CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  




Autor: Eugen Lupu         Ediţia nr. 2142 din 11 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.9
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI 
  
Ep. 9 
  
Maglavid 
  
Primarul se simte pentru prima data neliniştit în zborul său pe deasupra satului. Coboară încet-încet spre coama acoperişului unei case într-o mişcare care-l roteşte ca pe o elice şi-l ameţeşte. Nu se poate opune pentru că indiferent pe ce apasă are ca rezultat o totală lipsă de reacţie din partea mecanismelor care propulsează salteaua. În cele din urmă, atinge coama casei pe o linie ce trece pe sub saltea şi care uneşte cele două laturi lungi. Are capul instabil pe umeri sau cel puţin această impresie o are, la fel de instabilă este şi salteaua pe care stă şi încearcă să găsească un echilibru care să-l elibereze de orice grijă. 
  
Undeva, deasupra curţii, apare silueta preotului Bobin Nicolae care nu păşeşte, el stă nemişcat, doar o forţă invizibilă îl translatează de colo-colo deasupra unui plan paralel cu suprafaţa curţii şi aflat la înălţmea acoperişului casei. 
  
Ȋn timp ce primarul se chinuie să-şi ţină echilibru, preotul Bobin Nicolae este translatat pe coama casei la un metru distanţă de saltea. I se observă clar buzele cum se mişcă arcuindu-se pe cuvinte fără sunet. 
  
- Vezi că nu ai gândurile cu tine şi nu te aud! zice primarul.De ce ţi-au luat gândurile, părinte?...Ia te uită, dom-ne, nu ştiam asta: dacă-ţi iau gândurile cuvintele nu mai au sunet!...hm! 
  
Cu toate că este ziua în amiaza mare nu se vede ţipenie de om prin curţi sau pe drumuri. Nici vieţuitoarele din aer nu catadicsesc să participe alături de cei doi la spectacolul lor. 
  
Totul este mut, dar pentru că povestea este doar în capul primarului el este convins numai de glasul lui. 
  
Atunci preotul scoate un cearceaf de hârtie, de un metru pătrat, pe care scrie: 
  
„Trebuie să înfiinţăm un comitet de o sută de persoane care să gestioneze afacerea cu panourile solare montate pe acoperişurile din Maglavid!” 
  
Primarul citeşte ce scrie pe cearceaful de hârtie şi-şi manifestă zgomotos dezabrobarea: 
  
- Nuuu! Ȋşi pierd ăştia încrederea în noi...zice el mai mult ţipând, în timp ce echilibrul saltelei pe coama casei devine tot mai instabil. 
  
Preotul întoarce cearceaful şi apare un alt înscris: 
  
„Curentul îl băgăm în saci şi-l cântărim, nu ştiu ei ce număr este acolo!” 
  
- Nuuu! Ȋşi pierd ăştia încrederea în noooi... 
  
Salteaua primăriei se dezechilibrează pe spate şi porneşte la vale peste ţiglele acoperişului cu o viteză care nu mai poate fi controlată. Primarul, dezechilibrat, începe să dea forme unor gesturi disperate şi în cele din urmă aterizează lângă patul lui din dormitor. Este transpirat, agitat, şi cu picioarele învelite în pătura cu care a fost acoperit toată noaptea trecută. 
  
Se ridică în picioare şi porneşte clătinându-se spre geamul care îi arată afară un nou început de zi. 
  
-Ce dracu o fi şi cu visul ăsta!?zice el cu glas tare în timp ce-şi trece degetele de la o mână prin părul din cap. 
  
................................................................................................................................ 
  
Licsandru se simte trist alături de mormanul de moloz care nu mai poate folosi la nimic şi nu mai face nici măcar doi bani. Acum câteva zile era o casă care adăpostea trei dormitoare, o baie, o bucătărie, câteva dulapuri cu haine şi unele amintiri. Mai este şi buldo-excavatorul în repaus cu cupa rămasă înfiptă în locul unde era dormitorul lui Fane Cizmaru. 
  
Să dărâmi ceva este foarte uşor, este mecanic, dovadă fiind faptul că la asta se pricep şi utilajele, să construieşti este Divin, de aceea utilajele nu o pot face decât cu ajutorul omului. 
  
Au mai rămas în picioare anexa unde se adăposteau animalele, magazia pentru depozitarea produselor agricole şi banii ascunşi de Fane Cizmaru. 
  
Din înaltul cerului coboară salteaua zburătoare a primăriei şi primarul priveşte cu un fel de dujmănie în jos, privirea lui îl caută pe Licsandru şi nu-l mai părăseşte după ce-l găseşte. 
  
- Licsandre, ce faci tată?...ai găsit ce ai căutat!?...ai găsit pe dracu! zice primarul când este la zece metri deasupra lui Licsandru. Băi, prostule, acum sute de ani, acum mii de ani...da, atunci, banii se ascundeau în pământ, în pereţi şi sub casă! Acum este altceva!...Câţi bani ţi-au luat ca să dărâme casa? 
  
- Două mii de lei, pe zi! Nu am avut bani şi am pus drept garanţie maşina din drum, Hummer-ul H3, şi dacă nu plătesc astăzi...pierd maşina. Nu am cum să plătesc! 
  
- Auzi, la voi în familie s-a sinucis careva? 
  
- Nu! 
  
- Cum ar fi!? 
  
- Ce? 
  
- Băi, băiatule, de ce nu te omori!?... Tu ştii că tatăl tău, Fane Cizmaru...trăieşte! zice primarul şi începe să gesticuleze periculos din mâini, atât de periculos că salteaua zburătoare riscă să aibă probleme cu echilibru. 
  
- Cum!...ce tot spui tu acolo? zice Licsandru care lasă totul şi se concentrează cu privirea în sus, spre primar. 
  
- Tatăl tău, Fane Cizmaru, trăieşte! M-a sunat de dimineaţă să mă întrebe ce şi cum este pe aici? Tu poţi să semeni în mintea ta, ca să-ţi crească un răspuns, ce înseamnă pentru tatăl tău să ştie că nu mai are unde să doarmă? 
  
- Tu vorbeşti serios, chiar te-a sunat el? 
  
- Tu crezi ca eu, la vârsta de o am, am chef de glume!? În această seară va fi aici! 
  
- Nu!...Nu! Doamne, de ce aceste lucruri mi se întâmplă doar mie!? Nu pot să cred! zice Licsandru şi se coboară cu privirea către picioarele sale. 
  
- Spune-mi mie acum: tatăl tău unde o să doarmă? 
  
- Asta este cea din urmă problemă pe care trebuie să o bag eu în creier la mine şi să o rezolv acum! Doamne... iartă-mă! 
  
- Omul pe care l-ai adus în sicriu este altcineva, am verificat hârtiile care-l însoţesc şî sunt pe alt nume!...Tu erai beat când l-ai luat de la morgă pe acel om? 
  
- Nu eu, cei de la spital erau beţi!...eu i-am îmbătat. O să ajungă aici cineva din Severin, o să-l preia şi o să-l ducă unde trebuie! 
  
- Aşa zici tu! Doamne ai vrut să ne încerci? I-ai dat mână liberă lui Licsandru, pentru câteva zile, ca să ne arăţi că se poate şi mai rău!...Acum ce o să faci? 
  
- O să plec! Mă întorc de unde am venit! Vezi că mă duc cu maşina până la gară şi o las acolo, să îi spui lu’ ăsta cu excavatorul că o găseşte acolo....aş vinde ceva din maşină şi nu ştiu ce!...am nevoie de bani, nu am de tren...nu vrei să-ţi vând roata de rezervă!? 
  
- Ce dracu să fac cu o roată de rezervă!?...nu vezi că eu n-am nevoie de roţi ! 
  
- Îţi vând patru, dar le iei din gară, unde o să las maşina, pui pe cineva să vină cu patru butuci din lemn, cu o trusă de chei...mâine poate să le ia!...să ai patru roţi de Hummer H3 la căruţă, asta înseamnă să fii mafiot! 
  
- Aiurit mai eşti, Doamne, Doamne! 
  
.................................................................................................................................... 
  
Nietzsche...”Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile” 
  
Cu toate că pereţii, podelele, podul s-au dovedit că nu ascund nimic, Licsandru încă refuză să accepte starea de fapt. A fost pentru câteva zile stăpân aici, în curte, putea să fie ceva ascuns de către tatăl său în casă şi viaţa lui se putea schimba radical. Acum trebuie să se întoarcă de unde a venit, poate că mai trist decât a fost când s-a pornit să vină aici. 
  
La poartă se opreşte un autoturism Logan. O uşă se deschide şi un cor de râsete se revarsă în afară, într-o atmosferă tristă de sfârşit de zi, fără rezultate aşteptate şi apăsată de nori cenuşii, continui, care încep să cearnă stropi mici de apă. 
  
Cu greu se hotărăşte Opriţa să coboare din autoturism, dar când apare are un aer superior dat de bucuria de pe chipul ei, de lumina din ochi, de lipsa tiraniei grijilor pentru nevoi dublate şi toate reflectă o pace interioară ce se găseşte în sufletul ei. Ea nu observă din prima clipă schimbările majore de pe scena curţii. 
  
- El este Ionel! zice ea şi arată spre omul care încă este în maşină. 
  
- Da, şi! răspunde Licsandru fără să-şi ia ochii de la mormanul de moloz în care s-a transformat casa. 
  
- Nu-l ştii pe Ionel!? 
  
- Nu-l ştiu fată, fi-ţi-ar Ionel al dracului! De el îmi arde mie acum? răspunde Licsandru fără aş lua privirea de la grămada de moloz. 
  
- Dar ce-ţi veni de vorbeşti aşa!? zice Opriţa şi-i pune o mână pe umăr. 
  
- Nu vezi, n-am găsit nimic! 
  
- Vezi ce înseamnă să-ţi pui speranţă în ceva ce nu există! Trebuia sa te mulţumeşti cu ce ai şi ai fi fost fericit, acum! 
  
- Mda, mentalitate de sclav. 
  
- Atunci dă-i şi luptă, şi luptă...până într-o zi când ve-i muri! Nu ştiu cine îşi va mai aminti de tine, după...! 
  
- Unde ai fost până acum? întreabă Licsandru şi pare că încearcă să se dezlipească de mormanul de moloz. 
  
- Păi, despre asta era vorba când tu te stresai cu ceva ce nu a existat niciodată...m-am întâlnit cu Ionel, prietenul meu din copilărie, el singur, eu singură şi ne-am propus să vedem ce se întâmplă dacă ne petrecem o noapte împreună...prima noapte nu se pune, dar dacă este a doua sigur trebuie şi a treia... a fost minunat, parcă totul era pregătit pentru întalnirea noastră, iar toate simţurile noastre au reacţionat de o aşa manieră că nu cred că mai pot continua separat. S-au stimulat reciproc şi nu au încetat să ne transmită fiori pe toată durata nopţii. A fost minunat! Vom continua povestea la Reşiţa. Sper să formăm o familie pentru că nu cred că există o altă manifestare în această lume, la care să participe cel puţin două persoane, care să te facă să revii de fiecare dată cu atâta plăcere, cum este o întâlnire din familie. 
  
- Nu ştiu ce să zic, eu nu am ajuns să apreciez ce apreciez tu, şi nu ştiu de ce. Dacă găseam ceva aici poate că ajungeam să apreciez ceva. Aşa, acum, trebuie să mă întorc de unde am venit. Să mă stresez cu faptul că mâine poate că nu o să am ce să mănânc şi unde să dorm. Ajung tot mai des să mă întreb că dacă tot murim odată, de ce să nu murim mai devreme!? 
  
- Vai, cum de ai ajuns ca să ai frică de viitor? 
  
- S-au golit sacii, Opriţa!...un sărac nu se poate ajuta ca să fie fericit! 
  
- Eşti căzut jos, dar jos, jos!...ca să te ridici ar trebui să ai o chemare, pe tine te atrage ceva?...ceva din urmă sau care vine din viitor!? 
  
- Eu am doar grija mâncării pentru ziua de mâine şi a locului unde să dorm! 
  
- Cum pot să te ajut, cu ce te pot ajuta? Fără bani, cu bani nu pot ajuta pe nimeni! 
  
- Eu numai cu bani pot fi ajutat, cu altceva ...nu văd ce altceva mi-ar trebui! 
  
- Toţi care vor bani sunt nefericiţi. Nu ştiu cum de ai ajuns să iubeşti doar banii! Ai o mare problemă, iar eu nu pot face nimic pentru tine! 
  
- Ne vom despărţi acum şi, poate, este ultima dată când te văd şi când mă vezi. Despărţirile sunt pentru că unul dintre vieţuitori trebuie să o ducă mai bine. Este trist. 
  
- Nu, eu zic altfel, eu zic că despărţirile sunt pentru ca întâlnirile să fie dorite. 
  
- Ce pot să spun, doar atât: fii deşteaptă durerea mea şi nu te manifesta zgomotos!...atâta timp cât doar noi doi ştim unul de altul...este bine! 
  
- Peste tot poveşti de iubire şi de tot felul: unii le trăiesc, alţii le citesc. Tot mai mulţi sunt cei care doar le citesc. Depinde de tine ce vrei sa fii: actor sau cititor! 
  
Resita 
  
11.11.2016 
  
Eugen LUPU 
  
Referinţă Bibliografică:
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.9 / Eugen Lupu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2142, Anul VI, 11 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!