Demulte ori îmi par chiar inutil !
Și mă întreb tăcut: Chiar ce se-ntâmplă ?!
De-mi umbli și prin vise tu tip-til
Să nu cumva să mă rănești la tâmplă.
Eu m-am născut cumva din disperare
La care n-am găsit nicicând răspuns.
Am să încerc acum c-o întrebare !
- Să văd ! Ea va fi oare de ajuns ?!
În jur răsună. Amintiri, blesteme !
Eu nu știu dacă port cumva vreo vină.
Că m-am născut mai repede, de vreme
Și n-am făcut tam-tam, ci în surdină.
Eu simt în cap cum liniștea mă doare
Și cum m-apasă simpla ta prezență.
Făcând în jurul tău mereu rumoare
Tu ai să uiți ce-i aia abstinență.
Ai să mă-ncurci cu altul de-ți convine
Și de născarea mea nici că-ți mai pasă.
Am renăscut odată de rușine !
A doua oară nu-ți mai cad în plasă !
Să știi că eu nu sunt un fiștecine
Cu care să te joci așa cum vrei.
Dacă dorești acuma orișicine
Va sta în locul tău mai cu temei.
Eu m-am născut fără de întrebare
Ci pentru că așa mi-a fost sortit.
Și vrei acuma cu o renegare
Să umpli golul ce l-am irosit.
Te bântui eu în vise, dar subtil
Să crezi acum că nu sunt o himeră.
Venită-n timpul tău. Chiar inutil
Să definească iar cuvântul ... speră !
De-i vrea cumva tu soarta să mi-o furi
Învață mai întâi ce e suspinul !
Și apoi dup-aceea poți să-njuri
Pe toți dușmanii. Chiară și destinul !
Ce nu a fost cu mine tocmai darnic
Sau mă privește ca pe-o murătură !
Acum nu vreau să par cumva fățarnic !
- Dar totuși ce-i ... născarea prematură ?!
Brăila, septembrie 2016
