CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





Alchimiștii cuvintelor - antologia anotimpului auster și al marilor speranțe
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
S-ar spune că iarna, anotimpul auster, este asemeni unui exigent profesor: temut și hulit ca un căpcăun și invocat ca o zână bună. Și într-adevăr iarna, un paradox, are puțin din toate: îngheață extravaganțele, impune sobrietate și înflăcărează nădejdile, că toată disciplina are să merite și va aduce câștig de cauză la final.  
  
În această iarnă lecturile mele au stat sub semnul responsabilității, iar creațiile mele poetice sub semnul nobil al prieteniei și colaborării. În acest context literar fericit, dar și în acest cadru responsabil, am revenit asupra înfăptuirii din vara anului 2017, când m-am aflat în situația de a experimenta și rolul de coordonator de antologie, pe lângă cel de cititor și scriitor pe care le exersez constant de ani de zile prin lecturi, recenzii și apariții editoriale.  
  
În continuarea Călătoriilor lirice, antologia de poezii despre care de asemenea am scris pe Confluențe literare (click aici), am participat, în această iarnă, la realizarea și publicarea antologiei Alchimiștii cuvintelor.  
  
Titlul volumului de faţă Alchimiştii cuvintelor oglindește puterea unui scriitor de a transforma orice cuvânt într-o metaforă, într-un edificiu de pulsații spirituale, de a descătușa energii vechi pentru a construi lumi noi, răbdarea şi perseverenţa acestuia de a găsi rima perfectă, dar şi puterea creaţiilor sale de a mişca chiar și o inimă de piatră. Cu alte cuvinte, scriitorii sunt creatori și profeți, capabili, prin cuvinte, să ne facă să simțim ecoul nemuririi. Ce ne transmit coautorii?  
  
Denisa Aricescu
În operele poetice ale Denisei Aricescu, anotimpul alb joacă un paradoxal rol stimulator; tânăra scriitoare închină iernii mai multe versuri scoţând în relief expresii contradictorii a căror alăturare arată un potențial surprinzător al acestui anotimp. „În zile reci de iarnă blândă” când „Cetina-n înțeapă gândurile reci”, Denisa este capabilă să învioreze atmosfera hibernală, să ne facă să-i zâmbim spiritului ei jucăuș în poezii precum: Iarna cu stele de argint, Decembrie, Când iarna înflorea lila din şoapta ta etc.  
  
În prima strofă a poeziei Când te priveam căutându-mă, eul liric trece prin toate etapele unui ciclu anual, asemenea oricărui element din natură, având parte de toate cele patru anotimpuri ce-şi pun amprenta asupra sa: primăvara este semnalată de încolţirea în gând a mirosului acestui anotimp plăcut, „A încolţit în gândul meu mirosul primăverii”, iarna vine cu tăcere, „Se-aştern uşor fulgii tăcerii”, toamna îşi manifestă viclenia, dezgolind pomii de frunze, „Cad frunze de răbdare”, în timp ce vara aduce soarele, „Îmi înfloresc pe buze raze de non-culoare”.  
  
Luna Decembrie este văzută de tânăra scriitoare ca un fulg de nea, prietenos, care i s-a aşternut în palmă: „Decembrie s-a aşezat pe mâna mea / Din valsul elegant al fulgilor de nea”. Bucuria copiilor de a avea în casă un brad împodobit, îi dă acestui arbore falnic viaţă veşnică, dar mai ales dorinţa copilărească de a rămâne treaz şi de a se bucura de orice mişcare din jurul său: „Din dragostea miresmei de copii, / Brăduţul n-are somn în nicio zi.” (Decembrie). Personificarea bradului simbolizează o punte de legătură veșnică între om şi natură.  
  
Denisa Aricescu oferă publicului larg un arsenal de metafore, ceea ce o apropie şi mai mult de cititorii săi, atrăgându-le atenţia şi iubirea.  
  
Dănuț Belu
Dănuţ Belu este un veşnic îndrăgostit și un om de cuvânt, acest lucru fiind recunoscut chiar de poet: „Sunt un om al cuvântului iubire / şi cred în veşnicia ei…”. Tânărul scriitor nu iubeşte la întâmplare, nu iubeşte pe oricine, iar când o face, o face sincer, din tot sufletul: „Dar nu mă las umbrit de patimi / şi nu iubesc întâmplător. / Iubesc cu lacrimi şi du-rere, / iubesc cu dragoste şi dor.” (Cuvântul iubire).  
  
În viziunea lui Dănuţ Belu, dragostea nu este o prințesă în roz, iar întâlnirea cu ea nu este lipsită de riscuri și consecințe. Această constatare dulce-amară este exprimată inspirat și meditativ în versurile marcate de situarea simultană a gândului poetic pe un plan ascendent și respectiv pe unul descendent: „Când te îndrăgosteşti de stele / să ştii că ele cad. / Când te îndrăgosteşti de soare / să ştii că el apune.” (Când te îndrăgosteşti de stele).  
  
Femeia este una dintre principalele muze ale tânărului poet, iar Dănuţ ţine să-i închine mai multe poezii, semn că femeia trebuie iubită, apreciată şi respectată: Iubește femeia…, Orice femeie…, Lacrima unei femei frumoase, Femeie – vis de taină etc.  
  
Pentru a iubi femeia, poetul simte mai întâi nevoia s-o înţeleagă. Cu mult curaj, tânărul poet încearcă să definească feminitatea din care izvorăsc tainele vieții: „Femeie, vis de taină tu eşti” (Femeie – vis de taină); „Femeia e o artă a iubirii” (Femeia – ancoră de vis).  
  
Dar Dănuț Belu este ca structură sufletească și un mărturisitor necontenit al iubirii înțelese ca axă și mântuire a lumii. De iubire își leagă visele, iubirii îi închină speranțele curate: „A iubi înseamnă a ierta, / a iubi ca în vis înseamnă / a suferi cu inima deschisă / sau a suferi cu cărțile pe față, / dar viața nu e suferință / nu e plăcere… / viaţa e un vis ancorat în Iubire, / un vis în care ne îngropăm toţi.” (Visul meu e să devin iubire).  
  
El ne cucerește și prin candoare și spirit ludic; unește cu ușurința unui copil, pur și simplu, imagini poetice aparent disparate, descriind un superb sentiment de toamnă în poezia Fantezie de toamnă: „Copil acoperit cu frunze / zburdă cu inima prin crengi… / și din izvorul de lumină / a răsărit un lac de melci / și-o gură ce striga într-una: / hei lume, spune unde pleci?”.  
  
Doresc să-i mulțumesc lui Dănuţ Belu, pentru propunerea de a realiza împreună, pe cale literară, câteva scrisori de dragoste, pe care le puteţi lectura în volumul de faţă. Scrisorile au fost realizate cu tehnica modernă, trimise cu ajutorul reţelelor de socializare, însă formulele de adresare sunt cele clasice. Deşi nu ne cunoaştem personal, locuim departe unul de celălalt, mă bucur că putem să realizăm proiecte frumoase împreună.  
  
Ștefania Dobre
Pentru Ştefania Dobre, un motiv al versurilor selectate pentru antologia Alchimiștii cuvintelor, dar și o stare acută și nedorită, în care totuși ea vede cu detașare urmări estetice, este „durerea”. „Durerea deține un încântător timp”, fiind „Un joc de multiple explozii”, „de ură, de regret, de profundă tristețe” (Durerea…). Ștefania Dobre atribuie durerii afective, printr-o inversare inedită a cauzei cu efectul, însușirile și acțiunile erozive ale timpului din care în realitate ia naștere. Asemeni timpului, durerea sfâșie momentele plăcute „Fiecare secundă zbiară-n bucurie”, iar poeta se află astfel în situația de a căuta și un fel personal de a revalorifica expresia „Trăiește clipa”. Durerea devine în viziunea ei un „alter ego”, un sinonim poetic al timpului: „Albia timpului se-ndepărtează ca un nemuritor gri fum / Parfumul fericirii zace-n nuanță incinerată-n scrum.” (Alter Ego).  
  
Poeta se află într-o mică dilemă în ceea ce priveşte iubirea, nu ştie dacă acest sentiment intens îi poate aduce fericirea sau este doar o otravă menită să-i ucidă sufletul şi s-o facă să sufere: „Un trecător c-o vioară dansează în plină stradă / E fericire sau otravă?” (Fericire sau otravă?).  
  
Eul liric nu este împăcat cu sine, având parte de multă tristeţe pe care o transmite cititorilor cu ajutorul versurilor: „Durerea te dilatează sentimental / Simți că ești pierdut în paranormal” (Trăiri dilatate). În poezia Ștefaniei se împletesc teme lirice precum timpul, iubirea, fericirea, pentru care încearcă să găsească propriile definiţii, arătând cititorului cum se reflectă acestea în ochii unui tânăr: „Iubirea-i ca un strop de viață / Ce neîncetat dăruiește speranță…” (Iubirea…); „De cele mai multe ori, uităm ce-nseamnă fericirea / Când ca o fiară: tristețea, durerea, deznădejdea / Ne-njunghie sufletul, cu ghiarele să-l răpească. / Și vrea acum, luminosul soare, să ni-l risipească.” (Viața-i mai mult decât un serial).  
  
În ansamblu, operele Ştefaniei Dobre sunt bine conturate, cu un mesaj consistent, ce transmite originalitate, sensibilitate poetică şi mister, reușind să facă o figură foarte bună chiar de la acest debut editorial ce sperăm să se circumscrie unui viitor literar izbutit.  
  
Cosmin Druță
Principala sursă de fericire sufletească a poetului Cosmin Druţă, dar și motorul unor ipostaze lirice memorabile este iubirea; erotismul îl ajută pe poet să găsească mai uşor calea comunicării în poezie, o poezie născută mai degrabă din izolarea sufletului în meditație: „Unge-mă cu trupul tău, / Cu magia ta de vrăjitoare și / De prințesă cochetă / Ce mă trage de cravată / Spre odaia din castelul / Din valea fericirii. (Valea fericirii); „Ochii îmi sunt cascadă, / Dumnezeu mă privește, / Iar eu mă ascult.” (Nepăsarea).  
  
Dovezile de iubire se compun în versuri, demonstrează cât de mult și nuanțat poate fi iubită o altă ființă omenească. Pe femeia iubită, poetul o vede prinzând rădăcini dintr-o „rază de soare”: „…iar Dumnezeu a luat o rază de soare / Și a răsucit-o cu dibăcie / Făurind ființa ta din petale și rouă.” (Rază de soare). Compararea sufletului său cu un „vânt negru / Ca un cui ruginit.” (Puntea) ne sugerează că înainte de toate, poetul este un om obişnuit, având parte de toate sentimentele omenești, de la bucurie şi tristeţe, la dragoste, îndoială și durere. Iubirea este cea care poate să-i dea un avânt supraomenesc: „Măcar ispitește-mă / Cu o picătură de sărut, / Cu o dulce amintire / Sau cu un vis a lui Dumnezeu / În care să ne ținem de mână / Într-o punte a sufletelor.” (Puntea).  
  
Fericirea absolută este întâlnită de eul liric doar lângă persoana iubită. Iubirea îi poate ţine poetului de cald, de frig, de sete sau de foame: „Era o vreme / Când mă culcam pe tăiș de sabie, / Dar eram fericit / Căci erai lângă mine/ Și te iubeam.” (Tăiş).  
  
Cosmin Druţă supraapreciază poeţii, înzestrându-i cu virtuți supreme, ridicându-i la rang divin: „Poeții sunt singurii oameni / Care pot privi lumea / Alături de Dumnezeu.” (Poeţii). Tot din acest spațiu select fac parte şi poeziile, care în viziunea scriitorului recomandă omul precum o carte de vizită. Cu alte cuvinte, pentru a descoperi un om, pentru a-l cunoaşte mai bine, citeşte ceea ce scrie: „Pentru mine nu există poezii, / Ci doar oameni–poezii.” (Autoarea). Cuvintele se bucură și ele de licențe poetice dincolo de norma literară: „Sau m-ai uimi tu cu o sărută” (Duelul); „Oameni, obiecte mă gălăgiau.” (Retrogradat); „Așa încep să devin asfixiofil” (Asfixiofil).  
  
Angela Irina Ghintuială
Doamna Angela Irina Ghintuială aduce cititorilor fiorul stilului clasic, evocarea romantică a unor lumi mărețe din trecut, oferindu-ne o poezie scrisă cu sensibilitate și multă măiestrie.  
  
Motivul unei umbre care se insinuează misterios și stăruie într-un peisaj nocturn, oniric, o prezență discretă pe care însă eul liric o percepe grație unor credințe străvechi, ne introduce în universul liric al Angelei Irinei Ghintuială odată cu poezia Umbra scrisă în pentametru iambic, cu rimă încrucișată. Aceasta particularizează și deschide sugestiv grupajul de poezii pregătite de poetă pentru antologia Alchimiștii cuvintelor. „O străvezie umbră viorie, / De nicăieri venea cu pas domol. / Se-apropia în ora cea târzie, / Ofta… Privirea-i ne dădea ocol.” (Umbra). Poeta este însoțită nu doar de persoana iubită ci și de elementele naturale și umbra lor, care anunță neobișnuită Călătoria (Decorporare) eului liric prin veacuri de cultură și civilizație umană: „Ieșeam în noapte, sus… Pe-acoperiș, / O umbră străvezie în surdină, / Cu pași plutind și parcă pe furiș, / Din lună îmi făceam o trambulină. // De-acolo, unde credeți c-ajungeam? / În cosmos? Da de unde! Vi se pare… / Un salt în timp! Tot pe Pământ eram: / O altă eră făuream cărare.” Impulsul călătoriei imaginare, a descinderii în trecut îl regăsim și în alte poezii din grupaj precum Elada, Speranța sau Chemarea străbună.  
  
Toamna, aduce eului liric frisonul despărțirii, dar și al nostalgiei. Acest joc trist, are o parte bună, fiind izvor de inspiraţie pentru poetă: „Pașii tăi pierduți în toamnă i-am cătat în zări târzii. / Doar chemarea ta mă-ndeamnă a mai scrie poezii / Te-am găsit cu nostalgia c-a pierit un ideal, / Risipind melancolia, în al muzicii regal.” (Vis de toamnă).  
  
În poezia Viaţa poeta ne dezvăluie concepția sa despre lume și drama cunoașterii umane. Lumea ne este înfățișată ca spectacol de teatru ce se joacă cu „casa închisă”. „Actorii nu știu care este ideea, / Nici rolul ce-l au, dar aceasta e cheia. [...] Mesaju-nțeleg doar în clipa finală, / Când sala e plină și scena e goală…”.  
  
Cosmin Țîrei
La început de drum literar, Cosmin Ţîrei ne oferă câte puţin din toate, versuri şi proză, iar acestea îi conturează portretul artistic. Ambele genuri literare sunt reprezentate în stilul său personal.  
  
Cu respect pentru trecutul strămoșesc și pentru țară, Cosmin Țîrei ne aminteşte retoric în versurile sale: „Asta-i patria română, / Cuibul nostru cel latin? / Asta-i sfânta noastră țară, / Alfabet de suflet bun?”. Chiar dacă eul liric simte că noi, românii, am sărăcit, „Am ajuns să cerem pâine / Pe la porțile străine.”, poetul nu-şi reneagă originile şi afirmă cu convingere că România este: „iubită țară” (României de azi). Dezvoltând dedicația sa poetică adresată țării, Cosmin Țîrei afirmă: „Am uitat că suntem daci! / Și lăsând cultura-n urmă / Am ajuns să fim săraci.” Sentimentul acesta de mândrie amestecată cu tristețe este dat de respectul tânărului poet faţă de marile nume ale literaturii noastre, scriitori precum: Lucian Blaga, Ion Creangă, Mihai Eminescu şi mulţi alţii. Şi tot operele acestor personalităţi române au ajuns să-l inspire.  
  
Poeziile din grupajul său sunt meditative, îndemnând la introspecție, atente față de misiunea sa poetică precum în: De vorbă cu mine însumi, Singurătate, Existență, Nu mă plângeți. Poetul simte imperativ solia gândurilor: „Atâtea gânduri năpustesc asupra mea / și încearcă să trezească romanticul însetat de cunoaștere” și se simte dator cu un răspuns: „În mine, / Ochii se varsă / asemeni izvoarelor unui râu, / uitate într-o primăvară târzie; / Vântul străin / face cunoștință cu fruntea / și o sărută.”, cum deopotrivă se resimte de lipsa unui prieten care să-l înțeleagă: „Vântule, / mă poți lăsa să mă ascund / asemeni unui gând rostit, / și să mă regăsesc pe mine prin tine? / Nu mă alunga, păstrează-mă măcar o eternitate!…”. (Vântului).  
  
În concluzie, anotimpurile generează motive, iar printre temele din operele coautorilor – Alchimiștii cuvintelor – se numără: iubirea, fericirea, melancolia, visul, timpul, poetul, poezia. Le-am citit cu plăcere şi le mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte pentru colaborare şi pentru încrederea acordată.  
  
Mi-ar plăcea să comunicăm pe subiecte literare. Putem lua legătura pe pagina mea de facebook Florina Dinu. Până atunci voi reveni cu publicațiile mele pe http://confluente.org/.  
  
 
  
 
  
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Alchimiștii cuvintelor - antologia anotimpului auster și al marilor speranțe / Florina Dinu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2607, Anul VIII, 19 februarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Florina Dinu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florina Dinu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!