CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Credinta >  




Autor: Flavius Laurian Duverna         Ediţia nr. 2763 din 25 iulie 2018        Toate Articolele Autorului

Marea Minune

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Marea Minune

Când pe pământ, în corp uman Te-ai întrupat
Să împlineşti întocmai, voia Tatălui Cel Sfânt,
O, Isuse Doamne, cerul întreg fiind eclipsat
De slava Ta, n-a înţeles, misterul din Cuvânt,
Că prin Jertfirea vieţii, păcatul trebuia înfrânt.

Prin viaţa ce-ai trăit-o aici, în ascultare sfântă
În care Te-ai supus curat la suflet consacrării,
Ai mers la Golgota, pe calea cea mai strâmtă
Ca o pildă şi model, ce indicau drumul salvării,
C-a s-aduci la îndeplinire, planul răscumpărării.

Ne-ai pregătit astfel prin dăruire şi prin umilire,
Prin viaţa sfântă pusă pe cel mai crâncen altar,
Cea mai frumoasă şi cea mai scumpă mântuire
Din cel mai negru şi oribil, şi macabru coşmar,
Când a trebuit să sorbi, tot paharul cel amar.

Te-ai ridicat crescând aşa, ca din pământ arid
Şi ai primit tăcând, la Golgota blestemul morţii,
În faţa ei ai stat neprihănit fiind complet placid,
Nu te-ai ferit, ci ai purtat iubind emblema sorţii
În ceasul greu, când ai fost prins în toiul nopţii.

O, dar pentru noi, Tu ai urcat cu greu Calvarul
Ducând crucea în spate, cea grea, osânditoare,
Şi-astfel ai revărsat iubind din abundenţă harul
În dragostea ce Te-ai Jertfit, ca preţ de salvare,
Pentru-a aduce izbăvirea şi-n Univers pacificare.

Din guvernarea morţii crude, crunt apăsătoare
În timpul celor şase mii de ani asupra omenirii,
O, Doamne, prin dragostea-Ţi nespus de mare
Tu ne-ai recuperat din nou prin planul mântuirii,
Dându-ne prin Jertfă, haina albă a neprihănirii!

Ne-ai reaşezat, în ordinea, cea sfântă şi divină
Şi ne-am recăpătat locul, în planul de creaţiune,
Ca pacea să-şi reintre iar în rosturile ei, deplină,
Şi-n Univers să se proclame, marea Ta minune,
Că Doamne,-n biruinţă, ai trecut peste genune!

Flavius Laurian Duverna
20 iunie 2007  
 
Referinţă Bibliografică:
Marea Minune / Flavius Laurian Duverna : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2763, Anul VIII, 25 iulie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Flavius Laurian Duverna : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Flavius Laurian Duverna
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!