CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



Titu Maiorescu şi deschiderile moderne ale culturii valahe dintre anii 1860 şi 1917 (IV)*
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
 
  
Ion Pachia-Tatomirescu  
  
 
  
Titu Maiorescu şi deschiderile moderne ale culturii valahe dintre anii 1860 şi 1917  
  
 
  
(IV)*  
  
 
  
Titu Maiorescu despre problemele limbii valahe. Într-o anumită măsură, desigur, sunt cunoscute Distinsului Receptor principalele studii ale lui Titu Maiorescu privitoare la problemele din Grădina Sfintei Limbi Valahe de pe segmentul temporal 1866 ‒ 1902: «Despre scrierea limbei române» (1866), «Limba română în jurnalele din Austria» (1868), «Beţia de cuvinte» (1873), «Rapoarte cetite în Academia Română asupra modificărilor ortografiei (1880 şi 1904)», «Neologismele» (1881), «Oratori, retori, limbuţi» (1902) etc.  
  
a) Alfabetul şi spiritul limbii valahe, combaterea etimologismului. În studiul «Despre scrierea limbei române» (1866), Titu Maiorescu pledează pentru respingerea oricăror alfabete străine de „spiritul înrudit-latin“ al limbii valahe (limba-mamă pelasgă > valahă avea alfabet propriu, din 23 de litere, „litera“ / „semnul“ şi „sunetul“, rod al folosirii principiului fonetic în scris / citit, după cum se certifică încă din orizontul anului 466 d. H., prin paginile cu „enigmaticul alfabet“ din Cosmografie, de Aethicus de Dacia) şi combate etimologismul aberant:  
  
«În momentul în care românii s-au pătruns de adevărul că limba lor este o limbă romană, în acel moment şi forma exterioară sub care avea să se prezinte aceasta, adecă scrierea sau [...] literile trebuiau să fie luate tot de la romani»; «punctul nostru de plecare în stabilirea alfabetului român [...] a fost regula de a scrie sonurile române cu litera latină corespunzătoare, fără considerări etimologice» (MCrit, I, 405);  
  
etimologismul – după credinţa maioresciană – înseamnă a ignora evoluţia limbii, a o condamna la regres:  
  
«Ce voieşte acum etimologismul în ortografia română ? [...] ...voieşte să ne aducă gramatica la forma cea mai etimologic pură, să ne arunce limba cu secole înapoi, încercându-se să stăvilească fluctuaţia miilor de ani prin care a fost împinsă limba română spre dezbinare de o limbă mai veche, despre care nu mai avem tradiţie contimporană.» (MCrit, I, 417).  
  
b) Aplicarea principiului fonetic în ortografia valahă. Într-un «Raport cetit în Academia Română (sesiunea generală de la 1880) asupra unui nou proiect de ortografie», Titu Maiorescu pledează pentru aplicarea principiului fonetic:  
  
«Punctul nostru de plecare, este acesta: fiecare cuvânt se scrie cum se pronunţă [...]. Acest principiu va da limbei române o scriere simplă, uşoară, conformă atât cu ideile limbistice moderne, cât şi cu cerinţele pedagogice în şcoală.» (MCrit, II, 14).  
  
c) Exceptând pe cele tehnice, neologismele să fie împrumuturi din limbile romanice. În studiul «Neologismele» din anul 1881, Titu Maiorescu, ridică altfel problema împrumutului de cuvinte din alte limbi sub forma neologismelor:  
  
«...acolo unde astăzi lipseşte-n limbă un cuvânt, iar ideea trebuie neapărat introdusă, vom primi cuvântul întrebuinţat în celelalte limbi romanice, mai ales în cea franceză. În ceea ce priveşte termenii tehnici, împrumuturile pot fi făcute fără restricţii».  
  
d) Despre calc lingvistic şi despre combaterea stricătorilor de limbă. Probleme despre calc lingvistic ‒ adică despre traducerea literală a expresiilor idiomatice, îndeosebi, din limba germană ‒ şi despre o serie de chestiuni legate de „combaterea stricătorilor de limbă“, desigur, se lasă desluşite în studiul din 1868, Limba română în jurnalele din Austria:  
  
«Rândurile de faţă au scopul de a arăta acea direcţie falsă a autorilor români din Austria şi de a deştepta în spiritele care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendinţă de reacţiune. Susţinem dar şi ne vom încerca să dovedim că jurnaliştii români de peste Carpaţi nu rareori, pe ici, pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematiceşte, după deprinderea obştească, în fiecare număr publicat de dânşii fac greşeli neiertate în contra limbei române, introducând construcţiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân şi mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii.» (MCrit, I, 91).  
  
Titu Maiorescu are în vedere următoarele publicaţii: «Albina», «Concordia», «Familia», «Federaţiunea», «Foaia Societăţii» (din Cernăuţi), «Gazeta Transilvaniei», «Telegraful Român» şi «Transilvania» (cf. PTTr-2545); mulţimea de „stricăciuni“ de limbă pelasgă > valahă („dacoromână“) produse de aceste gazete este dispusă de autor «în trei grupări deosebite»:  
  
(1) grupa din care rezultă „germanizarea limbii române“;  
  
(2) grupa „îngreuierii stilului paralel cu exagerarea lui“ şi  
  
(3) „falsa originalitate în formarea şi întrebuinţarea cuvintelor“.  
  
În „tirul ironic“ al lui Titu Maiorescu se află şi „stricătorii“ de limbă valahă din «Gazeta Transilvaniei» – numărul din 7 februarie 1868:  
  
«După un telegram, generalul Neipperg s-ar fi străpuns la Brünn. O muzică de pisici i se pregătea în Posoniu».  
  
Comentariul maiorescian al acestei fraze este destul de caustic:  
  
«Ce va să zică un general străpuns la Brünn ? Lectorii din România liberă vor crede la prima citire că este o greşală de tipar şi că ar trebui să fie străpuns. Dar cine cunoaşte sistemul jurnaliştilor transilvăneni, de câte ori nu înţelege un cuvânt îl traduce în nemţeşte şi apoi îl retraduce în româneşte. Străpuns tradus în nemţeşte ne dă verlegt şi versetzt, şi aceasta însemnează pe româneşte strămutat. Astfel, aflăm că generalul nostru a fost strămutat la Brünn. Însă altă greutate ! Ce întâmplare neînţeleasă este aceea cu pisicile care îi pregăteau generalului o muzică ? Muzică de pisici se cheamă nemteşte Katzenmusik, ceea ce va să zică pe româneşte, cu un termin admis la noi, ca în toată Europa (vezi şi vocabularul francezo-românesc de Poenaru, Aron şi Hill), charivari, adică „o muzică făcută în bătaie de joc“» (MCrit, I, 92).  
  
e) Două studii depatologie literarădin 1873 şi sindromulbeţiei de cuvinte“. Examinarea „formelor“ şi „conţinuturilor“ din primele numere ale mensualului bucureştean de atitudine antijunimistă, Revista contimporană. Litere – Arte – Şciinţe (1 martie 1873 – 1 iunie 1876), prilejuieşte lui Titu Maiorescu publicarea, în 1873, a două interesante „studii de patologie literară“: «Beţia de cuvinte în „Revista contimporană“» şi «Răspunsurile „Revistei contemporane“», unde „rafale de critice“ se abat îndeosebi asupra textelor semnate de G. Sion, Al. Pelimon, V. A. Urechiă, Pantazi Ghica, Petre Grădişteanu ş. a.;  
  
sindromul beţiei de cuvinte este surprins de dr. Titu Maiorescu „în efigia anotimpului“:  
  
«Cuvântul, ca şi alte mijloace de beţie, e pănă la un grad oarecare un stimulant al inteligenţei. Consumat însă în cantităţi prea mari şi mai ales preparat astfel încât să se prea eterizeze şi să-şi piardă cu totul cuprinsul intuitiv al realităţii, el devine un mijloc puternic pentru ameţirea inteligenţei. Efectele caracteristice ale oricărei beţii sunt atunci şi efectele lui [...]. Simptomele patologice ale ameţelei produse prin nefireasca întrebuinţare a cuvintelor ni se înfăţişează treptat după intensitatea îmbolnăvirii. Primul simptom este o cantitate nepotrivită a vorbelor în comparare cu spiritul căruia vor să-i servească de îmbrăcăminte. În curând se arată al doilea simptom în depărtarea oricărui spirit şi în întrebuinţarea cuvintelor seci; atunci tonul gol al vocalelor şi consoanelor a uimit mintea scriitorului sau vorbitorului, cuvintele curg într-o confuzie naivă şi creierii sunt turburaţi numai de necontenita vibrare a nervilor acustici. Vine apoi slăbirea manifestă a inteligenţei: pierderea oricărui şir logic, contrazicerea gândirilor puse lângăolaltă, vilenţa nemotivată a limbajului» (MCrit, I, 243 sq.).  
  
V. A. Urechiă este supus de către Titu Maiorescu unui „tir concentric“:  
  
«1. Eroarea d-lui Urechiă relativă la Ammianus Marcellinus», «2. Eroarea d-lui Urechiă relativă la Voltaire», «3. Eroarea relativă la începutul istoriei germanilor», «4. Grămădirea nepotrivită a numelor proprii», «5. Eroarea d-lui Urechiă cu definiţia istoriei», «6. Cealaltă grămădire nepotrivită de nume proprii» etc.  
  
În registre superioare, „strategia“ incisivităţii / ironiei este reîntâlnită şi în studiul din anul 1902, Oratori, retori, limbuţi:  
  
«Atât oratorul, cât şi retorul şi limbutul au darul vorbirii; dar oratorul vorbeşte pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi vorbind, limbutul pentru a vorbi. Motivul oratorului este precizarea unei situaţii publice, afirmarea sau combaterea unei idei, convingerea unui auditor; mobilul retorului este dorinţa de a trece de orator sau îngâmfarea erudiţiei, sau încântarea de sonorietatea proprielor sale cuvinte; pornirea limbutului este de a se amesteca şi el în vorbă oriunde şi orcum. Pe orator îl stăpâneşte scopul, pe retor – deşertăciunea, pe guraliv – mâncărimea de limbă. De aceea oratorul poate avea o valoare permanentă, retorul – numai una trecătoare, limbutul – nici una.» (MCrit, II, 343)**.  
  
 
  
Bibliografia siglatăşi nota de sub asterisc :  
  
 
  
  • CILR = George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită –îngrijită şi cu prefaţă de Al. Piru), Bucureşti, Editura Minerva, 1982.
  • MCrit, I, II = Titu Maiorescu, Critice (ediţie îngrijită şi tabel cronologic de Domnica Filimon; introducere de Eugen Todoran), vol. I, II, Bucureşti, Editura Minerva, 1973.
  • PTTr-2545 = Ion Pachia-Tatomirescu, Transilvania, în revista online, Confluenţe literare ‒ ISSN 2359-7593, directori-fondatori: Octavian Lupu / Bucureşti şi George Roca / Australia ‒, anul al VII-lea, ediţia nr. 2545, marţi, 19 decembrie 2017 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1513662975.html.
 
  
* Variante ale întregului studiu, Titu Maiorescu şi deschiderile moderne ale culturii valahe dintre anii 1860 şi 1917, de Ion Pachia-Tatomirescu, pot fi aflate de Distinsul Receptor în revistele: Rostirea Românească (Timişoara, ISSN 1224-0478, redactor-şef: Anghel Dumbrăveanu), anul XI, nr. 4-5-6 / 7-8-9 (aprilie-mai-iunie / iulie-august-septembrie), 2005 (partea I : în paginile 154 – 162), şi (partea a 2-a) în nr. 10-11-12 (octombrie-noiembrie-decembrie) / 2005; Noi, Nu ! (Cluj-Napoca, «revistă de atitudine şi cultură»), numărul din 24 decembrie 2008 ‒ cf. http://www.revistanoinu.com/arata/personalitati-simboluri/titu-maiorescu-si-deschiderile-moderniste-ale-culturii-literaturii-romane-dintre-1862-si-1917; etc.  
  
**Fotografia lui Titu Maiorescu (cf. CILR, 412 / supra) este tot din orizontul anului 1880.  
  
Referinţă Bibliografică:
Titu Maiorescu şi deschiderile moderne ale culturii valahe dintre anii 1860 şi 1917 (IV)* / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2587, Anul VIII, 30 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!