CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Meditare >  





Viteza lumini şi mingea
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Lumina, o enigmă. Raza de lumină subiect poetic folosit de Eminescu în Luceafărul. Dar este mult mai precis descrisă tot de Eminescu dar în poezia „la Steaua”.
Da! Lumina are o viteză limitată, iar Luceafărul poate să nu mai existe astăzi, după mii de ani cât imaginea sa a străbătut imensa distanţă care ne desparte.  
  
Pentru noi Luceafărul este un punct luminos pe cerul nopţii. În realitate el este o stea mult mai mare decât soarele nostru situată la o distanţă infinită. Pentru a ajunge la ochiul nostru, imaginea acestei imense stele a călătorit pe o rază de lumină timp de mii de ani. Este o realitate, nu o metaforă poetică. Astfel, ceea ce înţelegem prin punct este legat de noţiunea de infinit prin viteza luminii.  
  
Deoarece numai un geniu poate descrie lumea văzută călătorind pe o rază de lumină, fizica clasică a deschis o nouă ramură numită Fizica platformelor în mişcare. Numai având ajutorul acestor noi teorii omul a putut calcula şi realiza o aterizare pe lună şi chiar pe planeta Marte.  
  
Marea curiozitate constă în faptul că noua concepţie a fizicii platformelor în mişcare a făcut necesară restudierea matematicii începută sub denumirea Matematică afină.  
  
Euclid a afirmat că este o figură geometrică demonstrabilă oricare desen realizat cu rigla sau compasul. Astăzi raza de LASER a demonstrat că dreapta lui Euclid, care urmăreşte curbura pământului, este diferită de o dreaptă geometrică. LASERUL de la Măgurele, de curând pus în funcţiune, poate trimite o rază vizibila pe suprafaţa lunii. Pe Marte însă, care rămâne un punct şi pentru cel mai puternic observator astronomic nu putem desluşi punctul format de o rază LASER.  
  
 
  
Este cert că noţiunea de punct are astăzi o definiţie nouă. Nu ne mai putem baza pe definiţia actuală: Punctul este intersecţia a două drepte unidimensionale. Potrivit acestei definiţii punctul nu are nici o dimensiune, devenind astfel congruent cu 0 adică „nimic”  
  
Dat fiind că infinitul, congruent în geometria euclidiană cu distanţa la care se poate vedea pe mare vârful catargului unei corăbii, s-a extins la suprafaţa lunii şi ne permite astăzi să evaluăm distanţe mul mai mari. De exemplu distanţa până la Soare sau la Saturn se pot determina cu precizie de milimetri.  
  
Spre a înţelege noile probleme, puse prin acceptarea generală că viteza luminii în vid nu poate fi depăşită, voi studia teoretic o comparaţie între un punct şi o minge de fotbal.  
  
Privită de pe lună o minge de fotbal este mai mică decât punctul tipografic de la finele acestei fraze.  
  
Dacă aş trăi pe un electron al unui atom de Hidrogen oarecare, punctul numit mai sus ar fi o sferă cu rază infinită.  
  
Punctul devine o sferă infinită dacă, întâmplător, ne aflăm in interiorul punctului. O simplă vizită la vecinul care locuieşte în calculatorul de alături, pe un atom de cupru îmi schimbă toate concepţiile despre mare şi mic. Dacă eu sunt mic văd totul foarte mare şi viceversa.  
  
Mare, mic nu sunt decât puncte de vedere. Puncte, da puncte mici. Ce poate fi mai mic decât un punct, intersecţia a două drepte unidimensionale. Dar există şi puncte mari, chiar infiite.  
  
Dar o dreaptă, chiar o părticică a ei numită segment şi definită de Euclid în postulatul 1, are o infinitate de puncte. Puncte mici, cu nimic diferite de punctele mari.  
  
Un segment de dreaptă începe în punctul A şi se termină în punctul B. Dar putem desena o linie care începe în punctul A şi se termină tot în punctul A, un cerc de exemplu. Interesant este că acest punct de începere şi terminare poate fi oricare din infinitatea de puncte care constituie perimetrul cercului.  
  
În consecinţă oricare punct al cercului este începutul şi terminatorul întregului cerc.  
  
Nu este un paradox. Este chiar definiţia cercului care sună: cercul este locul geometric al punctelor egal depărtare de un punct central. Ţinând seama că raza, distanţa constantă dintre centru şi cerc este un segment cu o infinitate de puncte putem pune această definiţie şi sub forma: numim cerc locul geometric al punctelor situate la infinit faţă de punctul central.  
  
Noua definiţie, demonstrabilă şi adevărată, ne duce la următoarea constatare, să-i zicem;  
  
Conjectura cercului: Orice coardă a cercului este o dreaptă infinită deoarece începe la minus infinit şi se termină la plus infinit.  
  
Prefixele plus şi minus nu au semnificaţie deoarece întregul grafic al cercului reprezintă însăşi noţiunea de infinit.  
  
O concluzie a acestei conjecturi este: Toate coardele care nu se intersectează sunt paralele între ele pentru simplul motiv că sunt ne-concurente (definiţia Boliay a paralelei).  
  
Întregul cerc, indiferent de raza sa care poate fi chiar infinită reprezintă un punct în sens euclidian adică punct de începere sau terminare a segmentului de dreaptă. Nu de geaba Euclid a conferit cercului un postulat (3) propriu.  
  
Fie un cerc cu diametrul AB. Cercul este o figură geometrică închisă deoarece oricare punct al său poate fi considerat concomitent punct de începere şi de terminare.  
  
Despre segmentul AB se spune că ar fi o figură deschisă deoarece A este punct de începere iar B punct de terminare. Această propoziţiune nu este logică deoarece AB este concomitent diametrul unui cerc. Ca cerc figura are două ramuri, cea pozitivă (de sus) şi cea negativă (de dedesubt). Nimeni nu ne împiedică să considerăm una din aceste ramuri drept ramură de închidere a segmentului AB. În lipsa cercului segmentul se poate închide prin el însuşi considerat în sens complementar BA.  
  
Rezultă că orice segment, indiferent de mărimea sa incluzând şi dreapta de aceeaşi direcţie, este o figuri închisă.  
  
Admiţând această ipoteză, prin generalizarea ei se poate emite:  
  
Conjectura Spaţiului Tridimensional: Toate figurile geometrice sunt tridimensionale, dar una, două sau toate cele 3 dimensiuni pot tinde către 0 generând astfel planul, dreapta sau punctul.  
  
Geometria afină a acceptat această conjectură prin înlocuirea planului euclidian E (rază de curbură 6000 km) cu planul U (de la infinit).  
  
Un alt element atacat direct de limitarea vitezei luminii este însăşi noţiunea de limită. Matematicianul Cantor, unul din părinţii noţiunii de mulţime infinită, considera că puteriile variabilei x tinzând către infinit generează potenţe diferite ale cu privire la viteza de creştere. Astăzi se admit numai două potenţe: infinitul numărabil urmat de infinitul de puterea continuului care include toate puterile variabilei. Din constatările multor matematicieni, mai de grabă fizicieni, infinitul numărabil ar fi limitat ca şi viteza luminii. Înseamnă de fapt că după infinit nu mai există nimic. Parte din geometrii acceptă această ipoteză.  
  
 
  
Toate aceste, să le zicem, noi ipoteze au fost generate exclusiv de limitarea vitezei luminii aproape de valoarea calculată de corifeul fizicii Loretz.  
  
Rămâne ca matematicienii să ia în considerare masivele reinterpretări cu care tehnica lucrează de mai mulţi ani în micro- şi macro-cosmosul studiat.  
  
Referinţă Bibliografică:
Viteza lumini şi mingea / Emil Wagner : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2996, Anul IX, 15 martie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!