CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  




Autor: Geo Stroe         Ediţia nr. 2174 din 13 decembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Geo STROE - FUNDAŢIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ – DE LA VIS LA REALITATE (1)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ARGUMENTUM  
 
Fiecare lucru are o raţiune de a fi, de a avea un sens, un scop, o utilitate, un rezultat, o finalitate.  
 
Cartea arată aventura unei idei iniţiale din care au izvorît alte idei care au alimentat, la rîndul lor, alte idei care, puse în practică, au dus la apariţia unor realităţi noi în viaţa contemporană dacoromânească. Ea marchează drumul parcurs de o idee, de la un vis, de la un ideal, la o realitate palpabilă care produce o nouă realitate din care se nasc alte vise şi tot aşa mai departe, noi realităţi. Un filosof hulit azi, spunea că unii nu au făcut altceva decît să interpreteze lumea, important însă este de a o schimba… Desigur, nu se poate schimba lumea toată deodată, ci parţial, pas cu pas, bucată cu bucată… puţin cîte puţin…  
 
Ea este o probă de geneză şi acţiune, un mod de a fi al unui om, nici mai deştept, nici mai prost, nici mai frumos, nici mai urît, nici mai bogat, nici mai sărac decît un om de rînd, oarecare. Poate doar unul mai grăbit, mai hotărît să lase urme în localitatea natală, pentru neamul lui şi în lume. Poate doar unul mai curios decît alţii, mai mirat şi mai decis să se mire mai departe, din curiozitate nestinsă.  
 
Ea este mersul unei idei în acţiune, un îndemn către fiecare om care devine liber să aspire la cunoaştere de sine permanentă, la nemurirea spiritului său în neuitare, la înţelegerea unei datorii asumate, ca un act de cultură la care se obligă singur, liber şi nesilit de nimeni, cu jurămînt faţă de sine însuşi.  
 
Nu este uşor să îţi dedici viaţa unei idei. Trebuie să decizi asupra multor sacrificii pe care le îndeplineşti mereu, asupra unor lucruri la care renunţi pentru totdeauna şi pe care nu le vei mai putea face niciodată în viaţă. Nu poţi face totul, poţi împlini numai unele lucruri sau doar pe unul singur. Nu trebuie să ne epuizăm, să ne risipim în toate. Cînd decizi, selectezi ce vei face din mai multe variante alternative, una şi bine, definitiv. Aşa vei şti şi ce nu vei mai face, poate, niciodată. Şi chiar de la început, unii, deseori dintre rude apropiate (copii, soţie, părinţi, fraţi, surori, nepoţi, nepoate) pot suferi, iniţial, pentru că nu toţi vor crede că vei reuşi. Concentrarea pe ideal are şi unele consecinţe nu tocmai convenabile pentru ceilalţi, oarecum, oarecît, oriunde. Sunt şi vor fi, cel puţin, unii – nu toţi, neglijaţi, uitaţi, sacrificaţi parţial, iniţial, tangenţial… trecuţi în planul secund… o vreme mai îndelungată sau mai scurtă. Riscul asumat de autoînstrăinare costă de la început, cu speranţa că peste timp vei fi înţeles, preţuit, iertat şi că se vor bucura sincer de reuşită şi de beneficiile fireşti ale unei victorii din neam în neam. Dar poţi şi să pierzi totul, degeaba, iremediabil.  
 
Omul are capacitatea de a se dedica unei singure cauze, uneori două, rar maxim cîte să le numeri pe degete. Noi, oamenii de rînd, nu ne putem lăuda că ne dedicăm prea mult unor idei, dar e deajuns că ne dedicăm uneia, mai pămînteşti, pentru a o duce pînă la capăt, definitiv.  
 
Uneori, fiecare facem un legămînt cu noi înşine pentru a duce la capăt ceva. Aşa s-a întîmplat cu mine încă din în anii copilăriei. Nu pot să îmi dau seama cînd s-a născut limpede ideea că trebuie să las urme, o urmă cel puţin în viaţă, fiindcă suntem trecători.  
 
Atunci cînd am devenit conştient de ceea ce sunt şi pot deveni, deja eram, instinctual, pornit spre afirmarea mea ca om.  
 
Undeva, cîndva, pe cînd eram prichindel, apoi prin primii ani de şcoală, ţin minte că eram întrebat de rudele apropiate ce vreau să fiu. Eu răspundeam oarece. Ţin minte că mi se spunea că am ţinere de minte şi păreau miraţi de acest lucru cînd îmi testau memoria. Şi eram mîndru că se mirau de mine, sincer! De atunci am fost stimulat, îndemnat permanent să mă gîndesc la devenire, pentru a deveni primul, cum îmi doream, un om împlinit. Aş putea spune că am devenit ceea ce am vrut şi am învins întotdeauna în tot ceea ce mi-am propus. Trăiesc prin Ialomiţa - Ţara lui Zamolse pe Bărăgan – Ţara lui Dromigetul (Dromichete). Eşecurile au fost temporare, desigur au mai fost şi vor mai fi, dar, răbdarea şi înţelepciunea m-au ajutat să trec peste ele şi să îmi refac obiectivele-ţintă. Sînt sau nu împlinit, nu pot răspunde încă. Dar, toate adunate, în ansamblu, acum la vîrsta părului alb, ar putea deveni un răspuns în acest proiect, vis, ideal în desfăşurare de a fi primul.  
 
Aşa s-au născut devizele mele:  
-”Primul în timp!”A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!”  
-”Spre viitorul DacoRomâniei!”  
-”Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti de la Hestia şi Zamolse pe Terra, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!“  
Restitui pe axa timpului universul zamolsian al cunoaşterii în timp, aşa cum îl ştiu, îl simt, în creez, îl urmez!  
 
 
I. ÎNTREBĂRI:  
 
1.DE CE FUNDAŢIE?  
 
Aveam nevoie de o instituţie care să răspundă unei existenţe permanente, neîntrerupte, care să meargă şi dincolo de viaţa mea, de creaţia mea, de aspiraţiile mele, ca o prelungire a felului meu de a fi, a modului meu de a vedea lumea. Fundaţia reprezintă pentru mine acea instituţie care se naşte prin punerea deoparte, în viaţă fiind, prin dreptul moştenire, a unei părţi din mine însumi, din realizările mele, din gîndurile mele, la dispoziţia altora, permanent, gratuit, sigur şi pe înţeles, în folosul unei colectivităţi de oameni uniţi prin aspiraţii şi idealuri comune.  
 
Este, dacă vreţi, un dar de suflet, un nou-născut, un copil de suflet, pentru mine şi ceilalţi din jurul meu, indiferent că mi-au fost copii, rude, inamici, prieteni, vecini, consăteni, colegi, amici sau simpatizanţi, duşmani sau adversari, interesaţi sau indiferenţi.  
 
Este un mod de a sădi, de a creşte ceva spiritual în timpul vieţii pentru vremurile ce vor urma după mine. O vreme, concomitent cu mine, apoi ca o parte din mine, independentă, şi, în fine, ca o parte care rămîne pentru totdeauna, dincolo de existenţa mea, în lume, pentru lume. Tot astfel este un efect al luptei cu timpul care curge implacabil, ireparabil.  
 
Studiind istoria timpului, în general, strategia şi arta militară, apoi dreptul, în special, am găsit această formă ideală prin care am instituit prin testament din viaţă ca o instituţie cu personalitate juridică, de drept privat, recunoscută de stat ca avînd un patrimoniu (o zestre), un scop licit în slujba unei idei, a unei raţiuni, pentru un ideal, cu o structură de autoconducere perpetuă, simplă şi flexibilă, din resurse proprii, independente.  
 
Am creat un fel de copil al legii mele din sufletul meu, născut din capul meu şi din inima mea, pentru cei de azi şi pentru cei ce vor veni după mine, mîine. Astfel a luat fiinţă, iniţial, în gînd conceptul pentru răspunsul ce rămîne după mine. El a fost conturat ca vis la 9 mai 1985. Apoi s-a obiectivat în Fundaţia Tempus România în Traian - Ialomiţa, în Căminul cultural din (satul - pe atunci, acum comună) Traian, ca primă etapă a punerii în acţiune a unui vis. O zi de 23 noiembrie 1991, în Căminul cultural al satului, înainte de 1 Decembrie, Ziua naţională a DacoRomâniei, acolo unde copil fiind, am recitat primele poezii, am primit primele încurajări, premii la serbări şcolare pe scenă, am văzut primele filme (primul a fost ”Ciulinii Bărăganului”), spectacole, alte acţiuni de interes sătesc – am fost la nunţi, baluri etc. Ţin minte clădirea aceea de la primele cărămizi zidite, am fost acolo, casa culturii s-a zidit sub ochii mei…  
 
A fost ceva din lăuntrul meu, ceva ce vine, de la părinţii din părinţi, cum zicea poetul, din părinţii părinţilor… Un imbold, pentru că nu mi-a cerut nimeni, nici nu mi-a sugerat cineva să fac aşa ceva. Cum zice ţăranul ialomiţean, a fost ceva din capul meu… Mă mai întreb şi acum, oare, cînd mi-a răsărit ideea asta în cap? Ea a devenit stăpîna mea, ca o lumină de departe, ori ca un blestem, un virus, ori ceva străin de mine luat de prin cărţi, biblioteci ori evenimente culturale de prin ţară, care trebuia sau trebuiau – dacă sunt şi una şi alta, să se înfăptuiască în zbaterea mea de atîtea zeci de ani…  
 
A fost obsesia timpului, a vremurilor învolburate din anii 60 -70 -80-90. Iniţial, am dorit un fel de reuniune periodică a conţăranilor mei, a fiilor satului, apoi, din fundaţie sătească am ridicat programul spre un orizont judeţean, al ţinutului de la izvoarele Ialomiţei la Dunăre şi Moştiştea, apoi unul naţional şi, în fine, al dacoromânităţii de aici dintre graniţele politice actuale şi, în fine, cu vocaţia internaţională a întregii dacoromânităţi pentru că acolo unde este limba dacoromână, acolo este DacoRomânia. Totuşi, ea păstrează şi va păstra rădăcinile ţărăneşti în Traian. Avem nevoie fiecare să trăim într-o societate a unor oameni cultivaţi, cinstiţi, înţelepţi şi drepţi, în care esenţa umană să se poată manifesta liber, creator, inteligent şi paşnic, o oază de cultură şi civilizaţiei aleasă pentru sănătatea noastră spirituală şi morală. Şi dacă ea nu este în mod natural, trebuie să o cultivăm să fie şi să crească cel puţin în jurul nostru. Sau acolo unde vrem să trăim.  
 
2.DE CE ACADEMIE?  
 
Pentru a-i asigura combustia internă, era nevoie de cercetare perpetuă. Un ceva simplu care să atragă permanent ca un magnet curiozitatea firească de la copilul de şcoală pînă la fruntea academică şi să-i ofere hrana spirituală, existenţa prin sine, ca o cauză proprie, vie, ca o constantă a timpului. Întotdeauna am gîndit că ideile sunt la ele acasă într-o academie. Pentru ca ele să dăinuie, trebuie să aibă valoare, iar ideile trebuie întoarse pe toate feţele, cîntărite, privite din toate unghiurile posibile, mai ales din perspectiva viitorului, dar în mod categoric al prezentului. Conceptele sunt astfel clarificate, limpezite şi colorate după chipul şi asemănarea vremurilor pe care le trăim şi, mai ales, a aspiraţiilor la care năzuim spre eternitate într-un cadru organizat, natural, domestic, haiducesc, dar şi retras, departe de lumea dezlănţuită.  
 
Şi astfel a venit vremea în care se pot dezbate problemele mari ale noastre şi ale celorlalţi într-un cadru adecvat, după un protocol de şedinţă special, propriu, cu o tematică dinainte stabilită, în funcţie de interesul concret şi problematicile care ard, cu spirit critic, cu participarea unor persoane, grupuri, comunităţi, tematici de pe agenda naţiunii noastre sau ale întregii comunităţi de naţiuni libere, în cadrul unor abordări interdisciplinare, calme, aşezate, cu idei limpezi.  
 
Academia, în accepţiunea clasică, este o societate culturală, organizată cu scopul de a promova cunoaşterea, creativitatea, arta, ştiinţa, tehnica, literatura, poezia, muzica, alte activităţi culturale, spirituale ori intelectuale. Termenul vine de la grădinile lui Akademos, un crîng de măslini din afara cetăţii antice Atena, locul celebrei şcoli de filozofie a lui Platon, Academia din secolul IV î.Chr. Chiar am fost în Grecia, acolo, pe acel loc, să vă cu ochii mei orizontul acela, să inspir aerul vechi în care au vibrat cuvintele şi raţiunea celor vestiţi. Tot aşa, mai întîi, am fost şi la Helis - cetatea lui Dromi - getul, Dromichete de pe Ialomiţa - prima universitate europeană, chiar şi din lume – după unii, Aula Zamolsiană a geţilor, Andronicon, fondată cu multe milenii înainte de Academia de la Atena). Termenul a reapărut în Italia în secolul XV cu scopul de a oferi instrucţie, de a genera ocazii pentru expoziţii şi în care creatorii vremii, expuneau pentru membrii creatori sau studenţii lor, ori reprezentanţii societăţii. Aproape toate ţările au azi cel puţin o academie susţinută de stat sau una asociată statului respectiv, ori mai multe. Sunt, azi, sate europene care au o academie. Adevărul este că prima academie a lumii a fost creată de Zamolse în Dacia, vezi Andronicon - Aula zamolsiană, şcolile de pe Ialomiţa (Balaciu) şi din Carpaţi la care anticii, inclusiv elini-greci, alţi vecini, veneau să se instruiască, din vechime, în faima vremurilor. Am avansat ipoteza că Zamolse, fiind zeului cunoaşterii, ar fi existat înainte de potop, după Hestia, în orizontul anilor 12 000 după Zamolse (d.Zm.), 10 000 înainte de Christos (î.Chr.). Aşadar, înainte de marele Pitagora care propaga zamolsianismul, cu mult înainte, şi de Socrate atenianul, şi de urmaşii în spirit ai lui, Platon, Aristotel etc. Am ales termenul de academie şi nu Androniconul pentru că a fost consacrat european şi universal, Androniconul va fi redescoperit ulterior şi va obţine întîietatea corectă.  
 
La începuturi, pe la 387 înainte de Christos, cînd termenul denumea locul şi acţiunile din grădinile lui Akademos, de lîngă Atena, acolo, se afla doar un parc. Platon a fondat o asociaţie în care tinerii dornici de învăţătură puteau dezbate liber diverse teme de istorie şi filosofie. Unii profesori, specialişti, predau tinerilor – copii ai unor oameni de seamă ai cetăţii, lecţii de retorică şi de ştiinţe exacte. Învăţămîntul, la început, a fost particular, apoi a devenit şi o obligaţie asumată de cetate pentru locuitorii fruntaşi ai acesteia, astfel că, împreună cu educaţia, a devenit o misiune a cetăţii pentru a creşte şi a avea, prin învăţămînt public, cetăţenii pe care şi-i dorea în viitor cetatea. După secolul XV, un grup de umanişti italieni au redefinit termenul academie drept instituţie în care se reuneau umaniştii pentru a discuta şi a face un schimb de păreri referitoare la viaţa culturală a epocii, mersul înainte al culturii în lume. În vremea lui Constantin Brîncoveanu, la 1694, în Bucureşti exista Academia Domnească – ca o renaştere a Aulei Zamolsiene, şi la Iaşi a existat Academia Mihăileană. Ulterior, a devenit o modalitate, loc, punct în care se studia opera unui maestru deja consacrat, de regulă, sculptor, pictor, în care discipolii trebuiau să-şi însuşească toate cunoştinţele, luînd drept model pe maestru. În secolul următor, Europa, îndeosebi Franţa, a cunoscut fenomenul şcolilor academice din care au crescut mari poeţi, artişti, pictori, sculptori şi muzicieni, în general, artişti de mare clasă şi cu vocaţie europeană şi universală. Jean-Baptiste Colbert, cunoscut om de stat, a fondat vestita instituţie Academia Regală de Pictură şi Sculptură în secolul XVIII. Academia Regală Britanică a fost fondată la Londra în 1768. Ulterior, termenul de Academie a denumit o instituţie de învăţămînt superior în care accesul era permis doar studenţilor eminenţi care doreau să se specializeze în diverse domenii artistice sau ştiinţifice, tehnice, militare, culturale, în general.  
 
Academia DacoRomână este o organizaţie nonguvernamentală, cu profil de cercetare fundamentală, în principal, a problematicii tempologiei - ca ştiinţă a timpului – filosofiei, conştiinţei temporale, a dacoromânisticii - ca ştiinţă despre conştiinţa naţiunii dacoromâne, a acţiunilor şi inacţiunilor acesteia de la începuturile ei pînă în viitorii posibili şi dezirabili, a comterristicii - ca ştiinţă a problemelor globale (internaţionale) percepute din perspectiva dacoromânisticii, a istoriei, a ştiinţei conducerii-managementului, a dreptului, a sociologiei, ştiinţelor sociale în general, a economiei, a tehnicii, a strategiei şi artei militare, a lingvisticii şi educaţiei permanente. În baza ideii din 9 mai 1985, ca un ecou în timp al cunoaşterii zamolsiene, de la prima obşte care a creat o naţiune ancestrală, a fost înfiinţată la 23.11.1991, dosar 751/PJ/1991 la judecătoria sect. 1, Bucureşti, pe timp nelimitat, ca societate independentă, neguvernamentală, non profit, la adunarea membrilor fondatori de la Căminul cultural din localitatea Traian-Ialomiţa, cu denumirea FUNDAŢIA TEMPUS şi a acţionat pentru îndeplinirea programului propriu. Prin modificări succesive ale Statutului şi Programului şi absorbţia, la 9 mai 2008, a ACADEMIEI DACOROMÂNE (A.D.R. - fostul Institut Naţional pentru Românitate şi Românistică - INPROROM, fondat la 1 Decembrie 1990 la sediul Vetrei Româneşti din Bucureşti, provenind dintr-un grup-aparte al ”Alma Mater” – societatea universitarilor cu sediu în Bucureşti, ca urmaş al Societăţii cultural-ştiinţifice ”Renaşterea Daciei” fondată la 1 octombrie 1949 la Sarmisegetuza şi a Cercului de studii ”Deceneu” din anii 60-70, apoi transformat, în fine, în Academia DacoRomână la 9 mai 1995), ea a devenit dintr-o fundaţie sătească, una cu vocaţie naţională, europeană şi chiar globală, rămînînd cu rădăcinile la Traian-Ialomiţa, alături de membrii fondatori din România şi activînd prin membrii săi - oameni de valoare pe mai multe continente.  
 
ACADEMIA DACOROMÂNĂ (A.D.R.) este principala parte componentă autonomă a Fundaţiei A.D.R.”T.D.C.” Este, totodată, continuatoarea şi legatara unică a Institutului Naţional pentru Românitate şi Românistică (INPROROM). Ca şi Fundaţia de care aparţine (şi in care este anvelopată prin unificare pentru a fi protejată de interdicţii absurde) este o instituţie independentă de stat sau de partide politice, non-profit, de interes public naţional şi internaţional, de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei, culturii, artei şi tehnicii, independentă în acţiunile ei înfiinţată de Fundaţia ADR”T.D.C.” (fostă Tempus, Traian - România). A.D.R. se constituie ca o societate a oamenilor liberi, care au conştiinţă de dacoromâni şi care militează pentru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti zamolsiene pe Terra noastră comună.  
 
Are trei secţii: Tempus, DacoRomânia şi ComTerra, fiecare cuprinzînd cîte 7 centre de cercetare fundamentală, 21, în total).  
 
Scopul fundamental al A.D.R. este cunoaşterea, cercetarea, crearea, stimularea, promovarea, apărarea şi eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti de pretutindeni, pe Terra noastră comună. Creată din nevoia unor clarificări privind problematica omului, a timpului, privind geneza, identitatea naţională şi culturală, dacoromânistica, privind stimularea creativităţii, cercetarea, apărarea drepturilor şi libertăţii omului, privind problemele conducerii şi ale dreptului într-o lume globală, a cunoaşterii şi acţiunii în general, A.D.R. îşi propune să colaboreze cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate care au preocupări comune, pentru conceperea şi realizarea de proiecte interdisciplinare de interes naţional, european şi internaţional.  
 
Obiectivul strategic al A.D.R. este pregătirea spirituală a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii dacoromâne de pretutindeni în contextul valorilor umane temporale, europene şi universale. În acest sens, A.D.R. colaborează cu academii, instituţii de stat şi private de cercetare, de învăţămînt, religioase, cu Partidul României Europene – P.R.E. (care va deveni Partidul Dacilor Liberi –D.L. ori acesta va fi un partid nou, de sine stătător, cu care împreună ar lupta pentru o DacoRomânie liberă într-o Europă liberă). Pe primul, P.R.E., l-a înfiinţat, din propria iniţiativă a membrilor fondatori, Senatul Academiei DacoRomâne, tot aşa cum a înfiinţat şi alte organizaţii şi instituţii cultural-ştiinţifice din România şi vecinătăţile sale, oriunde trăiesc dacoromâni. Pe al doilea partid l-a iniţiat şi fondat, fiind încă în curs de structurare temeinică, aşezată.  
 
Fundaţia este una militantă, are ca temei atît adevărul, cît şi acţiunea eficace şi militează pentru stimularea acestora în cercetarea ştiinţifică, în creativitate, învăţămînt, în educaţie permanentă, în promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţii omului şi ale naţiunii dacoromâne pe Terra noastră comună. A.D.R. contribuie, independent de stat, la întărirea legăturilor dacoromânilor din ţară cu dacoromânii din afara frontierelor ţării şi acţionează pretutindeni pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii dacoromâneşti sub aspect etnic, cultural, lingvistic şi religios, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt ei în momentul de faţă.  
 
Ca instituţie autonomă în cadrul Fundaţiei Academia DacoRomână ”Tempus DacoRomânia ComTerra”, în care problemele de ştiinţa conducerii, de drept, filosofia, istoria, lingvistica, artele, tehnica, creativitatea, în general, sunt la ele acasă, A.D.R. desfăşoară acţiuni publice prin manifestări săptămînale, joia după amiaza (de regulă, după orele 16) în locuri prestabilite. Aceasta priveşte şi latura universitară, prin sesiuni de comunicări şi dezbateri privind cursurile de tempologie, dacoromânistică, comterristică, ştiinţa conducerii, conform Planului anual din Programul Fundaţiei TDC.  
 
Recent, Fundaţia Academia DacoRomână a reactivat Societatea Carpaţii, bine cunoscută în vremea generaţiei lui Mihai Eminescu. Ea îşi propunea, în secret (azi, discret) renaşterea Daciei Mari. De regulă, activează în fiecare joi a saptămînii. În prima joi a fiecărei luni, între orele 16-18: 1 oră predare - prezentare a temei de cercetare fundamentală, 1 oră dezbateri de tempologie-istorie-filosofie, creativitate, ştiinţa conducerii-management, dacoromânistică-sociologie şi drept, educaţie permanentă. În a doua joi, Laboratorul de creaţie Hasdeu T.D.C. – creaţii originale, lansări de carte, filme, întîlniri cu scriitori, artişti plastici, oameni de cultură, compozitori, regizori, actori, critici etc. În penultima joi, probleme comterriste (globale, ale Terrei comune), numite şi probleme internaţionale. Iar în ultima joi, probleme naţionale – cele mai grave. În joia din lunile cu cinci joi, şedinţe care privesc soluţionarea problemelor de managemant cultural intern şi extern.  
 
Nu este o academie în sens clasic, încă, dar tinde de peste un sfert de secol să devină o academie modernă, fiind susţinută financiar de editura cu acelaşi nume, care lucrează în cheie zamolsiană. Este o continuatoare a curentelor daciste, clasice, din cultura română (N. Densuşianu, B.P. Hasdeu, M. Eminescu şi alţii, respectiv din 1 oct. 1949 a Societăţii cultural ştiinţifice Renaşterea Daciei, a cercului Deceneu etc, alături de alte cîteva zeci, poate sute, de organizaţii din ţara şi din străinătate. Dar, mai întîi de toate, se mîndreşte a fi urmaşă a şcolii zamolsiene denumite Aula zamolsiană – Andronicon - prima universitate populară din lume (despre care vorbea, cu patos, preotul cercetător istoric Dumitru Bălaşa), cu studenţi care se reuneau la umbra unor copaci bătrîni în jurul învăţaţilor vremii, precum şi a Academiei Domneşti de Bucureşti, 1694.  
 
Desigur că le suntem datori Hestiei – care a predat Legile Belagine lui Zamolse înainte cu 10 000 de Christos, lui Pitagora, Socrate, Platon şi Aristotel, dar mai presus de toate şi de toţi, toată istoria îi este datoare lui Zamolse pentru că el a creat această şcoală a nemuritorilor în DACOROMÂNIA, reuşind o unificare spirituală a dacoromânităţii cu 10 000 înainte de Christos, mai înainte de marile catastrofe din anii 7 500 î.Chr., pregătind spiritual (re)unificarea politico-militară naţiunii dacoromâne sub sceptrul marelui rege Burebista.  
 
Revenind în vremurile noastre, trebuie să afirm, fără modestie, că ideea de Academie DacoRomână în structura actuală a fost a mea, în spiritul vechilor tradiţii, astfel că primii fondatori am fost Geo Stroe, George Ursa, Augustin Deac – al doilea om care a aderat întru totul la idee, Constantin Mocanu, Dumitru Bălăieţ, Ion Cristescu, Mihail M. Pîrlog, Ion Stepanescu, Ion Şuţa, Paul Lazăr Tonciulescu, Gh.D. Iscru, Nica Leon etc. A se vedea lista acelor fondatori care nu mai sunt printre noi, anexată prezentei lucrări.  
 
Primul om care a văzut primul statut al Academiei redactat de subsemnatul şi recunoscut în instanţa judecătorească a fost preotul D. Bălaşa, la prima mea întîlnire emoţionantă, faţă în faţă, cu părintele în Rm. Vîlcea. A fost prilejuită de o activitate culturală, cînd a devenit totodată, acceptînd cu bucurie, şi primul preşedinte de onoare al Academiei DacoRomâne.  
 
Preşedintele de onoare în eternitate al Academiei DacoRomâne este marele Nicolae Densuşianu, iar primul Testament Zamolsian, Biblia membrilor A.D.R. este lucrarea sa monumentală, DACIA PREISTORICĂ.  
 
În fiecare an, în ultima joi a lunii noiembrie are loc sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice şi dezbateri publice a FADRTDC dedicată Zilei naţionale a tuturor dacoromânilor, 1 Decembrie. În luna iunie, în a treia joi are loc, de drept, şedinţa conducerii FADRTDC pentru ajustarea PROTEMDACOM-12 050 şi Planului Academiei DacoRomâne pe anul în curs. Pentru comparaţie, reamintesc faptul că azi, Academia Franceză este Academie literară franceză, întemeiată în 1634 de cardinalul Richelieu, pentru păstrarea standardelor estetice literare şi stabilirea limbii franceze. Uneori, s-a străduit, în mod aproape absurd, să purifice limba franceză de împrumuturile străine. Numărul membrilor este limitat la 40. Academia Regală de Arte este Academia naţională britanică de arte, fondată în 1768 de către George III. Numărul este limitat la 40, iar numele membrilor sunt urmate de iniţialele R.A. (royal academician). Academia Română este cea mai importantă instituţie de cultură şi ştiinţă din România, înfiinţată în 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română. Primul preşedinte al ei a fost I. Heliade Rădulescu. Scopul ei era elaborarea şi publicarea dicţionarului, gramaticii şi regulilor ortografice ale limbii române moderne. Cei 181 de membri – titulari, corespondenţi sau de onoare – aleg în rîndurile lor şi personalităţi din străinătate.  
 
Academia DacoRomână – instituţie autonomă în cadrul Fundaţiei ADR”TDC” fiind liberă, se subordonează idealurilor naţiunii dacoromâne şi nu statului, fie el şi românesc, atunci cînd mai este… prin urmare, seva ei vine din istoria – chiar preistoria DacoRomâniei şi din setea trecutului, în general, şi mai ales din inteligenţa prezentului cu perspectiva viitorului renaşterii dacoromâneşti…  
 
Are numai 100 membri titulari, un număr nelimitat de membrii fondatori, de onoare, corespondenţi şi asociaţi. Pentru continuitate, am creat o pepinieră în localitatea natală, o ”minicademie” a premianţilor din Liceul tehnologic Traian: ACADEMIA ZAMOLSIANĂ ”PRIMII ÎN TIMP” – AZPIT, chiar la Traian, în sediul Fundaţiei. Poate participa orice premiant din ţară şi din comunităţile noastre de pretutindeni. Este o continuare, după anul 2013 a anilor de cursurilor bilunare – Primii în timp, din 2007, în cadrul Festivalului Timpului, TEMPUSFEST, cu unele intermitenţe pe timp de iarnă, compactări experimentale reluate pentru vreo 7 promoţii de premianţi, pe clase. Desigur, a acestea au fost invitaţi şi şcolarii mai răsăriţi, acordul scris al părinţilor lor. Micii academicieni de azi, autonumiţi cercetători tempusieni ai lui Zamolse au înaintaşi vreo 25 de premianţi Tempus – Primii în timp care sunt, îşi exercită profesiile alese, ca oameni liberi, ori mai sunt studenţi, liceeni, unii chiar în comună… şi sunt dovada propriei lor curiozităţi şi deveniri, ai setei proprii de cunoaştere, ai luptei de a reuşi în viaţă, de a fi fericiţi că sunt primii la învăţătură la şcoală, în viaţă, în profesie. Totodată – prin spiritul lor activ, întreprinzător, cunoştinţelor şi reccomandărilor primite îşi vor croi singuri drumul în viaţa către profesia pe care o doresc, orientîndu-se de mici către locul de muncă preferat conform principiului ”omul potrivit la locul potrivit”.  
 
Viaţa întru zamolsianism, ca dacoromân, este eternă, pentru că eternitatea s-a născut, este valoarea zamolsiană vie, omul este academicianul celor văzute şi nevăzute - simbolul înţelepciunii a tot şi a tuturor celor care s-au aflat, se află şi se vor afla în DacoRomânia de la începuturi pînă în viitorii previzibili şi dezirabili spre orizonturile lumii.  
 
La 21 iunie 2016 am sărbătorit, împreună cu ei, trei ani de la fondarea acestei miniacademii, pe baza unui program întocmit şi împlinit de ei, pentru ei, urmare a celor 10 ani de cursuri Primii în timp la sediul privat definitiv al AZPIT în Clubul Tempus şi în Aula Zamolsiană, în sediul cultural din centrul comunei. Iar, conform tradiţiei, în săptămîna a doua din septembrie 2016, ediţia a XVI-a Festivalului Timpului – TEMPUSFEST. În proiect, pe planşetă, se află un sediu nou, conturat în forma unui om răstignit orizontal, pe Terra cu braţele şi picioarele ancorate într-un cerc cu o circumferinţă segmentată reprezentînd infinitul, privind cerul înstelat ca fiu al Cerului pe Terra. În capul acestuia se află un ”T” semnul timpului – Tempus nemuritor – gîndul nemuritor al lui Zamolse.  
---------------------------------------  
STROE, Geo, FUNDAŢIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ, ”Tempus DacoRomânia ComTerra” de la vis la realitate, Editura DacoRomână T.D.C., 2016, Bucureşti, 101 pagini  
 
Referinţă Bibliografică:
Geo STROE - FUNDAŢIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ – DE LA VIS LA REALITATE (1) / Geo Stroe : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2174, Anul VI, 13 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Geo Stroe : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Geo Stroe
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!