CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  


Autor: Elena Negoiță         Publicat în: Ediţia nr. 2380 din 07 iulie 2017        Toate Articolele Autorului

LABIRINTUL UNUI ROMAN POSTMODERNIST
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Căutând noutăţi prin librăriile online, cartea „Dincolo de portocali” m-a agăţat prin titlu şi prin copertă. Fascinată cum sunt de cultura hispanică şi portugheză, am crezut că voi descoperi o lume literară care să mă captiveze pentru câteva zile. Nu citisem nicio recenzie pe internet despre acest volum şi l-am achiziţionat, ştiind că oricum aveam nevoie de cărţi pentru plajă. Deşi am parcurs romanul în vara anului trecut, mi-am găsit abia acum timp să scriu despre el. 
  
Apărut la Humanitas în 2015, volumul de debut al Ioanei Bâldea Constantinescu mi-a răsturnat aşteptările literare, deoarece lecturasem cu o lună în urmă Julián Sánchez, António Lobo Antunes şi Carlós Ruiz Zafon. Încă de la primele pagini, cu cât înaintam în lectură, încercând să înţeleg labirintul cărţii româneşti, cu atât iţele narative se încâlceau. Romanul mozaicat începe cu un aşa-zis prolog, care conţine inserat un email expediat lui David Anghelescu de către Ada. În textul romanului (tipărit cu dimensiuni diferite ale literelor; italic sau normal), urmează 53 de secţiuni/ capitole numerotate, având proporţii diverse (de la câteva rânduri la câteva pagini), fiecare cu un titlu („backtolifebacktoreality”; „Ema. Schiţă finală. Tranziţie spre portret”; „Euşiel”; „atunci”), iar capitolul 53 se repetă („ne apropiem”; „eu. noi. noi”). 
  
În hăţişul ficţional, descoperim intruziunea elementelor contemporane: wikipedia, SMS, email, Google („sfântul Google are toate răspunsurile”). Structura postmodernistă este construită pe baza unui amalgam de procedee şi tehnici narative. Pe lângă paginile scrise ca o proză clasică, observăm bulversarea punctuaţiei (lipsa liniei de dialog în pasajele care transcriu o conversaţie telefonică, sutele şi obositoarele puncte de suspensie din discursul indirect liber, lipsa virgulelor în unele fragmente), nerespectarea ortografiei în anumite pasaje/ titluri, nefolosirea blancului pentru separarea cuvintelor, prezenţa unor decupaje ca în Messenger 
  
(„ema: te cheamă alex, pe bune? 
  
alx: yap 
  
ema: mi-a plăcut faza cu trenul 
  
alx: merci”), 
  
a unor cuvinte aşezate ca în versuri 
  
(„Adormiţi pe sub genele 
  
Copilului 
  
Oare ce-o fi visând 
  
Totul se îndepărtează 
  
Zâmbeşti 
  
În somn”), 
  
a unor pasaje extrase parcă de la turnarea unei pelicule cinematografice 
  
(„Cadrul I 
  
Mama, Lea, David, Alex… 
  
Cadrul 2 
  
Omalissan … 
  
Cadrul 3 
  
David + Ada… 
  
Cadrul 4 
  
Ema plictisită… 
  
Cadrul 5 
  
Ivan pe mări”) 
  
şi a unor elemente care ţin de Windows: „installing updates. You will need to restart your computer”. 
  
În romanul postmodernist sunt mai multe voci şi fire narative, care se suprapun, se întretaie, se sudează cronologic, încercând să creeze armonie în haosul literar. Culisarea de la un plan narativ la altul, acronia scenelor, saltul de la un plan temporal la altul bulversează cititorul obişnuit doar cu trame narative liniare. 
  
Un prim plan ar fi cel al fraţilor: tânărul scriitor Alex Hriavu (luase numele mamei lor – Domnica Hriavu) şi David Anghelescu (luase numele tatălui – Tudor Anghelescu). Alex Hriavu, un narator-personaj, ne vorbeşte din paginile unui document electronic ajuns în posesia fratelui său prin intermediul Adei. Alex pretinde că s-a volatilizat din viaţa cunoscuţilor săi, motiv pentru care au circulat teorii menite să-i explice dispariţia: s-ar fi înrolat în Legiunea Străină; ar fi plecat într-o călătorie spirituală în Tibet. În schimb, el se adresează cititorului: „pe urmă m-ai găsit tu”. 
  
Personajul-cheie Alex prezintă viziunea sa asupra evenimentelor din copilăria lui. Este povestea copilului care-şi judecă trecutul familial: divorţul părinţilor, împărţirea bunurilor şi a copiilor între părinţi. Aflăm că Domnica fusese adoptată de la un orfelinat de către Delia Hriavu, cea căreia fraţii îi spuneau mătuşa Léa. Puberii Alex şi David o cunoscuseră pe bătrâna mătuşă, spre finalul vieţii ei. Alex recunoaşte că dispariţia sa a început o dată cu moartea mătuşii şi rememorează cu nostalgie zilele petrecute împreună cu David, jocurile lor prin grădina de plante exotice ale Léei. Aflăm că mama lor intenţionase să scrie o carte (povestea unui ţar care face o călătorie gastronomică prin lume, pe puntea unui vas), dar soţului nu-i convenise ideea. Deoarece erau incompatibili (tatăl avea mereu o reacţie de respingere la tot ce era nou, iar mama manifesta entuziasm faţă de tot ce-i putea scoate din rutină), soţii decid să divorţeze şi fiecare părinte îşi alege copilul care-i semăna mai mult. 
  
În ciuda înstrăinării evidente a fraţilor, David Anghelescu devine şi el narator-personaj, deoarece primeşte un email de la Ada. Ea pretinde că ar fi găsit în Maroc, un folder cu documente despre care editorul crede că ar fi aparţinut lui Alex. Or autoarea romanului creează intenţionat o confuzie narativă, pentru a incita la lectură, făcându-l pe David să mediteze, să se îndoiască de valoarea artistică a presupuselor texte ale fratelui său: „nu era Alex aşa mare scriitor, să se uite ăla pe texte şi să bage mâna în foc – da, dom’le, el e, o fi stat la hotelul acela, a salvat chestiile astea în calculator, aia, româncă, s-a nimerit în vacanţă acolo, a găsit folderul, l-a salvat pe stick, a venit cu el acasă şi aici pline ziarele că a dispărut Alex […] nu rezist la mai mult de zece pagini din ce scrie frate-miu. Şi chiar dacă aş rezista, nu sunt eu specialist să zic că astea-s ale lui”. Nesiguranţa naratorului David reiese şi din faptul că o bănuieşte pe Ada că ar fi scris ea textele şi ar minţi spunând că-i aparţin lui Alex. 
  
Un alt plan narativ îl poartă pe cititor în Andaluzia secolului VIII, unde portocalii îşi răspândeau parfumul ameţitor. Autoarea Bâldea inserează o povestire în ramă, în care personajul Ema (invenţie a lui Alex Hriavu) citeşte, într-o librărie din Sevilla, povestea creştinei aristocrate Isabel devenită sclava Omalissan, după ce fusese răpită de arabul Musa. Făcând trimitere la mitul lui Pygmalion şi al Galateei, Ema este personajul virtual, care trăieşte în lumea online şi citeşte textele lui Alex („sunt atee. Exist numai pe net”), iar el îi spune că: „aveam nevoie de tine. O «tu» care să mă citeşti. O Galatee. O «eu» la feminin”. Alex îi conturează schiţa cititoarei Ema („ai piele de vară. Ştii? Din aia aurie, care miroase a mare”), pe care parcă o supraveghează pe măsură ce ea îi citeşte textul, deoarece el i se adresează: „nu-ţi face griji. Am să-ţi mai povestesc despre ea”. 
  
Se observă o interferare a planurilor, un salt (în carte e doar un rând liber) de la povestea sclavei blonde Omalissan către fragmentul care ilustrează întâlnirea dintre David şi Ada. Naratorul David îşi prezintă propria viziune asupra divorţului părinţilor. El rămăsese cu un complex, din cauza faptului că mama lor îl alesese pe Alex. Are o relaţie amoroasă cu Ada, deşi ştia că iniţial ea se întâlnise cu Alex în Maroc. Apoi o părăseşte pur şi simplu, însă după un timp ei se împacă. Încercând să afle indicii care să-l pună pe urmele fratelui său, David intră în apartamentul lui Alex, având documentul „alx” pe memorystick şi găseşte nişte înregistrări audio. Ascultându-le, rămâne uluit că vocea lui Alex semăna foarte bine cu vocea tatălui lor şi regretă că doar Alex s-a bucurat de vocea mamei lor, după separare. 
  
David descoperă că Alex fusese la Coates Garden, un hotel din Edinburgh, loc prin care trecuse şi Alexandre, personajul care face trecerea către un alt fir narativ. Cel care prezintă viaţa lui Ivan, a lui Dominique şi a fiului lor puber Alioşa. Este povestea pe care ar fi vrut să o scrie Domnica Hriavu, pentru că o auzise de la Delia Hriavu: istoria unui ţar rus care a plecat într-o călătorie nautică şi gastronomică prin lume, părăsindu-şi soţia şi copilul. Romanul postmodern foloseşte astfel ideea de intertextualitate: mitul despre Ulise, Penelopa şi Telemach. Este o istorie care se întinde pe mulţi ani, până când Alioşa devine studentul Alexandre, în oraşul Paris văzut ca un „Babel al mărfurilor, al accentelor şi al călătorilor de pretutindeni”. Labirintul romanului postmodernist devine tot mai complicat, deoarece Alexandre se îmbarcă pe vaporul unde trăia ţarul-bucătar Ivan, însă proiectul narativ este abandonat: „îmbrăţişarea tată – fiu se amână pentru o pagină viitoare, în caz că nu e şi ea decupată din firul narativ şi surghiunită în spatele cortinei”. Studentul Alexandre începe să scrie cronici de călătorie şi un roman despre bucătarul Ivan, trăind în acelaşi timp o poveste de iubire cu frumoasa, tânăra Léa, aproape de grădina de portocali din Sevilla. 
  
Cititorul este din nou bulversat pentru că fictiva Ema devine reala Ema (Galateea prinde viaţă), care îi povesteşte lui David că se întâlnea la Sevilla cu Alex. În timp ce Ema discută cu David, în textul romanului apare ca din neant fragmentul: „nu sunt cumva prea multe poveşti? Nu ţi se pare că te pierzi în ele? Că-mi complici prea mult acţiunea? Ţi-o complic ţie? Ultima oară când am verificat, naratorul eram eu… Cititoarea cască, domnule narator”. Am putea încerca totuşi o ordonare cronologică a evenimentelor/ a poveştilor: Omalissan şi Musa, Ivan şi Dominique, Alexandre şi Léa, Tudor şi Domnica, Alex şi Ema, David şi Ada. 
  
Deşi romanele postmoderniste sunt mai greu de digerat („acţiunea trenează. Suspans. Moment binevenit de lâncezeală, cât să răsufle cititorul. Sau să caşte. Autorul îşi adună gândurile şi o ia, pieptiş, prin vidul narativ”), descoperim totuşi istorii în oglindă: Dominique l-a crescut singură pe Alexandre, iar Domnica Hriavu a ales să-l crească pe Alex şi nu pe David. Alex îşi premeditase dispariţia, ca să le ofere lui David şi mamei lor şansa de a se reapropia unul de celălalt. Domnica voia să scrie istoria Léei şi a lui Alexandre, dar nu a mai apucat, deoarece „suntem cu toţii poveşti care se termină”. 
  
N-aş miza pe faptul că adolescenţii ar da năvală să citească acest roman, ei fiind cuceriţi în ultimii ani de cărţile SF, cu lumi paralele, cu vampiri, vrăjitori ori extratereştri. În schimb, nu m-aş mira, dacă unii profesori ar alege volumul să-l includă într-un curs opţional despre literatura după 2000, ţinând cont că însăşi autoarea a inserat în roman un pasaj în care parcă dialoghează cu cititorul: „bineînţeles că v-aţi plictisit de micile stratageme auctoriale. Aţi vrea nu să se termine, dar să se rezolve, să se lege toate iţele, să fie logic, cronologic şi de bun-simţ. Şi eu aş vrea”, dar este text postmodernist. 
  
Referinţă Bibliografică:
LABIRINTUL UNUI ROMAN POSTMODERNIST / Elena Negoiță : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2380, Anul VII, 07 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Elena Negoiță : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Negoiță
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!