CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE: Revista «Steaua» şi generaţia resurecţional-modernistă de întemeiere a paradoxismului (V)*
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Ion Pachia-Tatomirescu  
  
 
  
PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE:  
  
 
  
Revista «Steaua» şi generaţia resurecţional-modernistă de întemeiere a paradoxismului  
  
 
  
(V)*  
  
 
  
După ce A. E. Baconsky dovedeşte – la criticul / teoreticianul de la Iaşul Literar, C. Demetriad – «splendida simbioză a schematismului proletcultist cu devierea idealistă substanţială», «acuplarea perfectă şi armonioasă a simplissimului şi a confuziei euforice» (ibid.), îşi îndreaptă bateriile spre criticul proletcultist bucureştean de la «Gazeta literară», Sergiu Fărcăşan:  
  
«Asemănător, însă fără nuanţa de revelaţie şi candoare dezarmantă, ci dimpotrivă purtând pecetea siguranţei şi a iniţierii condescendente, este modul de a greşi al lui Sergiu Fărcăşan, aşa cum se vădeşte în amplul articol întitulat Practică, realitate, inspiraţie („Gazeta literară“, nr. 11 / 53, 1955) şi reprezentând contribuţia autorului la discuţia despre problemele poeziei. Pornind cu avânt impresionant, Fărcăşan face mai întâi o incursiune involuntară în psihologie şi formulează, cu voluptate şi patos ciceronian întrebarea: „De unde să-i vină poetului atât bogăţia de idei, sensibilitatea profundă cât şi rezerva poetică de imagini noi, proaspete, expresive, cu adevărat inspirate, care să satisfacă setea noastră de înaltă poezie, de unde să-i vină toate acestea, dacă nu din contactul cu oamenii înaintaţi“ [...] Aşadar, a spune că sensibilitatea „îţi vine“ din contactul cu oamenii înaintaţi e tot una cu a afirma că nasul îţi vine o dată cu aroma florilor de salcâm când treci primăvara prin sudul Olteniei. [...] De altfel, pentru evitarea acestei greşeli elementare, criticul Fărcăşan putea să apeleze cu toată încrederea la Manualul de Psihologie pentru şcolile medii, unde ar fi găsit suficiente dovezi că sensibilitatea „nu-i vine“ nimănui de aiurea. Dar eroarea psihologică amintită mai sus e cu totul naivă şi palidă în comparaţie cu cele care-i urmează. Reluând părerea lui Radu Popescu şi anume că unii poeţi nu şi-au descoperit încă propria lor natură, Sergiu Fărcăşan opinează: „Ar mai fi de precizat doar atât că nimănui nu-i poate fi indiferent ce natură îşi descoperă“. Cu aceasta intrăm în domeniul filosofiei cunoaşterii şi anume în plin idealism voluntarist unde oficiază Schopenhauer. Într-adevăr, dacă nu-mi e indiferent ce natură îmi descopăr, înseamnă că natura mea nu are o existenţă independentă ca realitate obiectivă, că eu am latitudinea s-o descopăr după cum vreau, că în consecinţă natura mea este doar o proiecţie a voinţei mele. „Lumea este voinţa mea“ spune Schopenhauer şi apoi în continuare: „Acest cuvânt, (e vorba de voinţă n. n.) singur acest cuvânt îi dă (omului n. n.) cheia pentru a se cunoaşte pe sine însuşi ca fenomen“ (Lumea ca voinţă şi reprezentare, cartea II, § 18).» (St-74, 22).  
  
Păstrând „dreapta cumpănă“ între ideile din Vest şi din Est (prin menţionarea lucrării «Materialism şi empiriocriticism» de V. I. Lenin), A. E. Baconski evidenţiază cu inferenţă, în perimetrul teoriei cunoaşterii:  
  
«Adeziunea aceasta a lui Fărcăşan la principiile schopenhaueriene este complet stranie şi gratuită, dacă te gândeşti că filosoful german nu mai e de multişor en vogue nici măcar în cercurile filosofice occidentale [...]. În aceeaşi ordine de idei, Sergiu Fărcăşan îşi completează astfel teoria cunoaşterii, afirmând că „de multe ori căile pe care se ajunge la descoperire afectează serios însuşi obiectul ce va fi descoperit“. Ceea ce te izbeşte de la bun început este proclamarea categorică a dependenţei stricte a obiectului de subiect. Fărcăşan nu se mulţumeşte nici măcar cu filosofia kantiană care conţine conceptul materialist al „lucrului în sine“ (vezi V. I. Lenin, Materialism şi Empiriocriticism, p. 219), ci pătrunde spre straturile cele mai adânci ale idealismului subiectivist aşa cum îl concepe G. Berkeley. Raţionamentul care ne conduce aici este pe cât de logic pe atât de simplu. De îndată ce „căile pe care se ajunge la descoperire afectează serios însuşi obiectul ce va fi descoperit“, înseamnă că obiectul cunoaşterii noastre nu are o existenţă de sine stătătoare, ci existenţa lui (adică în genere existenţa realităţii obiective) depinde de subiect, respectiv de conştiinţa mea. Acelaşi lucru îl găsim şi la Berkeley care spune: „Existenţa lucrurilor – esse – constă în a fi percepută – percipi – şi e imposibil ca ele să aibă o existenţă în afară de sufletele sau fiinţele cugetătoare care le percep“ (Principiile cunoştinţei omeneşti, § 3).» (St-74, 23).  
  
De la contemporanul lui Dimitrie Cantemir, filosoful englez, Georg Berkeley (1685 – 1753), autorul celebrului «Tratat asupra principiilor cunoaşterii omeneşti» (1710), A. E. Baconsky trece la întemeietorul fenomenologiei, Edmund Husserl (1859 – 1938), autor, între altele, şi al «Meditaţiilor carteziene», din anul 1932:  
  
«În secolul al XX-lea asemenea păreri sunt mânuite cu deosebită prudenţă, pentru că solipsismul nu surâde nici chiar celor mai fervenţi dintre idealişti, fiind cunoscut caracterul său de filosofie falimentară. Până şi un filosof ca Ed. Husserl în ale sale Méditations carthésiennes admite la un moment dat independenţa lucrurilor faţă de subiect... [...] Şi totuşi, ar putea să întrebe Sergiu Fărcăşan, căile de descoperire nu afectează nimic ? Trebuie să răspund că într-adevăr căile de descoperire au o importanţă deosebită în procesul cunoaşterii şi că reuşesc chiar să „afecteze serios“ un anumit lucru care însă bineînţeles nu este în nici un caz obiectul descoperirii. Căile de cunoaştere (sau de descoperire) afectează calitatea actului gnoseologic, determină şansele mele de a cunoaşte sau de a nu cunoaşte obiectul pe care-l vizez [...]. Obiectul însă ca atare va rămâne oricum neschimbat, fiindcă el are – după concepţia noastră materialist-dialectică – o existenţă aparte, de sine stătătoare şi cu totul independentă de conştiinţa mea devenită subiect.» (St-74, 23).  
  
Însă lovitura de graţie pe care i-o dă lui Sergiu Fărcăşan ţinteşte pseudoconcepţia acestuia despre natura poetică:  
  
«Fărcăşan abordează direct şi frontal problema naturii poetice despre care spune textual: „Natura poetică are capriciile ei feminine: pervertită, lenevită, plictisită şi chiar îngreţoşată de cel care nu face decât să zacă ani de-a rândul prosternat la picioarele divanului ei, neavând altă preocupare decât aceea de a o iubi şi răsfăţa – ea, dimpotrivă va simţi o irezistibilă şi înălţătoare pasiune pentru inima şi braţul puternic al omului care în ceasurile grele de cumpănă s-a avântat în greul bătăliei; acestuia i se va dărui cu adevărat...“ Trebuie să recunosc că e deosebit de amuzantă viziunea aceasta de împreunare sexuală a poetului cu propria sa natură poetică – viziune demnă de aventurile onirice ale poeţilor suprarealişti. Foarte asemănătoare este parabola lui Claudel întitulată Animus et Anima, în care ni se povesteşte cum decurge „le ménage d'Animus et d'Anima, l'ésprit et l'âme“. Pornind de la această parabolă, abatele Bremond îşi fundamentează teoria sa mistică despre inspiraţie (Henri Bremond, Prière et poésie, capitolul întitulat Animus et Anima). Orice comentariu mi se pare de prisos.» (St-74, 24).  
  
Asemenea „desfăşurare de forţe“ ale spiritului polemic baconskyan în „ionosfera“ acelui anotimp avea obiective cu mult mai importante:  
  
«La sfârşitul acestor observaţii trebuie să spun că ar fi cu totul nepotrivit să-l bănuiesc pe tovarăşul Fărcăşan de a fi studiat şi de a-şi fi însuşit punctele de vedere atât de înrudite cu ale d-sale, aparţinând autorilor pe care i-am citat. Coincidenţele sunt în acest caz cu totul involuntare şi necontestate, fără ca faptul să fie nicidecum eteroclit [...]. Răspunderea pe care o presupune activitatea criticului literar este cu totul remarcabilă şi obligă la studii serioase şi la meditaţie...» (ibid.).  
  
Dacă în anul 1956 ar fi existat în fiecare mare centru urban al României cel puţin câte o militantă personalitate resurecţional-modernistă de talia lui A. E. Baconsky, dacă astfel de personalităţi ar fi fost unite în acţiunea lor şi susţinute de întreaga intelectualitate valahă ‒ atât cât reuşise a se salva de la decimarea paukeristă din „obsedantul deceniu“ ‒, proletcultismul ar fi dispărut mai iute din ţara noastră. Dar numai cu o singură floare, chiar şi la un congres al scriitorimii din toată România, nu se putea face o veritabilă primăvară a spiritualităţii autohtone...  
  
 
  
Bibliografia siglatăşi nota de sub asterisc:  
  
 
  
  • St-74 = Steaua (Cluj-Napoca), anul VII, nr. 4 (74), aprilie, 1956.
*Prima parte a studiului a fost publicată în revista online, Confluenţe literare (ISSN 2359-7593, directori-fondatori: Octavian Lupu / Bucureşti şi George Roca / Australia), anul al VII-lea, ediţia nr. 2557, duminică, 31 decembrie 2017 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1514739549.html ; Distinsul Receptor poate afla o amplă variantă a acestui studiu în lucrarea Generaţia resurecţiei poetice, de Ion Pachia-Tatomirescu, Timişoara, Editura Augusta, 2005, pp. 152 ‒ 172.  
  
Referinţă Bibliografică:
PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE: Revista «Steaua» şi generaţia resurecţional-modernistă de întemeiere a paradoxismului (V)* / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2579, Anul VIII, 22 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!