CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Analize >  





UN PARFUM ÎNTUNECAT ȘI DULCE AL IUBIRII
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
UN PARFUM ÎNTUNECAT ȘI DULCE AL IUBIRII  
 
Ea, Ada Cooper, pianistă, căsătorită cu maiorul Arthur Galsworthy, el, John Galsworthy, avocat și scriitor, se iubesc și devin soți abia după zece ani, când Arthur divorțează. Povestea lui John și a Adei, o iubire neîngăduită constituie punctul de pornire pentru romanul „Proprietarul” ( 1906), primul succes literar al lui John Galsworthy, inspirat din conviețuirea și mariajul său nefericit, cu Ada Cooper. Pasiunea se desfășoară pe fondul moravurilor severe ale vremii, într-o societate care nu excludea delicatețea și noblețea atitudinilor în familie și societate, dar nici rigiditatea relațiilor, snobismul și prejudecățile. „Proprietarul” este primul roman din trilogia de mare succes, „Forsyte Saga”.  
 
Inspirate din propria biografie, precum și din situația cuplurilor nelegitime și nedreptățite de către societate, sunt și romanele „Floarea întunecată” ( „The Dark Flower”, 1913) și „Tărâmuri libere”, („The Freelands”,1915), care schițează un segment dintr-o istorie a sentimentalismului secolului trecut, la care noi, la început de mileniu trei, mai putem doar visa.  
 
John Galsworthy ( 14 august 1857 - 31 ianuarie 1933) renunță la avocatură și trăiește retras în minuscula localitate Bury, din West Sussex, unde își scrie opera, lăsând 20 de romane, 27 de piese de teatru, 3 colecții de poezie, povestiri, eseuri. În 1932 primește Premiul Nobel, „pentru remarcabila sa artă narativă, care își găsește forma cea mai înaltă de expresie în saga familiei Forsyte”, iar despre „Floarea întunecată”, la care noi ne vom opri în cele ce urmează, s-a spus tot atunci, în Discursul de acordare a Premiului, că este „o sonată psihologică interpretată de o mână măiastră, care se bazează pe variațiunile pasiunii și ale cedării vârstelor omului”. (Anders Osterling)  
 
Pasiune și cedare, iubire și durere, lumini și umbre și un roman din care răzbate „un parfum dulce, întunecat”, ce se înalță din florile pasiunii, garofițe în părul iubitei, o floare la butonieră sau o garoafă roșie strecurată în palmă, în cele trei povești de dragoste reprezentând cele trei anotimpuri ale vieții și ale iubirii sculptorului Mark Lannon, în „Floarea întunecată”. Este o călătorie a sufletului omenesc ce nu are altă călăuză decât pâlpâirea plăpândă a spiritului aprinsă undeva, nu se știe unde.  
 
Eroul trăiește sub zodia nefericită a iubirilor sale neacceptate de societate, de aceea le ascunde privirilor străine. Sunt întruchipări ale idealului său de fericire în „Primăvara”, „Vara” și „Toamna” vârstelor sale, umbrite de mentalități, dar luminate de flacăra iubirii, aprinsă de un dor lăuntric și proiectată pe cerul înstelat.  
 
Anna, o doamnă trecută de treizeci de ani, căsătorită, este prima dintre iubirile sale, ea trezește în sufletul lui Mark sentimentul ce înmugurește ca o adorație senină, visătoare, ca un parfum tulburător al „florii întunecate a pasiunii”. Contraste ale viselor zvârcolite, ale gândurilor nedeslușite, contraste de lumini și umbre împânzesc narațiunea psihologică și au un efect pictural în paginile romanului.  
 
Contrastele dezvoltă lupta dintre rațiune și dorință, milă și pasiune, trezind dragostea primăverii, cu clipe tainice, pline de căldură și emoție, în avânturile inimii, dincolo de canoanele virtuții. Ca o albină îmbătată de vreo floare „dulce și întunecată, cu eul eliberat de lanțuri”, este iubirea primăvăratecă pentru Anna. Pasiunea voia să-și trăiască ceasul ei, chiar dacă ar fi fost o singură zi în plin soare, pentru ca apoi să se mistuiască în noaptea profundă.  
 
Umbrele lăsate de lumina soarelui și a lunii, munții înnegurați și marea sumbră, „ca o imensă floare neagră”, și pasiunea ce se trezește în primăvara vieții, la nouăsprezece ani, reverberează în sufletul fragil al lui Mark o stranie emoție cu aceleași întunecimi și sclipiri timide ale speranței de iubire; apropieri tandre, atingeri ușoare, un sărut pe frunte al Annei, starea de farmec pe care i-o dă floarea pusă de Anna la butonieră sunt gesturi și priviri discrete ce îi sădesc în inimă senzații delicate pentru o femeie mult mai matură, care va putea înțelege curând „că ora ei a trecut” și că tinerețea este atrasă de tinerețe, de viitoarea favorită, Sylvia. Studentul la Arte Frumoase, claustrat în imposibilitatea unei soluții, se refugiază șase ani în studiul sculpturii, la Roma și Paris.  
 
Dar umbrele și luminile vieții, ca un murmur neîntrerupt pe portativul unei sonate triste, îl urmăresc în continuare. Întors la Londra, Mark întâlnește din nou iubirea, ca o pasăre bizară care, plutind, „venise să se cuibărească în grădina inimii lui”, cu chemarea ei arzătoare, din ce în ce mai deslușită. Olivia, o tânără de vârsta lui, căsătorită cu un domn mult mai în vârstă îi strecoară în suflet o iubire nepermisă de lumea în care el fusese crescut, societatea preocupată de forme și aparențe, lumea închipuită de englezi: o imagine simbolică a sănătății, a rațiunii și a drumului drept, o lume anodină căruia el părea a-i fi întors spatele.  
 
Mark simțea din nou ceva ”dulce, întunecat, tăinuit”, a cărui prezență îi dădea o stare de extaz și o sete ce nu putea fi potolită, prima lui mare pasiune, deosebită de dragostea primăvăratecă. Era vraja dragostei din plina vară a vieții, cu o senzație pe cât de dureroasă, pe atât de plăcută. Olivia, „une dame bien mise”, cu un farmec misterios, la fel de intim și de ademenitor ca parfumul unei flori, avea să-i aducă uimire, teamă, îndoială, dor nestins și în final, amărăciune și durere.  
 
Scriitorul așază povestea într-un tablou tandru din care răzbat lumini și umbre, din nou ca un izvor ce curge dinlăuntrul sufletului, în afara eului; vechea biserică întunecată, cu coloanele ei albe îi păreau lui Mark, în semiobscuritatea străzii, o arătare gigantică, însuși misterul... prefigurând misterul iubirii ce vine fără a anunța vreodată. Dincolo de fereastra luminată, cu perdelele trase, este ea, Olivia, tânăra căreia trebuia să-i ascundă profunda lui nefericire, aceea de a o iubi.  
 
Este impresionantă modalitatea de a transmite gândurile, frământările personajelor sale, este uimitoare și de neuitat arta narativă a scriitorului John Galsworthy, ca un flux și reflux, acolo unde este umbră izbucnește lumina, acolo unde scânteiază lumina, se ridică umbre, bezna cotropește și se lasă întunericul, pentru ca în paragraful următor, fără putința de a decepționa cititorul, autorul să ilumineze tabloul sufletesc al eroilor săi cu noi sclipiri de speranță: „Nori albi și firavi, îngeri luminoși ai râului din apropriere, își lăsau aripile peste pădure” și totuși umbre întunecate sunt profilate pe cerul înstelat, umbra sălciilor și bezna rău prevestitoare stăpânea adâncul apei, iar întunericul cuprindea și suprafața ei, apoi se distinge „silueta întunecată a unui plop uriaș”, pentru ca, pe rândul imediat următor, „lumina caldă a lunii” să învăluie peisajul și sufletul, și toate să cânte discret aceeași „sonată” de o tristețe adâncă. Natura și omul sunt uniți organic ca într-un singur corp al întregului, al unui TOT emoțional, prin corespondențe revelatorii. Ceea ce este în natură este și în sufletul îndrăgostiților, ceea ce simt și gândesc ei se reflectă în natură, de obicei în umbrele copacilor și pafumul delicat al florilor, ca reflexii ale obscurității situațiilor de iubire, dar și ale magiei acesteia, al farmecului ascuns.  
 
Gândurile lui Marc sunt redate în contururi discrete, cu precizia unui fin observator care pătrunde în psihologia complicată a sufletului celui îndrăgostit. Iar portretul Oliviei este creionat simbolic, în alb și negru, cu „ochii strălucind de iubire”, „ca neagra boltă cerească luminată de stele”. Gândurile lui Mark, dar și ale iubitelor sale, sunt surprinse de scriitorul omniscient, cu finețea psihologică a unei inteligențe analitice:  
 
„Când Olivia va veni – dacă va veni – nu vor zăbovi aici în apa asta stătătoare și sumbră, ci vor merge pe malul celălalt, departe, în pădure. Dar clipele se scurgeau și inima lui bătea din ce în ce mai tare. Apoi tresări. Zări o făptură în alb, cu capul descoperit și cu ceva albastru sau negru pe braț. Ea era! Mersul ăsta nu putea fi decât al ei! Venea foarte repede și băgă de seamă că părul îi atârna ca două aripi de-o parte și de alta a capului, ca și cum fața i-ar fi fost o pasăre albă cu aripi negre îndreptându-se în zbor către dragoste!” (...)  
 
Porniră plimbarea cu barca pe canal, până pe malul celălalt, într-un ceas plin de tihnă, în lumina serii.  
 
„Peste pădure și peste râu se lăsă curând noaptea și începu veșnica tragedie ce se juca în lumea păsărilor de noapte, țipete stridente ale unui animal. Spirite rele cuibărite în umbrele copacilor sau în rădăcinile lor și zgomotele nopții ce păreau a simboliza însăși cruzimea din inima naturii nu conteniră până când moartea nu puse capăt acestor scene pline de ferocitate. Apoi o privighetoare se porni să cânte cristalin...”  
 
A fost noaptea ultimei treceri cu barca pe apele sumbre ale canalului, cu speranța unui refugiu în lume, o noapte luminată de razele aurii ale lunii, o noapte ca o „panseluță neagră”, o tragică sonată a sufletului învolburat, reverberat; ca o pasăre de pradă ce-și înfige ghearele în carnea victimei sale, apele întunecate ale canalului răstoarnă barca celor doi și Olivia se îneacă prinsă în rădăcinile ca „niște șerpi uriași”. Apoi zorii se ivesc cu o rouă fumurie, cu o ușoară negură dezolantă, lăsându-se ca o eșarfă de-a lungul râului. Apa nu mai sclipea, deși razele soarelui o loveau, lumina piere înfrântă, poienile sunt goale, uscate, întunecate, strălucirea îndepărtată a luminilor și zgomotul estompat al traficului dau sonatei iubirii tonuri de amărăciune, durere nestinsă și o revoltă întunecată.  
 
Anii au trecut, rănile s-ar părea că s-au închis, rămânând cicatricile. Mark are acum 47 de ani și o soție, pe Sylvia, personajul-liant al celor trei capitole de roman, căci Mark o cunoaște încă din „Primăvara”. Ne aflăm în casa unui prieten vechi al sculptorului. Focul din cămin aruncă umbre ușoare și din când în când luminează o clipă, cu o „strălucire capricioasă”.  
 
Cititorul este învăluit în lumini și umbre ale destinului acestui personaj și îl cuprinde ușor, ușor vraja unei noi povești, cu notele cunoscute ale tristeții și interdicției. Arta narativa a scriitorului John Galsworthy este din nou picturală și în această a treia parte a romanului, „Toamna”. Ca și cum o forță fatală, până acum adormită, s-ar fi deșteptat să facă să răsară din nou aceeași „floare întunecată”, dorința nestăpânită de tinerețe. Nell, fata prietenului său, este plină de efuziuni care n-aveau asupra cui să se reverse.  
 
În acea seară, ea purta o rochie albă închisă până aproape la gât, și avea prinsă o „garoafă roșie, întunecată”, în panglica ce-i lega părul creț, lăsat pe spate. Noaptea era neagră ca o catifea cernită atârnând deasupra platanilor. Umilința, teama, mândria de bărbat a lui Mark și un fel de exaltare, toate împreună se împleteau și clocoteau în cel mai ciudat amestec de emoții.  
 
Întunericul și singurătatea atelierului în care lucra și în care ea venea ca model, luminându-i sufletul, „umbrele” de peste tot, întunecând lumea, dar și emoțiile trăite la intensități greu de controlat, constituie leit-motivul romanului de la un capăt la altul, într-o scriitură psihologică cu refrene ale sonatei magice, cu note ce urcă și coboară notele durerii.  
 
Cu simturile învălmășite, Mark vede o sclipire de primăvară, oferită în mijlocul toamnei, poate o fantezie, să trăiască din nou, să se cufunde în tinerețe și frumusețe, să scape de senzația că totul s-a dus, să simtă din nou extazul oferit de dragostea unei fete, să redescopere visul tinereții – acel fior minunat.  
 
Mark este încremenit în „dorința lui întunecată” de a-și retrăi, fie și pentru un moment, tinerețea. Deși pare că o temperează pe năvalnica Nell, el tânjește după ea și când n-o vede timp de șase zile, i se par șase secole... atât de greu suportă absența ei și timpul subiectiv al așteptării devine de nesuportat. Are mustrări de conștiință față de vechiul camarad, tatăl lui Nell, dar inima unui bărbat este un labirint, dogmele religioase și morale nu-i pot stinge pasiunea pentru fata de șaptesprezece ani. „Dorul sălbatic, înflăcărat nu se stinge nicicând în sufletul unui bărbat”, „jarul se înnegrea repede în cămin, dar mai sclipea totuși. Din nou și pentru ultima oară, simte parfumul ”florii întunecate”, pe care Nell i-o strecoară în palmă, un fior al ființei lui înnegurate și goală, în oceanul întunecat al nopții”, în timp ce Sylvia, soția lui, rămânea o „scânteiere firavă, pâlpâind undeva în zare”. El, precum călătorul ce urmărește o stea, avea să-i mărturisească soției sentimentele, clocotul interior și are înțelepciunea retragerii din fața tinereții care nu i se cuvenea, recâștigându-și demnitatea și respectul de sine.  
 
Florica Patan  
 
21 ianuarie 2019  
 
Alba Iulia  
 
Referinţă Bibliografică:
UN PARFUM ÎNTUNECAT ȘI DULCE AL IUBIRII / Florica Patan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2943, Anul IX, 21 ianuarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!