CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Meditare >  





Ce, cum şi de ce
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În anul marii uniri mama a dat examenul de admitere în liceu. După cele 4 clase primare absolvite urma să dovedească îndemânarea de a jongla cu cuvintele. Nu tu gramatică, nu tu aritmetică, nu tu geografie sau istorie. Mai degrabă toate la in loc fără separare. 
  
Liceul de fete Regina Maria, de lângă grădina Icoanei era vestit pentru erudiţia dăscălimii sale, concretizată nu numai într-o pregătire profesională ţinută la nivelul zilei de biblioteca personală ci şi de abonamentul la revistele de specializate care centralizau descoperirile zilei în domeniu. Astfel profesorul nu era închistată în cele învăţate de la profesori săi cu decenii în urmă ci putea aplica cele mai eficiente metode didactice nou adoptate mondial. 
  
Anul 1918 introdusese la acest liceu examinarea prin sintagma: ce, cum şi de ce. Metoda a fost introdusă în Franţa de câţiva ani, dar generalizarea ei era îngreunată de o aşa zisă intelectualitate instituţionalizată care ştia ce este mămăliga dar nu ştia să o prepare. 
  
Zău că nu ai nici un folos dacă scrii corect „româneşte” dar nu îţi poţi imagina decât o mică parte din cuvintele scrise. 
  
Un verb la prezent, trecut sau viitor ştie orice laureat al bacalaureatului. Dar normal ar fi ca bacalaureatul să fie acordat celui care nuanţează flexiunea verbului şi asta nu se poate obţine prin răspunsuri pre-codate. Eu aş da notă mică dacă, din eseul dat drept răspuns, nu aş putea localiza în timp acţiunea, oricât de corectă ar fi fraza. Este o nuanţă pe care şcolarizarea instituţionalizată nu o percepe, nu o predă iar elevul nu are de unde să o ştie. 
  
Instituţionalizarea învăţământului nu este o hibă a sistemului politic ci una a sistemului educaţional. Din dorinţa normală ca toţi elevii să aibă acces egal la cunoaştere în condiţii de însuşire totală, se intră într-un grav conflict cu însăşi natura umană. 
  
Nu pot exista 2 oameni care să explice corect o entitate folosind aceleaşi cuvinte. Dacă instituţionalizez un răspuns drept singurul corect, penalizând orice îndepărtare de la litera lui, creez o deformare a sistemului informal. Explicaţia conformă cu directiva, perorată de un profesor, face ca acesta să fie preocupat de forma entităţii tocmai predate şi nu de esenţa ei. O eventuală explicaţie cerută de un elev depăşeşte capacitatea profesorului care-şi sune: „dobitocul, nu înţelege că Stalin a zis şi aşa trebuie să fie” şi vă daţi seama ce va răspunde la interpelare. 
  
Un elev care cunoaşte tema este preocupat să exprime cât mai concis indiferent de forma sursei de documentare. Ştie, şi-şi exprimă cunoştinţele într-un eseu. Compararea acestui răspuns cu cel instituţionalizat poate dese ori să fie fatală celui din urmă. Este cel puţin o aberaţie să faci o asemenea comparare şi încă să punctezi în raport cu ea. 
  
Din păcate actualul sistem pedagogic se bazează pe memorare, dese ori prin ritm şi rimă cum este recomandat de „mari gânditori de carton”. O poezie de calitate, un poem chiar lung, pot fi astfel memorate, dar nu este unica soluţie. Dese ori se poate memora o imagine sau detaliile ei. Alte ori predominantă este memorarea prin sistematizare. Un graf cu noduri de legătură poate duce la memorarea unui întreg sistem, deoarece fiecare remarcă aferentă unui nod poate readuce mii de detalii altfel greu de listat. Creierul este dotat de natură să recompună imagini din detalii. Di această cauză refuză să memoreze afirmaţii contradictorii. Dacă ai asociat pe X la trei, orice altă asociere stârneşte direct o adevărată revoltă. Si este foarte dificil dacă intri în conflict cu propriul creier. Toţi tocilarii trec prin aceste faze de conflict. Evitarea lor se face numai prin învăţarea sistematică, ne instituţionalizată. 
  
Este foarte greu ca instituţia care formează educaţia copiilor să se poată reforma. Dar, odată şi odată tot trebuie început. 
  
Prima instituţie de educare este familia, în special mama. În timpul suptului, prin vorbe mângâietoare şi drăgăstoase imprimă sugarului o stare plăcută foarte favorabilă înţelegerii. Atenţie! Orice spuneţi pruncului în acele clipe nu va uita niciodată. Şi înjurăturile se reţin din această perioadă dar şi un „mulţumesc!” Mama needucată nu are de ce mulţumi sugarului că a supt de la ea deşi el a efectuat munca de sugere care i-a făcut plăcere. 
  
Cântecele de leagăn şi poveştile lui Moş Ene povestite de mămica au puternic suport educaţional. Recomand pe Grimm şi La Fontaine pentru copii mici. Dacă este posibil în limba originală. Ispiresu poate fi înţeles de copii mai mărişori 
  
A doua instituţie de educare este munca. Copii „muncesc” de la naştere prin respiraţie şi mâncare De fapt încă din marsupiul mamar inima copilului asigură fluxul sanguin intern. Lipsirea copilului de munca adecuată vârstei nu numai că poate crea o atitudine nesocială ci influenţează direct sănătatea sa. Şi sportul intră în categoria muncă, dar după făcutul patului, îmbrăcarea şi gestiunea jucăriilor in „ordine şi disciplină” 
  
Dacă la intrarea în şcoală copilul ştie să desfăşoare muncile aferente vârstei, mulţumeşte pentru orice atenţie acordată lui, respectă pe cei din jur şi socializează cu copii, ştie să numere şi câteva poezioare sau cântecele, nu va suferi de viciile învăţământului instituţionalizat. Altfel va acapara viciile instituţionalizării şi va deveni un bun votant al politicii la putere. 
  
Să revenim la titlu. Ce importanţă majoră are „Ce, cum şi de ce”în viaţa de toate zilele? 
  
DE la naştere copilul este curios, iar prima satisfacere a curiozităţii este „gustul”. Ca şi puiuţii de animale se naşte cu instinctul hrănirii şi duce la gură tot ce poate apuca. 
  
Odată cu vârsta curiozitatea cere lămuriri. Agasant pentru părinţi devine veşnicul „De ce” care sancţionează orice element nou în educare. Un copil sociabil „află” multe de la partenerii de joacă dispuşi să răspundă interpelărilor întrebătoare. Dese ori aceste noi acumulări mentale se cer lămurite de părinţi. Pentru copil nu există tabu-uri. Cum îşi gustă propriile excremente tot aşa vâră degeţelele în toate adânciturile accesibile sau pipăie plitele încinse. Nu răspunde la interdicţii care, din contră accentuează curiozitatea. 
  
Aviditatea pentru nou rămâne toată viaţa. Numai că noutatea este pendinte de educaţia instituţională primită sau acceptată. Trebuie să repet, un copil educat în „cei 7 ani de-acasă” ignoră cu bună ştiinţă tot ce şcoala impune ca educaţie instituţionalizate, inclusiv sugestionarea cu toate mijloacele ale plagierii. Cum poţi denumi altfel publicarea răspunsurilor în internet şi „plagierea” lor adică învăţarea lor papagaliceşte. Un mijloc mai bun de îndobitocire nici nu ar putea exista. Ori îndobitocirea nu este o sarcină a educării naţionale. Poate doar pentru cei care, cu bună ştiinţă, acceptă să devină doar „masa de votanţi” tinzând spre demnităţi politice. 
  
Un copil cu „cei 7 ani de-acasă”, imun la instituţionalizare, învaţă pentru satisfacerea propriilor năzuinţe, şi nu cu mijloacele şcolii care, pentru el, est un auxiliar. De regulă acest copil merge la şcoală cu lecţia nouă citită şi cu o listă mentală de neclarităţi pe care profesorul le soluţionează prin prelegerile sale, chiar dacă pedagogul nu face decât să plagieze manualul. Copilul devine astfel capabil să extragă şi să noteze concluziile proprii asupra subiectului care, în general nu au nici o legătură cu curriculum materiei. Acest elev, net superior tuturor scaunelor ministeriale care gândesc pentru el, le ignoră pur şi simplu şi rămâne cu fundamentarea principială a problemei nu aceea instituţionalizat. 
  
Ei bine aceşti elevi nu sunt agreaţi. Ei reprezintă un duşman declarat împotriva instituţionalizării şi dese ori plătesc inconsecvenţa politică în favoare celor care plagiază. 
  
Mai rar, dar există şi profesori educaţi de familie şi nu de linia partidului. Aceştia apreciază un eseu de valoare dat de elevul examinat ca răspuns temei, apreciind gradul de adevăr şi exprimarea lui, dar TREBUIE să dea şi nota maximă acelui elev care turuie papagaliceşte răspunsul preferat de scaunul ministerial. Primul elev va deveni un important factor în economie sau ştiinţe, pe când al doilea nu va depăşi un scaun ministerial, dacă ajunge până acolo. Dacă! De obicei mai are nevoie de pile şi telefoane. 
  
Asta-i „scumpa noastră ţară tricoloră” care tinde din ce în ce mai repede spre idealuri naţionaliste, încă, criticate 
  
Referinţă Bibliografică:
Ce, cum şi de ce / Emil Wagner : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2722, Anul VIII, 14 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!