CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Scrieri >  


Autor: Iacob Cazacu Istrati         Publicat în: Ediţia nr. 2632 din 16 martie 2018        Toate Articolele Autorului

Raiul meu plin de singurătate
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Secvenţe din romanul istoric  
  
parte I, La vârsta viselor  
  
Doar o căsuţă-ntr-un colţ de rai,  
  
Doar o măicuţă şi-o limbă ai...  
  
Au trecut ani de zile, iar eu tot nu mă pot impune să scriu despre frământările sufletului meu la acea vârstă, când începuse să-mi crească mustăcioara de care nu m-am despărţit nici până azi, vârstă a viselor, adolescenţei şi primilor ani de studenţie...  
  
Am plecat din satul meu în care am copilărit şi am terminat şcoala, satul natal al mamei mele, fiica bunicilor mei Filimon şi Anica Istrati la vârsta de 15 ani, cu inima şi sufletul pline de vise şi speranţe, cu o valiză veche, dăruită de mătuşa Maria lui Cutianu plină cu cărţi în loc de haine. De fapt, aveam câte ceva: o cămaşă de mătasă albă, cumpărată de mama „pe sub mână” de la Nea Lodic, şeful „selmagului”, o pereche de pantaloni de lână şi o pereche de pantofi din piele roşcată, cu talpa groasă de vreo trei centimetri şi foarte grei, cu blagoslovire să-mi ajungă de purtat timp de pe 4 ani, până la sfârşitul studiilor.  
  
M-au luat gândurile înainte şi m-au dus departe de a vă face cunoscut cu acel copil mic, care am fost odată. Primele amintiri pe care le ţin minte sunt legate de cuptorul pe care m-am trezit, ascultând poveştile mamei şi de soba alături de care îmi era cald şi bine… Astăzi, când mi-aduc aminte de casă, îndată mi se umple sufletul și inima de căldură, căldură de nedescris și o senzație că zbor. Atât mi-i de bine, că nevrând începe să cânte totul în mine: - Căsuța noastră, cuibușor de nebunii…  
  
Dragii și scumpii mei părinți, mama Onița și tata Vasile din “scutece” mi-au altoit în prmul rând regulile morale de bine și rău, bunătate, cinste și onoare. Când îmi amintesc de mama, nu ştiu de ce o văd cu furca de tors în brâu și cu o carte de povești pe genunchi, lângă ferestruica cuptorului, din care ne citea poveștile lui Ion Creangă (pe lângă mine mai ascultau surioarele mai mici Alexandra și Raisa) s-au din poeziiile clasicilor români moldoveni Mihai Eminescu, Alexandru Donici. Mama lua cărţi de la biblioteca sătească din sat. În afară de cărţile cu poveşti pentru copii, care erau pentru noi, ea mai citea şi cărţi ale multor scriitori străini, ca Taras Şevcenco, ucrainean, Iurii Lermontov, rus şi alţii. Mi-aduc aminte, că la o lecție de citire în clasa I din Sărătenii vechi, prima mea învățătoare Dora Ciobanu ne-a întrebat pe noi, elevii, dacă cunoaștem numele vre-unui scriitor moldovean? Cu mare mândrie pentru mine, că numai eu am ridicat mâna și cu nerăbdare am împușcat: Ion Creangă, Mihai Eminescu și Taras Șevcenco. Învățătoarea m-a lăudat și m-a întreabat ce poezii cunosc de-ale lui Taras Șevcenco? N-am roșit, am recitat versurile pe care și azi le cunosc: /Caterino, Caterino, nu iubi moscalii, /Ei se duc și las în urmă/ Numai foc și jale…/. De atunci știu, că Taras Șevcenco este un poet ucrainean.  
  
Tatăl meu la fel a fost un om deosebit. Cu 4 clase de la români avea atâtea cunoștințe, că se putea întrece cu unii liceeni de astăzi… Prima poezie recitată de mine pe scenă a fost poezia "Nicușor și pisicuța", pe care am învățat-o de la el, împreună cu o sumedenie de alte poezii și cântece vechi românești…  
  
De la tata mi-a rămas pentru toată viața ura față de minciună, invidie și hoție. O lecție de neuitat mi-a fost cea de la vârsta de 5 anișori, când am furat un mic și frumos ciocănaș de ciubotărie de la Gheorghe țiganul, cizmarul satului. Cum am ajuns acasă, cu prima lovitură dată într-un cui mi-am despicat unghia de la un deget, care şi azi poartă amprenta loviturii de atunci. Tata nu m-a bătut, dar mi-a ţinut o lecţie de învăţătură pe tot restul vieţii, accentuind, că Dumnezeu m-a pedepsit pentru fapta rușinoasă şi pentru ca să fiu iertat de el, trebuie să-i întorc țiganului ciocanul. Îl văd ca-n vis și azi pe Gheorghe țiganul în pragul bojdeucii, stând cu mânile în șolduri şi zâmbid mi-a deschis un mare secret pe care eu încă nu-l cunoştem: că lumea-i cunoaște pe țigani de hoți, iar ca un pui de moldovean să-l fure pe un țigan e de necrezut! De atunci n-am mai pus mâna pe lucruri streine…  
  
Părinţii, ei mi-au fost primii invățători, marcându-mi atât caracterul cât și viitorul. Părinţii şi bunicii Filimon și Anica Istrati, părinții mamei mele, care nu s-au tutuit unul pe altul nici o dată, adresându-se doar: “Neata, Filimoane”, “Neata, Anică“, fiind pentru mine etalonul dragostei și omeniei.  
  
Bunicii de pe mamă au fost oameni înstăriți în satul Vadul-Leca. Jud.Orhei. Bunicul Filimon Istrati se trăgea dintr-o familie de oameni înstăriţi. Bunicul său a sosit în Vadul-Leca din Răciula, iar rădăcinile familiei, după spusele lui vin de pe Dunăre. Avea pământ în trei locuri: în Rădiul Mare, în Hârtop și în Valea Părului, de tot vre-o 15 de hectare, două perechi de cai şi vreo 20 de stupuri cu albine. A scăpat de deportări datorită prietenului copilăriei și cumătrului său Valentin Cobalscki, secretarul sovietului sătesc, care de fiecare dată “uita” să-l întroducă în liste, și-l preîntâmpina, când aveau să aibă loc raziile. Atunci, bunicii luau în grabă cele necesare și... toată familia apuca drumurile pădurilor din împrejurimi. Până la urmă s-a înscris în colhoz în 1950, ultimul din sat, cu pământ cu tot, cai, vacă și 20 de stupi cu albine cu condiția ca de albine să îngrijească doar el. Așa, că toată viața colhoznică a fost prisăcar. Prin 1965, când a eșit la pensie a lăsat colhozului peste 150 de stupuri ori ştiubeie, cum le numeam noi. Printre ştiubeile bunicului am crescut și eu…  
  
Despre bunica Anica nu mi-ar ajunge pagini ca să scriu. Se trăgea din neamul Arapan după tată, din Bălășești, iar mama ei a fost din Ștefănești, soră cu Moș Ion Codreanu, viță de moșier. Îmi povestea deseori că Moș Ion era oaspete des la curtea boierului Uvaliev de pe malul Răutului din Căzănești. La balul de Crăciun, care se petrecea la fiecare sărbătoare la Palatul său în anul 1936(?) fiica lui Moş Ion Ileana a fost aleasă Regină a balului, fapt cu care s-a mândrit toată viața. Despre aceasta mi-a povestit bunica Anica în 1968, când a avut-o oaspete pe Tanti Nina, verişoara ei din Giurgiu, soţia lui Nicanor Anghel, fost directorul şcolii din Vadul-Leca, care s-a refugiat în 1940 în România. Ascultam cu gura căscată amintirile lor. Nu s-au văzut 28 de ani. Despre Balul de la Palatul boierului Uvaliev i-a povestit însăși Tanti Ileana, fosta Regină a Balului, fiica lui Moș Ion lui sora mea Raisa, când a fost în vizită în România prin 1991. Tanti Ileana era nespus de bucuroasă de întâlnirea cu nepoata din Basarabia. La vârsta ei înaintată era plină de optimism. Îi zicea lui soră-mea:- Hai, Raisa Gorbaciova să-ți mai povestesc câte ceva din timpurile tinereții... Frumoase amintiri!  
  
Bunica mea n-a dorit să muncească în colhoz nici o zi. Atunci, bunelul Filimon a făcut-o ajutor al său la prisacă. Ea mergea la prisacă, în ponoare doar ca să-i ducă de mâncare bunicului, în rest ținea gospodăria și îi ajuta pe cei “mai triști ca dânsa”. Toată ziua auzeai la poarta casei: - Țacă Anică, dă-mi te rog niște făină de grâu...; ...o cănuță de ulei; ...să fac niște bulgur la râșniță... Și dânsa nu refuza niciodată. Așa era bunica Anica.  
  
Desigur, că unul din rolurile principale în formarea caracterului și a viitorului meu le aparține învățătorilor și profesorilor școlari, în mare măsură primei mele învățătoare Dora Ciobanu (Sărătenii- vechi, și Vasilița Handrabur (Vadul-Leca)  
  
Pe bunicii de pe linia tatii o cunosc numai pe bunica Alexandra, dar mi-o amintesc ca prin vis, că s-a trecut din viață pe când aveam 4 anișori. În schimb, mi-o amintesc bine pe străbunica Mărioara, mama bunicăi Alexandra, care a trăit 102 ani. La vârsta de pe când o ţin minte de-acum nu vedea aproape deloc. Când mergeam la ea în ospeţie cu sorioara ne cunoştea fără să-i vorbim, adică după glas. Ne lipea la piept şi ne mângâia cu mâna pe cap, pe faşă şi spunea: Tu eşti Iacobaş, iar tu, Alexandra, fetiţa mea (numele bunicăi). Locuia la feciorul ei mezin Gheorghe Porcireanu, fost sergent majur în Armata Română, artillerist, care în bătălia de la Cotul Donului, căzând prizonier la sovietici a stat în lagărul de prizonieri până în august 1944. Fiind mai mare în grad și cunoscând limba rusă, sovieticii l-au numit commandantul bateriei de tunari români, urmând să-și selecteze singur efectivul dintre prizonierii din lagăr. Mi-a povestit cu gura lui, că s-a adresat plângând prizonierilor români cu următoarele cuvinte: “Frați români! Mă numesc Gheorghe Porcireanu, sergent majur al armatei române. Aveți o șansă de a rămâne vii în acest război. Rog să iasă în front toți tunarii. Dacă printre noi sunt români basarabeni, să iasă toți, chiar de nu sunt tunari, că de aici din lagăr nu cred să iasă cineva viu…“  
  
Au rămas și vii…Mulți au dezertat până a ajunge pe front, dar nanu Gheorghe a luptat până la sfârșitul războiului, dar după război nu s-a bucurat de numele veteran al războiului fiindcă a luptat în Armata Română. Însă tot timpul s.a mândrit, că datorită lui, mulți camarazi și-au salvat viața. Unul dintre ei a fost şi un consăten Mihail, poreclit Tărtăcan, care mi-a povestit multe peripeţii din timpul războiului. După demobilizare, nanu Tărtăcan (mi-a fost nan de botez cu soţia sa care purta un nume frumos românesc Vasilica, dar toţi o numeau Vasâlca.) nu s-a mai despărţit de fratele Gheorghe, cum îl numea el. Au muncit toată viaţa împreună în colhoz. Nanu Gheorghe fiind şeful fermei de oi până la pensionare, iar nanu Tărtăcan a fost cioban toată viaţa.  
  
Pe bunicul Iacob nu-l cunosc. Mi-a povestit tata istoria adevărată a morții bunicului hăt, după1990. S-a întâmplat aceasta în primăvara lui 1947 în cea mai cruntă fază a]foametei. Mulți oameni din Sărăteni au plecat în Ucraina și Belorusia la negru ori să schimbe bogăția ce le mai rămase(covoare, prosoape ș.a.) pe niscaiva producte. A plecat și bunelul Iacob împreună cu fiul Vasile, tatăl meu. Au lucrat în Belorusia la proprietari…fiind răsplătiți cu cartofi.La șase oameni le-a revenit câte șase saci cu cartofi, o bogăție pe acel timp. Până la Bălți au ajuns bine cu trenul. La gara din Bălți au închiriat o mașină (polutorcă) și au pornit spre Orhei, urmând să se răsplătească cu cartofi. Se transmitea din om în om, că pe traseul rile Moldovei operează bande de tâlhari în uniforme de milițieni. (mai târziu s-a constatat că tâlharii erau chiar miliționeri…). Ajungând în preajma Sângereilor un miliționer și doi civili au oprit mașina.Șoferii care așteptau la gară clienți în majoritate erau legați cu bandiții.Așa și șoferul mașinii în cauză, dar se vede, că avea ceva omenesc în el,că l-a preîntâmpinat pe bunicul, care se afla în salonul mașinii, că acei doi civili sunt bandiți cunoscuți. Au oprit mașina și bunicul fiind cel mai în vârstă a coborât și a intrat cu ei în vorbă…. La întrebarea de ce au fost opriți, milițianul a răspuns, că arestează mașina cu tot cu saci, că cartofii sunt bolnavi, provoacă cancerul…Atunci, bunicul având o greutate în mână i-a aplicat o lovitură puternică milițianului, care pe loc și-a pierdut cunoștința. Cei cinci din mașină au sărit din caroserie, iar doi bandiți civili au rupt-o la fugă. Pe milițian l-au lăsat pe marginea drumului și gonind în viteză mare au ajuns acasă. Cine știe: ori șoferul i-a pârât că sunt din Sărăteni ori știau bandiții din Bălți… că a doua zi au apărut în sat 3 milițieni care drept la casa bunicului s-au oprit. L-au urcat în mașină și l-au dus... A sosit peste trei zile, fiind recunoscut cu greu de ai casei. A murit peste o săptămână. Din 9 copii a supraviețuit foametei numai tata și bunica.  
  
Referinţă Bibliografică:
Raiul meu plin de singurătate / Iacob Cazacu Istrati : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2632, Anul VIII, 16 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Iacob Cazacu Istrati : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Iacob Cazacu Istrati
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

VALIDARE ACCES CONFORM GDPR

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!