Motto: 

Inima omului este ca şi pămăntul: poţi semăna, poţi planta, poţi construi ce vrei la suprafaţă, dar ea va continua să aibă florile si fructele sale. 

Victor Hugo 

Toamna se culegeau viile. Părinţii mei nu aveau vie, dar avea tetea. Era aşezată pe un teren în pantă, în „vâlcea”, iar la capul viei străjuiau trei nuci falnici, de a căror umbră se bucurau nu numai oamenii, ci şi păsările, chiar şi micile animăluţe. Via lui tetea era un punct de reper. Când cineva voia să localizeze propriul loc spunea: mai la deal sau mai la vale de via lui Codreanu. 

Când venea vremea culesului de vie, ne bucuram ca de o mare sărbătoare. De fapt, era sărbătoarea Pământului care umpluse de rod butucii viei, sărbătoarea vieţii. Aroma strugurilor copţi plutea peste câmpie chemându-te ... Dar, înaintea oamenilor, de cum răsărea soarele, alergau hărnicuţe albinele, înfruptându-se din dulceaţa boabelor parfumate. Şi era o mulţime de struguri ... Unii erau chihlimbarii, de parcă adunaseră tot auriul soarelui, alţii erau negri ca murele, şi mai erau albi şi rose. 

Se aduna în ciurpenii strugurilor, dulceaţa câmpiei, căldura soarelui, aroma florilor şi speranţa lucrătorului. Astfel de bunătăţi n-am mai mâncat din acea vreme; mustul era negru şi vârtos, un adevărat elixir al vieţii. Copil fiind, îl mâncam cu pâine, iar maia făcea şi magiun din el. 

Mustul se obţinea printr-un ritual anume: înainte de culesul viei, se pregăteau hârdaiele şi vasul din lemn în care avea să curgă „viul” viei care... 

Lin se scurgea în vane 

De parcă s-ar întoarce 

La iarăşi matca lui. 

Acasă, coşurile cu struguri erau răsturnate, pe rând, în lin(vas în formă de jgheab, în care se storc strugurii), iar tatăl meu, care avea puţini ani peste 30, după ce-şi făcea riguros toaleta picioarelor, se urca şi juca strugurii. Era un fel de dans ritualic... în urma căruia se obţinea cel mai dulce must şi cel mai gustos şi aromat vin. Printre iubitorii de licoare a lui Bachus, umbla o vorbă:” Mustul e copil în leagăn ./ După ce-a- mplinit un an,/ Vinul bunelor podgorii e ca pruncul dolofan.” 

Cred că sunt şi azi oameni în sat, care mai ştiu de via lui Codreanu. 

Când s-a făcut colectivizarea, lui tetea i-au arat nu numai via, ci i-au brăzdat şi inima. A trecut dincolo, neîmpăcat, în august, 1973. Acum, înţeleg ce a simţit el... Ce a simţit ţăranul român, în general ...  

Slăvit fie, ţăranul român!!! 

(Floarea Cărbune-„Rădăcini-Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele), Editura Lidana, 2010 

TOAMNA 

Sub cerul în amurg 

de-octombrie-n grădină, 

se scutură de frunze 

copacii de lumină 

şi nucul îşi aruncă 

tristeţea-ngălbenită; 

gutuile-aurii şi calde tufănele 

scânteie printre frunze 

ca parfumate stele. 

Grădina, în somn adânc, 

sub verdele de aur, 

de toamnă-i prăbuşită, 

arar şi-aprinde tufănica 

o lampă pe tulpină 

şi cade-o galbenă gutuie 

din creanga obosită. 

În sufletul misterios al Toamnei, 

e cald şi bine... 

ascunsă în seminţe adormite, 

se plămădeşte dalba Primăvară. 

(FLOAREA Cărbune) 

Sursă fotografie:Memoria.ro-Galerie de poze