CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Istorie >  





Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani F.S.N. să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic“
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În urmă cu 6 ani (în America fiind) am citit un studiu care arăta că peste o treime (38%) din adolescenții români cred că-n comunism se trăia mai bine decât acum, în plin capitalism de tranziție. Cum se face de (era să zic: cum naiba) s-a ajuns ca niște puștani născuți după 1989 să regrete un sistem ce a “hrănit” cortina de fier?  
 
Eu îi invit la lectură, să se documenteze, să cunoască adevarata istorie a țării noastre, istoria decojită a țării noastre cum o numesc eu, decojita de minciuni, falsuri, cenzură și câte alte mizerii...!  
 
Am publicat de curând un articol despre seniorul Corneliu Coposu, îl recomand segmentului acestor tineri să îl citească, să-l analizeze pe propria persoană:  
 
Arlette Coposu, Niculina Mihalache, Elena Brătianu, Mara Lazăr sunt o parte dintre intelectualele fine şi rasate care la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50 au căzut victime ale teribilului sistem concentraţionar din România comunistă. Singura lor vină: au întemeiat familii alături de politicieni ai vremii, care la rândul lor au fost închişi, torturaţi sau chiar şi-au găsit sfârşitul în închisori.  
 
În afara închisorilor mixte, sistemul opresiv din România sfârşitului anilor ’40 - începutul anilor ’50 a înfiinţat locuri de detenţie exclusiv pentru femei. Mislea, Mărgineni, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni şi Arad au fost purgatoriu pentru aproape 4.000 de femei, dintre care 86% nu aveau nicio apartenenţă politică. Şi în Dobrogea a existat un lagăr destinat exclusiv femeilor, care a fost numit, cinic, după numele ilustrului inginer Anghel Saligny, care a proiectat Podul de la Cernavodă. Câta mârlănie!  
 
13 iunie 1950, dimineaţa. La poarta casei familiei Coposu din Bucureşti apar trei bărbaţi. Deschid uşa cu violenţă şi întreabă: „Unde-i individa?“. „Care individă?“, îi întreabă mama lui Corneliu Coposu. „Nora dumneata!“ Au înşfăcat-o pe Arlette Coposu şi au plecat, nu înainte de a-i pune pe cei prezenţi în casă să semneze un angajament că nu vor spune nimănui despre faptul că tânăra a fost ridicată. Unde au dus-o? Pentru ce? Familia nu a aflat nimic. Doar disperare.  
 
Flavia Coposu (93 de ani), sora cea mare a Seniorului, nu a găsit nici acum răspunsuri la întrebările care au frământat familia sa, atât de greu încercată, timp de jumătate de secol. „Eu nu eram acasă, eram la Constanţa, iar sora mea care era farmacistă era undeva în provincie. Nu am aflat nimic de Arlette timp de 14 ani: nici unde a fost dusă, nici pentru ce. Nu a avut voie să primească pachet, medicamente sau vizite“, spune, cu revoltă, după atâta amar de ani, cumnata tinerei care şi-a petrecut tinereţea în închisorile comuniste.  
 
70 de persoane în boxa acuzaţilor  
 
Arlette Coposu a fost judecată într-un simulacru de proces, fiind acuzată de spionaj în favoarea Franţei şi a fost condamnată la 20 de ani de muncă silnică şi confiscarea totală a averii pentru complicitate la „crimă de înaltă trădare“. Tânăra frecventa Biblioteca franceză, care iniţial a avut sediul la şosea, apoi s-a mutat pe Bulevardul Dacia, pentru a împrumuta cărţi. „Vorbind perfect franceza, pentru că asta era limba ei maternă, a intrat în relaţii cu custodele de acolo. Dar nu ştim dacă ea a fost arestată pentru acest lucru sau pentru că era soţia lui Cornel“, spune Flavia Coposu.  
 
Procesul, în care în boxa acuzaţilor se aflau nu mai puţin de 70 de persoane, s-a judecat în spatele uşilor închise, povesteşte Flavia Coposu. „Nu ne-am putut nici măcar apropia de Tribunal. Mai târziu, am aflat de la avocata din oficiu că erau acolo de toate naţiile şi toate categoriile: de la popi şi călugăriţe, la instructoare de la şcolile franceze. Condamnaţii nu se cunoşteau unii cu alţii, însă toţi au fost acuzaţi că au vrut să dărâme ordinea socialistă“, spune Flavia Coposu. S-a presupus, spune ea, că lista cu acuzaţii a venit direct din Franţa, în spatele procesului fiind serviciile de spionaj. „Acuma, cine ştie dacă a fost sau nu spionaj ori trădare... Era perioada în care Franţa începuse să se comunizeze şi se pare că lua bani mulţi de la ruşi ca să facă fel de fel de diversiuni“, dezvăluie una dintre variantele care s-au vehiculat în epocă cu privire la cauzele care au declanşat procesul.  
 
Indiferent care a fost scenariul, cert este că tânăra Arlette a cunoscut, pe rând, oroarea din temniţele Malmaison, Jilava, Văcăreşti, Mislea, Miercurea Ciuc şi Oradea. În acelaşi proces a fost arestată şi sora lui Arlette Coposu, France Marcovici, care era funcţionară la Legaţia Franţei la Bucureşti. A fost acuzată, în urma unui proces fabricat, de spionaj în favoarea Franţei şi ulterior condamnată la 25 de ani de muncă silnică şi confiscarea averii pentru „crimă de înaltă trădare“. France a fost iniţial închisă la Jilava, apoi la Mislea şi Miercurea Ciuc. La 27 aprilie 1957, a fost transferată la spitalul penitenciar Văcăreşti. Un an mai târziu a murit în urma unei intervenţii chirurgicale.  
 
Despre procesul Legaţiei Franceze şi despre implicarea lui Arlette Coposu şi a surorii ei, France Marcovici, Alina Ilinca şi Liviu Marius Bejenaru au căutat documente în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Ulterior, au publicat studiul „Aventurile unui ataşat militar francez în România populară“ în lucrarea „Studii şi Materiale de Istorie Contemporană“, care face lumină în procesul secret.  
 
Personajul principal al întregului proces este maiorul Serge-Henri Parisot, ataşat militar şi aeronautic francez, care a ajuns în România în martie 1948, fiind trimis în ţara noastră aflată sub ocupaţie sovietică pentru ca Occidentul, temându-se de continua răspândire a influenţei comuniste şi de expansiunea Uniunii Sovietice, să poată menţine canalele de legătură în Europa Răsăriteană. Misiunea sa a fost, practic, imposibilă, ca urmare a faptului că Securitatea a fost tot timpul pe urmele sale. „Nu înţeleg ce se urmăreşte prin aceasta. Nu mai pot face nicio mişcare în această ţară, întrucât agenţii sunt pe urmele mele. Sunt constrâns să nu mai fac nimic din ceea ce aş dori“, reacţiona el la sistemul de constrângere la care era supus.  
 
Francezul le-a cunoscut pe cele două surori Marcovici prin intermediul lui Petre Toma Ghiţulescu, inginer de mine, care în perioada interbelică era administrator delegat al societăţii miniere „Mica“, precum şi director general al Societăţii franceze de mine de aur din Transilvania, iar în timpul regimului politic al mareşalului Ion Antonescu a îndeplinit funcţia de subsecretar de stat. „Deşi nu a reuşit să le găsească celor două surori un post în cadrul Legaţiei, Parisot a rămas prieten cu France, pe care o vizita o dată sau chiar de două ori pe săptămână la domiciliul acesteia, după ce, în prealabil ea îl suna la Legaţie folosind numele conspirativ de „Jacqueline“. În cadrul întâlnirilor, France îi relata despre ce auzea prin oraş şi ce-i spuneau prietenii: nemulţumirile din ce în ce mai mari ale tuturor românilor împotriva regimului, precum şi dorinţa de a vedea situaţia cât mai curând schimbată“, scriu autorii studiului.  
 
În ianuarie 1949, Parisot i-a cerut lui France un rând de chei de la locuinţă pentru o serie de contacte cu diferite surse de informare. La început, France i le-a dat cu o oarecare ezitare, reticenţele dispărând după ce s-a gândit că slujeşte o cauză justă. Cu Ghiţulescu, care a fost nevoit să fugă la Cluj pentru a i se pierde urma, deoarece în 1949 a fost condamnat în lipsă la cinci ani închisoare corecţională, Parisot a continuat să ţină legătura prin intermediul lui Arlette Coposu.  
 
Din porunca Anei Pauker  
 
Soarta tuturor celor care aveau legătură cu Legaţia franceză a fost pecetluită de Ana Pauker, care, la şedinţa Secretariatului CC al PMR din 20 octombrie 1948, a vorbit despre necesitatea închiderii Institutului Francez de la Bucureşti, deoarece acesta era „o oficină de spionaj“. Propunerea închiderii Institutului a fost reluată şi mai târziu, considerând că venise „timpul să se desfiinţeze Institutul francez şi să fie expulzaţi francezii de la Institut“. Hotărârea a fost luată în cele din urmă la şedinţa din 1 martie 1950, când s-a mai aprobat şi „închiderea oficiilor de informaţii american, englez şi italian“.  
 
Motivaţia luării acestei măsuri a fost, după cum se exprima Ana Pauker, necesitatea de a se stopa acţiunile occidentale care foloseau aceste oficii „pentru propagandă, dau filme, au bibliotecă, vin acolo copii de şcoală“. În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost aprobată şi propunerea lui Gheorghiu-Dej „ca Ministerul de Interne să ia apoi măsuri împotriva acelora care merg acolo, să fie trimişi în batalioanele de muncă“.  
 
Încă din ianuarie 1949, informatoarea H.F.4 raporta că „ataşatul militar al Franţei în România are dese convorbiri telefonice cu o femeie, anume Jacqueline“. Supravegherea mai îndeaproape a ataşatului a dus şi la aflarea identităţii tinerei, astfel că, la 24 mai 1950, France Marcovici a fost arestată. O săptămână mai târziu a fost ridicată şi Arlette Coposu.  
 
Fapte reale împodobite de Securitate  
 
Serge-Henri Parisot a fost expulzat şi a părăsit definitiv teritoriul României în noaptea de 2 noiembrie 1950. Când a citit sentinţa publicată în presă la 25 octombrie 1950, firea insensibilă de militar a lui Parisot a ieşit la iveală, acesta declarând: „Ce să-i faci, aşa-i războiul. În luptă sunt şi morţi“.  
 
„Procesul grupului de spioni şi trădători aflaţi în slujba Legaţiei Franţei“ face parte din seria anchetelor staliniste pe care Uniunea Sovietică le-a impus tuturor ţărilor de democraţie populară, pentru a crea o stare de suspiciune, de învinuiri de spionaj, pe această bază putându-se reitera chemările la ascuţirea vigilenţei. Metoda folosită în instrumentarea acestor procese era următoarea: pornind de la unele fapte reale, Securitatea recurgea la numeroase arestări, apoi, prin presiuni exercitate asupra arestaţilor, elabora scenariul trimiterii lor în judecată. Un alt obiectiv vizat de asemenea procese era şi dezmembrarea reţelelor clandestine care activaseră în timpul războiului împotriva germanilor, sunt de părere autorii studiului, Alina Ilinca şi Liviu Marius Bejenaru.  
 
În comunism, dragostea a durat cinci ani  
 
În cazul Arlettei Coposu, probabil că mai mult decât acuzaţiile presupusului spionaj pentru Legaţia Franţei, la condamnarea sa a atârnat greu faptul că era soţia lui Corneliu Coposu. De altfel, liderul ţărănist era deja arestat după „Înscenarea de la Tămădău“, din dimineaţa zilei de 14 iulie 1947, când un grup de fruntaşi naţional-ţărănişti a fost surprins de autorităţile comuniste pe câmpul de la Tămădău, în timp ce încerca să se îmbarce în două avioane IAR-39, cu scopul de a fugi peste graniţă. Din grup făceau parte Ilie Lazăr, Ion Mihalache, vicepreşedinte PNŢ, cu soţia, Nicolae Penescu, secretar general PNŢ, cu soţia, Nicolae Carandino, directorul ziarului „Dreptatea“, cu soţia, doctorul Constantin Gafenco, inginerul Gheorghe Popescu, Dumitru şi Eugen Borcea.  
 
O blondă naturală, cu ochi albaştri  
 
Arlette Marcovici şi Corneliu Coposu s-au cunoscut la Constanţa, în anul 1941. Tânărul îl însoţea pe marele om politic Iuliu Maniu care venea în oraşul de la malul mării să se întâlnească cu emisarii noştri stabiliţi la Cairo, care pregăteau ieşirea din război cu aliaţii. Au tras la Hotelul Francez, deţinut de familia lui Arlette. „Tânăra era frumuşică foc, o blondă naturală, cu ochi albaştri, doar ce terminase liceul. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere“, îşi aminteşte fosta sa cumnată, Flavia Coposu.  
 
Cum oraşul Constanţa era bombardat de ruşi, iar hotelul devenea o ţintă atunci când era luminat, familia Marcovici s-a mutat la Bucureşti, o ocazie perfectă pentru tânărul Corneliu Coposu să îi facă o curte asiduă. După doi ani s-au căsătorit, însă fericirea le-a fost de scurtă durată, pentru că cinci ani mai târziu, în 1947, Coposu a fost arestat. S-au revăzut abia după 17 ani, în 1964, când nimic nu mai era la fel.  
 
Arlette Coposu a ieşit din închisoare, după 14 ani, bolnavă de cancer. A doua zi după eliberare, a vrut să meargă în Bărăgan, acolo unde soţul său avea domiciliu obligatoriu, dar nu i s-a dat voie pentru că nu avea buletin. S-au revăzut, mai precis, la 28 aprilie 1964, ziua în care s-a întors Corneliu Coposu din domiciliul obligatoriu. A fost ultimul care a plecat din sat. Au mai stat împreună aproximativ un an, perioadă trăită cu disperare şi durere. Când a aflat că soţia sa este grav bolnavă: cancer uterin cu metastaze peritoneale, Corneliu Coposu s-a prăbuşit pe podea, la Spitalul Filantropia.  
 
A încercat cu disperare să-şi salveze dragostea vieţii, scriindu-le prietenilor de peste hotare să îi trimită medicamente de ultimă generaţie. Le-a primit, însă medicii români nu i le-au administrat pentru că, au spus ei, nu le cunoşteau. Un an întreg, Corneliu Coposu şi-a împărţit viaţa între şantier, acolo unde lucra, şi spital. Arlette Coposu a murit în a treia zi de Crăciun a anului 1966. Corneliu Coposu nu s-a mai recăsătorit niciodată. Arlette a fost înmormântată în Cimitirul Bellu Catolic, în cripta familiei sale. În anul 1995, în acelaşi cimitir a fost îngropat şi Corneliu Coposu.  
 
Corneliu Coposu: „Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani F.S.N. să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic“  
 
Mă înclin Vouă, eroi ai neamului românesc!  
 
Referinţă Bibliografică:
Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani F.S.N. să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic“ / Gheorghe Şerbănescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3064, Anul IX, 22 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Gheorghe Şerbănescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Şerbănescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!