CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE: Revista «Steaua» şi generaţia resurecţional-modernistă de întemeiere a paradoxismului (VII)*
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Ion Pachia-Tatomirescu  
  
 
  
PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE:  
  
 
  
Revista «Steaua» şi generaţia resurecţional-modernistă de întemeiere a paradoxismului  
  
 
  
(VII)*  
  
 
  
În lirică, reînnodarea firului marii poezii valahe, venind din perioada dintre cele două războaie mondiale, se face prin publicarea unor valoroase poeme semnate de Tudor Arghezi şi de Mihai Beniuc, apoi (graţie lui A. Rău ‒ ce urmează lui A. E. Baconsky, strategic, în postul de redactor-şef) de: Lucian Blaga (Fântânile, Mirabila sâmânţă, Bucureşti de odinioară, Mică odă unei fete, Cerbul, Risipei se dedă florarul – cf. Steaua nr. 5, 8, 12 / 1960), Dimitrie Stelaru, Ilarie Voronca, în anul 1960, ori G. Bacovia, Geo Bogza, Al. Philippide, Petru Sfetca ş. a., dincoace de orizontul anului 1961;  
  
noua lirică promovată de Steaua este datorată unor reprezentativi poeţi ai generaţiei resurecţional-moderniste de întemeiere a paradoxismului : Cezar Baltag, Sina Dănciulescu, Mircea Ivănescu, Modest Morariu, Nichita Stănescu, Petre Stoica şi alţii, cărora li se alătură din 1959 încoace: Grigore Hagiu (cf. Steaua, nr. 5 / 1959: Inscripţie pe o casă nouă, Schimbul trei etc.), Ion (Ioan) Alexandru (cf. Steaua, nr. 11 sq. / 1960: Vremea anului 1917, Dăruire, Pacea etc.), Anghel Dumbrăveanu (cf. Steaua, nr. 11 / 1960: Nopţile albe etc.), Mircea Tomuş (cf. Steaua, nr. 7 / 12, 1960: La marginea oraşului, Pacea castanilor, Bătrânul pescar, Paternitate, Se întorceau din lagăr etc.) ş. a.  
  
„După exemplul“ oferit de A. E. Baconsky (câţiva „imitându-i“ chiar şi „nobila-i ţinută vestimentară, cu papion“), mulţi dintre poeţii grupării de la revista Steaua încep să cultive cu deosebit spirit resurecţional-modernist şi fertilele grădini ale criticii, teoriei şi istoriei literare: Liviu Călin, Victor Felea, Gh. Grigurcu, Modest Morariu, Petre Stoica ş. a.; Matei Călinescu şi Mircea Tomuş par a fi optat „definitiv“ – din această perioadă stelistă – pentru critica / istoria literară.  
  
Sunt oferite „noii generaţii“ de poeţi, spre „a lua pulsul“ universalei lirici, ori întru o mai bună orientare, cercetare, cunoaştere, şi „teritorii poetice“ străine ce, „în obsedantul deceniu“, le fuseseră „interzise“: Anna Ahmatova, Elisaveta Bagreana, Edith Södergran (cf. Steaua, nr. 3 / 1959), Charles Baudelaire, Al. Blok, Bertholt Brecht, Serghei Esenin, Robert Frost, Juan Ramon Jiménez, Valery Larbaud, Arthur Lundkvist, Antonio Machado, Eugenio Montale, Jacques Prévert, Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Georg Trakl ş. a. (majoritatea lor regăsindu-se cu „portrete“ / „profiluri“ în cărţile lui A. E. Baconsky: «Poeţi şi poezie», din 1963, şi «Meridiane – pagini despre literatura universală contemporană», din 1969).  
  
„Lămurirea estetică“ a noii generaţii, adică a generaţiei resurecţional-moderniste de întemeiere a paradoxismului (sau generaţia Vasile / Vasko Popa Nicolae Labiş Nichita Stănescu Marin Sorescu), bineînţeles, asupra „sacrului“ raport, tradiţionalism-modernism, intră în programul resurecţional al revistei Steaua; în acest sens, criticul literar George Munteanu publică un incitant studiu, Tradiţionalism şi modernitate:  
  
«A propune astăzi, la noi, un asemenea subiect de discuţie poate părea, la prima vedere, cel puţin, straniu. În orice caz, aşa li s-au părut tentativele de a-l aborda lui Tudor Vianu şi George Macovescu: în acelaşi număr al Gazetei literare (din 27 septembrie 1956), prin articolele intitulate Controversă şi, respectiv, Tradiţie şi inovaţie, cei doi autori au demonstrat în chip ireproşabil că – teoretic vorbind – disputa nu mai poate avea acum temei serios; de la faimoasa „Querelle des Anciens et des Modernes“ şi până în vremea noastră n-au lipsit nici prilejurile, nici autorităţile în materie care să lămurească lucrurile pe deplin. Ceea ce este perfect adevărat, mai ales de când clasicii marxismului şi-au spus cuvântul în această problemă, arătând că tradiţia şi inovaţia reprezintă elementele dialectice inseparabile ale oricărei dezvoltări.» (St-83, 45).  
  
După această „învăluitoare“ frază introductivă, George Munteanu „pune punctul pe i“:  
  
«...oare nu trebuie să facem distincţie între planul teoretic-normativ şi cel empiric al chestiunii, între felul în care estetica [...] ne arată că ar trebui să se rezolve problema raportului tradiţie-inovaţie şi felul în care se rezolvă de fapt... [...] În intervenţia amintită, Tudor Vianu ajungea la următoarea concluzie – de o netăgăduită justeţe sub raport teoretic-normativ: „Inovaţie şi tradiţie, vechi şi nou, antic şi modern, mi se pare că pot şi că trebuie să intre în aceeaşi sinteză“. O sinteză care implică, îmi închipui, ideea de supremă armonie între cele două elemente, de conceput în ordinea absolutului artei, dar pe planul realului realizată doar ca un proces perfectibil la infinit: deci cu dezarmonii eliminate treptat, deci cu supremaţia momentană a unui element sau a altuia şi totdeauna cu tendinţa lăuntrică de restabilire a echilibrului pe o bază mereu nouă.» (ibid.).  
  
Deosebirea funciară dintre tradiţionalism şi modernism, după cum subliniază George Munteanu, rezidă tocmai în «lupta pentru regăsirea echilibrului artistic pierdut sau pentru descoperirea altuia nou» (St-83, 46); însă atât tradiţionalistul cât şi modernistul trebuie să reprezinte o valoare certă, din ambele direcţii constatându-se „modernizarea“ tradiţionalismului şi „tradiţionalizarea“ / „clasicizarea“ modernismului:  
  
«Scriitorul sau artistul tradiţionalist – în măsura în care reprezintă o valoare reală şi deci nu e doar un obscur epigon – nu se poate spune că se refuză noului din viaţă şi din artă, că e un copist desăvârşit a ceea ce-a fost înaintea lui; aceasta i-ar răpi orice raţiune de a exista. Ar fi să se profeseze o inepţie, demonstrând că Pillat, de pildă, n-a sesizat diferenţele specifice dintre peisajul şi viaţa rurală română a timpului său şi aceea de pe vremea lui Alecsandri, sau că – în Pe Argeş în sus, să zicem – nu şi-a fixat inspiraţia în tipare artistice cu un ridicat coeficient de noutate şi de rafinament (explicabile prin cultura şi gustul celui ce era „la zi“, se ştie, cu dezvoltarea întregii poezii mondiale contemporane), deşi modelul netăinuit al artei sale rămâne tot Alecsandri. Iar dacă Pillat a fost totuşi consacrat ca un poet tradiţionalist prin excelenţă, aceasta se explică prin faptul că elementele noi din creaţia lui nu vor să revoluţioneze poetica tradiţională; i se subsumează, acceptă să servească drept material pentru re-crearea unei frumuseţi care a fost. [...]; să găsească soluţii de permanenţă frumosului „consacrat“. Poziţia modernilor se situează la antipod. Nici despre ei – iarăşi în măsura în care reprezintă valori reale şi deci nu sunt nişte snobi gălăgioşi şi sterili – nu se poate spune că ignorează ori resping tradiţia, în multiplele ipostaze pe care le poate avea aceasta în viaţă şi în artă. Numai că pentru moderni tradiţia slujeşte doar ca punct de plecare pentru crearea unei noi frumuseţi...» (ibid.).  
  
Dar „misiunea înarmării“ estetice şi teoretic-literare a „noii generaţii“, potrivit programului resurecţional-modernist de la revista Steaua îi revine şi lui Henri Jacquier, A. E. Baconsky publicându-i – din ianuarie 1957 (după cum s-a mai precizat / supra)seria de articole / studii: «În jurul continentului metaforei», «În jurul imaginii», «Corespondenţe», «Armonii», «Semn şi simbol» etc.  
  
În articolul Modă, modern, modernism, de Henri Jacquier, publicat în Steaua (anul VIII, nr. 1 / 83), din ianuarie 1957, sunt lămurite / „reabilitate“ sferele semantice ale conceptelor menţionate în titlu, „deformate în mod barbar“ de criticii literari proletcultişti:  
  
«Oricine ştie că de câteva luni se duce o controversă în jurul tradiţiei şi inovaţiei, un fel de nouă „Querelle des Anciens et des Moderns“, după o foarte justă observaţie a acad. Tudor Vianu; fiecare ştie de asemenea că disputa s-a încins şi în afara graniţelor ţării, în ţările capitaliste ca şi în ţările socialiste.» (St-83, 118);  
  
«...modern şi la modă sunt [...] simţite ca un fel de sinonime. Dar, cum destinul modelor este prin esenţă de-a „ieşi din modă“, de-a se demoda, şi încă din ce în ce mai repede, se înţelege că apropierea lui „modern“ de termenul „modă“ riscă să-l deprecieze, să-i dea o nuanţă pejorativă, ceea ce se întâmplă într-adevăr din când în când; şi astfel unii critici se declară „anti-moderni“» (St-83, 119);  
  
«În ceea ce priveşte derivatele lui modern, derivate secundare faţă de modus şi modo, ele sunt într-adevăr cu mult mai moderne decât izvorul lor: termenul moderniste (dau formele franceze, foarte apropiate de neologismele române corespunzătoare) apare cel dintâi, la Jean-Jacques Rousseau, în 1769, cu sensul de „adversar al antichităţii“ sau de „partizan al spiritului modern“; faptul e interesant, dar accidental: cuvântul nu va începe să circule în limbă decât pe la sfârşitul secolului trecut, împreună cu modernisme. Acest din urmă cuvânt desemna un curent novator şi antidogmatic...» (ibid.).  
  
„Tirul“ lui Henri Jacquier se încrucişează, desigur, cu al criticului George Munteanu ce semnează – în acelaşi număr al revistei – eseul (supra) «Tradiţionalism şi modernitate».  
  
Problema specială a metaforei (ce întotdeauna „a dat de furcă“ proletcultiştilor şi cenzurii) este pusă la punct de H. Jacquier, în articolul În jurul imaginii, publicat în Steaua (anul VIII, nr. 2 / 84) din februarie 1957:  
  
«Istoria literară a imaginilor şi, în special, a metaforei arată din partea ei cât de lentă a fost, în interiorul fiecărei literaturi, formarea sentimentului metaforic. Nu s-a ajuns dintr-odată la arta modernă de a scrie, întemeiată mai ales pe imagini; şi chiar de la revelaţia romantică...» (St-84, 94).  
  
„Tirul“ resurecţional-modernist-poetic, estetico-literar, al lui Henri Jacquier, este susţinut chiar din acelaşi număr al revistei Steaua, de George Călinescu, publicând Metoda lui Sainte-Beuve:  
  
«El va refuza nu cărţile noi, ci cărţile aventuroase, indigeste pentru gustul consolidat, operele fără clasicitate. Şi cum o operă clasică nu se poate fabrica prin reţetă, prin imitarea câtorva calităţi de puritate, sobrietate, de eleganţa „indépendament du caractère même et de la flamme“, clasicitatea vie provine din continuitatea itinerariului, din tradiţie. „Întrucât mă priveşte, respect tradiţia şi iubesc de asemenea noutatea: nu sunt cu adevărat fericit decât când izbutesc să le pun de acord şi să le reconciliez...“» (s. n.; St-84, 55).  
  
În numărul din martie, 1957, al revistei Steaua (anul VIII, nr. 3 / 85), Henri Jacquier accentuează, în continuarea lecţiei despre metaforă, dar dinspre baudelaireenele Corespondenţe:  
  
«Nu e de mirare că poeţii au căutat să scape de limitele impuse de sisteme şi teorii; de la romantism încoace s-au eliberat deci din ce în ce mai mult de astfel de îngrădiri şi au proclamat libertatea metaforei, dreptul de a descoperi şi de a folosi orice legătură analogică, nu numai între „regnul“ cerului şi pământului, ci între toate lucrurile, fiinţele şi fenomenele lumii. Cum spunea Victor Hugo, pe jumătate serios: „Toate sunt în toate, şi viceversa“ (Tout est dans tout et réciproquement). Precursorul acestei atitudini este socialistul utopic Charles Fourier, în tratatul său despre Harmonie universelle, care poate trece drept o modestă şi parţială prefigurare a dialecticii marxiste.» (St-85, 119).  
  
 
  
Bibliografia siglată“:  
  
 
  
  • St-83 = Steaua (Cluj-Napoca), anul VIII, nr. 1 (83), ianuarie 1957.
  • St-84 = Steaua (Cluj-Napoca), anul VIII, nr. 2 (84), februarie 1957.
  • St-85 = Steaua (Cluj-Napoca), anul VIII, nr. 3 (85), martie, 1957.
* Prima parte a studiului a fost publicată în revista online, Confluenţe literare (ISSN 2359-7593, directori-fondatori: Octavian Lupu / Bucureşti şi George Roca / Australia), anul al VII-lea, ediţia nr. 2557, duminică, 31 decembrie 2017 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1514739549.html ; Distinsul Receptor poate afla o amplă variantă a acestui studiu în lucrarea Generaţia resurecţiei poetice, de Ion Pachia-Tatomirescu, Timişoara, Editura Augusta, 2005, pp. 152 ‒ 172.  
  
Referinţă Bibliografică:
PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE: Revista «Steaua» şi generaţia resurecţional-modernistă de întemeiere a paradoxismului (VII)* / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2581, Anul VIII, 24 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!