CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Flori Bungete         Ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

ÎNGER SAU DEMON Partea a doua, CAP I
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul I 
  
Fără să-și dea seama,Victor,se aplecă încet spre ea, privind-o intens în ochi, fascinat de chipul ei atât de liniștit, ca apa unei mări după o furtună puternică.Fără să clipească îi luă încetișor ceașca de cafea din mână, o puse pe noptieră, și o prinse ușor cu mâinile pe după ceafă. 
  
Maria, nu avu nici o tresărire. Își plecă, involuntar, capul spre dreapta,și-l privi la rându-i cu aceeași ochi de căprioară, ca atunci...în acea seară...,dar fără a mai simți în adâncul ființei ei, acea teamă de necunoscut. Acum, știa ce va urma, și totuși, bărbia îi tremura, inima îi bătea cu putere, iar sufletul tânjea după dragoste.Știa, dar nu voia să știe. Aștepta , iar așteptarea luă sfârșit, când buzele li se contopiră într-un sărut lung, pasional, așa de intens, ca și cum atunci s-ar fi aflat pentru prima dată unul în brațele celuilalt. 
  
Femeia de azi, dădu frâu liber sentimentelor trăite în prima noapte cu Victor, și imaginației, și redeveni tânăra inocentă , lăsându-se din nou frământată, modelată,finisată, adulată și într-un final iubită. Iubită cu nesaț, cu pasiune, cu putere, cu tandrețe, așa cum numai un bărbat care iubește cu adevărat poate să o facă. Iar ea se dărui fără nici o ezitare, căci toate temerile și reținerile ei dispăruseră . 
  
S-au iubit cu foc toată ziua, ca după o lungă și grea despărțire, s-au regăsit, s-au privit necontenit ochi în ochi și s-au redescoperit . Fiecare se gândea în sinea lui ce ar fi avut de pierdut, iar dorința devenea și mai arzătoare. 
  
În cazul în care, Doamne ferește, (cum ar fi spus bunica) s-ar fi ajuns la despărțire, nu s-ar fi pierdut numai unul pe celălalt. S-ar fi pierdut fiecare pe el însuși, deoarece împreună erau un tot unitar, inseparabil. Iar gândul acesta, nerostit, făcea ca totul să dispară în jurul lor, să rămână numai ei doi și iubirea! Uitaseră de tot, tot absolut. Uitaseră până și de copii! 
  
- Copiii!!! Ca prin vis, Victor își aminti de ei, într-un târziu, când afară era deja întuneric. Cât de îngrijorați or fi soții Petrescu și d-na Irina, gândi el! 
  
Se ridică ușor din pat, având grijă să nu o trezească pe Maria, care adormise întinsă pe burtă, cu fațe spre el, zâmbind ca un copil mic căruia, cum s-ar fi exprimat,, Coana Preoteasă”, îi face Maica Domnului jucării, se duse în sufragerie și dădu un telefon. 
  
Îi răspunse, neașteptat de repede, d-na Petrescu, care, fără să aștepte vreo întrebare, sau vreo justificare,sau să asculte măcar o explicație, spuse pe un ton afectuos: 
  
-Stați liniștiți! Copiii sunt bine. Le-am pregătit camera Mariei, vor rămâne aici peste noapte împreună cu bona.Aveți grijă de voi, vă iubim! Și închise. Victor rămase cu telefonul în mână, privindu-l lung, zâmbi larg și spuse în șoaptă: 
  
-Ce telefon deștept! Pe toate le știe și le înțelege.Cum să nu-l iubești? ....apoi râse înfundat ca de o glumă bună și se strecură în pat lângă cea mai iubită și adulată femeie din viața lui,care, simțindu-l se întoarse și i se cuibări la sân, torcând ușor, aproape insesizabil, ca o pisică pe vatra sobei. Se gândi o clipă la tot ce s-a întâmplat, mulțumi lui Dumnezeu în gând pentru faptul că a vegheat asupra lor,ajutându-i să treacă peste toate acestea, și adormi..... 
  
Când se treziră, soarele bătea în fereastră cu raze jucăușe , ce se strecurau ușor printre draperiile de brocat spunându-le parcă: 
  
- Bună dimineața! E timpul să vă treziți!.....Începe o nouă zi, o nouă viață! 
  
Maria se trezise prima și se alinta, mișcându-se ușor în brațele lui Victor,care la rândul său o mângâia ușor de-a lungul coapselor, asemenea unui masaj thailandez, care de altfel se dovedi și foarte eficient., căci amândoi se lăsară din nou cuprinși de pasiune, servind în loc de micul dejun, o poarție generoasă de dragoste. Se ridicară apoi din pat, în grabă, deoarece orologiu mare din sufragerie avusese grijă să măsoare timpul corect, bătând exact ora la care Victor trebuia să plece de acasă. Trecură , pe rând, în fugă pe la baie, se îmbrăcară în grabă printre sărutări și îmbrățișări, coborâră apoi din casă și plecară spre soții Petrescu de unde Maria urma să ,,recupereze ” copiii și pe d-na Irina, iar el, să plece la birou. 
  
Ea urma ca după amiază să meargă la teatru, având spectacol, după cum bine știți. 
  
Coborâră amândoi din mașină, merseră până la intrarea principală, de unde Victor salută politicos un fel de ,, Bună ziua și la revedere” iar Maria intră în casă, unde o așteptau cu toți, de parcă s-ar fi întors dintr-o lungă călătorie. 
  
Ioana și George, îi săriră în brațe, mai mai să o doboare, cu o bucurie imensă, care pe ea ca mamă , o emoționă până la lacrimi. Se gândi pentru o clipă că fusese foarte aproape de a dărâma tot ceea ce construise cu Victor de când îl cunoscuse și până acum, și lacrimi fierbinți îi brăzdară fața. Lacrimi pe care nu ar fi putut să le explice dacă ar fi fost întrebată: De ce plângi? Dar foarte curios, nu a întrebat-o nimeni. Nici chiar cei mici, și atunci își aminti că nici ea nu își întrebase mama niciodată de ce plânge. Își aminti cât de mult o durea când o auzea pe Ioana plângând și asocie durerea ei cu durerea copiilor , care poate sufereau la fel de mult. 
  
Își înghiți pe loc lacrimile, și cu un zâmbet larg care îi lumină întreaga față întrebă: 
  
- E toată lumea bine?...și îi îmbrățișă pe rând, radiind de fericire! Ultima pe care o îmbrățișă, a fost d-na Petrescu. Aceasta o cuprinse la pieptul ei, cu atâta căldură, încât Maria avu pentru o clipă sentimentul că se află în brațele mamei sale.Și îi spuse, ceea ce poate, ar fi zis și Ioana: 
  
- Gata, a trecut! Totul o să fie bine. Nu am nevoie de nici o explicație, am înțeles din relatările doamnei Irina. Gata puiule, gata, important e că totul s-a terminat cu bine! Și o sărută matern pe frunte, iar Maria fu fericită, că oricum, nu știa de unde să înceapă și unde să termine o eventuală discuție. 
  
Probabil d-na Petrescu anticipase faptul că în această dimineață nu a fost timp pentru micul dejun, așa că pregătise deja câte o cană de lapte, biscuiți și câteva prăjiturele,invitându-i pe toți la masă. 
  
După ce au servit micul dejun, ce-i drept, cam târzior, pregătiră copiii de plecare după care d-nul Petrescu, chemă un taxi. 
  
Ajunseră acasă cu bine, spre entuziasmul și bucuria copiilor.O ajută pe bonă să- i instaleze în cameră, îi dădu câteva indicații, pentru masa de prânz și cină, după care, se retrase în dormitor, începând pregătirile pentru a pleca la teatru. 
  
Nu zăbovi prea mult, fu gata cu mult înainte decât obișnuita oră de plecare. Își luă la revedere de la cei din casă și coborî în stradă. Plănuise să meargă o bună bucată din drum pe jos, simțind nevoia să facă asta, la fel ca în copilărie și adolescență, când mergea pe jos kilometri întregi , pe ulițele satului, pe malul râului, prin poienițe înverzite pline de flori frumos mirositoare, visând cu ochii deschiși. Și așa, visând și acum , se trezi în fața teatrului. Își dădu seama că pierduse noțiunea timpului și se uită îngrijorată la ceas. 
  
Slavă domnului, ajunsese tocmai la timp. Zâmbi ștrengărește portarului, îl salută și intră mergând direct spre cabină pentru a se pregăti de spectacol. Pe coridor se întâlni cu Lidia, cea care fără să știe, sau nu, îi băgase ,,șarpele în sân” cum spunea o vorbă binecunoscută în lumea satului atunci când strecori îndoiala în sufletul cuiva. Cei drept, la vederea acesteia, avu o ușoară tresărire, dar se remontă repede și-și spuse în sinea ei: nu știu dacă a făcut-o cu intenție sau nu, nu știu dacă a fost ideea ei , sau a Dianei să facă în așa fel ca eu să aflu despre relația ei cu Victor, nu știu dacă ar fi fost mai bine să nu fi știut, și din moment ce nu știu răspunsul la multe întrebări, nu cred că are rost să mă complic în detalii. Așadar, își luă suplimentar, un aer de femeie fericită, o salută abia perceptibil și intră în cabină fredonând o melodie de dragoste. Tot timpul cât s-a pregătit pentru rol, a fredonat aceeași melodie ,,cap coadă ” de câteva ori, și dacă n-ar fi fost presată de timp, poate că ar fi și dansat.Era așa de degajată încât nici nu se mai gândise la rol, uitase cu desăvârșire de Alexandra. 
  
Avea impresia că și aceasta, se înșelase în privința soțului cum de altfel și ea, Maria, o făcuse.Simțea nevoia , în sinea ei , să o facă să înțeleagă acest lucru , să nu mai sufere așa de mult și să încerce să aibă o discuție cu el, să lămurească lucrurile pentru a-și salva căsnicia. Se mustra în gând că ea nu a putut , sau nu a știut să pună altfel problema și i-ar fi plăcut ca măcar altcineva să nu mai facă greșelile pe care ea le făcuse, ajungând la un pas de marginea prăpastiei! 
  
Dar asta .....nu se putea ...acum ...și aici. Rolul așa era conceput iar ea era obligată să-l joace . Să-l joace, dar cum? Nu se mai putea transpune, nu se mai putea concentra, toate gândurile ei fugeau spre Victor, Alexandra începuse să se descompună, să nu și-o mai poată imagina.Și pentru o clipă avu o temere. 
  
Dacă publicul v-a băga de seamă că ceva s-a întâmplat cu ea, că nu se va mai putea ridica la nivelul așteptărilor lui la fel ca la celelalte reprezentații? 
  
Erau persoane care văzuseră piesa de câteva ori. Știau cum jucase, ce succes avusese și acum.... acum , la final de stagiune să clacheze? Nu, nu se putea întâmpla asta. Trebuia să iasă cu bine din toată povestea, trebuia! 
  
Acel spectacol, a fost cel mai greu din toată cariera ei de până atunci. Ajunsese să o urască pe Alexandra, să o considere vinovată de tot ce i se întâmpla. Și o considera vinovată și de ce i se întâmplase și ei. Profitase de faptul că era abătută în seara când a aflat de Diana și a găsit momentul prielnic să se răzbune.Răzbunare, asta a fost! De aceea, în momentul când a înțeles, Maria a devenit insensibilă, pur și simplu o ignora sentimental. O ura în adevăratul sens al cuvântului! Acum își dăduse seama că era un personaj slab, care în loc să lupte pentru problemele pe care le avea, îi făcea direct răspunzători pe alții.Îi mulțumi în gând lui Dumnezeu că această stagiune se termina! Își făcu o cruce mare pe piept și spuse: 
  
- Doamne, te rog să-mi dai putere să trec cu bine peste tot și peste toate. Nu vreau să-mi dezamăgesc publicul. Ajută-mă Doamne! 
  
Și Dumnezeu îi ascultă ruga. Căci a intrat neîncrezătoare pe scenă și a ieșit în ovații și aplauze. Cum a reușit? Nu găsea nici o explicație. Sau poate da, ajutorul Tatălui Ceresc! La final, după reverență Măria își îndreptă privirea spre colțul scenei și o ,,văzu” , acolo, ghemuită, pe Alexandra uitându-se la ea cu o privire rugătoare, chinuită, de femeie abandonată. Și pentru prima dată, de la începutul stagiunii, Maria o domină. În momentul în care privirile li se încrucișară, aceasta lăsă privirea în jos, recunoscându-se învinsă, și se făcu din ce în ce mai mică, până dispăru complet. Iar Maria, răsuflă ușurată, fiind convinsă ca a scăpat de acest personaj pentru totdeauna. 
  
Coborî de pe scenă, cu zâmbetul pe buze. Un zâmbet de învingător! Începu să fredoneze aceeași melodie de dinainte de spectacol. Se demache, se schimbă, parcă mai grăbită ca de obicei și luă telefonul să cheme un taxi. Însă se răzgândi imediat! Își propuse din nou să facă câțiva pași pe jos, măcar atât cât zona era sigură. 
  
Trecu zâmbind pe lângă portar, îi ură ,, serviciu ușor” și ieși în stradă tot fredonând. Se opri în loc imediat ce coborî scările de la intrare. 
  
În fața ei apăru un buchet imens de trandafiri. Mulți, foarte mulți trandafiri albi.Iar în spatele lor... ați ghicit....Victor! Cu fața numai zâmbet spuse: 
  
-Pentru dumneavoastră, doamnă! Aveți plăcerea de a cina cu mine în această seară? Am anunțat deja acasă, nu vor fi probleme, și-i făcu cu ochiul . 
  
Maria luă buchetul, își cufundă fața în el, se îmbătă de miros, îl privi pe Victor lung dorind să spună ceva dar nu reuși să articuleze nici un cuvânt. 
  
-Să mergem, zise el, înțelegând răspunsul din priviri și o conduse spre mașina parcată în apropiere. Maria nu întrebă nimic, aștepta numai un răspuns la tăcerea ei. 
  
-Am rezervat o masă la restaurantul nostru preferat. Știam că n-o să mă refuzi,ba mai mult, că o să-ți facă chiar plăcere! Am avut dreptate? 
  
-Bineînțeles iubitule! zise ea. Era mai mult decât încântată.Acela era locul în care se simțea cel mai bine când luau masa în oraș cu diferite ocazii, sau pur și simplu fără nici un motiv anume. 
  
Era un restaurant mic, de cartier, cochet și cu un personal cum rar întâlnești. De cum îi treceai pragul te simțeai ca si cum ai lua cina la cei mai buni prieteni. Și chiar aveau cunoștințe care frecventau regulat localul. De multe ori se întâlneau și schimbau câteva vorbe, așa în treacăt, scurt și cuprinzător cum se zice, să nu se deranjeze unii pe alții. Despre mâncare, ce să mai vorbim, întrecea orice așteptare. 
  
Își făcuseră un obicei: comandau amândoi același fel de mâncare de fiecare dată. Consultarea meniului era așa, un motiv ca să mai tragă de timp, iar chelnerii știau foarte bine ce urma să comande , dar întrebau numai pentru că asta le era datoria: 
  
-V-ați hotărât? și de multe ori primeau meniul înapoi fără nici o comandă, numai cu un gest aprobator din cap din partea lui Victor, și un zâmbet larg din partea Mariei. 
  
Un zâmbet larg era și acum pe fața Mariei, de parcă toată fericirea din lume s-ar fi revărsat asupra ei. Da, asta era! Era fericită în toată puterea cuvântului! Fericită și...surprinsă. De ce? Nici ea nu avea un răspuns la această întrebare. Era o stare pe care nu o mai trăise niciodată. Se simțea ca atunci, în acea seară, când se urcase în mașina lui Victor și se lăsase în voia sorții. 
  
În voia sorții se lăsă și acum, simțind parcă o schimbare ,în bine, în viața ei! Victor opri mașina, coborî, apoi o ajută pe ea să coboare Privind-o adânc în ochi, îi sărută mâna și spuse: 
  
-Mulțumesc! și atât. Maria simți că se topește din picioare. Îl luă de braț și se îndreptară spre intrare. 
  
Ca și cum ar fi fost complice la ceva, ușierul le deschise ușa, și spuse cu un zâmbet ștrengăresc în colțul gurii: 
  
-Sărut mâna doamnă, domnule, bine ați venit! Poftiți vă rog. Sunteți așteptați! 
  
-Așteptați? Se miră Maria! De cine? și privi de jur împrejur . Localul era gol. Pe nici o masă, în afară de cea din mijloc nu se găseau pahare și tacâmuri. Și atunci înțelese : localul le aparținea! Dar cum aranjase Victor ca ora de închidere să fie sub cea obișnuită ? Însă la câte se întâmplaseră în ultimul timp nimic nu o mai putea mira! 
  
Victor o conduse galant spre masă, o ajută să se așeze, și făcu un semn discret cu mâna fără să spună nimic. Imediat ospătarii începură să servească masa. Abia atunci, zâmbind, se aplecă ușor spre ea și spuse: 
  
-Mi-am permis să comand ceva special în seara asta, sper să-ți placă! La care maria răspunse , aproape fără grai: 
  
-La cât îmi cunoști gusturile, v-a fi imposibil sa nu-mi placă! și într-adevăr, cina a fost delicioasă. 
  
Nu se grăbeau, au savurat pe îndelete fiecare fel de mâncare printre zâmbete și ocheade aruncate unul celuilalt. La un moment dat, Victor, aduse în discuție un subiect pe care nu-l abordaseră niciodată. Mutarea! 
  
Luându-și un aer cât se poate de profesional spuse: 
  
-Draga mea, de ceva vreme mă tot gândesc la un lucru: cred că ar fi timpul de o schimbare majoră în viața noastră. Pentru a avea mai mult spațiu pentru noi și pentru copii, ar fi nevoie de o locuință mai mare. Ce zici dacă ne-am cumpăra o casă? ,, Pe pământ ” cum ar spune George și Ioana! Ar putea să se mute definitiv la noi și d -na Irina. Apropo, despre asta am discutat deja , e de acord, de fapt chiar încântată, știi cât de mult îi iubește pe copii, să stea tot timpul cu ei e tot ce-și dorește. Ei, ce zici? Crezi că e o idee bună? Mă gândeam că având mai mult spațiu, din când în când ar putea veni să locuiască cu noi și părinții tăi, de ce nu și bunicii. Cred că le-ar face mare plăcere să se bucure în voie de ghidușiile celor mici! Zona v-a fi alegerea ta, unde vei dori, acolo vom alege o casă. Cum ți se pare, ce poți spune? 
  
-Te iubesc! spuse Maria fără să stea pe gânduri nici măcar o clipă, te iubesc! Iar Victor înțelese că era de acord cu el necondiționat, și îi zâmbi larg, sorbind-o din priviri. 
  
Întârziară la restaurant mai mult decât au crezut, așadar, ajungând destul de târziu acasă, intrară tiptil ferindu-se să facă și cel mai mic zgomot pentru nu ai trezi pe ceilalți. 
  
Noaptea trecu ca un vis...sau mai bine zis ceea ce mai rămăsese din noapte. Adormiră îmbrățișați, atât și nimic mai mult,,dar a fost de ajuns ca dimineața să se trezească mai fericiți ca niciodată. 
  
D-na Irina se trezise mai devreme și avusese timp să pregătească micul dejun și să-i pregătească și pe copii care se treziseră, culmea, cu mult înainte de ora obișnuită, ,,de bună voie și nesiliți de nimeni”! Erau toți numai un zâmbet. Zâmbi și Maria cu toată fața când văzu un asemenea ,,tablou de familie” și își dori în sinea ei să se materializeze cât mai curând proiectul lui Victor, unde să fie loc pentru toată lumea, mai ales pentru bonă, care deja era considerată ca făcând parte din familie. 
  
Savurară pe îndelete mâncarea, după care Victor se ridică și plecă la serviciu, luându-și ,,la revedere” de la fiecare în parte . La ușă, se opri o clipă, privi înapoi și spuse, fără a fi auzit: 
  
-Comorile mele, vă iubesc! și ieși fericit . 
  
D-na Irina luă copiii și îi instală în sufragerie, la locul de joacă. Maria, se opri în ușa bucătăriei și privi de jur împrejur. Pe cât de goală i s-a părut casa burlacului Victor, atunci, în prima seară, pe atât de neîncăpătoare era acum.Pentru prima oară realiză cât de mic devenise apartamentul imens , cu trei camere , așa dintr-o dată! Plin de dulapuri pentru haine, de cutii și jucării, de multitudinea de obiecte cumpărate de prin diverse locuri pe unde călătoriseră, și de multe, multe alte lucruri. 
  
-Are dreptate Victor, gândi ea cu voce tare, ne trebuie o casă mai mare! Bona o auzi și întorcându-se întrebă zâmbind: 
  
-V-a spus d-nul Victor despre intenția de a cumpăra o casă? 
  
-Da, răspunse Maria, dar accept cu o singură condiție! 
  
-Care, dacă nu sunt prea indiscretă? întrebă a aceasta , cu o oarecare teamă. Se gândea că nu v-a fi de acord cu mutarea ei definitivă, și aștepta răspunsul cu inima la gură! 
  
-Singura condiție e aceea de a vă muta cu noi. Principala, de fapt, că mai am una: de azi înainte noi suntem Maria și Victor , iar d-voastră pentru noi, simplu, Irina. De mult vroiam să vă propun acest lucru, ar fi mai familiar, dar nu găseam momentul potrivit. Acum cred că a sosit . Dacă sunteți de acord, bineînțeles. Bona, își șterse repede o lacrimă apărută ca din senin in colțul ochilor, și în loc de orice răspuns, o îmbrățișă pe Irina, lung și strâns. Savurând pe îndelete acest moment, amândouă se simțiră strânse de picioare în același timp și două căpșoare drăgălașe se uitau la ele privindu-le zâmbind. Păcat că nu a putut fi imortalizat un asemenea moment. Se aplecară și ridicară copiii în brațe, și începură a râde cu lacrimi. Bucuria era imensă! Râdeau și cei doi micuți chiar dacă nu înțelegeau ei mare lucru, totuși savurau din plin momentul. 
  
Era o atmosferă greu de descris în cuvinte. Cu greu ieșiră din această stare , dar curând reveniră cu picioarele pe pământ, cu toții, unii la figurat, alții la propriu. Lăsară copiii jos, și se apucară amândouă de dereticat prin bucătărie , timp în care Maria lăsă unele indicații în legătură cu petrecerea timpului după amiază, cu pregătirea cinei, ți se scuză față de bonă că va trebui să plece mai devreme de acasă pentru a putea trece un pic pe la soții Petrescu. Se cuvenea să-i pună la curent cu ultimele noutăți. Se gândi la ei ca la niște părinți și imediat avu o tresărire: 
  
-Părinții mei! Nu i-am anunțat, sigur or să fie încântați . Și bunicii, mai ales ei, care știu cât de mult îmi plăcea să stau prin curte, sub pomi în livadă sau în leagănul făcut de bunicul special pentru mine. Și puse mâna pe telefon. Formă numărul și așteptă câteva secunde. La capătul celălalt al firului, o voce caldă, blajină, îi răspunse cu un simplu ,,alo”! Dar pe Maria o cuprinse o emoție fără seamă și spuse : 
  
-Sărut mâna, bunico! Mă bucur că ai răspuns dumneata, am să vă dau o veste mare, care sunt sigură că o să vă bucure tare mult. Fără să-i mai lase timp , bunica se repezi cu o întrebare: 
  
-Ești însărcinată din nou? 
  
Maria rămase o clipă pe gânduri. Nu se așteptase la o asemenea întrebare, se adună și răspunse râzând: 
  
-Nu bunico, cu toate că ar fi fost nemaipomenit, dar nu s-a întâmplat o așa minune. Altceva voiam să vă spun. Ne-am hotărât să ne cumpărăm o casă! De fapt, ideea a fost a lui Victor. Sunt foarte fericită ....și se gândi pentru o clipă ce s-ar fi putut întâmpla cu puțin timp înainte , iar inima i se strânse de durere, imaginându-și care ar fi fost reacția alor ei. Se scutură involuntar și continuă discuția cu bunica întrebând-o de câte toate. După ce termină, se pregăti de plecare și ieși din casă, nu înainte de a îmbrățișa și săruta copiii. 
  
Din stradă, luă un taxi și merse la familia Petrescu . Coborî și merse direct la ușa din spate pe care o știa mereu deschisă. Ciocăni discret și intră imediat. Dădea direct în bucătărie, locul în care doamna Petrescu petrecea cel mai mult timp. Era și acum acolo. Maria merse și o îmbrățișă, o sărută pe obraz și spuse dintr-o răsuflare: 
  
-Sunt bine, chiar foarte bine, nu aveți de ce să vă faceți griji inutile. Și am o veste mare: ne cumpărăm o casă! Ce credeți nu e o idee minunată? A fost ideea lui Victor.! 
  
-Mă bucur mult pentru voi, Maria! Sincer. Știi cât vă iubesc! Am trecut prin emoții mari, bine că s-a terminat cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Și o îmbrățișă ca o adevărată mamă , sărutând-o duios pe frunte. Maria simți acea îmbrățișare cu toată ființa ei și se gândi cât de norocoasă a fost să ajungă la această familie! Zâmbi, imaginându-și ce ar fi zis coana Preoteasă: ,, a fost vrerea lui Dumnezeu”! Și poate că așa a fost. Se gândi să-și ia ,,la revedere ” și să plece, dar se opri și spuse, ușor jenată: 
  
-Știți, vreau să vă rog ceva. Despre cele petrecute.....nu aș dori să afle părinții mei...să nu-i îngrijorez și pe ei. Cred că pot conta pe tăcerea dumneavoastră și pe a domnului Petrescu! Vă rog mult!!!! iar doamna, în loc de orice răspuns , făcu un semn în dreptul buzelor ca și cum ar fi tras un fermoar, după care începură a râde amândouă ca de o glumă bună și își luară la revedere. 
  
Găsi ușor un taxi, ajunse repede la teatru, intră veselă în cabină, se pregăti pentru scenă, își jucă foarte degajată rolul, însă perfect, și atunci și în serile următoare. 
  
Fu tare bucuroasă, în ultima seară a stagiunii când gongul bătu pentru ultima oară. Fusese o stagiune grea pentru ea. Rolul o solicitase foarte mult, dar se pare că nu scăpase. Piesa de teatru se bucurase de foarte mare succes încât pentru următoarea stagiune era din nou cap de afiș. Dar Maria avea timp să se ,,remonteze” să vină cu forțe proaspete, mai greu de atât nu putea fi. Din contră, se gândea că acum, e pregătită de orice . Și așa era! Toți o recunoșteau drept cea mai bună actriță a teatrului. Chiar dacă acest fapt mai stârnise și unele invidii. Și ea știa , dar nu dădea importanță , considerându-le lucruri firești, doar lucra cu oameni, și mai ales cu femei, iar acestea din urmă, se hrănesc câteodată, cu ură și invidie. 
  
Ea poate că era o excepție, dat fiind mediul în care crescuse, învățase numai să iubească oamenii. Să-i iubească și să-i ierte! Căci inima ei era mare și încăpătoare, și pentru că avea puterea de a iubi și a ierta se simțea împăcată cu sine și cu toată lumea . Plecă așadar, în ultima seară acasă liniștită, fără nici o remușcare. Victor îi spusese că nu știe sigur dacă va putea ajunge la timp să o conducă acasă, însă avu surpriza ca la ieșire să fie așteptată chiar de el. 
  
Au mers direct acasă. Aveau amândoi nevoie de liniște și odihnă. Au vorbit foarte puțin, pregătindu-se de culcare , urmând ca a doua zi, fiind sâmbătă, să discute problemele care îi interesau în mod deosebit. 
  
Fiecare , a doua zi de dimineață amână trezirea cât a putut de mult. Până nu s-a mai putut! Copiii se treziseră și cu toate insistențele Irinei, de ai reține să nu intre în cameră, aceștia au ajuns în sfârșit la mami și la tati. Bucurie mare de ambele părți! 
  
Se ridicară într-un târziu din pat, se îmbrăcară sumar, mâncară ceva, după care pregătiră copiii de plimbare și îi trimiseră în parc, urmând ca ei doi să rămână acasă pentru a putea discuta în liniște despre achiziționarea locuinței. Trebuiau să ia în calcul foarte multe aspecte cum ar fi: distanța față de oraș, mărimea, zona, să fie sau nu mobilată, sau mobilată parțial, deoarece doreau să-și păstreze toate lucrurile lor fiind foarte atașați de ele, spațiul de joacă pentru copii, etc....... 
  
Discutară toate aceste aspecte, după care, hotărâră să discute cu un agent imobiliar, recomandat de un prieten al lui Victor. O doamnă în vârstă, foarte atentă la detaliile legate de cererea clientului. 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNGER SAU DEMON Partea a doua, CAP I / Flori Bungete : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2241, Anul VII, 18 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Flori Bungete : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Flori Bungete
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!