CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Artistic >  


Autor: Ion C. Gociu         Publicat în: Ediţia nr. 2380 din 07 iulie 2017        Toate Articolele Autorului

MINI FRAGMENT DIN ROMANUL „MAIA”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Fantoma de la poartă

De Sfântu Dumitru se ținea praznicul satului Vâlceaua din comuna Valea Mare. Ca toți gospodarii și Nicolae Mogoș cu soția lui, dodica Ioana, an de an se pregăteau cu ce aveau ei mai bun pentru a-și omeni neamurile la o asemenea sărbătoare. Anul acesta fusese bogat în toate, făcuseră vin și rachiu din belșug, iar bătătura era plină de orătănii. Ca să fie masa plină, mai cumpăraseră și un noatin, să-l facă friptură la cuptor. Împreunarea neamurilor era pentru toți o desfătare, se povesteau câte în lună și în stele și toată lumea era fericită. „Când poate fi mai plăcut decât într-o asemenea situație!?”... cugetau oamenii locului. Mănânci și bei pe alese și pe săturate, vorbești până ți se împleticește limba, de pleci acasă, mergând pe trei cărări. Se merită, măcar o dată pe an, o asemenea petrecere cu neamurile tale după atât de multă și istovitoare trudă. Cât ar fi omul de sărac, pentru praznicul satului, fiecare este mândru să-și primească rudele cu belșug și voie bună. În anul când bate piatra sau bruma de primăvară arde florile pomilor și n-au din ce face băutură, se duc și o cumpără din altă parte, „că-i mare rușine să n-ai și să nu bea omul cât poate duce în asemenea ocazie!”  
  
La Nicolae Mogoș, neamurile venite la praznicul de azi s-au simțit tot așa de bine, ca la Sântămarie la cumnată-sa Mărgăreta, ca la nuntă!... Și, Mărgăreta este o muiere singură, rămasă văduvă de 35 de ani. De aceea Nicolae, nici dacă era picat cu ceară, n-ar fi acceptat să fie bârfit, „că-i zgârcit”, sau cineva să zică vorbe, „că la Mărgăreta a fost masa mai bogată ca la el!” Așa gândea gospodarul Nicolae după plecarea oaspeților din bătătura sa.  
  
 
  
Cu grijă să aibă căldură peste noapte în odaie, coborî din tindă, se uită pe cer și văzu că-i senin - semn că și la noapte va fi iar frig - și se duse sub șopron să ia un braț de lemne tăiate și uscate să aprindă focul în sobă.  
  
Dodica Ioana împreună cu nepoată-sa Domnica și cu Mărgăreta, care nu plecaseră și rămăseseră s-o ajute la descurcat vasele, lucrau și sporovăiau de zor în cuhnie. Una le curăța de resturile de mâncare pe care le punea cu grijă în găleata porcului, alta le spăla și le clătea, iar a treia dintre muieri le ştergea că erau multe străchini, taiere, linguri, furculițe, pahare și ceșcuțe de pământ făcute de Trifon, pe care Mărgăreta și fiică-sa le atingeau cu sfială să nu se spargă. Ioana era mulţumită cum mersese praznicul, iar cumnată-sa cu fie-sa nu mai conteneau și o lăudau tot timpul știind că-i face plăcere - „ce frumos a fost și ce bine a ieșit!”  
  
Pe când își umplea brațul cu lemne, Nicolae auzi că cineva bate în poartă. Zgomotul era ușor, dar îl supără pe dulăul Băcălăon, care începu să se agite în lanțul prins cu zgardă de gât. Întărâtat de străin, se opri din rosul oaselor de la friptura de ied și începu să latre mai abitir ca altădată.  
  
- Așteaptă un pic, să duc brațul cu lemne în odaie și vin imediat! …grăi Nicolae cu glas tare, să fie auzit de omul de la poartă. Apoi, către câine, cu vocea de stăpân bine dispus se răsti la dulăul său: „taci javră, că te săturai și pe tine. Azi îi sărbătoare mare și nu vin hoții peste noi!”  
  
Punând cu grijă lemnele lângă sobă, mulțumit pentru felul cum i-a ieșit cea mai mare petrecere a satului, când își revăzuse toate rudele apropiate, încântat că toți sunt bine și sănătoși, Nicolae se gândea la „cine o fi ăla de bate și nu vorbește?” Dacă era vreun vecin sau vreo rudă care uitase ceva, striga cum să strigă, nu bătea așa ușor, atât cât să fie auzit, dar să nu deranjeze!  
  
Se mai uită la câine și se convinse că-i bine legat și merse să se dumirească cine-i. Trase cuiul, apucă de lăntete și deschise poarta. Dincolo de șanț, pe marginea drumului sta un ins pe care nu-l cunoștea. Era un bărbat îmbrăcat bine, având pe deasupra hainelor un pardesiu și pe cap o șapcă neagră. „Cine să fie?”… gândea Nicolae uitându-se cu atenție la omul văzut acum pentru prima-oară.  
  
- Bună seara! salută omul din fața sa.  
  
- Bună seara! răspunse Nicolae. Pe cine căutați dumneavoastră, că eu nu vă cunosc?  
  
- Pe dumneata!... și aș vrea să mă primești în curte că avem ceva de vorbit. Știu că avuseși praznicul satului. Să nu-ți închipui că venii să mănânc, dar azi este cea mai potrivită zi pentru discuția pe care vreau s-o am cu dumneata și nevasta dumitale.  
  
- Dar cine ești, și cum te cheamă?... că eu nu te-am mai văzut niciodată până acum, îi vorbi și Nicolae tot la persoana întâi.  
  
- Ba, m-ai văzut! Dar eram altfel îmbrăcat. Eu sunt lăietele Trifu și azi am venit de la Târg în mod special, că-i sărbătoarea satului.  
  
- Hai că-i bine! Astă-vară erai lăiete cu plete și barbă și acum arăți ca un domn de la oraș și vrei să vorbești cu mine și cu muierea mea. Beui eu azi cu neamurile, dar nu-mi beui și mințile, că fusăi gazdă. Asta-i chiar comedie! Atunci, ca să te cred, spune-mi cum o cheamă pe piranda ta?  
  
- Marița!  
  
- Și pe fie-ta?  
  
- Brândușa!  
  
„Doamne, ce se întâmplă cu mine de am vedenii, își zise în gând Nicolae!”  
  
- Ioană!... strigă el la nevastă-sa. Ioana nu-l aude și Nicolae strigă mai tare de răsună bătătura și sperie curcanul în coteț de-l apucă gurluitul.  
  
-Ioanăă!  
  
- Ce vrei omule, …de țâpi așa? i se adresă Ioana din ușa cuhniei. Să pusără dihăniile pe tine?  
  
- Ia vino, fă, până la poartă, că ne caută cineva!  
  
- Și tu nu poți să vezi cine-i! Îți luă Dumnezeu vederile. Credeam că măcar azi bei și tu cu măsură să nu te cherchelești. Uită-te bine și vezi cine e, că Domnica și cumnata să grăbesc să plece, că noaptea-i pe noi și au de mers mult până acasă.  
  
- Vino muiere încoa, că nu-i de glumă! și nu tot boroscodi acolo… că nu-ți e pasu’ și francu’!  
  
- Huo, că vin! Ce v-ați face fără muieri, că le țâneți în frâu și le slugăriți ca pe roabe. O să vezi tu când n-oi măi fi eu!...  
  
- Stați fă aici, până mă întorc, că vin repede! zise Ioana cumnată-si Măgăreta și Domnichii, care auziseră toată discuția ei cu Nicolae. Să nu plecaţi cu mâna goală de la mine, că mă supăr pe voi! Rămasă atâta demâncare, că noi n-o răzbim și-i păcat de Dumnezău să se strice sau s-o arunc la câne.  
  
Va urma  
  
Ion C Gociu  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
MINI FRAGMENT DIN ROMANUL „MAIA” / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2380, Anul VII, 07 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!