studiată, pe sensuri contrarii, structurează textele maximizându-le eficienţa de semnificare într-o progresie unitară asigurată de aderenţa la un fir călăuzitor de delicateţea şi imaterialitatea luminii [...]. Poemele primului ciclu [...], dincolo de aburul magic pe care îl degajă, sunt poeme ambivalente, poeme ale unui timp inocent regăsit, dar şi ale risipirii. Este uneori simţită prezenţa unui Dumnezeu posesiv şi dominator, cumplit, care îşi întoarce când şi când faţa de la creaţie [...]. Al doilea ciclu – Dacă spun tot ce ştiu – conţine şaizeci şi trei de [...] poezii de dragoste şi poezii de exultaţie oarecum psalmică» (p. 7 sqq.).  
 
De reţinut sunt şi câteva aserţiuni (de pe faţa a patra de la coperta volumului Prezentul continuu) ale poetului Toma George Maiorescu (născut la 8 decembrie 1928, în Reşiţa-Dacia), aşadar, aprecieri dintr-un „ajun de nonagenariat“, din secolul celor mai mari revoluţii artistic-planetare:  
 
«Poezia lui Dan Drăgoi ne introduce într-un univers dominat de natura primordială cu o textură edenică („vin către tine dintr-un timp ancestral“). Un univers în care citadinismul cotropitor al betonului, stressului şi al oxidanţilor oncogeni n-a prins încă [...]. Surprindem poetul în curs de a se reinventa. Caută trepte pe care să se ridice peste cutuma clişeelor şi stereotipiei ferm instalate în versificaţia habitudinală. Experimentul îl ajută să depăşească prozaismul pedestru, modele de sorginte sămănătoristă, abstracţiuni proclamate „poetice“, incapabile să înlocuiască metafora; un patos „sincer“ al iluziilor [...]. Poetul se reinventează experimentând [...]. „Marginea sublimă a Paradisului“ se întrevede dacă eşti conştient că şi prin forţa tensiunii lirice viaţa poate fi salvată. De vulnerabilităţi, de agresiuni, de vicisitudinile poluării Sinelui şi ale Planetei.».  
 
La distanţă apreciabilă de eroul novalisian din «Imnuri în faţa nopţii» (din anul 1800), ori de stănescianul Om-Fantă, alcătuit din antimaterie şi „comunicându-se“ prin necuvânt (din vol. 11 elegii, 1966), eroul poemelor dan-drăgoiene din primul ciclu, Ochiul şoimului, se înrăzăreşte într-o direcţie originală, pe Drumul nopţii spre zi (pp. 15 – 18), adică pe „drumul poemului“, nicidecum „al dramei“ Lungul drum al zilei către noapte, de Eugene O’Neill (1888 − 1953), de vreme ce «noaptea îi iese înainte / cu neverosimila căruţă încărcată cu daruri» (p. 15), de vreme ce «Totul este într-o horă a întunericului» cu «Statuia mirificei nopţi a vieţii, / a mirificei nopţi a morţii», de vreme ce-i «Totul pe marginea subţire a Paradisului» (p. 17) şi-i fu «copilăria călare pe iapa cu stea în frunte», şi crede «că şi copilăria a murit în ham, / ca o eroină» (p. 21), şi simte «iarna fără de sfârşit din lacrima tatei» (p. 20 sq.), ori acea trecere de «nori de păsări / în însângeratul octombrie» (p. 27) etc., încât oţelitul ochi al şoimului – prezent continuu în spaţiul spiritual valahofon, sau pe «drumul sufletului spre templu» (p. 30) – îi pătrunde «cu totul în inimă [...], în cuvinte [...], în vise» (p. 37) etc.  
 
Şi când admirabilul erou liric al lui Dan Drăgoi – cel cu ochiul de oţel al şoimului cuibărit în atriul drept – reuşeşte să descopere şi să cunoască Poetul, „marginea subţiat-paradisiacă“ devine „hotar-orizontit“ de Poezie, nicidecum „desculţă“ (fără trimitere la Zaharia Stancu), „printre spinii mântuirii“:  
 
«De când l-am cunoscut pe el, pe poet, / am început să vorbesc cu vrăbiile; / şi cu sturzii am început să vorbesc / şi m-am mutat cu totul în floarea de cireş. // De când l-am cunoscut, am început să mângâi zorile. / Uneori am mâinile zgâriate de spini, / din coroana de spini a gândului» (Poetul, p. 45 sq.).  
 
În aurie ţinută lirică, aidoma celei impuse de Ion Pillat (1891 − 1945), Florin Vasiliu (1928 − 2001) ş. a., se încheie ciclul Ochiul şoimului printr-un notabil „Dicţionar“ (pp. 50 – 54) cu 23 de „intrări“: 19 poeme într-un vers  
 
(Poet // O lacrimă pierdută-n vânt...; Păsări migratoare // Frunzele toamnei ridicate la cer; Clipe de iubire // Mărgele-nşirate pe un fir de păianjen. Etc.)  
 
şi patru distihuri  
 
(Dragostea // O rupere de nori în mijlocul câmpului. / Unde să te ascunzi ? ; Regrete // Stindardele sfâşiate / ale copilăriei. Etc.).  
 
Al doilea ciclu de poeme, Dacă spun tot ce ştiu (pp. 55 – 141), conţine meditaţii  
 
– inclusiv cele despre prezentul continuu («Stau singur în ploaie, stau singur în vânt. / Ce mare-i tăcerea de după cuvânt ! // [...] // Îmi caut cuvântul, îmi caut destinul. / Ce mare-i tăcerea din Prezentul Continuu !» − Tăcerea din Prezentul Continuu, p. 78 sq.; «Ochiul şoimului trebuie să nu mai vadă ! / Are privire de oţel, ca tăişul de spadă. // [...] // Ochiul şoimului îmi rostuieşte destinul, / el s-a cuibărit în Prezentul Continuu.» − Ochiul şoimului trebuie închis, p. 87; «Dansezi liniştită în câmpiile cu fluturi. / [...] / Din adânc de milenii scoţi aur în ciuturi / [...] // Cu dansul ău ai încurcat anotimpurile / [...] // Dansezi, liniştită, pe pulberea versului meu / Şi mă întorci în ora-nserării târzii. / Mă prefaci, când vrei tu, într-un alt Prometeu, / Când minutele ard în alte făclii. // [...] // Dansezi liniştită, întregindu-mi destinul, / Iar dansul te poartă în Prezentul Continuu.» −Dansul tău în Prezentul Continuu, p. 92; etc.) −,  
 
ori „romanţe“, dar nu cum cele minulesciene, „pentru mai târziu“, ci pentru acelaşi prezent continuu cu „tangenţă“ şi-n ars poetica  
 
(«Îţi aminteşti cum ne-a primit destinu’ / Ce l-am trăit sub bolţile de crini ? / Trăiam sălbatic în Prezent Continuu, / Înlănţuiţi în miile de mâini.» − Eram în noapte o oglindă vie, p. 57; ori : «Atâtea vieţi se sting în lumea vastă ! / [...] // Scriind, se naşte-n tine înc-o lume, / Oglinda vremii ţese umbre noi. / Aceiaşi mateloţi la vechi parâme, / Acelaşi soare şi aceleaşi ploi...» − Poveste din Prezentul Continuu, p. 60; etc.),  
 
într-o interesantă diversitate de teme / motive ale trecerii / petrecerii cosmosului nostru cel de toate zilele:  
 
de la Dumnezeu  
 
(invocat aproape davidian-psalmic: «Iarăşi mă rog la picioarele Tale, / [...] // Tu stai în înălţimi, sus, pe munte, / [...] // Desigur, Tu poţi fi oriunde, / Ţie mă rog nevăzut, neştiut. / [...] / Tu eşti mereu un nou început. // Mă rog peste creste, căutându-mi destinul. / Mă rog peste veacuri în Prezentul Continuu.» − Rugăciune, p. 72; sau : «M-ascund în mine ca-ntr-un labirint. / Azi dragostea nu poate să îndure / Aceste ascunzişuri de alint, / Când luna de pe creste mi-e secure. // [...] // Mai pune-mi, Doamne,-n gânduri, o aripă...» − Mai pune-mi, Doamne, o aripă, p. 114)  
 
şi de la răstignire  
 
(«Croana Ta-i de lauri şi lumini. / Bat clopote în suflet şi în spini. // Cuiele-n mâini chiar eu Ţi le băteam...» − Bat clopotele, p. 96),  
 
până la curcubeu  
 
(«Până şi curcubeul de uitare e-nfrânt. / Toate culorile îşi pierde-n pământ. // [...] // Nemărginita iubire a ajuns în paragini. / Sunt iarăşi singur şi răsfrânt peste margini.» − Curcubeul, p. 97),  
 
de la fruct perfect  
 
(«Sunt fructul perfect, frumos ca o rimă... / Sunt fruct de dar, dar a venit vremea mea ! / De vă iubesc, eu nu am nicio vină. / De muşti din mine, muşti ca dintr-o stea...» − Sunt fructul perfect, p. 126),  
 
stejar bătrân  
 
(«Sunt stejarul bătrân ce se visează în foc. / [...] // Dacă ard, să ard falnic pe culmea-nsorită / [...] / Un fulger să vină pe fruntea-mi tivită / Cu focul ce m-aşteaptă-n regatu-nnoptat.» − Sunt stejarul bătrân, p. 127),  
 
şi adevăr  
 
(«Dacă imperiul ajunge la final, / tatăl meu a murit degeaba. / [...] // Dacă adevărul nu este acum, / atunci să se calmeze vânturile...» − Adevărul, p. 128),  
 
până la pământ strămoşesc  
 
(«Dintre livezi eu am plecat şi dintre holde, / Să-mi regăsesc străbunii pierduţi sub glii şi bolte, / Pe-acolo, unde-n ţară doar flori de vulturi cresc, / Să-mi caut neamul aspru şi osul românesc.» − Pământul străbunilor, p. 138 sq.)  
 
şi mari personalităţi ale istoriei Valahimii  
 
(«Nu aduc din vreme mai mult decât semnele rămase, / Decât cronicile trecute şi nearse. / [...] / E de-ajuns Brâncoveanu şi-a lui sfânt-amintire, / E de-ajuns să simt demnitatea-i de domn şi de tată, / Credinţa cea românească, fără de pată...» − Brâcoveanu, poem datând din 1978, p. 140 sq). Etc.  
 
Referinţă Bibliografică:
Între „ochiul şoimului“ şi „pupila“ receptoare de la sobol / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2693, Anul VIII, 16 mai 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!