CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  



PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE: Revista «Steaua» şi generaţia resurecţional-modernistă de întemeiere a paradoxismului (IV)*
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Ion Pachia-Tatomirescu  
  
 
  
PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE:  
  
 
  
Revista «Steaua» şi generaţia resurecţional-modernistă de întemeiere a paradoxismului  
  
 
  
(IV)*  
  
 
  
Polemicile angajate cu publicaţiile proletcultiste, îndeosebi, din Capitală, sunt publicate în Steaua, la rubrica Note şi comentarii.  
  
În alte numere ale revistei Steaua, de la un an la altul, în temeiul programului resurecţional-modernist, se adaugă rubricile: «Condeie noi», «Confluenţe», «Cronica ştiinţifică», «Documente», «Memento», «Menţiuni şi opinii», «Profiluri contemporane», «Studii», «Viaţa cărţilor» etc., rubrici susţinute de alese personalităţi din perimetrele literelor / artelor şi ale ştiinţelor, atât din ţară cât şi din străinătate.  
În Steaua, anul al V-lea, nr. 8 (58) / noiembrie, 1954, întâlnim numele unui colaborator de seamă: acad. Constantin Daicoviciu  
  
(cu articolul: «Au cunoscut dacii scrisul ?» – «...în limba dacică: PER dintre Decebalus şi Scorilo e un cuvânt dac, însemnând fiu...», p. 124; şi, lăsându-se matematic-barbian „din ceas dedus“ de-aici, „reconstituitul“ nostru termen compus perriua < per- „fiu“ + -riua „râu“ ‒ căci latina, în lucrarea „economiei de semnificant“, ne-a transmis rivus, i : 1. „râuleţ“; 2. „canal de scurgere“; 3. „râu, val“ [cf. PTDelrc, 239 ‒241 / GDlr, 1072] ‒ şi-ar revendica filiaţiunea până în pelasgul > valahul / valahodacul de azi, pârâu, drept „fiu al râului“ etc.).  
  
Nume de seamă ale acelor anotimpuri ‒ dar nu de istorici / academicieni, ci de literaţi ‒ întâlnim şi în Steaua, anul al VII-lea, nr. 4 (74) / aprilie, 1956: Maria Banuş («Târgul de demult»), Veronica Porumbacu, Dumitru Radu Popescu («Zilele săptămânii»), Gheorghe Grigurcu  
(la rubrica de Condeie noi, cu poezia Istorie – «Istoria e creşterea pe trepte / A omului, a luptei, a zidirii, / Când steaguri roşii se ridică drepte / Şi bate-n ele vântul nemuririi», p. 58),  
 
Tudor Vianu (cu traduceri: «Sonet», de Michelangelo; «Sonet», de Shakespeare; «Revoluţia franceză», de Wordsworth; «Năpăstuiţii», de V. Hugo; «Octombrie 1849» şi «Enfant perdu», de H. Heine; «Dor», de Goethe), Mircea Tomuş (la rubrica Viaţa cărţilor, unde analizează Pagini alese, de Ion Agârbiceanu – Bucureşti, Editura Tineretului, 1956), H. Zalis (la rubrica Studii, unde se ocupă de «Unele probleme actuale ale literaturii de călătorie»), C. Ciuchindel (la rubrica Documente: «Câteva scrisori inedite ale lui I. L. Caragiale», pp. 117 – 122), George Munteanu, Ion Oarcăsu, Leon Baconsky ş. a.  
  
Dar Steaua, anul al VII-lea, nr. 4 (74) / aprilie, 1956, a devenit celebră şi prin articolul de mare fineţe polemică, datorat redactor-şefului A. E. Baconsky, Caracterul unor erori (pp. 19 – 24), în care combate «conformismul schematic, gândirea pedestră şi mecanică» a unor critici proletcultişti, C. Demetriad  
  
(de la revista Iaşul Literar, unde, în nr. 12 / 1955, semnează „studiul“ Principiul spiritului de partid, criteriu fundamental de apreciere în critica literară)  
  
şi Sergiu Fărcăşan  
  
(de la Gazeta literară ‒ autor, în nr. 11 / 53, 1955, al „amplului articol“, Practică, realitate, inspiraţie).  
  
După ce subliniază „evoluţia criticii literare proletcultiste“, evident, cu mascată ironie „paralel-invers-vectorizată“  
  
‒ «este un fapt de necontestat progresul cu totul remarcabil al criticii noastre literare aşa cum se înfăţişează ea în ultima vreme – şi mai cu seamă de un an încoace» ‒,  
  
după ce evidenţiază categorisirea „mecanic-bivalvă“ a „distinşilor actanţi“ autorizaţi ai „disciplinei“ critic-literare din România „artei cuvântului / non-Cuvântului“  
  
‒ «a existat la noi o tradiţie – mecanică [...] de a împărţi criticii ca şi, de altfel, toate categoriile de scriitori, în două compartimente» ‒,  
  
A. E. Baconsky riscă „pe viaţă şi pe moarte“ a lua de coarne taurul proletcultist-stalinist-paukerist şi a-l trânti fără şansa de a se mai ridica tot mai furios în arena acelui anotimp al istoriei literaturii din Valahime:  
  
«...raportând aceste compartimente la eventualitatea erorii, le-am putea defini astfel: cei care când greşesc o fac din înclinaţie spre formalism şi ceilalţi ale căror greşeli sunt de domeniul sociologismului vulgar; că ambele posibilităţi sunt reverse ale aceleiaşi devieri idealiste, iată un adevăr asupra căruia cred că e bine să stăruim tocmai pentru a reliefa câteva prejudecăţi detestabile. De obicei, dacă întâlneşti un articol întitulat, de pildă, Funcţia estetică a metaforei, eşti mult mai înclinat să bănuieşti în paginile lui prezenţa unor manifestări de idealism decât ai putea fi ispitit s-o faci în faţa unui articol despre Partinitatea Literaturii, cu toate că adeseori lucrurile stau exact invers. Iată, spre exemplu, în paginile Iaşului Literar (nr. 12, 1955), C. Demetriad semnează un amplu studiu întitulat Principiul spiritului de partid, criteriu fundamental de apreciere în critica literară. Rareori mi s-a întâmplat să parcurg pagini pline de atâtea confuzii şi greşeli elementare, în ciuda faptului că autorul păstrează o aparenţă de maximă principialitate şi intransigenţă.» (St-74, 19 sq.).  
  
Trimiţând „întâmplător“ la un articol (supra) cu titlul Funcţia estetică a metaforei, A. E. Baconsky pregătea de fapt terenul pentru „serialul de articole / studii“ de peste câteva luni, din Steaua, dedicat metaforei, la care se angajase Henri Jacquier: «În jurul continentului metaforei» (nr. 1 / 1957), «În jurul imaginii» (nr. 2 / 1957) etc. Este o serie de studii estetico-literare ţinând de o „baconskyan-stelistă“ strategie resurecţional-modernistă de la Cluj-Napoca întru câştigarea „războiului cu proletcultismul“.  
  
C. Demetriad – care „împărţise criticii în trei categorii“ – este „anihilat“ cu multă lejeritate. O categorie stabilită de C. Demetriad reuneşte pe cei ce văd că în «critica literară este numai artă sau mai ales artă», mulţumindu-se «în faţa operei cu „contemplarea vie“». A. E. Baconsky „ţinteşte“ punctul vulnerabil constituit chiar de „contemplarea vie“, nu de „contemplarea moartă“:  
  
«Ce este contemplarea vie ? Este după cum ne iniţiază autorul „descripţia propriilor reacţii psihice în faţa ei“ (a operei literare n. n.) – ceea ce revoluţionează complet sensul verbului a contempla – aşa cum se încăpăţânează dicţionarele şi oamenii să-l considere. Ni se mai spune apoi că alţi critici şi anume aceia „pentru care critica literară este o ştiinţă socială printre celelalte“ fac „consideraţii interesante“ de ordin sociologic, psihologic sau estetic şi totuşi o fac „fără a se preocupa de specificul viziunii scriitorului sau de valoarea întruchipării ei artistice“. Cum izbutesc asemenea critici să facă interesante consideraţii de ordin estetic asupra unei cărţi – fără să se preocupe de valoarea întruchipării artistice – greu de spus. Oricum, se vede treaba că o fac de îndată ce autorul i-a surprins asupra faptului».  
  
După această fină ironie, polemistul interdisciplinar, A. E. Baconsky de la Steaua, apelează la o subtilă „deschidere marxistă“ a respectivei chestiuni de estetică:  
  
«În capitolul întitulat Despre Criteriile de Apreciere, filosofia marxistă e îmbogăţită cu noi teze între care se impune aceea despre existenţa – pe lângă estetica materialistă şi cea idealistă – a unei alte estetici şi anume estetica formalistă, care diferă fundamental de cea idealistă prin faptul că descoperă esenţa frumosului în elementele şi relaţiile dintre elementele formei. E adevărat că tratatele vechi de estetică pomenesc despre formalistul Herbart bunăoară, care nega estetica apartenenţă a conţinutului. Dar a te conduce astăzi după astfel de împărţiri e ca şi când ai spune că ştiinţele care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice sunt: fizica, optica şi mecanica. Şi mai originală este definiţia pe care autorul o dă esteticii idealiste caracterizată după d-sa prin aceea că „descoperă esenţa frumosului în ideile conţinutului“ (!?). (De fapt aşa este, dacă stai să te gândeşti. Se vede că de aici îi vine şi numele de idealistă – de la încrederea pe care o acordă ideilor conţinutului). După cât se pare, estetica materialistă trebuie să nege orice contingenţă între frumos şi ideile conţinutului şi să caute aiurea esenţa frumosului. Esteticienii materialişti s-ar găsi într-o penibilă derută în urma unor atari descoperiri revoluţionare, dacă nu i-ar salva însuşi autorul studiului amintit, atătându-le cu un gest generos adevărata cale: „...frumosul se află mai ales în lupta împotriva urâtului“ (!)» (St-74, 20).  
  
Spre a nu fi acuzat de „promovarea ideilor occidentale, capitaliste“ prin referinţe la autorul celebrei lucrări, publicate în 1806, Pedagogia generală, dedusă din scopurile educaţiei, filosoful idealist german, psihologul, pedagogul, Johann Friedrich Herbart (1776 – 1841), cel ce susţinea, spre deosebire de Hegel, că forma derivă din relaţiile elementelor „materiale“ ale obiectului estetic, A. E. Baconsky demonstrează apoi că proletcultistul critic de la Iaşul literar nu cunoaşte nici „ideile propagate din răsărit, de la Moscova“, mai exact, ideile revoluţionarului şi teoreticianului marxist rus, Gheorghi Valentinovici Plehanov (1856 – 1918), cel ce evidenţia „rolul muncii sociale în apariţia artei“:  
  
«trecând spre noi domenii de investigaţie, C. Demetriad pune la punct, după o fulgerătoare polemică, pe Plehanov. Nu e vorba desigur de G. V. Plehanov – întemeietorul grupului marxist „Eliberarea Muncii“, ci despre o ficţiune, un Plehanov creat ad-hoc de autor pentru a-i servi ca adversar într-o discuţie filosofică. La asemenea bănuieli te obligă faptul că Plehanov acesta, după expresia lui C. Demetriad, lipseşte arta „de rolul social-educativ“ (!). Or, e îndeobşte cunoscut că remarcabilul marxist rus proceda exact contrariu, adică afirma rolul social-educativ al artei. [...] Despre realitatea obiectivă aflăm de asemenea lucruri noi şi anume cunoaştem teza celor două adevăruri: adevărul aparenţei“ sau al „fenomenului“ şi adevărul esenţei“. Afirmaţia se face în legătură cu M. Novicov care în mod cu totul nejust – după convingerea autorului – abordează adevărul fenomenului şi nu al esenţei. Confuzia este pe cât de catastrofală pe atât de elementară. Adevărul realităţii obiective este unul singur, iar privitor la relaţiile între esenţă şi fenomen e suficient să deschizi Dicţionarul filosofic la pagina 199, ca să afli că Fenomenul este expresia exterioară a esenţei, forma exterioară în care obiectele şi procesele realităţii se manifestă la suprafaţă. Nu există aşadar un adevăr al aparenţei, există doar adevărul esenţei pe care aparenţa îl poate disimula uneori – în virtutea contradicţiei dintre esenţă şi fenomen. A separa însă esenţa de fenomen este de domeniul agnosticismului pe care sper că autorul studiului îl abordează cu totul involuntar.» (St-74, 21).  
  
 
  
Bibliografie siglatăşi nota de sub asterisc:  
  • GDlr = G. Guţu, Dicţionar latin-român, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983.
  • PTDelrc = Ion Pachia Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus (ISBN 973-97530-8-6), 2003.
  • St-74 = Steaua (Cluj-Napoca), anul VII, nr. 4 (74), aprilie, 1956.
 
* Prima parte a studiului a fost publicată în revista online, Confluenţe literare (ISSN 2359-7593, directori-fondatori: Octavian Lupu / Bucureşti şi George Roca / Australia), anul al VII-lea, ediţia nr. 2557, duminică, 31 decembrie 2017 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1514739549.html; Distinsul Receptor poate afla o amplă variantă a acestui studiu în lucrarea Generaţia resurecţiei poetice, de Ion Pachia-Tatomirescu, Timişoara, Editura Augusta, 2005, pp. 152 ‒ 172.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE: Revista «Steaua» şi generaţia resurecţional-modernistă de întemeiere a paradoxismului (IV)* / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2578, Anul VIII, 21 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!