CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  





ȘERBAN CODRIN - PRIMUL ROMAN MINIMALIST ROMÂNESC ”CONTELE DE MADEIRA” de ELISABETA IOSIF
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Şerban Codrin 
  
Elisabeta Iosif – sau primul roman minimalist românesc 
  
Cu o floare nu se face primăvară, dar să nu ne grăbim: cu o floare se face o primăvară minimalistă, dacă nu pierzi prilejul. 
  
Minimalismul, ca stil, este o prezenţă obsesivă în artele moderne; de multe ori atât de prezent încât nici nu îl observăm, sau, din contra, îl ignorăm. Muzica a ajuns la mari performanţe, s-au compus piese instrumentale, concerte, simfonii, opere (Arvo Part, Phillip Glass, John Adams), în arhitectură se construiesc vile, săli de sport şi de concerte, serialele în manieră minimalistă invadează ecranele televizoarelor, baletul minimalist ne modifică însăşi viziunea estetică asupra corpului nostru în mişcare, artele plastice sunt în aceeaşi poziţie. Constantin Brâncuşi este recunoscut ca un pionier în sculptura minimalistă, prin forţa de sugestie o formelor aparent simple inventate şi desăvârşite de imaginaţia sa, la fel Ernest Hemingway în proză, Samuel Beckett în teatru. Probabil în poezie, alături de muzică, s-a ajuns destul de departe. Dacă am analiza, dintr-o viziune modernă, textualistă „Poema rondelurilor” de Alexandru Macedonski, am descoperi puţin simbolism, în schimb minimalismul domină, prin forma desăvârşită şi redundantă, repetitivă, prin tendinţa de a reduce sensurile spre zero şi de a lăsa cititorul în situaţia de a extrage orice semnificaţii doreşte, aşadar de la orice la nimic. Poezia niponă este minimalistă, se bazează pe o estetică interioară, aproape ezoterică, iar sensurile nu se difuzează în enunţuri explicite, ci numai sugerate. Aici apar capcanele, în aparenta simplitate, în realitate, în complicata simplitate. Practicarea acestei poezii de către cunoscători, nu de mulţimea aflaţilor în treabă, conduce la versuri reuşite în universul complex al acestui stil de poezie, unde sensul cuvântului „minimalist” presupune multă iniţiere, cunoştinţe teoretice multiple şi cheltuirea unor intense resurse energetice de talent în scurtcircuitări violente. 
  
Prin „Bătrânul şi marea”, Ernest Hemingway a primit laurii Premiului Nobel. Această nuvelă sau un micro-roman este un exemplu de artă literară minimalistă, cu o întreagă ţesătură de mijloace descoperite de prozator, şi de procedee specifice. Îmi face impresia că „romanul” (astfel subtitrat de autoare) „Contele de Madeira” de Elisabeta Iosif este mai mult decât primul roman minimalist românesc, fapt cu totul excepţional, nu numai istoric, ci, în primul rând estetic, fără prea mari legături cu experimentul reuşit de autorul „Zăpezilor de pe Kilimangiaro”. Nu ştiu dacă autoarea este conştientă de ceea ce a realizat, dar indicatoarele romanului aflat sub observaţie arată o singură direcţie: minimalism. 
  
Privit la suprafaţă, „Contele de Madeira” poate fi considerat roman biografic, despre tinereţea unei pianiste foarte talentate, Isabella, fiica lui Grigore Vrancea, un primar al capitalei pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, cam acelaşi timp istoric reţinut şi evocat de Mateiu Caragiale în capodopera sa „Craii de Curtea Veche”, de unde uşoara confuzie, foarte în spirit minimalist, că ambele romane ar avea ceva în comun. Romanciera depăşeşte biografismul (Isabella ar putea fi pianista Cella Delavrancea, iar tatăl ei, binecunoscutul Barbu Ştefănescu-Delavrancea) şi începe să lanseze spre adâncime sonde cu graţie, cum se spune, o graţie de mare sugestivitate, schițând o poveste, unde aproape totul este sugerat, de la conflict, la personaje şi portretistică de personaje, la peisaje, la dialog. 
  
În prefaţă, Aureliu Goci plasează romanul în preajma universului narativ şi filozofic al lui Mircea Eliade, un prozator de dimensiuni uriaşe, unde „Ceahlăul literaturii”, altfel zis Sadoveanu îşi pierde dimensiunile, însă le capătă Vasile Voiculescu. Se prea poate ca, în viziunile sale interioare, Elisabeta Iosif să fi aruncat nu numai o privire, ci mai multe spre miraculosul esoterism afişat de genialul prozator care a imaginat suprarealitatea de „Pe strada Mântuleasa”, însă autoarea noastră are energia să depăşească forţa devastatoare de gravitaţie eliadescă şi evadează esenţial, pretutindeni în literatură, sugerând totul, inclusiv fantasticul, realismul metaforizat al lui Gustave Flaubert, folclorul esoteric românesc, exotismul, heraldismul lui Victor, personajul principal, obsedatul de „sângele albastru”, nobiliar, din venele bunicii sale, deci, din propria sa alcătuire fizică şi psihotică. Mai degrabă Elisabeta Iosif ar împărţi câteva apropieri cu realismul magic sud-amarican, al lui Gabriel Garcia Marquez, dacă ar fi să mai căutăm un reper şi să ne aflăm în treabă pe panta comparatismului. Cert este un fapt, oricâte orientări am căuta, oricât ar fi să nu credem, repet, să nu credem, „Contele de Madeira” este o creaţie foarte originală, probabil o bornă în literatura română: primul roman minimalist. De aici încolo nu avem decât să discutăm la infinit: cum reuşeşte prozatoarea să scrie minimal, virtuţile excepţionale ale dialogului, care tinde de cele mai multe ori spre lipsa de comunicare, arta descrierii grădinilor, a peisajelor din insula Madeira din Oceanul Atlantic, pe care autoarea nu le cunoaşte, însă le imaginează şi le transpune literar în stil minimalist, esenţial. Aureliu Goci observa lipsa personajelor. Ba există cu prisosinţă, însă reduse la ghinda de unde va răsări stejarul. În acest sens, pagina unde este descris grupul de prieteni remarcată de subtilul critic este antologică. Ar fi o invitaţie pentru critica literară preocupată până peste cap de genii optzeciste, douămiiste, postmoderniste, fracturiste să-şi mai schimbe creioanele şi să cerceteze, să definească structurile minimaliste, inclusiv în proză, fiindcă poeţii s-au grăbit şi şi-au marcat teritoriul. 
  
Probabil romancierei noastre i-au scăpat unele amănunte în construirea subiectului, aşa îmi face impresia, calcă de câteva ori pedala unor exagerări, inclusiv stilistice. Posesor al unui conţinut redat cu mijloace poetice şocante, romanul se cere cu adevărat citit de mai multe ori, pentru a-i descifra nu atât subtilităţile de sens, cât ingeniozitatea, suprarafinamentul construcţiei şi al expresiei literare, nemaiîncercat, din câte ştiu eu, în proza românească decât fragmentar, intuitiv, în I.L.Caragiale, Urmuz. Dacă alt autor ar fi ajuns la o astfel de performanţă, oricine, inclusiv cei doi de mai sus, am fi discutat despre un mare scriitor şi minunatele lui creaţii, repet, minimaliste. 
  
Deocamdată să recunoaştem că numele Elisabetei Iosif, prozatoare, eseistă, poetă (aparent doar fără strălucitoare carte de vizită), se plasează într-un loc unic, exact unde oricine s-ar aştepta mai puţin, un loc în stare să definească un important destin literar. Gellu Naum a publicat singurul roman suprarealist românesc, capodopera sa „Zenobia”, o carte exemplară; alături se instalează, stilistic şi structural, Elisabeta Iosif, cu singurul nostru roman minimalist, cel puţin momentan, cu un amendament: autoarea devenită foarte importantă prin ceea ce deja a realizat, să şlefuiască şi să construiască un al doilea roman, unde universul minimalist să fie explorat în toate dimensiunile sale abisale. 
  
Referinţă Bibliografică:
ȘERBAN CODRIN - PRIMUL ROMAN MINIMALIST ROMÂNESC ”CONTELE DE MADEIRA” de ELISABETA IOSIF / Elisabeta Iosif : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2419, Anul VII, 15 august 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Elisabeta Iosif : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elisabeta Iosif
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!