CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Analize >  





RABINDRANATH TAGORE: IUBIREA ESTE APOGEUL CONȘTIINȚEI
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Rabindranath Tagore: Iubirea este apogeul conștiinței

Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate”, spunea Mircea Eliade, referindu-se la acea solitudine făuritoare, în care omul se caută pe sine încercând să precizeze punctul moral al devenirii sale, punându-și în valoare propria gândire, calitate pe care Blaise Pacal o considera însăși „măreția omului”, înțelepciunea.  
 
Laureat al Premiului Nobel în 1913, „în temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete și frumoase, prin care, cu un meșteșug desăvârșit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezești, o parte integrantă a literaturii occidentale”, Rabindranath Tagore (7 mai 1861, Jorosanko, Calcutta - 7 august, 1941, Calcutta), supranumit „Profetul Indiei moderne”, aparține renascentismului bengalez, aducând „suflul nou al renașterii în literatură”. ( Mihai Martis, „De la Bharata la Gandhi”, „Civilizație, istorie și cultură indiană”, ESE, București, 1987, p. 307)  
 
Poet și filozof, Rabindranath Tagore își pune întrebări existențiale firești despre repere fundamentale ale condiției umane, iar răspunsurile dau măsura sensibilității și profunzimii reflecțiilor sale, prin care își tezaurizează înțelepciunea în propriul suflet. Despre Tagore s-a spus că a ajuns la nivelul lui Shakespeare, Pușkin sau Dante, prin scrieri în care propriile noastre trăiri răzbat. Scriitor prolific, el a scris peste o mie de poezii, zece romane, o sută de povestiri scurte, peste două mii de cântece, inclusiv Imnul Indiei ; a scris piese de teatru, eseuri, cu tematică socială, politică sau religioasă.  
 
În „Sadhana”, lucrare ce cuprinde opt eseuri despre desăvârșirea vieții, prezentate mai întâi studenților de la Harvard, Tagore face referire la esența credinței sale :  
 
„Iubirea este culmea conștiinței. Noi nu iubim pentru că nu înțelegem, ci mai degrabă nu înțelegem pentru că nu iubim. Iubirea este semnificația finală a orice există împrejurul nostru. Nu este doar o simțire; este adevăr, este bucuria care stă la temelia creației. Prin ridicarea conștiinței la iubire și extinderea ei către lume putem obține comuniunea cu această bucurie nemărginită. Iubirea se dăruiește pe sine prin daruri nesfârșite”. (Rabindranath Tagore, „Sadhana. Desăvârșirea vieții”, traducere de Dana Sugu, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009, p. 83).  
 
În poemul „Eu sunt”, Rabindranath Tagore are viziunea asupra vieții transfigurată metaforic într-o „călătorie” ce se derulează afectiv în coordonate de timp, care, relativ fiind, este perceput „lung”, în orice caz îndestulător cunoașterii poetice a sinelui, și, pe de altă parte, în coordonate de spațiu, trasând imaginar liniile carteziene ale aflării punctului idealității sinelui ce se dorește descoperit în acest parcurs liric reflexiv.  
 
Spirit contemplativ și reflexiv-vizionar, poetul caută răspuns unei întrebări neformulate , dar presupuse, sugerate : exist eu? El are conștiința ab initio a apartenenței la acest univers, ca element constitutiv, într-o viziune de anvergură cosmică : „am ieșit pe aripile primei raze de lumină”, prefigurându-și natura solară, divină, prin naștere.  
 
Pe linia verticală (ordonata), poetul punctează ideea de sideral în existența sa trecătoare lăsându-și „urma prin atâtea stele”, figurând simbolic unicitatea, singularitatea, înălțimea idealului său în univers, dar și dorul de a lăsa „urme”, aspirație general-umană, desigur.  
 
Pe linia imaginară a orizontalei terestre (abscisa), el identifică și marchează punctele recognoscibile existențial : „o cale fără de sfârșit” a cunoașterii și trezirii conștiinței pe trepte înalte, multiplicată în „calea cea mai lungă” spre „tine„, până la a ajunge, oximoronic, de la „cea mai întortocheată” cale, la „perfecta simplitate” a iubirii absolute ce desăvârșește ființa . „Este simplu să fii fericit, dar este greu să fii simplu” spunea Eckart von Hirschhausen, iat Tagore pare a fi aflat coordonatele simplității, numită „perfecta simplitate”.  
 
Idealul ce trebuie atins, numit simbolic, „poarta sa”, nu a altora, este punctul moral aflat la întretăierea imaginară a realităților configurate simbolic pe orizontala terestră și verticala teluric-astral, un punct configurat în zona pozitivă a infinitului, transfigurând în cunoaștere poetică toate „porțile lumii”, „toate lumile din afară” , depărtări și rătăciri sau tatonări în problematica Eului prin care el accede spre sine, la aflarea „templului” celui „mai lăuntric”, metaforă pentru ideea de complexitate și frumusețe a sufletului, de măreție și mister a ceea ce înseamnă umanitate, gândire umană, știință despre sine, iubire.  
 
Poetul are viziunea unui arc de cerc, precum un curcubeu , ce pornește din astral (unde și-a lăsat „urma”) scurgându-se în „singurătățile lumilor”, cercetate și ele, poziționându-se pe această linie și intrând în propriul „templu”, ca moment al aflării / trezirii conștiinței sinelui celui mai înalt, la un moment dat.  
 
Finalul poemului proiectează un răspuns liric în aceeași imensitate a lumii, într-un imagism copleșitor al lacrimilor a sute de fluvii ce scufundă lumea sub valul certitudinii : „Eu sunt”, „exist”, „mă aflu” cu certitudine în acest univers, acolo unde glasul conștiinței șoptește „tu ești aici”, eu și tu, Întregul armonios, o zonă a împlinirii ființei care are această conștiință. Acesta ar fi răspunsul căutat, un adevăr la care poetul meditează îndelung într-o lume duală, cu lumini și umbre, cu realități concrete și abstracte, cu înălțimi și căderi, cu îndoieli și certitudini. Drumul inițiatic este „fără sfârșit”, în multiplicitatea lumilor și a singurătăților, apropieri și îndepărtări de acel dorit „acord” sau armonie, labirint al existenței, cu „rătăciri” și multiple „porți” metaforice de ieșire/ salvare, din care doar una duce spre lumină, spre sinele cel mai înalt… iar Poezia rămâne ceea ce a fost : cunoaștere.  
 
EU SUNT  
 
Timpul călătoriei mele este lung;  
 
calea pe care o am de străbătut este fără sfârşit.  
 
Am ieşit pe aripile primei raze de lumină  
 
şi mi-am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,  
 
lăsând urma mea pe atâtea stele.  
 
Calea cea mai lungă mă aproprie cel mai mult de tine  
 
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai cea care duce  
 
la perfecta simplitate a acordului.  
 
Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte  
 
de a ajunge la a sa.Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară  
 
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.  
 
Lăsat-am ochii să rătăcească departe , înainte  
 
de a-i închide şi de a spune: Tu eşti aici.  
 
Această întrebare , această aşteptare  
 
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi cufundă lumea  
 
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.  
 
Rabindranath Tagore  
 
Florica Patan, Rabindranath Tagore: IUBIREA ESTE APOGEUL CONȘTIINȚEI  
 
Referinţă Bibliografică:
RABINDRANATH TAGORE: IUBIREA ESTE APOGEUL CONȘTIINȚEI / Florica Patan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3045, Anul IX, 03 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!