CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Versuri > Ipostaze >  





Aceleași drumuri

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Aceleași drumuri  
Poveste  
Eu nu mai știu la Vingard drumul,  
tu mi-ai șoptit în suflet taina  
și cine să-mi înalțe zborul,  
nălucă pleci, pe umeri  
haina.  
 
Tu poți în zbor să-ntinzi aripa,  
măcar în umbre-ți saltă jocul,  
să prinzi flămând de dor iar clipa,  
și flautul să-ți stingă  
focul.  
 
Cu gândul mă voi îndrepta  
spre lupii pustnici din Dumbravă  
Sibiul blând va lăcrima  
tu, flutur alb urcat în  
slavă.  
 
Și cine să aprindă vraja  
volanului întors ard-Ving  
de parcă ai cuprinde coaja,  
cu universul Stephen  
Hawking.  
 
Îmi trece viața, ars pustiul  
tu zmeu plecat în alte zodii,  
și cine să asculte graiul  
rostit de stele-ascunse-n  
rodii.  
 
Orizontul  
eu am uitat spre tine calea și nu-ți mai înțeleg cuvântul  
ce dormitează idealul în orizontul  
întrebării  
atragi în suliți abstracțiuni, idei, vârtejuri de gândire  
eu nu mai pot atinge treapta ce plânge-n literă și  
spirit  
acum aștept s-apară ape și gânduri simple de lumină  
uitat e drumul către tine și greu ca cerul este timpul  
 
Ritmul  
suntem mereu ocupați . avem de alergat . de rezolvat, până ce  
nu mai știm de unde am plecat . dar toate devin nimicuri . vibrații joase  
ne îndepărtăm de modelul primordial . oricum și acela pierdut de  
primii părinți . ce n-au știut păstra nemurirea . rănile noastre  
se vindecă și ne însănătoșim . poate doar dacă uităm alergarea pe  
culoarele uitării din suflet pustiit . ritmul uitărilor de sine . când lucrurile  
nu trebuie să fie, ci doar să pară a fi . conștiința adormită în spaime  
 
voi încerca să dorm cu vise . pot să programez asta  
acolo mi se va vorbi despre un viitor în care printre atâtea lucruri și  
atâția oameni să ne regăsim . și să vorbim în ritmul în care pulsează  
inima pământului din care ne-am născut  
Dumnezeu  
este ceea ce știu să fac cu propria-mi singurătate . construcția eului  
visarea-n solitudine  
reflexivitatea în care crește sunetul eului  
 
Nu credeam  
 
Ascultam poiana în triluri,  
pe un ram prins prin seve de astre  
în structuri și-n cuvinte pioși  
tresăream peste deal la  
morminte.  
 
Fluturi albi rătăcind se opreau,  
ne-aruncam cu visele-n iarbă,  
toporași cu miresme de cer,  
prindeam violet în  
buchete.  
 
„Vino iar cu pletele-n miere!”  
îmi șopteai tu himenopter,  
„Cireșe amare nu vrei ?”  
zâmbind aprindeai o  
țigară.  

Pașii noștri în joc saltimbanc,  
încercai să rămâi cerebral  
prin frunziș noroc volatil,  
te-am urmat în suișul  
pieptiș.  

Zi și noapte plângeam prin spitale,  
aflând diagnosticul pus,  
nu cumva să cazi din picioare,  
după ceas, tratamentul  
adus.  

Oricum ar fi fost cerul astăzi,  
furtunos îmi părea, ce tot spun ?  
nu știu ce-am să fac dacă mori,  
prin ploi am venit eu cu  
plânsul.  

Nu era de-a-nflori trandafirii,  
la piept ne strângea îndoiala,  
din ochi mă îngheți cu uitarea,  
să accept eu vreodată  
să mori?  

Pe un câmp cu parfum de altare,  
frângând fraged zbor de albine,  
împleteam într-un voal praf de stele,  
să-și lege pământul  
năframă.  

Răsăreai mai înalt decât gândul,  
munți stâncoși tu puteai răsturna,  
nori de plumb se-adunau peste creștet,  
timpul tău scurgea clipa  
in rem.  

Tu râdeai în torente de ploi,  
gând de zmeu dintr-un nor ivit blând  
peste ape albastre plutind,  
nicicând nu credeam eu  
că mori !  

Îmi vorbeai despre Arcul Polar,  
nu știai că mă pierzi în item  
mă treceai prin Golful Biscaya,  
ne prindeau zorii zilei în  
Brest.  

Să ne scalde ploi calde în vis,  
pe iriși oprim primăvara  
neștiuți să ne-ascundem în astre,  
să ne-ntoarcem popas lângă  
Sfinx !  
 

Mi-am ascuns prin iarbă gândul  
 
îmi doresc să-nchid în palma liniștii de prin zăvoaie  
dorul tău lăsat în lume, când aleargă-n umbre  
seara  
tu nici știi cum moartea vine, joc săltat de iele nins,  
clipele se sting în ape unde curge-n fire  
teama  
cine poate strânge-n gene flori de colț din stânca morții,  
vama ce-o plătești uitării, îți aprinzi din nou  
țigara…  
mi-am ascuns prin iarbă gândul timorat de-atâta  
plâns, giulgiul stelelor de toamnă nu știu împleti  
năframa  
 


Perimetrul cenușiu  

mă preocupă zonele cenușii ale  
psihologicului . le percep ca pe o lipsă de  
semnal . căutăm canale și surse . verificăm conexiuni  
selectăm variante . în timp ce sufletul se pierde  
în tăceri sau mirări neconvenționale ale noncomunicării  
nici măcar tu cu tine . acolo . la nivel infinitezimal  
al ființei tale  
am să inventez un joc al cuvintelor . rostite în forță de  
toți cei care nu vor să uite cine sunt . și  
am să clădesc pe cadavrul din sufletul lumii . precum  
Fernando Pessoa . toate visările neîndrăznite . toate speranțele  
nerostite de care suntem capabili  
 


Multiplicare  

toate lucrurile se pregătesc acum . nu este timp de  
pierdut pe drumuri incerte de scrum . de aceea ți-am fost  
albină . luminată câmpie . tu ai experimentat dacă suntem  
unghiuri complementare  
am avut și eu surprize . la același nivel de vibrație  
eu nu sunt o plăsmuire . ți-am spus . eu sunt aievea  
en chair et en os . lumea este cum o văd eu . petale de  
margarete . albe . n-are cum să fie altfel . de aceea  
îmi imaginez că zburăm pe un portativ  
ales de tine  
în trivalea cu stejari . acolo, la schit . te aștept până la sfârșitul  
veacului și mai încolo . dacă e nevoie . cu toate cele  
rămase la locul lor în padini . cu făclii de gutui și pere aurii  
nimic nu s-a schimbat și nici nu va schimba  
sclipirea universul ne cuprinde imens  
emoționat  
 


Secole de dor  

în creierul meu este un zgomot de  
fond de când te-am pierdut , nu  
te mai văd, nu te mai aud, mâinile mi-s  
legate cu sforile uitării ce macină ființa-mi de  
secole  
poți trece pe lângă mine, uneori te  
simt, cu nerăbdarea și frenezia ființei tale,  
pornesc să te strig, buzele rostesc ceva,  
nedeslușit, maxilarele mi-au înțepenit în durerile  
tăcerii,  
corpul meu nu mai are amintiri, nici văzduh,  
nici sânge, cu siguranță, nici  
plasmă vitală,  
nu mai am simțul trecerii timpului,  
totul se comprimă, se pare, încremenesc în secunda  
care poate fi ultima, aceea a morții ce  
vine tiptil  
între mine și tine, secole de dor și tăceri, senzația  
prezenței morții ce vine pe melodia  
ritmată a secundelor, dacă poți să-ți amintești de  
mine, dezleagă-mi sforile astea care mă  
dor  
 


Revelații  
 
Prinde-mă-n desen cu plaiuri, ciripit de păsărele, flori cu  
fire fin cusute, uită-mă acolo secoli lângă-un suflet ce-ndrăgesc și  
mă lasă în chemarea unui vis bineștiut, Întregirea Țării mele  
cu istorii ce-am avut și citește-mi frontispicii în latină, de pe ziduri  
idealul împlinit unui timp ce  
am trăit...  
 
Suie-mă în Piatra Craivii, în Cricăul Apoulon, amintit de Ptolemeu,  
versul antic despre daci, cu cetatea neînvinsă, Decebal având refugiul  
și-alte patru fortărețe ale milenarei Alba, Apulum de secol unu,  
și apoi Ighiul, Cetatea de Baltă și, la fel, Cugirul; zi-mi legenda-n veac  
păstrată, despre Caesar și ai lui, XIII Leg. Gemina  
patrulează Apulum .  
 
Du-mă în istorii aspre, când cu sângele vărsat am păstrat un nume drag  
și ea Patrie ne este; Alba Carolina evul mediu ni-l relevă, cu statui și gardă vie,  
prinde-mi în cercei de toamnă felinare de gutui... scurge-mă în ape limpezi  
ce destinul meu îl poartă, cântă-mă din frunză verde și mă pune-n conștiința  
neamului ivit Lumină, printre  
stele-ntrevăzut...  
 
Ține-mă-n albastru iris și mă poartă printre astre, să-nțeleg jocul cu moartea  
du-mă-n cercul de Lumină și-ntr-un salt ondulatoriu să mă fac un punct
pe hartă,în Cetate, la Cugir, unde revelații spun cum că totul are-n lume
sensul devenirii pure și accelerații ample, mai rapide ca ideea... scrie-mă
în arhetipuri,vechi legende, cronici puse-n manuscriptum, ori pe ia seculară,
tot așa cum ai făcut...  
 


Douăsprezece vise  
 
Mă absoarbe suflul sacrificiului  
fetei  
portal fluorescent al mântuirii  
doisprezece ani ca douăsprezece  
trepte prin  
ambiguitățile lumii. atât avea fetița din Indii  
ce s-a aruncat în valul cel mai sălbatic  
cel mai înspăimântător. cum să fi oprit  
ea sfârșitul luminii. cum?  
au spus că în condiții de experiment  
se va demonstra viteza de  
neimaginat  
a elementelor. la nivel infinitezimal  
dar este posibilă apariția găurii negre  
care să soarbă Pământul prin  
Oceanul Indian. simt  
simt câmpul energetic hipnotic al lumii  
o substanță iluzorie. măști  
spaime înspumate pe  
adâncuri de suflet ce ne înghit treptat  
speranța și  
încrederea. lăsându-ne arși în  
deznădejde și revoltă a fetiței cu  
douăsprezece vise. și douăsprezece inimi  
când va mai crește  
atunci  
își va trăi iubirea pe fundul de  
nisipuri și stânci plânse. iar noi, voci,  
vom fi acolo, în ape reci, adânci. nuntașii  
pământeni ai unei alte  
ana  
cu glasul sugrumat. și douăsprezece  
cioburi de suflet înecat  
 
Florica Patan, „Aceleași drumuri”  
ALBA IULIA, 9 septembrie, 2018  
Imagine internet: Cetatea Alba Carolina (Alba Iulia), ilustrativă pentru poemul REVELAȚII  
Referinţă Bibliografică:
Aceleași drumuri / Florica Patan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2810, Anul VIII, 10 septembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!