CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



Titu Maiorescu şi deschiderile moderne ale culturii valahe dintre anii 1860 şi 1917 (II)*
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Ion Pachia-Tatomirescu  
  
 
  
Titu Maiorescu şi deschiderile moderne ale culturii valahe dintre anii 1860 şi 1917  
  
 
  
(II)*  
  
 
  
Minerva şi problema blocului de marmură“. Majoritatea deschiderilor moderne ale culturii / literaturii române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cunoscute îndeosebi sub numele de junimism, se datorează lui Titu Maiorescu şi societăţii culturale Junimea, prin care s-au impus un profund spirit critic şi un puternic sentiment al valorii canouă direcţie“. Şi ca „arhitect“ / „sculptor“ al formelor culturii naţionale valahe moderne, gândirea lui Titu Maiorescu îngăduie Distinsului Receptor o „radiografie“ de mare fidelitate „ariadnică“, începându-se cu „scanarea“ Prefeţei, din martie 1874, ce însoţeşte ediţia din respectivul an a volumului Critice:  
  
«Puţinii bărbaţi eminenţi ce-i avem au şi început să se retragă unul câte unul din viaţa publică, iar în locul lor năvăleşte mulţimea mediocrităţilor şi, cu steagul naţionalismului şi al libertăţii în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanţ. În contra lor rezistenţa, fie şi violentă, era o datorie. De aici critica ! Însă critica destructivă unde trebuie şi constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un şir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de faţă sunt o retipărire din Convorbiri literare [...]. Direcţia cea nouă – ni se zice – nu putea să se introducă în conlucrare paşnică pe lângă cea veche ? Trebuia o critică aşa de neîmpăcată în contra celor mai multe forme şi autorităţi de astăzi ? [...] Tot sunt creaţiuni de cultură, forme fie şi goale pentru primirea cuprinsului viitor, tot sunt ceva, sunt un semn de viaţă şi sunt mai bine decât nimic. La aceasta răspundem: Puterile unui popor, fie morale, fie materiale, au în orce moment dat o cantitate mărginită. Averea naţională a românilor are astăzi o cifră fixă, energia lor intelectuală se află asemenea într-o câtime fixată. Nu te poţi juca nepedepsit cu această sumă a puterilor, cu capitalul întreprinderii de cultură într-un popor. Timpul şi averea, tăria morală şi agerimea intelectuală ce le întrebuinţezi pentru o lucrare de prisos, necum pentru o lucrare greşită, sunt în veci pierdute pentru lucrarea cea trebuincioasă şi cea adevărată. Amândouă nu pot merge lângăolaltă, tocmai fiindcă izvorul puterilor unei naţiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit. Dacă dar îţi lipsesc o mie de şcolari silitori şi modeşti, de industriali şi meseriaşi naţionali, de poeţi şi prozatori mai buni, de oameni de ştiinţă adevăraţi, cauza este că mărginitele puteri de care dispune poporul tău pentru aceasta sunt consumate de profesori ignoranţi, de funcţionari netrebnici, de academici, secretari, membri onorifici, asociaţi în cultură, jurnalişti, ateneişti, conservatorişti, poetaştri, spânzurători de pânze la „expoziţia artiştilor în viaţă“, şi celelalte, şi celelalte. Ai un singur bloc de marmură: dacă îl întrebuinţezi pentru o figură caricată, de unde să mai poţi sculpta o Minervă ?» (MCrit, I, 4 sq. / s. n.).  
  
Reamintesc Distinsului Receptor că maioresciana metaforă-simbol, un singur bloc de marmură, din textul de mai sus, desemnează de fapt Daciaîn parţiala-i re-Unire nord-dunăreano-pontică a României ‒ şi adevărurile enunţate răspicat de Titu Maiorescu în primăvara anului 1874, în textul citat de noi, sunt valabile cam prin toate anotimpurile Patriei noastre.  
  
Este şi aici reflectată „sănătatea“ unei gândiri valah-europene întruchipată de tânărul Titu Maiorescu, cel ce se formase / făurise prin „temeinic-aristocrat(ic)e“ studii ‒ „medii“, la Academia Theresiană din Viena (între anii 1856 şi 1858) ‒, apoi, universitare / postuniversitare, de filosofie şi de drept, la universităţi din Germania (Berlin, Giessen) şi din Franţa, încununate cu diplome de licenţă „în litere“ şi „în drept“ şi cu un doctorat în filosofie ‒ încă „regina tuturor ştiinţelor“.  
  
Astfel formată ‒ atunci, pentru că, nici în tinereţea-i, imperiile nu admiseseră a se ridica universităţi naţionale în sfâtecata-i Patrie, Dacia ‒, gândirea lui Titu Maiorescu, membru corespondent al «Societăţii Filosofice din Berlin», s-a dovedit puternic stăvilar carpato-dunăreano-pontic în faţa asediuluilinguşitorilor bizantinide la europenelePorţi ale Orientului“, „stăvilar“ care, mai mult ca oricând, se arată imperios şi în anotimpurile „prezentului valah-continuum“ (anotimpuri care încă sunt frustrate de sursa unei astfel de tinere gândiri moderne formate însă la o Universitate / Academie Naţional-Valahă din Bucureşti, din Chişinău etc.), „stăvilar“, deopotrivă, în faţa „tuturor Porţilor“: a „Porţilor Occidentului“, a Porţilor „Orientului“ / „Nord-Estului“, a Porţilor „Nordului“ / „Nord-Vestului“, „Sudului“ / „Sud-Estului“ etc.  
  
Junimea, «Convorbiri literare» şi junimism. Titu Maiorescu se reîntoarce în România, cu strălucite studii european-occidentale, stabilindu-se pentru câteva luni în Bucureşti (la 2 iulie 1862, «i se acordă un post de supleant la Tribunalul Ilfov, unde în scurtă vreme va fi avansat [ca] procuror» ‒ DGLR-L / O, 180), apoi, pentru câţiva ani, la Iaşi (unde, în 16 noiembrie 1862, «este numit profesor la Universitatea din Iaşi»; din 3 decembrie 1862, «este [...] director al Gimnaziului Central din acelaşi oraş» ‒ ibid.), spre a reveni „definitiv“ în Capitală / Bucureşti, din anul 1874 (devenind: ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice din România, la 7 aprilie 1874, deputat, din ianuarie 1878, vicepreşedinte al Academiei Române, din aprilie 1880 şi până în aprilie 1884, dar şi din aprilie 1886 şi până în martie 1887, profesor la Universitatea din Bucureşti, din 10 octombrie 1884, apoi preşedinte al Secţiei Literare a Academiei Române în anii 1890 ‒ 1891 / 1893 ‒ 1894 / 1902 ‒1904 şi 1907 ‒ 1909, rector al Universităţii din Bucureşti, din octombrie 1892 şi până în 1897, ministru de Externe al României, din 29 decembrie 1910 etc. ‒ cf. DGLR-L / O, 181 sq.).  
  
Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti şi Iacob Negruzzi, în 1863, la Iaşi, pun fundamentele Societăţii Junimea (cf. DGLR-L / O, 180). În acest sens, George Călinescu evidenţiază:  
  
«„Junimea“ a luat fiinţă la Iaşi, în 1863, îndată ce Maiorescu, după câteva luni de şedere, putu să-şi facă prieteni. Ea era o adevărată asociaţie de doctori (Th. Rosetti, doctor în drept de la Berlin, V. Pogor, doctor în drept de la Paris, P. P. Carp, doctor în drept de la Bonn, Iacob Negruzzi, doctor în drept de la Heidelberg), majoritatea cu formaţiune intelectuală germană. De acum încolo orice junimist ambiţios va căuta să-şi ia doctoratul în Germania (Maiorescu are o curată obsesie în privinţa aceasta). În programul ermetic al asociaţiei stă pe primul plan acţiunea politică, şi în afară de Maiorescu fondatorii vor fi oameni eligibili în parlament, pentru care junimismul va însemna un simplu program de stânga în doctrina conservatoare. Preocuparea de a câştiga partizani politici este stăruitoare şi când un membru votează cu adversarul el e socotit trădător. Cu toate acestea, „Junimea“ a ştiut de la început să separe valorile seculare de cele spirituale şi să se dedice unui scop cultural, fără a pune îngrădiri ideologice. Ea îşi agonisi tipografie, discută problema ortografiei, făcu un plan de tipărituri şcolare bune, medită instituirea de burse în străinătate şi hotărî încă din 1865 scoaterea unei reviste după tipul Revue des deux mondes. Că junimiştii nădăjduiau ca prin aceste mijloace oneste să câştige simpatii printre intelectuali, nu mai este îndoială. Dar Maiorescu disocie cu tact cele două zone care existau, deşi el pretindea că „junimiştii se abţineau de la orice acţiune politică“. Adevărul este că reuniunile „Junimii“ n-aveau nici un raport cu junimismul politic şi că planurile se suprapuneau cu totul liber. Maiorescu stabili o ideologie pe care o putea accepta oricine şi care se rezuma în trei puncte: 1. Absolută potrivire între fond şi formă [...]; 2. Inaugurarea spiritului critic în scopul de a se arunca „în lături“ tot ce vine ca formă goală a civilizaţiei, fără cuvenitul cuprins; 3. Aşezarea criticei în marginile adevărului, adică descătuşarea ei de orice constrângere dinafară...» (CILR, 419 sq.).  
  
„Rampa de lansare“ a junimismului se constituie din revista Convorbiri literare (cf. PTConv-2527). La 1 martie 1867, societatea Junimea editează primul număr al prestigioasei reviste; în perioada-i ieşeană, revista apare bilunar, între 1 martie 1867 şi 15 martie 1872, apoi lunar, între 1 aprilie 1872 şi martie 1885; tot mensual este şi în perioada-i bucureşteană, din martie 1885 şi până în anul 1916, anul intrării României în primul război mondial („seria veche“ a «Convorbirilor literare» continuă să apară şi în perioada interbelică, din ianuarie 1919 şi până în februarie / martie 1944 – cf. HDplr, 85 sqq.). Articolul-program al revistei «Convorbiri literare», semnat de Iacob Negruzzi, «dar aparţinându-i lui Titu Maiorescu, cu excepţia ultimului alineat», după cum ne încredinţează şi cercetătorul istoriei presei româneşti, Ion Hangiu (ibid.), este conceput în spiritul articolului-program al Daciei literare (Iaşi, 1840):  
  
«...„mişcarea literară, susţinută înainte cu mult succes de foile literare atât de cunoscute şi preţuite de toată societatea“, îşi poate relua cursul normal, întrucât, în „România liberă, politica a luat o cale mai statornică şi spiritele sperează într-un viitor mai regulat“; spiritul critic caracterizează revista, care îşi propune „de a reproduce şi a răspândi tot ce intră în cercul ocupaţiunilor literare şi ştiinţifice; de a supune unei critice severe operele ce apar din orice ramură a ştiinţei, de a da seamă despre activitatea şi producerile societăţilor literare, în special a celei din Iaşi, şi de a servi ca punct de întâlnire şi înfrăţire pentru autorii naţionali“; ideile programatice nu erau noi; revistele Dacia literară, Propăşirea, România literară şi Steaua Dunării (1855 – 1860) formulaseră critici la adresa direcţiei false...» (HDplr, 86).  
  
Tot cu privire la programul revistei, George Călinescu notează:  
  
«Numai cu apariţia Convorbirilor literare (1 martie 1867) fu cu putinţă o acţiune pozitivă în acelaşi spirit. Temelor de împrumut, nepotrivite cu stadiul sensibilităţii româneşti, li se preferă o simţire simplă dar adevărată. O limbă curată e mai preţuită decât sforţările pretenţioase. Cum lui Maiorescu, dintr-o predispoziţiune personală, i se pare că poporul român e apt numai pentru poezia cu „sănătate sufletească“, se începe o vânătoare de poeţi fără „simţiri meşteşugite“. Aceasta e „direcţia nouă“. În multe privinţi Convorbirile literare cuntinuau Dacia literară şi România literară, cum reiese şi din confuza precuvântare a lui I. Negruzzi: „Aceste elemente reclamă înfiinţarea unei reviste care să aibă scopul de a reproduce şi răspândi tot ce intră în cercul ocupaţiunilor literare şi ştiinţifice; de a supune unei critice severe operele ce apar din orice ramură a ştiinţei [...]“. Titlul era caracteristic. Nu se va avea în vedere naţia (Dacia, România etc.), ci numai creaţia în sine. În această revistă se făceau simple „convorbiri“ despre literatură, fără nici o atitudine preconcepută şi se înlătura un Andrei Mureşan, cu tot naţionalismul lui, de vreme ce Convorbirile literare avusese drept concluzie inexistenţa lui artistică. De bună seamă, revista nu era antinaţională, căci cultiva valorile naţiei, însă în marginile adevărului artistic. Pentru această legitimă poziţie ce s-ar putea formula: „nu face cinste naţiunii, în artă, tendinţa naţională, ci numai lucrul izbutit“, s-a adus „Junimii“ învinuirea de cosmopolitism.» (CILR, 420).  
  
La această revistă, mai bine de o jumătate de veac, au publicat cei mai valoroşi scriitori din literatura valahă a secolului al XIX-lea, începând cu T. Maiorescu şi cu fondatorii Junimii, spre a continua cu Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Mihail Dragomirescu ş. a., ori cu istorici / geografi, lingvişti, filosofi: A. D. Xenopol, Gheorghe Panu, S. Mehedinţi, Al. Lambrior, Vasile Conta, P. P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru ş. a.  
  
Societatea Junimea a activat la Iaşi din anul 1863 şi până în anul 1874, când Titu Maiorescu s-a stabilit în capitala României, fiind deputat, ministru, avocat şi profesor la Universitatea din Bucureşti. Aşadar, între anii 1874 şi 1917 (anul morţii lui Titu Maiorescu), Societatea Junimea a avut şi o fertilă activitate bucureşteană.  
  
Obiectivele culturale ale societăţii Junimea, stabilite de Titu Maiorescu şi de ceilalţi membri fondatori, au fost:  
  
a) educarea publicului receptor de literatură, arte, printr-o serie de cicluri sistematice de prelecţiuni populare“; aceste junimiste „prelecţiuni populare“ aveau drept scop demonstrarea faptului că literatura / cultura contribuie la progresul societăţii, la sănătatea morală a lumii;  
  
b) trezirea / nutrirea interesului pentru cultură / civilizaţie, în special, pentru literatură, nu numai prin combaterea formelor fără fond“ (ca în studiul «În contra direcţiei de astăzi în cultura română»), ci şi prin realizarea unei antologii de poezie valahă de mare valoare estetică (antologia avea drept ţintă şi reprezentarea / receptarea poeziei noastre în străinătate) etc.;  
  
c) câştigarea bătăliei pentru o valahă limbă literară unificată, bine normată; în acest sens, Titu Maiorescu publică – în anul 1866 – broşura «Despre scrierea limbei române»; ideile acestei lucrări, susţinute de majoritatea junimiştilor, sunt: 1) eliminarea alfabetului chirilic, străin de spiritul limbii valahe; 2) aplicarea ortografiei fonetice încât scrierea cu alfabetul latin – înlocuitor al alfabetului chirilic – să reflecte „mutaţiile“ veridice înregistrate de istoria sunetelor limbii valahe; 3) recomandarea de a utiliza numai literele latine corespunzătoare sunetelor limbii valahe; 4) amendarea etimologismului aberant, amintind inutil latinitatea limbii noastre prin grafie (ideea aceasta, lansată în secolul anterior, în „secolul luminilor“, de către Şcoala Ardeleană, dovedindu-şi acum caducitatea).  
  
Arhicunoscut este faptul că în jurul Junimii şi al revistei «Convorbiri literare», se creează un curent cultural / literar modern, înregistrat de istorii sub numele de junimism, curent căruia Tudor Vianu îi evidenţiază o corolă având ca „trăsături-petale“: gustul clasic şi academic, ironia rafinată, spiritul critic înalt, un autentic spirit filosofic şi un spirit oratoric notabil (cf. PTDelr, 234 sqq.).  
  
 
  
Bibliografia siglatăşi nota de sub asterisc :  
  
 
  
  • CILR = George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită –îngrijită şi cu prefaţă de Al. Piru), Bucureşti, Editura Minerva, 1982.
  • DGLR-L / O (IV) = Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic (ISBN 973-637-070-4 / 973-637-111-5), volumul al patrulea, L / O, 2005 (pagini 20,5 × 26 cm : 746).
  • HDplr = Ion Hangiu, Dicţionar al presei literare româneşti (1790 – 1982), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.
  • MCrit, I, II = Titu Maiorescu, Critice (ediţie îngrijită şi tabel cronologic de Domnica Filimon; introducere de Eugen Todoran), vol. I, II, Bucureşti, Editura Minerva, 1973.
  • PTConv-2527 = Ion Pachia-Tatomirescu „Convorbiri literare în vârstă de un secol şi jumătate, în revista online, Confluenţe literare (ISSN 2359-7593, directori-fondatori: Octavian Lupu / Bucureşti şi George Roca / Australia), anul al VII-lea, ediţia nr. 2527, vineri, 1 Decembrie 2017 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1512118589.html.
  • PTDelrc = Ion Pachia Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus (ISBN 973-97530-8-6), 2003 (pagini A-5: 504).
 
  
* Variante ale întregului studiu, Titu Maiorescu şi deschiderile moderne ale culturii valahe dintre anii 1860 şi 1917, de Ion Pachia-Tatomirescu, pot fi aflate de Distinsul Receptor în revistele: Rostirea Românească (Timişoara, ISSN 1224-0478, redactor-şef: Anghel Dumbrăveanu), anul XI, nr. 4-5-6 / 7-8-9 (aprilie-mai-iunie / iulie-august-septembrie), 2005 (partea I : în paginile 154 – 162), şi (partea a 2-a) în nr. 10-11-12 (octombrie-noiembrie-decembrie) / 2005; Noi, Nu ! (Cluj-Napoca, «revistă de atitudine şi cultură»), numărul din 24 decembrie 2008 ‒ cf. http://www.revistanoinu.com/arata/personalitati-simboluri/titu-maiorescu-si-deschiderile-moderniste-ale-culturii-literaturii-romane-dintre-1862-si-1917; etc.  
  
Referinţă Bibliografică:
Titu Maiorescu şi deschiderile moderne ale culturii valahe dintre anii 1860 şi 1917 (II)* / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2585, Anul VIII, 28 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!