CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU ÎN POEMELE LUI MARIN BEȘCUCĂ DIN VOLUMUL „FLORICEL - BALADĂ PESTE LIVADA DE BIHOR”
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Recent, am recitit (după o variantă din CrestinOrtodox.ro), poemul „Cântecul Potirului” de Nichifor Crainic, considerat, alături de „Iisus în celulă" de Radu Gyr”, ca aparținând celor mai frumoase poezii născute în închisorile comuniste, literatură ajunsă sub privirile noastre prin reconstituirea ei după surse orale. Așadar, o literatură salvată de memorie. Și amintesc aici, legat de vehiculul poemului lui Nichifor Crainic, numele preotului Opre Crăciun, supraviețuitor al calvarului de la Aiud.  
Citind și recitind cele două poeme numite, am ajuns să mă întreb dacă doar dramatismul mediului concentraționar a putut stimula creații lirice de excepție, precum acestea. Desigur, nu dispun de competența necesară în a oferi răspunsul la o asemenea întrebare. Și nici nu am la îndemână o analiză a fenomenului – care e posibil să existe. Am invocat deci o interogație retorică.  
Am putea totuși să ne întrebăm, cu posibilitatea de a avea și un răspuns, cum stăm azi cu poezia rezultată din raportul poetului cu Cerul. La o reacție spontană, s-ar părea că nu stăm bine, de vreme ce libertatea anarhică de azi, în care Dumnezeu se află, ca pe vremea iluminismului ori a modernismului, într-o paradigmă de marginalizare, desigur, cu oarecari diferențe. Iluminiștii renunțaseră să se mai ocupe de Dumnezeu, considerându-L neimplicat, după crearea omului, în viața pământească, iar moderniștii L-au ignorat complet, invocând inexistența Lui.  
Dar iată că despre postmodernismul literar aflăm că el nu exclude credința, pietatea, căutarea mistică, acestea manifestându-se „liber prin vasele comunicante ale mentalităţii postmoderne” (Corina Braga). Circulația aceasta liberă însă ar avea drept caracteristică o atitudine de ridiculizare și caricaturizare asumată de scriitor în raportarea sa la Creator (pr. dr. Daniel Enea).  
Desigur, generalizarea cu privire la caracteristicile curentelor culturale nu exclude existența unor situații particulare. În acest context al temei, excepția pe care încerc să o prezint aici cititorului e un poet care scrie, deși aparține postmodernității (în formă), poezie cu o puternică încărcătură religioasă. E vorba de poetul Marin Beșcucă, pe care îl aflăm, în substanța scrisului său, sub un puternic și continuu monolog ce îl invocă pe Creator ca pe Cel ce „e totdeauna bun”, ca pe Cel ce te ridică mereu, „nu te lasă la pământ”.  
Intervenția mea de aici e de pe poziția cititorului comun și se limitează la unul dintre volumele numitului poet, ales anume pentru asta din suma cu două cifre a cărților pe care le semnează, tomuri ce, fără vreun merit sau efort personal depus spre a le obține, le am cu autograf în modesta mea bibliotecă. Referitor la această neverosimilă posesie, când l-am întrebat pe generosul autor „De ce eu?”, dumnealui a invocat… prietenia. O prietenie în virtual, cu efecte, iată, în real (mă refer la raftul bibliotecii mele care îi conțin cărțile).  
Cartea asupra căreia fac aici câteva referiri reprezintă expresia poetică a autorului Marin Beșcucă contextualizată temei religiozității, nu însă ca poezie religioasă după definiția clasică, ci ca literatură care conține predominant relația poetului cu Cel care întreține în noi scânteia sau, în cazurile mai rare – Marin Beșcucă încadrându-se în această excepție –, focul sacru. Volumul invocat are titlul „Floricel – Baladă peste Livada de Bihor”, apărut în 2018 la Editura „Aureo” din Oradea.  
Floricel, fiul lui Florin și al Florinei – iată, numele fiului nici că putea fi un altul; dacă nu prin botez, atunci prin decizia poetului care îl istoricizează în carte –, e un mai tânăr prieten al autorului, preot, „ mare iubitor de oameni (firește), „un tip de om aparte”, cu „un ceva pe care ți-l impune” și cu gânduri ce „se prindeau în același zbor” cu ale poetului, prietenul său. În conținutul ei, cartea ni-l dezvăluie doar subliminal pe cel căruia îi este dedicată, căci poemele volumului reflecă sinele poetic al autorului. Floricel e catalizatorul reacției, stimulentul care produce compusul poetic.  
Poetul crează în acest volum – prin cuvânt, firește – ceea ce face pictorul cu edificiul cel inițial, dezgolit de imagini interioare spre a-l desăvârși apoi ca Biserică, trup și suflet întru Domnul. Cu imaginea ființială a lui Floricel, ca interlocutor pasiv, poetul lucrează asupra propriei ființe, dezvăluindu-ni-se împreună. Cititorul cu care mă identific aici nu-l poate vedea, așadar, pe poet decât de mână cu Floricel, căci lumina ființei „Tânărului Purtător de Har” se reflectă spontan pe chipul celui care o „gestionează” în poem. El, poetul, e „inginerul de lumini” care exploatează efectele blendelor în platoul de creație, valorificând potențialul reflectorului, sursa luminii, harul împărtășit în doi: unul, Floricel, care poartă harul frumuseții interioare, celălalt, îndrituirea harică de a pătrunde în peștera care ascunde lampa lui Aladin. Poemele/ secvențele poetice, din această carte, în număr de 130, alcătuiesc un summum dual, expresia întregului poetic rezultat din actul confesiunii/ monologului poetului, avându-l pe Floricel ca persoană a doua „tăcută”.  
Dar ce-ar fi subiectiva și sumara mea prezentare de aici, fără mostrele, în context, de trăire poetică. Așadar, voi preleva câteva frânturi de poem pe care le voi selecta spre a releva câteva repere. Țin însă, înainte de asta, să fac eventualului cititor al acestui demers o precizare (eventual, preventivă), anume că poetul Marin Beșcucă folosește în poemele sale o marcă gramaticală proprie, o licență de autor, adaptând la diateza reflexivă verbe care sunt consacrate la diatezele activă sau pasivă. Asta însemnând că poetul suportă asupra sa trăiri pentru care lingvistica oficială nu oferă soluții particulare (în context, mi-amintesc de topica neoficială privind unele semne de punctuație, în cazul cunoscutului poet Cezar Ivănescu).  
În poemele volumului numit vom găsi, între altele, reflecții asupra autocunoașterii, condiție primară în a a face posibilă creșterea spirituală. În poemul „Licărire” poetul dă sens dificultății privirii în interiorul propriu, aventura introspecției. Întâi ironizează privirea selectivă, tendința narcisistă a celui care experimentează cercetarea propriilor stări: „și tragi din retină să se vină/ numai ce ție-ți-e pe plac…/ nici măcar sufletul nu-l întrebi,/ pofticios nevoie-mare!/ și-ți tragi o imagine,/ alta-și-alta-și-alta,/ și,/ ba pe-asta, nu!/ șoptești de buzele să nu te simtă,/ auzul să nu te audă…”. Poetul continuă, în poem, natura frământărilor legate de reperele bunei călătorii lăuntrice: „îți faci trupul semn de întrebare/ și lași liber ochiului…/ dar nu vrea să plângă,/ și el vrea să știe tot!/ din licărire se devine scânteie,/ focul vrășuie stâlcind cronologia…/ deja sunt mai bătrân/ o emisferă din viață așteaptă răspunsuri,/ cealaltă refuză jocul…/ și gluma se-ngroașă!/ din nou,/ de sub clipă,/ o licărire!/ îți cere drept testament:/ mie nu trebuie să-mi spui,/ am fost peste tot!...” Și poetul deapănă ghemul temei, adresându-se confesorului: „ …i-așa comedie în gânduri, Floricel,/ subtil,/ totul ți se prezintă din divin,/ este o curgere care te prinde de origini,/ iar amintirile vin să-ți ceară drept de tezaur,/ eh!... ce vânt de la ruși!”  
Crezul poetic al lui Marin Beșcucă conține substanța dictonului născut din retorica lui Cicero, prin adaptare la Dumnezeul creștinilor: „Nihil sine Deo!”. Poetul îl invocă adesea pe Dumnezeu, ca în poemul „Bucuria harului”: „eu sunt născut Poem!/ așa mi-a născocit Mărțișor!.../ Iar Poemul de mai sunt simte în totumu-i/ bucuria harului – în totumu-i!/ vezi tu Floricel,/ eu n-am conceput o fracțiune de timp/ să nu-mi iau în conștient prezența Șoaptei/ Nihil sine Deo,/ la mine, a jucat primordial!/ m-am venit târziu și greoi,/ dar în mine a curs de celula dintâi,/ apoi am intrat în disoluție,/ de unde mi-am adus memoria apei,/ apa este apa vie deci,/ Dumnezeu!/ Bine mi Te-ai venit, Doamne!/ am mai spus,/ iar curgerea mea s-a devenit fundamentală…/ Nihil sine Deo, Tânăr Purtător de Har,/ m-a prins în metabolismu-i divin/ și m-am rămas prin oarba-mi credință,/ dar, biet om!/ am acceptat Poemul de catapeteasmă, / și, Floricel,/ toate curgerile mele s-au fost în căutare, băiatul meu…”  
Marin Beșcucă e încredințat că din același „Nihil sine Deo!” s-a născut și poetul ce-i poartă numele și prenumele: „Nihil sine Deo/ mi-era pasul sângelui, Floricel,/ mi-era amprenta bătăii în inimă,/ Nihil sine Deo!/ iar sufletu-mi știa toate astea,/ însă-i plăcea să mă ispitească…/ dar nu mi l-a lăsat Dumnezeu!/ într-o noapte cântecul de cocoș mi-a ciupit doar visul,/ iar visul n-a mai apucat să ascundă/ și Dumnezeu mi-a pus Șoapta pe căpătâi,/ era Poemul, Floricel./ Poemul!” („Și căile mele nu le-au cunoscut”).  
Iată, în mult prea sumara mea perindare peste natura numitei cărți a poetului Marin Beșcucă, și un fragment de poem psalmic, parcă turnat în matricea Psalmilor lui David, care, citit cu sufletul, face posibil și acordul de harpă: „Doamne,/ sunt eu, robul Tău!/ Doamne,/ dă-mi Lumina!.../ aici este totul înserat, iar tremurul/ din glas își smulge genunchii și te-așezi,/ secătuit!/ să duci ființa la țărână,/ Doamne,/ Tălpile Tale…/ da, Doamne, știu că acum calci pentru mine,/ calcă peste mine, Doamne,/ ce poate fi mai sfânt?/ calcă peste mine, Doamne!/ da, Doamne, prin toate mi Te-ai venit mie,/ eu Poemul Ți-l înridic Slavă!” ("Sfințenie")  
Așadar, poetul Marin Beșcucă poartă în eul său liric fiorul divin, bucuria comuniunii în Logos. S-ar zice că „manifestul” său poetic contravine modei actualei epoci culturale, căci nu-i de-ajuns să accepți doar forma constructului poetic de azi, ci trebuie să-ți adaptezi și fondul la conceptele modei, la deziderate precum… „concret”, „aici și acum”, „fizic și senzorial” , „colocvial” etc. – de fapt, un „univers al opacității”, constată ceilalți. Poate că tocmai din cauza asta, poetul Marin Beșcucă, are încă, absolut nedrept, doar „viză de flotant” în spațiul monopolizat de literații „oficiali”.  
  
Gheorghe Pârlea  
  
 
Referinţă Bibliografică:
NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU ÎN POEMELE LUI MARIN BEȘCUCĂ DIN VOLUMUL „FLORICEL - BALADĂ PESTE LIVADA DE BIHOR” / Gheorghe Pârlea : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2953, Anul IX, 31 ianuarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Gheorghe Pârlea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Pârlea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!