DECLARAŢIE GDPR

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Cultural > Artistic >  


Autor: Ion C. Gociu         Publicat în: Ediţia nr. 2497 din 01 noiembrie 2017        Toate Articolele Autorului

AMINTIRE DIN COPILĂRIE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ÎNTÂMPLARE PE DRUMUL TÂRGULUI  
  
...Coloana carelor se deplasa agale, trase de dobitoace obosite, înaintând încet, dar sigur spre oraşul aflat la „o noapte” distanţă. Chirigiii, în grupuri de doi–trei indivizi, mergând pe lângă atelaje, îşi povesteau tot ceea ce era mai nou de aflat şi, cum „deşteptaseră” cu picioarele goale destule pietre de pe drumul cu macadam, se despărţiră să se urce fiecare în carul lui, să-şi mai cruţe efortul pentru a doua zi, când erau multe de făcut. Luna încercănată se urcase de un „stat de om” pe cer, răspândind o lumină difuză şi violacee peste câmpurile adormite. Liniştea nopţii era spartă de hurducăielile carelor, ale căror roţi cu şinele lor de fier sfărâmau pietricelele din cale, şi de mugetul bovinelor care, din mers, îşi rumegau hrana agonisită, înaintând pe un drum care nu se mai termina. Încolo, nimic deosebit în acea noapte răcoroasă, care prevestea apropierea lunii lui Răpciune, după o vară uscată, îmbâcsită de praf , care crease multe necazuri truditorilor pământului.  
  
Obosită şi ea, Veta Stătienii, că cei de seama ei aşa-i mai ziceau, cu gândul de a se odihni şi aţipi oleacă, din mers puse piciorul stâng pe proţapul carului şi cu elanul tinereţii se aruncă în zgăul burduşit cu fân, îmbietor la un repaus somnolent, ce se aştepta să vină. Cu multă grijă, cât mai aproape de oblonul din faţă, ca să poată supraveghea dobitoacele, îşi făcu un culcuş în fânul mătăsos şi plăcut mirositor, moleşit de umiditatea nopţii şi, aşezându-se în cuibul făcut, trase cerga peste picioare, să n-o ia frigul ce se lăsase.  
  
Deodată, simţi că ceva este în neregulă în car. O frică stranie, nejustificată poate, dar ciudată, puse stăpânire pe fiinţa ei. Ce să fie în fân? Când a tras de pătură, a simţit ceva ce mişcă, ba chiar a atins-o. Nu putea să fie numai o senzaţie aiurea pentru ea, o femeie obişnuită cu asemenea activităţi nocturne. Nu era prima dată când mergea cu carul la oraş! Ea şi-l pregătise, ea pusese fânul, cerga, paporniţa, traista cu mâncare, nuiaua… Întunericul o împiedica să distingă totul cu claritate şi dintr-odată, pentru a se linişti, şi gândul că „ar putea fi un şarpe sau altă sălbătăciune”, îi mări teama.  
  
-Polinoo, mişcă ceva la mine în car! strigă ea la verişoara lui bărbatu-su, care mâna boii imediat în spatele ei.  
  
-N-aud, fă, ce zici !  
  
-Vino, fă, până aici, că nu ştiu ce-am în fân, că mă prinseră fiorile şi am o frică de crapă inima în mine !  
  
-Ce să ai? Ce-ai pus! îi răspunse sec mai tânăra tovarăşă de drum.  
  
Discuţia fu auzită şi de alte persoane şi vestea se propagă iute în rândul călătorilor. „La Veta lui Gociu este ceva în fânul boilor, că sări femeia din car de, se speriară şi vacile” se transmise din gură-n gură, de-a lungul coloanei.  
  
-Opriţi, măă, carele, să vedem ce este, strigă Nicolae al lui Pătru, cantonierul zonei, nelipsit de la nici o acţiune obştească, lider bărbătesc în soluţionarea multor treburi. O fi vreo nevăstuică şi-o muşcă mai rău ca vipera, de-ajungem de pomina lumii! Și caravana se opri.  
  
Dintr-odată, se lăsă o linişte suspectă, plină de frământare emoţională, toţi călcând în vârful picioarelor, de nu se auzeau paşii celor ce se apropriau de car. Doar câte un lanţ de la jugul boilor mai zăngănea în noapte, sau vreo vacă obligată de nevoia plinului ei, profitând de pauză şi neştiind de neliniştea stăpânilor, îşi slobozea cu zgomot lichidul acumulat în burdihan.  
  
-Ce zici, fă, că-i în carul tău? o întrebă Dumitru lui Besoi, băiat neînsurat, cântăreţ proaspăt la Biserica Nouă, acum tovarăş de ocazie al grupului de chirigii.
-Nu ştiu, Mitule! Când mă suii în car şi trăsei pătura peste picioare, mă îmboldi ceva în şoldul drept, de mi se tăie răsuflarea. Fânul eu l-am pus din pod, pală cu pală, iar în car nu era nimic, eu l-am acoperit cu cerga, apoi lângă oblonul din faţă am pus paporniţa şi traista cu mâncare.
 
  
-U-u-u, să nu se fi băgat vreo mâţă în traistă, îşi dădu cu părerea Floarea Truşcoanii, care mai preciză că „ astă primăvară când am plecat la arat, am dus mâţa până-n Câmpul Şoti”, poveste ce umplu de mirare grupul feminin, prezent în preajma locului cu descoperirea ce-aveau s-o facă.  
  
Nicolae a lui Pătru, după o scurtă, dar profundă cugetare, hotărî ca Mitu, mai tânăr şi cu mai mult curaj, să treacă imediat la acţiune, pentru a scoate la iveală ce se ascundea în carul Vetii. Nu se vedea chiar bine din cauza întunericului, că nişte zurbagii de nori care făceau „curte” lunii tocmai acum i se aşezaseră dinaintea-i, mărind misterul nopţii la care erau martori şi ceilalţi aştri ai cerului.  
  
-Să mai stăm oleacă, să se risipească pârdalnicii ăştia de nori, să se mai odihnească şi vitele şi mă duc eu să aduc toporaşul, zise Nicolae al lui Pătru!  
  
-Adă dumneata toporul mai repede, că ne prinde ziua aici! comandă energic Dumitru lui Besoi, cu ochii aţintiţi pe cerul cu stele, cătând Cloşca cu pui, constelaţie ce apărea în a doua jumătate a nopţii de sfârşit de vară, martor ceresc al grabei mărturisite.
Din tufele aninişului de pe marginea drumului, a tăiat un lăstar potrivit, din care a confecţionat un par destul de lung. Capul cel mai subţire al parului, prin cioplire, a fost ascuţit încât putea să intre ca o săgeată şi într-o piele de bivol bătrân!
 
  
Înarmat cum se cuvine, ca în faţa unui lucru neprevăzut şi misterios, cu toporul în mâna stângă şi parul în dreapta, Mitu, în admiraţia uşor oftată a tovarăşilor de drum, se aproprie de car, în timp ce luna, şi ea curioasă, îşi dădea la o parte perdeaua cernită a norilor, proiectând asupra grupului oprit o lumină clar-violetă, aruncată în cascade din înaltul cerului.  
  
Steluţa, vaca de cea, blândă de felul ei, dar văzând apropriindu-se spre ea o asemenea „arătare”, a cărei umbră pe pământ se prelungise cu mult mai mult decât înălţimea ce o avea şi care mai purta în mâini şi obiecte amenințătoare, cu toate că în mintea ei de vacă o ştia bine pe stăpâna ce-i dădea de mâncare, simți un pericol şi instinctiv zvâcni în jug înainte şi în dreapta, cu direcţia spre şanţul şoselei, moment ce a creat panică în rândul femeilor care au scos ţipete de au spart liniştea nopţii în lunca adormită.  
  
-Mai lăsaţi, fă, chirăitul şi vino, Vetă, de ţine-ţi vacile de funie, că se speriară de mine ca ucigă-l toaca!, zise autoritar tânărul Dumitru, cu un ton de apostrofare, ce se remarca din vocea lui de cantor bisericesc, cu vibrații și calităţi de tenor în devenire.  
  
-Du-te, fă, acolo, că-i carul tău! interveni Lena lui Ioviţa, dar vezi să nu sară ceva pe tine, continuă ea prevăzătoare. Doamne, că multe i se mai pot întâmpla omului cât trăieşte, că ţi-e frică şi de umbra ta, continuă Lena să turuie ca o maşină de cusut, debitând vorbe într-o clipă, cât altul într-o oră.  
  
Şi, când procedura fu îndeplinită de Veta, stăpână pe vaci şi car şi prinse din scurt funia legată de coarnele dobitoacelor şi cu voce domoală linişti sufletul animalelor, Dumitru lui Besoi se urcă atent pe proţapul carului şi uşor, cu vârful ascuţit al parului ce-l avea la îndemână, începu să dea la o parte pătura de peste fân, gata fiind să folosească şi toporul în caz de pericol iminent. Dumitru era un bărbat înalt şi, din poziţia în picioare, sub lumina clară a lunii, începu să desluşească totul şi rămase pironit de ceea ce îi fu dat să vadă! Grupul îl urmărea cu răsuflarea tăiată şi cu mare teamă de ce va vedea omul acolo. Timpul încremenise, secundele păreau minute şi situaţia era apăsătoare, că nici vitele de la jug nu se mai mişcau.  
  
Ioana Lăscoanii nu-şi mai putu controla burta şi tăcerea fu curmată de un pârăit ce băgă în sperieturi asistenţa. Mirosul pătrunzător de flatulaţii abdominale produse de o fasole bătută , ingurgitată în acea seară, aduse liniştea şi membrii grupului se bucurară că, slavă Domnului nu fu ceva mai rău decât efectul legumei cu usturoi.  
  
-Ia veniţi, mă, să vedeţi ce-i aici1 strigă al lui Besoi, dar fără să-şi schimbe poziţia, fapt ce mări şi mai mult misterul. „Doamne, fereşte-ne şi apără-ne!” , începură femeile să se jelească, făcând crucea mare, dar nemişcându-se din locul în care stăteau.
-Ce-i, Dumitre? Spune-ne o dată şi nu ne mai omorî! Că crapă fierea-n noi şi nu mai ai cu cine lua porumbul! zise Măria lui Şuican, cea mai planturoasă dintre toate, care privea spectacolul peste capul celorlalte.
 
  
-Da bine, Vetă, aruncă Dumitru vorba peste umăr, tu nu ştiai că mânzul tău doarme în fân?!  
  
Asistenţa răsuflă uşurată după suspansul creat şi femeile „că scăpară cu bine!” „Au-au-u, găsi-l-ar ucigaşii de împeliţat! Doamne, când s-o fi suit în car, de n-am ştiut eu?! Ce-o zice Baba când nu l-o găsi dimineaţă în pat?! Cine să se ducă mâine cu caprele? Baba îl ştie acasă.”. Și aşa continuă lamentarea mamei, în timp ce spectatorii chirigii se apropriau de car să vadă „arătarea” ce-i băgase în sperieţi. Larma iscată în jurul meu şi frigul care mă cuprinsese după dezvelirea de sub pătură m-au trezit din somnul inocent, profund şi legănat de vise… Mama n-a vtrut să mă ia să văd orașul și fără să știe m-am furișat și m-am ascuns în fânul din atelaj.  
  
Ion C. Gociu  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
AMINTIRE DIN COPILĂRIE / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2497, Anul VII, 01 noiembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!